Extraordinary appeal for material error: scope limited to evident formal mistakes, not legal reasoning or address disputes in appeal timeliness
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the Ministry of Public Finance, thereby upholding the prior decision of October 1, 2020, which had rejected the Ministry’s regular appeal as untimely; consequently, the Court of Appeal’s partial suspension of a mandatory order for the payment of approximately 57.3 million RON in budgetary claims by a state broadcasting company remains in force. The dispute concerned whether a material error existed in the lower court’s determination that the Ministry’s appeal was filed late due to the notification of the underlying judgment at an incorrect legal address, specifically a difference in the street number of the Ministry’s main headquarters. The court held that the Ministry’s arguments did not demonstrate a "material error" within the meaning of Article 503(2)(2) of the Civil Procedure Code, as they merely disputed the logical-legal reasoning and evidence assessment of the appellate court, which falls outside the narrow scope of this extraordinary remedy. Relying on the principles of *res judicata* and legal certainty, and aligning with European Court of Human Rights jurisprudence, the court ruled that an extraordinary appeal cannot function as a disguised third instance to challenge the interpretation of procedural facts or application of law unless a fundamental procedural defect is proven.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 155 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 155 alin. (2) din C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ, art. 508 din C. proc. civ; Extraordinary appeal for material error: scope limited to evident formal mistakes, not legal reasoning or address disputes in appeal timeliness: The dispute concerned whether a material error existed in the lower court’s determination that the Ministry’s appeal was filed late due to the notification of the underlying judgment at an incorrect legal address, specifically a difference in the street number of the Ministry’s main headquarters. The court held that the Ministry’s arguments did not demonstrate a "material error" within the meaning of Article 503(2)(2) of the Civil Procedure Code, as they merely disputed the logical-legal reasoning and evidence assessment of the appellate court, which falls outside the narrow scope of this extraordinary remedy. Relying on the principles of *res judicata* and legal certainty, and aligning with European Court of Human Rights jurisprudence, the court ruled that an extraordinary appeal cannot function as a disguised third instance to challenge the interpretation of procedural facts or application of law unless a fundamental procedural defect is proven.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the resolution of the extraordinary appeal (contestație în anulare).
Full text
Şedinţa publică din data de 2 iunie 2021
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în recurs
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Inspecţie Economico – Financiară, suspendarea executării măsurilor 1, 2 şi 3 dispuse în sarcina societăţii reclamante prin Dispoziţia obligatorie nr. 6006/263152/21.10.2019 emisă de pârât, respectiv plata creanţelor bugetare în valoare de 57.352.329, din care 49.744.931 creanţe bugetare principale şi 7.607.398 RON creanţe accesorii, calculate până la data de 30.07.2019, care are termen scadent la data de 20 noiembrie 2019 şi pentru care dispoziţia obligatorie reprezintă titlu de creanţă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 805 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile nulităţii cererii, lipsei capacităţii procesuale şi lipsei calităţii procesuale pasive.
A admis în parte cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamantă, dispunând suspendarea parţială a Dispoziţiei obligatorii nr. 6006/263152/21.10.2019, în ce priveşte măsura 1 referitor la obligaţiile aferente anului 2011, precum şi măsurile 2 şi 3, respingând cererea în rest.
Prin Decizia nr. 4807 din 1 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Inspecţie Economico – Financiară împotriva sentinţei nr. 805 din 18 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
2. Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva Deciziei nr. 4807 din 1 octombrie 2020, a formulat contestaţie în anulare pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Prin contestaţia în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei atacate şi, în rejudecare, dezbaterea pe fond a cererii de recurs formulată de Ministerul Finanţelor Publice.
Contestatorul a invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., apreciind că motivarea instanţei de recurs conţine greşeli materiale, determinante în pronunţarea soluţiei de admitere a excepţiei tardivităţii.
Astfel, sediul Ministerului Finanţelor Publice se află în B-dul x nr. 16, Bucureşti şi nu în "B-dul x nr. 44. sector 3", aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de recurs.
Potrivit prevederilor art. 155 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., unităţile administrativ - teritoriale şi celelalte persoane juridice de drept public vor fi citaţi la sediul acestora, iar conform dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare: "Sediul principal al Ministerului Finanţelor Publice este în municipiul Bucureşti, Bulevardul x, sectorul 5".
