Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3111/2021 AI generated

Tax audit report inadmissible for lack of administrative act status under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 3111/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal Galați’s decision that had dismissed the initial claim as inadmissible. The dispute concerned the plaintiff’s request to annul a tax audit report (proces-verbal) issued by the National Fiscal Administration’s Anti-Fraud Directorate, which identified a fraudulent conduct and estimated a tax damage, but did not impose a specific tax liability or enforceable debt. The High Court ruled that the challenged document did not constitute an administrative act under Article 1 of Law no. 554/2004 or Article 1 of Law no. 207/2015 because it was merely a preliminary control instrument that did not create, modify, or extinguish legal relationships or produce direct legal effects on the taxpayer; instead, it served only as a precursor to a potential tax assessment decision. Consequently, the claim was correctly deemed inadmissible, as only an administrative act establishing a specific obligation is subject to judicial annulment under administrative law.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015; Tax audit report inadmissible for lack of administrative act status under Law 554/2004: Mai suţine reclamanta că instanţa de fond a motivat respingerea actiumi, prin prisma noţiunii de act administrativ fiscal, asa cum aste definit de art. 41 din O.G. nr. 92/2003. Faţă de aceasta apreciază că legiuitorul a definit noţiunea de act administrativ fiscal ca fiind "actul emis de organul fiscal competent in aplicarea, legislaţie privind stabilirea şi modificarea sau stingerea, drepturilor si obligaţiilor fiscale". Ori în cauză, actul de control, respectiv procesul-verbal de control nr. x/08.12.2017 şi comunicat reclamantei, este un act emis de organul fiscal, a stabilit obligaţii de plata estimate, a stabilit uri prejudiciu.

Keywords

AI generated
tax reporting action for annulment administrative status fiscal law legal status direct tax

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 554/2004
Totodată, instanţa de recurs subliniază că în lipsa caracterului de act administrativ al procesului-verbal contestat, cererea de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă nu se putea analiza nici din perspectiva procedurii prevăută de art. 1 din Legea nr. 554/2004
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cererea de recurs cuprinde critici ce pot fi cricumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015
În susţinerea cererii de recurs, reclamanta apreciază că soluţia instanţei de fond de respingere a cererii, ca fiind inadmisibila, încalcă însăşi prevederile art. 1 din Legea nr.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Pe cale de consecinţa, urmează să constataţi, ca procesul-verbal de control contestat în cauza, este un act unilateral emis de o autoritate publica, care a dat naştere şi a modificat raporturi juridice, în sensul art. 2 lit.
art. 21 din Legea nr. 207/2015
Astfel, în urma emiterii acestui act de control, între contribuabil şi bugetul de stat nu se instituie un raport obligaţional în sensul art. 21 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de apel Galaţi reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Antifraudă fiscală 2 Constanţa, solicitând anularea procesului-verbal nr. x/08.12.2017 întocmit de pârâtă şi exonerarea societăţii de la plata sumelor de bani menţionate în conţinutul procesului-verbal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 145 din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de către reclamanta A., privind anularea Procesului-verbal nr. x/08.12.2017 emis de Direcţia Generală Antifraudă Constanţa

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 145 din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare să se admită contestaţia formulată de reclamantă.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanta apreciază că soluţia instanţei de fond de respingere a cererii, ca fiind inadmisibila, încalcă însăşi prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, care prevăd ca "orice persoana care se considera vătămata într-un drept al său, ori intr-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ....se poate adresa instanţei de contencios administrativ, competente pentru anularea actului."

În cauză, instanţa de fond, pronuntandu-se pe inadmisibilitatea cererii de anulare a unui proces-verbal de control întocmit de ANAF, prezuma prin soluţia dată, că actul de control întocmit de inspectorii antifraudă, este temeinic şi legal, fară a supune cercetării judecătoreşti, însuşi actul întocmit.

Mai suţine reclamanta că instanţa de fond a motivat respingerea actiumi, prin prisma noţiunii de act administrativ fiscal, asa cum aste definit de art. 41 din O.G. nr. 92/2003. Faţă de aceasta apreciază că legiuitorul a definit noţiunea de act administrativ fiscal ca fiind "actul emis de organul fiscal competent in aplicarea, legislaţie privind stabilirea şi modificarea sau stingerea, drepturilor si obligaţiilor fiscale". Ori în cauză, actul de control, respectiv procesul-verbal de control nr. x/08.12.2017 şi comunicat reclamantei, este un act emis de organul fiscal, a stabilit obligaţii de plata estimate, a stabilit uri prejudiciu.

