Challenge to five-judge panel composition and random selection exclusion of previously appointed judges under ECHR Article 6

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5.11.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anularea parţială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 819 din 8 decembrie 2010, respectiv a art. 29 alin. (4) şi (5); anularea Hotărârii nr. 26 din 8 decembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; anularea parţială a înscrisului "Programarea în şedinţele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011 pentru Completul 1 civil", care poarta semnătura Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; revizuirea Deciziei nr. 137/16 mai 2011 în dosarul nr. x/2011, casarea şi rejudecarea recursului şi a fondului privind Hotărârea nr. 1 J/09.03.2011 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară, iar pe fond anularea Hotărârii nr. 1 J/09.03.2011 a secţiei pentru Judecători în materie disciplinară ori înlocuirea sancţiunii excluderii din magistratură, gradual, cu sancţiunea mutării disciplinare la o altă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1028/18.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României şi Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 323 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 323 din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea parţială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anularea Hotărârii nr. 26 din 8 decembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi anularea parţială a Programării în şedinţele de judecată ale Completului de 5 judecători pe luna mai 2011, C1.

În motivarea căii de atac, recurentul a invocat critici ce au fost subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

4. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ce temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anularea parţială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 819 din 8 decembrie 2010, respectiv a art. 29 alin. (4) şi (5); anularea Hotărârii nr. 26 din 8 decembrie 2010 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; anularea parţială a înscrisului "Programarea în şedinţele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011 pentru Completul 1 civil", care poarta semnătura Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; revizuirea Deciziei nr. 137/16 mai 2011 în dosarul nr. x/2011, casarea şi rejudecarea recursului şi a fondului privind Hotărârea nr. 1 J/09.03.2011 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară, iar pe fond anularea Hotărârii nr. 1 J/09.03.2011 a secţiei pentru Judecători în materie disciplinară ori înlocuirea sancţiunii excluderii din magistratură, gradual, cu sancţiunea mutării disciplinare la o altă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 323 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Pe calea demersului judiciar supus analizei, reclamantul a solicitat anularea parţială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului ICCJ, publicată în M.Of. al României nr. 819 din 8 decembrie 2010, respectiv a art. 29 alin. (4) şi (5); anularea hotărârii nr. 26 din 8 decembrie 2010 a Colegiului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; anularea parţială a înscrisului "Programarea în şedinţele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011 pentru Completul 1 Civil", susţinând că atât Regulamentul, cât şi Legea 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 6 alin. (1) din CEDO privind dreptul la un tribunal independent şi imparţial şi la un proces echitabil.

Astfel, reclamantul susţine că, în speţă, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată prin Legea nr. 202/2010 a micii reforme, a intrat în conflict cu art. 6 din CEDO, nu a asigurat conformitatea sa, prin principiile din preambulul său, cu art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, privind asigurarea dreptului la un proces echitabil şi judecarea procesului de către o instanţa în mod independent şi imparţial şi a încălcat dreptul la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe în mod independent şi imparţial, conform art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, iar prin prevederile art. 1 pct. 14 din Hotărârea Colegiului înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/25 noiembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativa a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilind prin art. 29 alin. (1) şi alin. (4) din Regulament desemnarea judecătorilor în completul de 5 judecători prin tragere la sorti a doar 4 judecători, cu excluderea judecătorilor anterior desemnaţi, echivalează cu adăugarea la Legea nr. 304/2004, republicată, modificată prin Legea nr. 202/2010, ceea ce este nelegal.

Sintetic, reclamantul pretinde că, în absenţa unor dispoziţii detaliate în cuprinsul legii de organizare judiciară, se cuvenea ca, în aplicarea directă a exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, să procedeze la adoptarea unor reguli privind constituirea completurilor de judecată prin tragerea la sorţi a tuturor membrilor, fără excluderea judecătorilor anterior desemnaţi.

Domnia sa nu susţine, aşadar, că prin hotărârile de colegiu a căror nulitate parţială o solicită a fost încălcată vreo dispoziţie legală din cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma în vigoare la data emiterii lor, ci, dimpotrivă, arată că inclusiv această lege contravine exigenţelor comunitare ale procesului echitabil, iar, nelegalitatea hotărârilor de colegiu ar rezida în faptul că au adăugat la menţionata lege, nepermis şi cu încălcarea aceluiaşi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind asigurarea dreptului la un proces echitabil şi judecarea procesului de către o instanţa în mod independent şi imparţial.

