Eligibility for EU direct agricultural payments: sufficiency of agricultural register entries and informal leases over formal title to prove right of use and effective exploitation of land.

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.03.2018, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ

- anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 447/11.08.2016 emisă de APIA Aparat Central- Comisia de soluţionare a contestaţiilor;

- anularea Procesului-verbal de constatare şi stabilire a creanţelor înregistrat la APIA – Direcţia Antifraudă Control Intern şi Supracontrol sub nr. x/16.05.2016 şi la APIA sub nr. x/19.05.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 124/2018 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal admis a acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ, şi a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 447/11.08.2016 emisă de APIA Aparat Central- Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi anularea Procesului –Verbal de constatare şi stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APIA – Direcţia Antifraudă Control Intern şi Supracontrol sub nr. x/16.05.2016 şi la APIA sub nr. x/19.05.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 124/2018 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în în urma rejudecării să se respingă cererea de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, pârâta a reiterat apărările prezentate prin întâmpinare în ceea ce priveşte situaţia de fapt, iar privitor la hotărârea recurată a invocat următoarele critici:

Instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 124/2018 cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 alinul din OMADR nr. 246/2008.

Funcţia esenţiala a judecătorului in cadrul desfăşurării acţiunii contencioase este tocmai aceea de a judeca, de a stinge litigiul ivit intre părţi prin pronunţarea hotărârii.

Hotărârea judecătorească fiind actul final al judecăţii, actul de dispoziţie al instanţei cu caracter jurisdicţional trebuie, şi se prezumă a exprima adevărul.

Pentru împlinirea acestui deziderat, consideră pârâtă ca o soluţie finală trebuie sa fie justă si nepărtinitoare, dat fiind faptul ca reprezintă actul final si suprem prin care se realizează administrarea justiţiei.

Apreciază recurenta-pârâtă că soluţia pronunţată de instanţa de fond este eronată si total criticabilă având în vedere faptul ca in analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente şi de relevanţă maximă în soluţionarea justa a cauzei, căutând practic o motivaţie profitabilă reclamantei in detalii procedurale fără a sesiza chestiunile flagrante care arată culpa intimatei-reclamante.

Recurenta-pârâtă susţine că beneficiarii plăţilor directe trebuie să probeze, prin înscrisurile ataşate formularului de cerere de plata unicii pe suprafaţă, existenţa unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosinţă asupra terenului ce face obiectul cererii de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren nefiind suficientă, prin prisma condiţiilor de eligibilitate generale, impuse prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008.

Referitor la suprafaţa de 24,7763 ha aflata pe raza comunei Cezieni şi suprafaţa de 137,75 ha aflata ne raza com. Drăghigeni, jud. Olt si Diosti iud. Dolj, în mod greşit si cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 si art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008. la pag. 6-9 din hotărârea atacată, instanţa de fond retine că "încasarea plăţii unice pe suprafaţa nu este condiţionată în niciun caz de dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol ci doar de exploatarea efectivă a terenului agricol"

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 ianuarie 2019, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06.02.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 08.06.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 25 mai 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, urmează a o respinge pentru considerentele următoare:

Instanţa de recurs constată că în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., potrivit cărora,,(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. şi a emis critici în susţinerea acestui motiv de casare astfel cum rezultă din conţinutul cererii la filele x.

În ceea ce priveşte fondul recursului, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa, cu privire la starea litigioasă dintre părţi constată că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 16.05.2016, s-a reţinut că în B., S.C. A. S.R.L, având ID Fermier x şi C.U.I. x, prin reprezentant C., a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2011 la A.P.I.A. Centrul Judeţean Olt, înregistrată sub nr. x/16.05.2011, pentru suprafaţa de 683,77 ha TA şi PP, solicitând sprijin financiar pentru PNDC1, iar în ceea ce priveşte această cerere, în urma verificărilor efectuate s-a concluzionat că în B., S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente opozabile APIA care dovedesc dreptul de folosinţă pentru suprafeţele de 24,7763 localizate în comuna Cezieni, jud. Olt, şi 137,75 localizată pe raza comunelor Drăghiceni, jud. Olt şi Dioşti, jud. Dolj.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APIA – Direcţia Antifraudă Control Intern şi Supracontrol sub nr. x/16.05.2016 şi la APIA sub nr. x/19.05.2016, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 447/11.08.2016 emisă de APIA Aparat Central - Comisia de soluţionare a contestaţiilor, iar ulterior a investit instanţa cu cererea de chemare în judecată care a stat la baza prezentului litigiu.

Instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată a recalmantei, reţinând în esenţă că potrivit dispoziţiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, documentele doveditoare privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată şi alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverinţa eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol.

Faţă de această concluzie, recurenta-pârâtă a invocat critici în combaterea raţionamentului instanţei de fond prin raportare la prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1) din OMADR nr. 246/2008.

Aşadar analizând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 246/2008, faţă de inexistenţa unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosinţă asupra terenurilor ce au format obiectul cererii de ajutor financiar, sunt nefondate, în acest sens instanţa de recurs reţinând următoarele:

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, în vigoare la data depunerii cererii de plată nr. x/15.05.2012, abrogată ulterior prin O.U.G. nr. 3/2015, beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de "proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea".

Conform art. 7 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi "să îndeplinească următoarele condiţii generale: (…) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Potrivit art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ: "Cererile de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a ecocondiţionalităţii, a modulării şi a sistemului integrat de gestionare şi control, prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 1.782/2003 şi (CE) nr. 73/2009 ale Consiliului şi de aplicare a ecocondiţionalităţii în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 30 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi se înregistrează în Sistemul integrat de administrare şi control. Cererile de plată pot fi depuse şi după data de 15 mai, până la data de 9 iunie a fiecărui an calendaristic, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai", iar conform art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ (forma în vigoare la data depunerii cererii de plată), "Documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi se prezintă la solicitarea reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură".

În aplicarea acestei norme, prin art. 4 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, în vigoare la data depunerii cererii de plată în cauză, s-a stabilit că "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, alte acte ce fac dovada folosinţei terenului, precum: adeverinţă eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc.".

Potrivit art. 6 alin. (2) din acelaşi ordin, "(2) Documentele prevăzute la art. 4 şi 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată şi/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt valabile pentru întregul an de cerere".

Potrivit acestor dispoziţii legale, pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi documentele din care reiese utilizarea terenului agricol fiind stabilite prin Ordinul MADR nr. 246/2008, fiind necesară existenţa unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosinţă asupra terenului ce face obiectul unei cereri de sprijin financiar.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că scopul şi raţiunea acordării sprijinului financiar pentru agricultori este evitarea abandonului terenurilor agricole şi menţinerea lor în bune condiţii agricole şi de mediu, ceea ce face ca esenţial în acordarea acestui sprijin să fie existenţa faptică a terenurilor menţionate în cererea de sprijin şi dovada utilizării lor în mod efectiv de către solicitant, astfel încât încasarea acestor plăţi nu este condiţionată în niciun caz de dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol, ci de exploatarea efectivă a terenului agricol, dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în oricare din calităţile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaş, concesionar, asociat sau locatar, dar şi orice altă calitate care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului, ţinând cont că beneficiarii plăţilor directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata şi care prezintă documentele necesare care le dovedesc dreptul de folosinţă.

În cauză, raportat la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, instanţa de fond a constatat în mod corect că reclamanta a utilizat în mod efectiv şi legitim întreaga suprafaţă înscrisă în cererea de plată aferentă anului 2012 şi, prin urmare, este îndreptăţită la încasarea subvenţiei acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006.

Examinarea legalităţii actului administrativ contestat impune analiza documentelor prezentate de beneficiar în dovedirea dreptului de folosinţă, în sensul dispoziţiilor legale incidente în cauză, în vigoare la data depunerii cererii de plată, iar existenţa acestora în sensul dispoziţiilor legale menţionate conduce la concluzia că în mod greşit s-a stabilit că sprijinul financiar a fost acordat nelegal, contrar susţinerilor recurentei pârâte.