Pe cale de consecinţa, urmează să constataţi, ca procesul-verbal de control contestat în cauza, este un act unilateral emis de o autoritate publica, care a dat naştere şi a modificat raporturi juridice, în sensul art. 2 lit. c) din Legea 554/2004.

Cererea de recurs cuprinde critici ce pot fi cricumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 23.012019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 07.12.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părţi se reţine că intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Constanţa în urma unui control efectuat la societatea B. S.R.L. în perioada 01.11.2017 – 08.12.2017 a emis procesul-verbal nr. x/08.12.2017 în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 74/2013 şi ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În cuprinsul procesului-verbal s-a reţinut faptul că echipa de control a constatat că societatea C. S.R.L. are un comportament tip conductă, care a fost special înfiinţată în scopul disimulării realităţii şi legalităţii operaţiunilor comerciale declarate la organul fiscal teritorial, consecinţa fiscală fiind diminuarea profitului impozabil şi a TVA de plată la bugetul general consolidat pentru beneficiarul final al operaţiunilor declarate, respectiv societatea B. S.R.L., iar faţă de această constatare a calculat prejudiciul estimat generat de înregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor emise de societatea C. S.R.L., în anul 2010, în sumă de 9.546.970 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Înalta Curte apreciază că se impune cu prioritate a răspunde criticii recurentei-reclamante conform căreia instanţa de fond prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a validat ca temeinic şi legal procesul-verbal contestat:

În acest sens, instanţa de recurs subliniază că excepţia inadmisibilităţii cererii este o excepţie procesuală de procedură, absolută şi peremptorie, considerente ce a condus ca în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate să se analizeze doar această excepţie şi să fie prezentate doar argumente pentru validarea soluţiei adoptate de către instanţa de fond. Astfel, din analiza conţinutului sentinţei recurate, instanţa de fond nu identifică elemente care să vizeze o analiză de legalitate a procesului-verbal contestat, considerente pentru care critica recurentei cu privire la acest aspect este nefondată.

În ceea ce priveşte caracterul procesului-verbal contestat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte în acord cu opinia instanţei de fond apreciază că acesta nu prezintă caracterele actului administrativ, iar soluţia prin care se confirmă caracterul inadmisibil al cererii de chemare în judecată este legală.

În conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015: "actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;" Iar în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal, actul administreativ este: "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice;"

Înalta Curte, contrar criticilor invocate prin cererea de recurs constată că, procesul-verbal nr. x/08.12.2017 reprezintă un act de control premergător, care a avut ca scop verificarea activităţii S.C. B. S.R.L., reprezentată de recurenta-reclamante, constatări care pot fi valorificate de organele fiscale doar printr-un raport de inspecţie fiscală în urma căruia poate să conducă la emiterea unei decizii de impunere.

Procesul-verbal contestat nu a stabilit în sarcina recurentei, ori a vreunei societăţi comerciale din cele nominalizate în cuprinsul concluziilor sale, impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului de stat cu caracter de titlu executoriu şi nu s-au luat măsuri de virare la acest buget a unor sume de bani. Astfel, în urma emiterii acestui act de control, între contribuabil şi bugetul de stat nu se instituie un raport obligaţional în sensul art. 21 din Legea nr. 207/2015 şi în consecinţă, în procedura de contestare, instanţa de recurs în acord cu cele reţinute de către instanţa de fond apreciază că, faţă de acest proces-verbal nu se poate apela la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 268 din acelaşi act normativ. Totodată, instanţa de recurs subliniază că în lipsa caracterului de act administrativ al procesului-verbal contestat, cererea de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă nu se putea analiza nici din perspectiva procedurii prevăută de art. 1 din Legea nr. 554/2004

În concluzie, chiar dacă procesul-verbal este emis de către o autoritate publică, acestuia îi lipseşte una din caracteristicile stabilite de lege pentru a fi catalogat ca fiind act administrativ, respectiv nu dă naştere, nu modifică sau stinge raporturi juridice, astfel că nu produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat.

Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, procesul-verbal nr. x/08.12.2017 este un act de control premergător, care nu produce efecte juridice directe faţă de persoana juridică vizată de control, acesta putând conduce doar ulterior la emiterea unui act administrativ propriu-zis, respectiv decizia de impunere, (prev. de art. 93 din Legea nr. 207/2015) care să individualizeze şi să instituie efectiv creanţa fiscală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sau vreunui alt motiv de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 145 din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2021.