Exclusive territorial jurisdiction in administrative litigation: domicile of individual claimants represented by a trade union

Şedinţa publică din data de 27 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 11.03.2020 pe rolul Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., şi D. prin Sindicatul Naţional PRO LEX, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Instituţia Prefectului Braşov: obligarea pârâţilor la recalcularea sporului de fidelitate în funcţie de vechimea în activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual şi salariul în funcţie al reclamanţilor; plata diferenţelor salariale dintre valoarea reală a sporului de fidelitate şi cea acordată efectiv, începând cu 3 ani în urmă de la data introducerii acţiunii, actualizată cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii; obligarea la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data efectuării plăţii; plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 3259 din data de 24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a admis exceptia necompetentei teritoriale şi s-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

În considerentele sentinţei a reţinut că în speţă competenţa materială este cea reglementată prin art. 366 şi 536 din O.U.G. nr. 57/2019, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială, aceasta este prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554.

În stabilirea competenţei teritoriale a reţinut că domiciliile persoanelor fizice reclamante este cel care reiese din cartea de identitate a acestora, respectiv pe raza judeţului Braşov.

2.2. Hotărârea Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 337/CA din data de 14.04.2021, Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sens în care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut considerentele Deciziei nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, care a statuat că sindicatele au calitate procesuală activă.

De asemenea, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că sediul sindicatului reclamant este în municipiul Bucureşti.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte interpretarea normelor privind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte reţine că pretenţiile deduse judecăţii au fost formulate în numele membrilor de sindicat şi profită acestora, dat fiind faptul că acţiunea are ca obiect recunoaşterea unor drepturi salariale rezultate din raportul de serviciu al funcţionarului public.

Astfel, Înalta Curte reţine că în speţă acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional PRO LEX în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici, în calitate de reprezentant al acestora, fiind aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în privinţa competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 11.03.2020, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privinţa determinării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional PRO LEX în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici, în calitate de reprezentant al acestora şi nu în calitate de reclamant, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 11.03.2020.

Textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speţă domiciliile reclamanţilor fiind pe raza judeţului Braşov, astfel cum reiese din tabelul şi din împuternicirea de reprezentare de la dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, stabilită în raport cu domiciliul persoanelor fizice şi nu în raport cu sediul sindicatului, reclamanţii trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul acestora, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011: "În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres."

Această interpretare este confirmată şi de dispoziţiile art. 30 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, dată fiind modificarea legislativă intervenită în privinţa art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, introdusă prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02 august 2018, respectiv instituirea unei competenţe teritoriale exclusive în materia contenciosului administrativ, Decizia nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, nu mai este aplicabilă, aceasta fiind pronunţată în interpretarea şi aplicarea unitară a unor texte de lege ce au fost ulterior modificate de către legiuitor.

Totodată, se impune a fi subliniat şi faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competenţa de soluţionare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincţie.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., şi D. prin Sindicatul Naţional PRO LEX, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Instituţia Prefectului Braşov, în favoarea Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2021.