Dismissal of annulment appeal for failure to pay judicial stamp duty in administrative fiscal litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unstampable, resulting in the upholding of the Court of Appeal's decision to declare the prior annulment contestation peremptory due to procedural failure. The case involved a corporate entity's attempt to annul a civil judgment against a public financial administration, but the appellant failed to pay the required judicial stamp duty after being formally notified of the obligation. The court ruled based on the principle that court fees must be paid in advance under the Emergency Ordinance and the Code of Civil Procedure, specifically applying provisions that mandate the attachment of proof of payment to filings; consequently, the failure to pay the 100 RON stamp fee triggered the automatic sanction of dismissal, leaving the lower court's procedural ruling in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 427 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013; Dismissal of annulment appeal for failure to pay judicial stamp duty in administrative fiscal litigation: Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 07 decembrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 mai 2021
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 15.03.2018 sub nr. x/2018, S.C. A. S.R.L., a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei nr. 8 din 16 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017.
2. Hotărârea instanţei investită cu contestaţia în anulare
Prin sentinţa civilă nr. 489 din 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia perimării contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 8 din 16 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile 489 din 30 octombrie 2018, a formulat recurs contestatoarea, susţinând că judecătorul a încălcat disp. art. 157 alin. (1) lit. c), g), h), k) şi j), art. 397 alin. (1), art. 416 alin. (1) şi (3) şi art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.
5. Cu privire la examinarea recursului
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 07 decembrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este timbrat şi îl va anula pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, statuează în mod expres că: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi act normativ care dispun în mod expres că: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.
Sub acest aspect se constată că, prin rezoluţia judecătorului din 22 ianuarie 2019 s-a pus în vedere recurentei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
La data de 01 martie 2021 a fost comunicată recurentei obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru (dosar recurs).
Or, se constată că, până la termenul de judecată din data de 25 mai 2021, recurenta S.C. A. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul dispus de instanţă, astfel că este incidentă sancţiunea anulării recursului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) şi art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 489 din 30 octombrie 2018 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca fiind netimbrat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2021.