Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3299/2021 AI generated

Probation Directorate ordered to pay salary arrears after appeal rejected as unfounded

Case Number Decizia nr. 3299/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the National Probation Directorate against the Bucharest Court of Appeal's judgment, thereby upholding the lower court's decision that the Directorate must pay the claimant the salary differences between the amounts originally set and those later granted by corrective order, with the sums indexed for inflation and statutory interest from maturity until actual payment. The case involved a probation service chief challenging the legality of her salary rights under a Ministry of Justice order and seeking full payment after a subsequent order partially rectified the amounts. The court held that the issuance of the corrective order implicitly acknowledged the earlier unlawful salary-setting, establishing prejudice under Article 1531 of the Civil Code, and that both inflation-indexing and statutory interest may cumulate under the principle of full reparation, as clarified by the High Court's decision in the interest of the law (Decision no. 2/2014). The High Court also rejected the Directorate's argument that the claim for payment had become moot, as the evidence of payment was insufficient to prove full execution of the judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1357 alin. (1) din C. civ, art. 1531 din C. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Probation Directorate ordered to pay salary arrears after appeal rejected as unfounded: Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
order to pay civil judgment unpaid remuneration rent arrears dismissal during probation civil service

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., şef serviciu în cadrul Serviciului de Probaţiune Mureş, a chemat în judecată în calitate de pârâţi Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună:

- anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor sale salariale;

- obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin în ceea ce o priveşte, prin care să fie stabilite drepturile sale salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017, în sensul că la salariul de bază stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor ocazionate de proces.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 455 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia rămânerii fără obiect a capetelor 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective.

A respins capetele de cerere privind anularea dispoziţiilor Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor sale salariale şi obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017 respectiv la salariul care i-a fost stabilit începând cu 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază, ca rămase fără obiect.

A respins cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., care obligă creditorul la repararea prejudiciului doar în situaţia întrunirii condiţiilor răspunderii civile.

În cazul de faţă, pentru a putea obliga pârâta DNP la actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei şi la plata dobânzilor legale, era necesar ca instanţa să fi constatat nelegala emitere a OMJ nr. 603/C/2018. Or, prin OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 au fost majorate sporurile reclamantei, din motive de oportunitate, spre limita maximă prevăzută de lege per ordonator de credite, respectiv 30% din salariul de bază.

Recurenta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile şi pe cale de consecinţă nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici acordarea dobânzilor legale.

Începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (astfel cum s-a acordat prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în vederea asigurării respectării dispoziţiilor art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017.

Referitor la acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a subliniat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţionalâ de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%".

Recurenta a reiterat că, în calitate de ordonator terţiar de credite, are obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 conform cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază (...), arătând că această limită nu priveşte fiecare salariat în parte, aceasta fiind stabilită per ordonator de credite, ceea ce întăreşte şi mai mult caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale.

3.2. În data de 19.05.2021, recurenta pârâtă DNP a depus o adresă prin care a solicitat respingerea capătului de cerere privind plata diferenţelor de drepturi acordate în baza OMJ nr. 3396/C/2018 ca rămas fără obiect.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei pârâte în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, invocată prin notele scrise aflate la dosar, întrucât înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferenţe pot reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

Reclamanta A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor sale salariale, solicitând acordarea drepturilor salariale pe care se consideră îndreptăţită să le primească ca urmare a emiterii unui nou ordin, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda aferentă.

Având în vedere emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Recurenta pârâtă a criticat sentinţa primei instanţe susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile, astfel că nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici acordarea dobânzilor legale.

Această critică este nefondată.

Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin OMJ nr. 3396/C/2018 s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Întrucât prin ordinul anterior precizat s-a recunoscut practic caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, Înalta Curte reţine că prin omisiunea de a emite dispoziţie de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în sensul art. 1531 din C. civ., fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pârâtei.

Prin urmare, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie, incidentă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

În condiţiile în care nu se poate reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în prezenta speţă, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 455 din 8 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2021.