Insurance claim against Guarantee Fund barred by 90-day forfeiture deadline for payment requests

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.03.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea in totalitate a deciziei nr. 18900/07.02.2019 emisa de parat in dosar nr. x si obligarea paratului sa soluţioneze pe fond cererea de plata nr. x/29.05.2018, in ceea ce priveşte daunele materiale si morale solicitate de reclamant prin cererea de plată, cu consecinţa emiterii unei noi decizii, in temeiul art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 398 din 3 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 398 din 3 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei formulate.

În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a relevat scurt istoric în fapt al cauzei şi a criticat sentinţa recurată pentru nelegalitate, invocând, în esenţă, următoarele motive:

la data de 06.05.2016, in jurul orei 16:00, a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza localităţii Tarian, judeţ Bihor, accident in care a fost implicat autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de B., autoturism care, la data producerii evenimentului rutier, avea încheiata poliţa obligatorie de răspundere civila la societatea C. S.A..

Numitul B. a condus autoturismul marca "x" cu nr. de înmatriculare x dinspre Oradea spre Tarian, iar inainte de intrarea in localitatea Tarian s-a angajat neregulamentar in depasirea unui autobuz, cand din sensul opus de mers circulau mai mulţi biciclisti, printre care si reclamantul, acroşându-l.

Urmare a acestui eveniment rutier a fost deschis dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe langa Judecătoria Oradea, dosar in care, pe baza probelor administrate in faza de urmărire penala, s-a constatat culpa exclusiva a numitului B. in producerea accidentului de circulatie. Acesta, in calitate de participant la trafic, trebuia sa respecte dispoziţiile legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice si sa nu efectueze manevre de depăşire care ar pune in pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

In urma impactului, reclamantul a suferit mai multe leziuni, descrise in detaliu in certificatul medico-legal anexat, printre care: traumatism cranio-cerebral acut, contuzie entorsa coloana cervicala, polidiscopatie vertebrala cervicala s.a, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 15-18 zile îngrijiri medicale, astfel cum rezulta din completarea la certificatul medico-legal.

Dată fiind soluţia de clasare dispusa in dosarul penal, la data de 15.09.2016, reclamantul a înregistrat la Judecatoria Oradea o cerere de chemare in judecata indreptata împotriva şoferului vinovat de producerea accidentului de circulaţie, B. si împotriva societăţii C. S.A, dat fiind faptul ca la data înregistrării acţiunii la instanta de judecata nu fusese demarata procedura falimentului fata de aceasta societate.

Prin sentinţa civila nr. 3891/2017 pronunţată de Judecatoria Oradea in dosar nr. x/2016 a fost admisa acţiunea si obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata despăgubirilor materiale si morale.

Împotriva acestei hotarari a declarat apel Fondul de Garantare a Asiguraţilor, apel care a fost admis prin decizia civila nr. 1037/A/LP/2017 pronunţată de Tribunalul Bihor si respinsa ca inadmisibila cererea de chemare in judecata pe considerentul ca reclamantul nu a urmat procedura administrativa prealabila prevăzută de Legea 213/2015.

În aceste condiţii, reclamantul a formulat cererea de plata adresata Fondului de Garantare a Asiguraţilor si înregistrata sub nr. x/29.05.2018.

Prin cererea de plata, reclamantul a solicitat acordarea următoarelor sume:

- 15.000 RON, cu titlu de daune morale -3.434,68 RON cu titlu de despăgubiri materiale,

- 4.600 RON, cheltuieli ocazionate cu demararea întregii proceduri judiciare, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a accidentului rutier din data de 06.05.2016.

Recurentul a învederat că despăgubirile materiale se ridica la suma de 3.434.68 RON, iar în ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate, faţă de gravitatea leziunilor suferite urmare a accidentului şi a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, suma solicitata cu titlu de daune morale reprezintă o minima reparaţie materiala pentru suferinţele cauzate, astfel cum a apreciat si Judecătoria Oradea in dosarul nr. x/2016 in cuprinsul sentinţei civile nr. 3891/2017.