Sub aspect legislativ, instanţa de fond a observat că, prin art. III pct. 5 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714 din 26.10.2010, s-a dispus modificarea art. 32 din Legea nr. 303/2004, după cum urmează:

"(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secţiei penale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(2) În alte materii decât cea penală se stabilesc la începutul fiecărui an două complete de 5 judecători.

(3) În compunerea completelor prevăzute la alin. (2) intră, de regulă, judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzei.

(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă compunerea completelor de 5 judecători. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionale a administrativă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În lipsa acestora, completul poate fi prezidat de un preşedinte de secţie desemnat în acest scop de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(6) Cauzele care intră în competenţa completelor prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi repartizate aleatoriu în sistem informatizat."

În aplicarea legii, art. 29 din Regulament a fost modificat prin pct. 14 al art. I din Hotărârea nr. 24/2010 după cum urmează:

"(1) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în materie penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează anual, prin tragere la sorti, în prezenta membrilor colegiului de conducere şi a preşedinţilor de secţii, câte 4 judecători din cadrul secţiei penale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru fiecare dintre cele două complete.

(2) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în alte materii decât cea penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, în condiţiile prevăzute la alin. (1), judecătorii din componenţa acestor complete.

(3) Colegiul de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte anual reprezentativitatea secţiilor în compunerea completelor prevăzute la alin. (2) şi aprobă compunerea completelor de 5 judecători.

(4) La tragerea la sorti din anul următor nu vor participa judecătorii anterior desemnaţi, până la asigurarea desemnării tuturor judecătorilor.

(5) În condiţiile prevăzute la alin. (1)-(4), se stabilesc câte 4 judecători supleanţi pentru fiecare complet".

Fiind dată în aplicarea legii, este în perfectă concordanţă cu normele de tehnică legislativă ca hotărârea să cuprindă norme concrete, detaliate privind compunerea completurilor de judecată, modalitatea efectivă de desemnare a membrilor acestora, iar prevederea cu privire la excluderea de la tragerea la sorţi a judecătorilor anterior desemnaţi, până la asigurarea desemnării tuturor judecătorilor nu face altceva decât asigure o repartizare echilibrată a acestora la judecarea cauzelor.

Prin Hotărârea Colegiului de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26 din 8 decembrie 2010, s-a stabilit, prin tragere la sorţi, componenţa Completurilor de 5 judecători în materie penală - 2 completuri şi civilă - 2 completuri, pentru anul 2011, cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus evocate, inclusiv ale celor cuprinse în art. 28 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prevedeau:

(1) În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează 4 complete de 5 judecători, cu competenta de judecată prevăzută de lege.

(2) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secţiei penale, iar în alte materii decât cea penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate din judecători din cadrul secţiei civile şi de proprietate intelectuală, secţiei comerciale şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

(3) Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează completul de 5 judecători.

(4) În lipsa preşedintelui, completul este prezidat de vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

(5) În lipsa preşedintelui şi a vicepreşedintelui, completul este prezidat de un preşedinte de secţie desemnat în acest scop de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie"

În fine, prin înscrisul intitulat "Programarea în şedinţele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011", care poartă semnătura Preşedintelui înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit, în aplicarea prevederilor alin. (5) al art. 28 din Regulament, că preşedintele Completului 1 civil, învestit cu soluţionarea cauzelor din şedinţa de 16 mai 2011, este doamna judecător B., preşedintele secţiei de contencios-administrativ, cu respectarea principului specializării, în raport de obiectul acţiunii ce a format dosarului nr. x/2011 - abatere disciplinară magistraţi, al cărei titular a fost reclamantul.

Reclamantul nu demonstrează în ce modalitate a adus atingere această procedură de constituire a completurilor de judecată exigenţelor procesului echitabil reflectate în art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în ce măsură aceasta a determinat ca instanţa care l-a judecat să nu îndeplinească criteriile de tribunal independent şi imparţial, în condiţiile în care acestea se apreciază din perspectiva lipsei de subordonare faţă de o altă autoritate în stat, ca şi din perspectiva lipsei de obiectivitate şi nu prin raportare la numărul judecătorilor vizaţi de tragerea la sorti, probabilitatea ca un anumit sau anumiţi judecători să facă parte din completurile de judecată nefiind de natură să aducă principiului imparţialităţii soluţionării cauzelor.

