Retrocession of Jewish communal property: conditional transfer under Law 54/1928 requiring prior judicial verification

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România (Comisia Specială de Retrocedare) a solicitat anularea Deciziei nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă şi, în principal, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iaşi, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Reclamanta a mai solicitat plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 85 din data de 05 mai 2016, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă.

A respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7192 RON cheltuieli de judecată.

3. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Reclamanta A. a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod greşit s-a respins cererea de obligarea a pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului revendicat.

Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, arătând că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, deoarece în mod greşit s-a apreciat că, în temeiul art. 56 din Legea nr. 54/1928, Comunitatea evreiască din Iaşi, înfiinţată în anul 1929, are calitatea de proprietar asupra imobilului proprietate a B..

Potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor, toate bunurile mobile sau imobile afectate unei instituţiuni întreţinute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăţi particulare, trec de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi în stăpânirea comunităţii mozaice respective din ziua constituirii acesteia ca persoană juridică.

Totodată, potrivit art. 56 alin. (3) din acelaşi act normativ, Tribunalul situaţiunii locului va constata dacă dispoziţiunile cerute de lege sunt îndeplinite, aceasta la cererea preşedintelui comunităţii respective.

În dosarul aferent cererii de retrocedare nr. 425/*14.09.2004 nu a fost depusă dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de alin. (3) din art. 56 al Legii nr. 54/1928.

Recurenta pârâtă a mai precizat că din actele depuse de reclamantă nu a reieşit dovada transferului dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat din patrimoniul B. în patrimoniul Comunităţii evreilor din Iaşi, în niciunul dintre aceste acte nefiind menţionată Comunitatea, ci doar B..

Prima instanţă, interpretând în mod eronat dispoziţiile Legii nr. 54/1928, în mod greşit a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantei, recurenta pârâtă solicitat să se aibă în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte şi, pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., aceste cheltuieli trebuiau acordate proporţional.

4. Decizia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Prin Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Fundaţia "A." împotriva sentinţei nr. 85 din 05 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A anulat recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.

5. Împotriva Deciziei nr. 842 din 20 februarie 2019 a formulat contestaţie în anulare pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

Prin Decizia nr. 5146 din 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România.

A anulat, în parte, Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte soluţia dată recursului promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România împotriva sentinţei nr. 85 din 5 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi –Secţia contencios administrativ şi fiscal.

A menţinut în rest decizia contestată.

A fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România, la data de 2 iunie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului în rejudecare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 604 din 27 mai 2015, prin care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a respins cererea de retrocedare a imobilului situat în Iaşi, fosta stradă C.A. Rosetti nr. 23, judeţul Iaşi, pe motiv că solicitanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate, respectiv a recunoaşterii entităţii juridice de drept privat de la care s-au preluat bunurile de către stat.

Reclamanta a mai solicitat, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate.

Curtea de apel a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004, respingând cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri.

Judecătorul fondului a reţinut că toate bunurile imobile afectate unei instituţiuni întreţinute de cultul mozaic, cum este şi imobilul deţinut de B. din Iaşi, au trecut în proprietatea comunităţii mozaice, "de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi", de la data constituirii acestei comunităţi ca persoană juridică, în 1929, în condiţiile în care hotărârea judecătorească dată în constatarea îndeplinirii condiţiilor legale, hotărâre cerută de alin. (3) al art. 56 din Legea nr. 54/1928, nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi de proprietate pentru ca în lipsa acesteia pârâtul să refuze recunoaşterea transmiterii dreptului de proprietate către comunitatea mozaică.

Instanţa de fond a apreciat că nu se mai impunea a se face dovada în baza art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999 că reclamanta este continuatoarea B. din Iaşi, A. având calitatea de reprezentantă a Comunităţii evreieşti. Prima instanţă a considerat că nu este necesară altă hotărâre de recunoaştere a calităţii de continuator, întrucât Comunitatea evreiască este persoană juridică ce a existat în mod continuu din 1929.

Recurenta Comisia specială de retrocedare a criticat sentinţa primei instanţe, susţinând că judecătorul fondului a interpretat greşit dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 54/1928, întrucât a reţinut că imobilul în discuţie a trecut în proprietatea comunităţii mozaice, "de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi", de la data constituirii acestei comunităţi ca persoană juridică.

Această critică este fondată.

Potrivit art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea 54/1928, "toate bunurile mobile sau imobile afectate unei instituţiuni întreţinute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăţi particulare, trec de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi în stăpânirea comunităţii mozaice respective din ziua constituirii acesteia ca persoană juridică.

Tribunalul situaţiunii locului va constata dacă dispoziţiunile cerute de lege sunt îndeplinite, aceasta la cererea preşedintelui comunităţii respective."

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că trecerea de drept în patrimoniul comunităţii mozaice a bunurilor ce fac obiectul reglementării era condiţionată de constatarea îndeplinirii cerinţelor legii, respectiv dacă aceste bunuri erau afectate unei instituţii întreţinute de cultul mozaic şi dacă se aflau în proprietatea unei persoane fizice sau societăţi particulare.

Or, competenţa de a constata îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1) a fost dată în competenţa tribunalului de la locul situării bunului, potrivit alin. (3) al art. 54 din Legea 54/1928, dispoziţii legale pe care instanţa de judecată nu le poate ignora. Aşa cum s-a reţinut prin Decizia instanţei supreme nr. 4630/2018 pronunţată în soluţionarea unei speţe similare, legea trebuie interpretată în sensul aplicării sale, nu în cel al neaplicării (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat).

În condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 56 alin. (3) din Legea nr. 54/1928 şi nici nu a depus alt act din care să rezulte dovada transferului dreptului de proprietate asupra imobilului din Iaşi, str. x din patrimoniul B. în patrimoniul Comunităţii evreieşti, în mod corect pârâta Comisia specială de retrocedare a respins solicitarea reclamantei.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentinţa instanţei de fond şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 85 din 5 mai 2016 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2021.