Nullity of extraordinary appeal for failure to articulate specific illegality grounds targeting the lower court's reasoning
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice nullified the appellant’s appeal for lack of motivation, thereby leaving in force the lower court’s dismissal of the claim. The dispute arose in administrative litigation where a plaintiff challenged the Ministry of Transport regarding the legal interpretation and repeal of a professional category for driving instructors, having previously lost at the first instance. The decisive legal basis was the imperative requirement under Article 488 and 489 of the Code of Civil Procedure that extraordinary appeals must contain developed grounds of illegality specifically targeting the lower court’s reasoning; the Court found the appellant had merely reiterated initial arguments and expressed dissatisfaction without articulating specific legal errors, thus failing to meet the procedural threshold for judicial review in an extraordinary appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Nullity of extraordinary appeal for failure to articulate specific illegality grounds targeting the lower court's reasoning: Recurentul-reclamant, în drept şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii dedusă judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 13.04.2018 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând instanţei să oblige pârâtul să respecte întocmai interpretarea dată de instanţa de control judiciar a I. C. civ..J, precizată în considerentele Deciziei nr. 2040 din 31.05.2017, referitor la modul de interpretare juridică a prevederilor art. 4 lit. b) din Anexa 1 la OMT nr. 733/2013.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 152/CA/2018 - PI din 1 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor.
A respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Federaţia Naţională a Formatorilor Auto din România.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 152/CA/2018 - PI din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul a reiterat motivele pe care şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată şi a precizat în mod expres că motivarea instanţei de fond nu îl satisface, deoarece nu a tranşat dacă desfiinţarea din partea pârâtului a categoriei profesionale a instructorilor auto a fost sau nu legală.
Recurentul-reclamant, în drept şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicit să se respingă ca nefondat recursul.
5. Cu privire la examinarea recursului
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06.02.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 26 octombrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, urmează a o admite pentru considerentele următoare:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În speţă, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.
Chiar dacă acesta a indicat ca temei de drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recurs, constată că a acest motiv de casare a fost invocat formal.
Fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de fond şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant A. s-a limitat în susţinerea cererii de recurs la reluarea apărărilor exprimate în faţa instanţei de recurs. Afirmaţia sa, conform căreia motivarea instanţei nu-l satisface, confirmă că în fapt, intenţia acestuia de a promova rcursul nu urmăreşte reformarea sentinţei din perspectiva legalităţii sale, ci mai degrabă o rejudecare efectivă pe fond în urma căria instanţa de recurs să ofere o motivare care să-l satisfacă pe reclamant.
Aceste elemente nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, în măsura în care această instanţă are competenţa de analiză doar cu privire la elemente de nelegalitate ale sentinţei instanţei de fond.
În cauză, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că cererea de recurs reprezintă în concret intenţia reclamantului de a i se rejudeca cauza într-o cale extraordinară de atac, deoarece soluţia instanţei de fond îl nemulţumeşte, însă fără a invoca efectiv critici care să se circumscrie motivelor de casare.
În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a conţinutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 152/CA/2018 - PI din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nemotivat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2021.