Totodată, potrivit art. 155 alin. (2) din C. proc. civ.: "în cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 şi 2, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, unităţile administrativ-teritoriale, precum şi celelalte persoane juridice de drept public îşi pot alege un sediu procesual la care vor fi comunicate toate actele de procedură".
Contestatorul a arătat că a formulat la data de 13.11.2019, o cerere de amânare a judecăţii prin care a solicitat, în mod expres, să îi fie comunicate toate actele de procedură la sediul principal, respectiv în Bulevardul x, Bucureşti. De asemenea, aşa cum rezultă şi din încheierea de şedinţă din data de 13.11.2019 (pag. 2, paragraf 5), la termenul din data mai sus indicată, reprezentantul convenţional al pârâtului (consilier juridic) a indicat în mod expres faptul că sediul Ministerului Finanţelor Publice este în Bulevardul x.
Raportat la aceste aspecte, contestatorul a apreciat că instanţa de recurs, plecând de la această greşeală materială ("sentinţa atacată a fost comunicată recurentului - pârât ... la sediul din B-dul x nr. 44, sector 3"), a făcut o altă greşeală materială, reţinând în considerentele hotărârii judecătoreşti că "sentinţa atacată a fost comunicată recurentului - pârât la data de 19 mai 2020".
În opinia contestatorului, împrejurarea că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că Ministerul Finanţelor Publice a indicat în mod expres sediul la care să îi fie comunicate actele de procedură, nu poate fi imputată acestei instituţii.
De asemenea, deşi instanţa de recurs a comunicat actele de procedură (inclusiv decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare din prezenta cauză) la sediul din B-dul x nr. 16, a reţinut în mod greşit faptul că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată Ministerului Finanţelor Publice la sediul din B-dul x nr. 44, sector 3 "unde s-au comunicat actele de procedură pe parcursul procesului".
În concluzie, contestatorul a apreciat că greşelile materiale menţionate anterior au condus la soluţia greşită de admitere a excepţiei tardivităţii formulării recursului.
3. Apărările formulate în cauză
Intimata Societatea Română de Radiodifuziune a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
II. Soluţia asupra contestaţiei în anulare
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare introdusă de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din acest cod, invocate de contestatoare ca temei al căii extraordinare de atac formulate, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale".
"Greşelile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt erori evidente cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal, procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; acestea nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, de exemplu, la modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
În cauza de faţă, greşeala materială invocată de contestator este aceea că instanţa a respins ca tardiv recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice, interpretând în mod greşit dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 2 şi art. 155 alin. (2) din C. proc. civ. raportate la art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 34/2009, în sensul că a validat procedura de citare în faţa instanţei de fond la sediul din B-dul x nr. 44. sector 3, Bucureşti, în condiţiile în care se solicitase citarea Ministerului Finanţelor Publice la sediul din Bulevardul x, Bucureşti.
Înalta Curte constată că argumentele expuse de contestator nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuţie, întrucât acestea tind să demonstreze nu existenţa unor greşeli materiale evidente, ci netemeinicia raţionamentului logico-juridic al instanţei de recurs.
Instanţa de recurs a reţinut că "sentinţa atacată a fost comunicată recurentului-pârât la data de 19 mai 2020 la sediul din B-dul x nr. 44, sector 3 - unde s-au comunicat actele procedurale pe parcursul procesului -, procesul-verbal de înmânare a comunicării acestei hotărâri purtând ştampila autorităţiii recurente".
Contrar susţinerilor contestatorului, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza soluţia de respingere a recursului, în cazul în care instanţa de recurs a dezbătut şi analizat înscrisurile depuse la dosar. A interpreta altfel acest caz de contestaţie ar însemna transformarea contestaţiei în anulare într-un recurs deghizat, permiţându-se contrar legii, pronunţarea unei soluţii diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date aceloraşi elemente avute în vedere de instanţa de recurs.
Această interpretare are în vedere principiul autorităţii de lucru judecat şi al securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, ceea ce impune ca soluţia definitivă dată oricărui litigiu să nu mai poate fi discutată decât pentru fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv şi irevocabil nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit – în opinia contestatorului – probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, instanţa europeană a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, şi A. c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).
Pentru aceste considerente, în baza art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Finanţelor împotriva Deciziei nr. 4807 din 1 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor împotriva Deciziei nr. 4807 din 1 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2021.