Domnia sa explică vătămarea în concret prin referire atât la o alegată lipsă de independenţă şi imparţialitate a membrilor completului de judecată care s-ar fi aflat sub influenţa şi ascendentul preşedintelui de secţie, cât şi la situaţia particulară a preşedintelui completului de judecată, calitate dobândită în considerarea calităţii de preşedinte de secţie, şi vizează în fapt o anumită situaţie de incompatibilitate în care acesta s-ar fi aflat, în opinia reclamantului.

Curtea de apel a subliniat că nu poate fi prezumată lipsa de independenţă şi imparţialitate a membrilor completului de judecată pe considerentul subordonării lor preşedintelui de secţie, pentru a fi analizată această situaţie ca un motiv de nelegalitate a hotărârilor de colegiu, iar, dacă, la speţă, este identificabilă o astfel de situaţie, partea vătămată are la dispoziţie alte mijloace procesuale, respectiv recuzarea şi căile de atac prevăzute de lege, acelaşi raţionament fiind valabil şi în privinţa pretinsa situaţie de incompatibilitate în care s-ar fi aflat preşedintele completului de judecată.

După epuizarea căilor de atac interne, toate aceste pretinse atingeri aduse exigenţelor procesului echitabil puteau face obiectul unei plângeri adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că, pentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat "independent" în sensul art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie ca, printre altele, procedura de numire a membrilor săi şi durata mandatului trebuie să asigure garanţii împotriva presiunilor externe şi să prezinte aparenţa de independenţă (cauza Findlay c. Regatului Unit, 25 februarie 1997, par. 73).

Curtea Europeană a statuat că revine fiecărei instanţe naţionale rolul de a decide procedurile interne în scopul bunei administrări a justiţiei, iar repartizarea unui dosar unui anumit judecător sau unei instanţe se înscrie în marja de apreciere de care se bucură autorităţile naţionale. Există o serie largă de factori, precum resursele disponibile, specializarea judecătorilor, conflictele de interese, accesibilitatea părţilor la şedinţa de judecată etc., care trebuie luaţi în considerare la momentul repartizării dosarului (cauza Sutyagin c. Rusiei, 3 mai 2011, par. 187). Rolul Curţii Europene este să se asigure că o astfel de procedură a fost compatibilă cu dispoziţiile art. 6 par. 1, din perspectiva cerinţelor testului obiectiv al independenţei şi imparţialităţii (cauza Bochan c. Ucrainei, 3 mai 2007, nr. 7577/02, par. 68). Deşi aparenţele au o anumită importanţă, nu sunt decisive prin ele însele. Trebuie privit în mod frecvent dincolo de aparenţe şi analiza trebuie să se concentreze asupra realităţilor faptice (a se vedea, mutatis mutandis, De Jong, Baljet şi Van den Brink c Olandei, 22 mai 1984, par. 48).

Prin urmare, pentru a stabili dacă presupusele temeri de părtinire invocate de un reclamant sunt justificate în mod obiectiv, aparenţele trebuie să fie testate în comparaţie cu realitatea obiectivă din spatele lor (Parlov-Tkalčić c. Croaţiei, 22 decembrie 2009, nr. 24810/06, par. 83). Or, strict din perspectiva testului obiectiv de apreciere a imparţialităţii şi independenţei (cauza Hauschildt c. Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989), o astfel de condiţie este îndeplinită de colegiul de conducere al unei instanţe.

O ultimă menţiune se impune a fi făcută în legătură cu precizările succesive aduse acţiunii introductive de către reclamant, cu nerespectarea art. 204 C. proc. civ., prin intermediul "notelor scrise", exigenţă procedurală a cărei nerespectare a determinat aplicarea sancţiunii decăderii, astfel cum s-a consemnat în practicaua încheierii de amânare a pronunţare; în orice caz, nerespectarea oricărei modalităţi prevăzute de lege de aducere la cunoştinţă a unui act administrativ nu este de natură a atrage sancţiunea nulităţii, după cum pretinde reclamantul, ci pe aceea a inopozabilităţii, susceptibilă de invocat într-un alt cadru procesual.

