Calculation of maximum statutory salary surcharges under the 30% budgetary cap of Framework Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească grilele de salarizare conform dispoziţiilor din Legea cadru nr. 153/2017, obligarea pârâţilor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la anularea Deciziei nr. 203 din data de 06.06.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a Deciziei nr. 224/19.06.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în procent de 45%, (15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate) prevăzute de art. 4 şi art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi şi pentru viitor, cu obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Public sumele necesare acestor drepturi salariale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr civile nr. 69 din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în cauza privind pe reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

A respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A respins excepţia invocată de pârâtul PCAB relativ la capătul 1 de cerere ca nefondată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul PICCJ ca nefondată.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii reclamanţi au susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile Legii nr. 153/2017 au fost aplicate în mod discriminatoriu personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete.

Recurenţii au susţinut că pentru salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, în condiţiile în care salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 care prevede că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază; aplicarea art. 5 din aceeaşi lege care stabileşte şi un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază.

În opinia recurenţilor, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite şi aplicate potrivit dispoziţiilor legii cadru şi calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte, aşa cum este prevăzut în decizia contestată.

Recurenţii au arătat că alte instanţe, respectiv Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti, au emis decizii de salarizare potrivit recomandărilor menţionate mai sus, lucru care nu a fost avut în vedere şi de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, atunci când s-au emis deciziile de salarizare.

Au considerat că personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reţine că reclamanţii a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 203 din 06.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 224/19.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună calcularea sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum de 45%.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, reţinând că Legea nr. 153/2017 nu prevede în mod imperativ un cuantum al sporurilor, ordonatorul de credite stabilind cuantumul acestora, cu obligaţia să se încadreze în limita maximă stabilită de legiuitor pe fiecare spor şi cu încadrarea în procentul de 30% prevăzut la art. 25 din lege.

Recurenţii reclamanţi au criticat sentinţa primei instanţe susţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) rap. la art. 4 şi art. 5 din anexa V din Legea nr. 153/2017, revine ordonatorului principal de credite sarcina stabilirii cuantumului sporurilor prin însumarea celor trei sporuri la valoarea maximă, rezultând un cuantum maxim de 45%.

Această critică este nefondată.

Contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi, Înalta Curte constată că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Este adevărat că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, însă acestea sunt stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la alin. (2), 4) şi 6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Nu poate fi reţinut un eventual tratament discriminatoriu prin raportare la deciziile emise de preşedinţii Curţilor de Apel Bucureşti şi Bacău, întrucât, aşa cum în mod corect a observat şi judecătorul fondului, nu se invocă tratament diferenţiat prin raportare la salariului stabilit pentru grefieri care desfăşoară aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, acelaşi grad profesional cu reclamanţii, ci se solicită raportarea la situaţia grefierilor de la alte instanţe de judecată ale căror drepturi salariale sunt stabilite de alt ordonator principal de credite.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în prezenta speţă, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 69 din 11 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2021.