In considerentele sentinţei atacate, instanţa a apreciat greşit ca in prezenta cauza sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Legea 213/2015, dispoziţii care stipulează: "In vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanţa de asigurări împotriva asigurătorului in faliment poate formula o cerere motivata in acest sens, adresata Fondului in termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţa, atunci când acesta s-a născut ulterior".

În fine, recurentul arată că la momentul declanşării procedurii judiciare, respectiv la data de 15.09.2016, nu avea cum sa anticipeze faptul că fata de societatea C. urmează să fie demarată procedura falimentului şi nici să părăsească aceasta procedura judiciară în derulare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Asupra excepţiei nulităţii cererii de recurs:

Înalta Curte constată că este nefondată excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Este evident că potrivit prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motivele de nelegalitate expres enumerate la punctele 1-8 din acest text de lege.

Însă, în cauză, deşi recurentul-reclamant nu a indicat dispoziţiile legale cărora se circumscriu susţinerile formulate prin memoriul de recurs, acesta a invocat argumente de ordin critic cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea 213/2015, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Asupra recursului declarat

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 18900/07.02.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor prin care i-a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de plată nr. x/29.05.2018, in ceea ce priveşte daunele materiale si morale solicitate de reclamant prin cererea de plată, cu consecinţa emiterii unei noi decizii, in temeiul art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Prima instanţă a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor instituie o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări.

Totodată, dispoziţiile acestui act normativ dispun că obţinerea de despăgubiri din disponibilităţile Fondului nu se face prin acţiune în justiţie pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin formularea unei cereri de plată, declanşând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă.

În acest sens, prevederile art. 22 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că "indemnizaţiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.".

Procedura administrativă de plată a despăgubirilor a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanţă întemeiat pe o poliţă de asigurare emisă de un asigurător aflat în faliment.

De asemenea, exercitarea dreptului de a formula cererea adresată Fondului în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluţionării amiabile, cu celeritate, a pretenţiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanţelor de judecată.

Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentului-reclamant referitoare la lipsa obligaţiei de a formula cerere de despăgubire către FGA pe motiv că se afla într-o altă procedură judiciară în derulare, la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, cu atât mai mult cu cât informaţiile publicate pe site-ul instituţiei au redat precis drepturile creditorilor de asigurare şi termenele de exercitare a acestor, drepturi care, de altfel, erau reglementate cu claritate în chiar cuprinsul actelor normative invocate în cuprinsul acţiunii de către reclamant.

În acest sens, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor prevede procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului.

Potrivit acestui articol, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.".

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Aşadar, conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi.

Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripţie.

În acest context, Înalta Curte reţine că evenimentul rutier a cărui victimă a fost reclamantul, a avut loc la data de 06.05.2016, anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva C. S.A, prin încheierea pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Sibiu –Sectia a II-a civila, rămasă definitiva la data de 17.03.2017 .

Aşadar, acest termen de 90 de zile începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, iar în cazul reclamantului, termenul a început să curgă de la data deschiderii procedurii falimentului C. S.A, de la 17.03.2017 şi s-a încheiat la data de 16.06.2017.

Din actele aflate la dosar, rezultă că reclamantul a formulat cererea de plata a despăgubirilor la data de 21.05.2018, cu mult peste momentul împlinirii termenului legal de 90 de zile, iar sancţiunea care intervine pentru exercitarea cu întârziere a dreptului reclamantului de a obţine despăgubiri in cadrul procedurii speciale este aceea a decăderii.

Prin urmare, în mod legal s-a reţinut prin decizia atacată că reclamantul a formulat cererea de plată la data de 21.05.2018, cu depăşirea termenului de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului asigurătorului C. S.A.

Înalta Curte reaminteşte că termenele pentru exerciţiul drepturilor părţilor nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

În acest context, Înalta Curte reţine că prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, reclamantul nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor lui, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că respingerea cerereii reclamantului ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor este legală, astfel că hotărârea instanţei de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 398 din 3 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.