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate susţinerile recurentului potrivit cărora judecătorul cauzei nu ar fi fost imparţial întrucât a respins proba cu înscrisuri care atestau că preşedintele completului de 5 judecători al ICCJ care a soluţionat litigiul disciplinar al recurentului, ar fi fost urmărit penal în acea perioadă, precum şi ataşarea respectivului dosar penal. Înalta Curte are în vedere că, dincolo de prezumţia de nevinovăţie şi dincolo de faptul că împrejurarea menţionată era una de notorietate şi necontestată, proba solicitată nu era utilă cauzei, atâta timp cât recurentul-reclamant nu a prezentat o argumentaţie convingătoare a legăturii de cauzalitate dintre calitatea de învinuit a preşedintelui completului de 5 judecători al ICCJ şi soluţia pronunţată de acest complet în litigiul disciplinar mai sus menţionat.

Ca urmare, nu poate fi reţinută o "situaţie de incompatibilitate în raport cu art. 6 din CEDO", astfel cum apreciază recurentul, o asemenea alegaţie fiind nedovedită.. Aceasta şi în condiţiile în care nu au fost indicate dispoziţii legale care să susţină teza recurentului conform căreia un judecător cercetat penal pentru infracţiuni de corupţie nu poate fi compatibil să judece sau să prezideze un complet de judecată.

De asemenea, nu este întemeiată susţinerea recurentului potrivit căreia ar fi fost judecat în litigiul disciplinar de o instanţă care nu a fost independentă, atâta timp cât, după cum în mod corect a arătat judecătorul fondului, independenţa judecătorului se apreciază din perspectiva lipsei de subordonare faţă de o altă autoritate în stat, iar subordonarea judecătorilor faţă de preşedintele unei secţii este una exclusiv administrativă şi care, oricum, nu poate fi susţinută decât în cazul membrilor completului de judecată aflaţi în aceeaşi secţie cu preşedintele completului.

Totodată, Înalta Curte constată că, deşi susţine că "prin neparticiparea la trageri la sorţi a tuturor judecătorilor anterior desemnaţi se creează premisele unei trageri la sorţi formale" recurentul nu a susţinut ori dovedit că aceasta a fost situaţia completului de 5 judecători care a soluţionat litigiul disciplinar menţionat.

Nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia prin neparticiparea la tragerea la sorţi a tuturor judecătorilor anterior desemnaţi se creează premisele unei trageri la sorţi formale, atâta timp cât acesta nu a dovedit în niciun fel că rezultatul tragerii la sorţi a judecătorilor care au făcut parte din completurile de 5 judecători pentru anul 2011 (materializat în hotărârea Colegiului de Conducere al ICCJ nr. 26/08.12.2010) ar fi fost unul dinainte cunoscut, pe baza componenţei din anii anteriori a completurilor menţionate.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că art. 29 alin. (4) din Hotărârea nr. 24/2010 a Colegiului de Conducere al ICCJ nu adaugă la Legea nr. 304/2004, atâta timp cât art. 32 alin. (4) din acest act normativ lasă la latitudinea preşedintelui ICCJ (ori vicepreşedintelui, în lipsa acestuia) desemnarea judecătorilor care fac parte din completurile de 5 judecători, fără a impune limitări ale acestei competenţe.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentului conform cărora judecătorul fondului ar fi comis o denegare de dreptate, atâta timp cât acesta a soluţionat acţiunea dedusă judecăţii, pe baza normelor juridice aplicabile, fără a argumenta că acestea ar fi neclare ori că nu ar exista dispoziţii legale care să reglementeze situaţia din acest litigiu. Dimpotrivă, judecătorul fondului a respins cererea de chemare în judecată, constatând că nu a fost dovedită încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta a fost invocat în mod formal, în condiţiile în care soluţia pronunţată prin dispozitivul sentinţei este argumentată în mod convingător în cuprinsul considerentelor acesteia, iar recurentul nu a arătat în mod explicit şi convingător de ce sunt contradictorii argumentele instanţei de fond.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 323 din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 323 din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 mai 2021.