Civil servants’ salary reclassification; validity of 30% statutory cap on cumulative allowances versus specific Annex maximums

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2021

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Târgu-Mureş, solicitând anularea în parte a Ordinului nr. 578/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiţiei în sensul modificării acestuia în ceea ce priveşte cuantumul drepturilor calculate, cu aplicarea în mod corect a sporurilor, inclusiv a procentelor acordate ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) raportat la o indemnizaţie de încadrare brută lunară în care să fie inclus adaosul de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidenţialităţii, cu respectarea art. 4 alin. (3) lit. a) şi art. 5 din anexa VI din Legea nr. 330/2009, cu recalcularea cuantumului indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4644 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata drepturilor salariale.

A respins capătul de cerere formulat de reclamanţii A., C., E., F., D., I., G., H., B., J. şi K. formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A respins în rest acţiunea formulată de reclamanţii A., C., E., F., D., I., G., H., B., J. şi K. în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei, Ministerul Justiţiei şi Curtea De Apel Târgu Mureş, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanţii A., C., E., F., D., I., G., H., B., J. şi K., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor Legii nr. 153/2017.

Recurenţi au arătat că prin Ordinul contestat s-a dispus reîncadrarea acestora conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, fără a se verifica corectitudinea modului în care au fost stabilite aceste drepturi, în sensul că se pot observa diferenţele dintre cuantumul indemnizaţiilor stabilite raportat la o tranşă de vechime în funcţie sau în muncă superioară. Deşi procentul care trebuia aplicat pentru vechimea în funcţie de peste 20 de ani era de 30% faţă de cel de 25 % acordat pentru vechimea de la 15 la 20 de ani, în indemnizaţia de încadrare acordată nu se regăseşte procentul de 5% diferenţă.

În opinia recurenţilor, această diferenţă ar putea reieşi din modul în care procentul de 30 % este aplicat la o indemnizaţie de încadrare care nu cuprinde şi adaosul de 35% pentru spor risc şi suprasolicitare acordat conform art. 4 alin. (3) lit. a) din anexa VI la Legea nr. 330/2009.

Recurenţii au arătat că, deşi se susţine că această operaţiune a fost efectuată, în realitate din machetele ce însoţesc Ordinul atacat rezultă că adaosul în discuţie nu a fost inclus în indemnizaţia de încadrare pentru ca sporul pentru vechimea în funcţie să fie aplicat la suma astfel rezultată, ci a fost aplicat la o suma mai mică şi este adăugat de abia la final. Recurenţii a precizat că diferenţa de 5% acordată nu se regăseşte în indemnizaţia de încadrare finală şi nici sporurile acordate nu sunt aplicate la indemnizaţia corectă.

Argumentele instanţei potrivit cărora aceste critici puteau fi valorificate în cadrul unor contestaţii formulate împotriva actelor prin care au fost stabilite aceste drepturi sunt eronate. Raportarea la drepturile salariale, stabilite în luna decembrie 2017 trebuie să aibă în vedere cuantumul cuvenit al acestora iar nu cel efectiv plătit, fără a avea vreo importanţă faptul că s-au contestat sau nu anterior ordinele de salarizare emise. Chiar dacă pentru trecut aceste drepturi nu mai pot fi recuperate, o asemenea eroare se impune a fi remediată pentru viitor.

Referitor la cuantumul sporurilor stabilite, recurenţii au susţinut că, în raport de dispoziţiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupaţională "Justiţie", prevăzute de Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, potrivit anexei nr. 3 din ordinul contestat: sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică este acordat în procent de aproximativ 14%, în loc de 25% cum era corect, potrivit noii legi de salarizare; iar sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de până la 5% nu a fost acordat.

În ceea ce priveşte cuantumul total al sporurilor acordate, recurenţii reclamanţi au apreciat că art. 25 din cap. III secţiunea III a Legii nr. 153/2017 reprezintă norma generală în materia drepturilor salariale.

Suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii.

Anexa V prevede în domeniul de activitate "Justiţie", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaţionale.

Prin urmare, limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite acestora, întrucât se poate ajunge în situaţia ca un judecător cu acelaşi grad, funcţie, treaptă să beneficieze de drepturi diferite faţă de un coleg aflat în aceeaşi situaţie.

Au formulat recurs incident şi reclamanţii J. şi K., formulând critici indentice cu cele expuse anterior.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de reclamanţi cu o cerere vizând anularea în parte a Ordinului nr. 578/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiţiei.

Prin ordinul contestat, reclamanţilor le-au fost stabilite drepturile salariale în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

Criticile recurenţilor privind procentul aplicat pentru vechimea în funcţie vizează modalitatea de stabilire a drepturilor salariale înainte de această dată, drepturi salariale stabilite prin ordine anterioare care nu fac obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că susţinerile reclamanţilor sub acest aspect nu pot fi reţinute ca motiv de nelegalitate a Ordinului nr. 578/C/06.02.2018.

Recurenţii reclamanţi au mai criticat sentinţa primei instanţe susţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) rap. la art. 4 şi art. 5 din anexa V din Legea nr. 153/2017, revine ordonatorului principal de credite sarcina stabilirii cuantumului sporurilor prin însumarea celor trei sporuri la valoarea maximă, rezultând un cuantum maxim de 45%.

Această critică este nefondată.

Contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi, Înalta Curte constată că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Este adevărat că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, însă acestea sunt stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la alin. (2), 4) şi 6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Astfel, nu poate fi reţinut un eventual caracter contradictoriu al reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în prezenta speţă, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii A., C., E., F., D., I., G., H., B., J. şi K..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanţii A., C., E., F., D., I., G., H., B., J. şi K. împotriva sentinţei civile nr. 4644 din 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2021.