45. Referitor la contractele de arendare înregistrate la Consiliul Local al comunei Cezieni sub nr. x/01.03.2010 şi sub nr. x/10.03.2011, depuse de reclamantă în justificarea dreptului de folosinţă asupra terenului situat în comuna Cezieni, pentru care a solicitat sprijin financiar, au fost încheiat între S.C. D. S.R.L., în calitate de titular al dreptului de proprietate şi S.C. A. S.R.L., în calitate de arendaş. Or, faţă de data încheierii celor două contracte în mod corect arătat instanţa de fond că sunt incidente dispoziţiile Legii 16/1994, care definesc contractul de arendă ca fiind contractul încheiat între proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole, denumit arendator, şi arendaş, cu privire la exploatarea bunurilor agricole pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi, iar dispoziţiile legale ce reglementau contractul de arendă nu impuneau calitatea de proprietar a arendatorului, ca şi condiţie de validitate a încheierii contractului.

Totodată instanţa constată că din cuprinsul Adeverinţei emisă de Primăria Comunei Cezieni nr. 947/19.05.2011, reiese că S.C. A. S.R.L. a utilizat suprafaţa de 88 ha în anul agricol 2010-2011.

În ceea ce priveşte dreptul de folosinţă pentru suprafaţa de 137,75 ha localizată pe raza comunelor Drăghiceni, jud. Olt şi Dioşti, jud. Dolj pentru care s-a reţinut că nu a fost făcută dovada dreptului de folosinţă, din cuprinsul Adeverinţei eliberată de Primăria comunei Drăghiceni nr. 1034/11.05.2011, reiese că intimata-reclamantă figurează în Registrul agricol al Comunei Drăghiceni, jud. Olt, pe anii 2010-2011, cu suprafaţa de 562,08 ha.

Aşadar faţă de aceste înscrisuri, în mod corect a constatat instanţa de fond că sprijinul financiar a fost legal acordat de către recurenta pârâtă, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006 şi ale Ordinului MADR nr. 246/2008.

Atât în ceea ce priveşte beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă, care pot fi, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea, cât şi în ceea ce priveşte documentele care dovedesc dreptul de folosinţă şi utilizarea terenului, conform dispoziţiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2006, care prevăd documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, inclusiv "alte acte ce fac dovada folosinţei terenului", enumerările nu sunt limitative, au caracter exemplificativ, din modalitatea de reglementare rezultând faptul că scopul urmărit de legiuitor a fost acela ca sprijinul financiar pentru dezvoltare rurală, finanţat din Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, să fie acordat producătorilor agricoli care fac dovada că au folosinţa licită a terenurilor agricole, în raport şi de situaţia juridică a acestora, nu le folosesc în mod nelegal sau abuziv şi le utilizează în mod efectiv.

Se impune a fi avut în vedere şi scopul precizat al Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, acela de "a se evita ca terenurile agricole să fie abandonate şi pentru a se asigura menţinerea lor în bune condiţii agricole şi de mediu".

De asemenea, în acelaşi sens, cu privire la justificarea dreptului de folosinţă asupra terenului agricol, esenţială fiind utilizarea efectivă a suprafeţei de către solicitant, în mod autonom, pentru activităţile agricole, este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Prin Hotărârea din data de 14 octombrie 2010, pronunţată în cauza C-61/09, s-a stabilit că "articolul 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003 trebuie interpretat în sensul că: nu este necesar, pentru a considera că o suprafaţă agricolă face parte din exploataţia agricultorului, ca acesta din urmă să dispună de suprafaţa respectivă în temeiul unui contract de arendare sau al unui alt tip de contract de închiriere de aceeaşi natură încheiat cu titlu oneros; nu se opune posibilităţii de a considera că face parte dintr-o exploataţie suprafaţa care este pusă la dispoziţia agricultorului cu titlu gratuit, în schimbul numai al suportării de către acesta din urmă a cotizaţiilor datorate asociaţiei profesionale, în vederea unei anumite utilizări pentru o perioadă limitată, cu respectarea obiectivelor privind protecţia naturii, cu condiţia ca acest agricultor să fie în măsură să utilizeze o astfel de suprafaţă cu suficientă autonomie pentru activităţile sale agricole în cursul unei perioade minime de zece luni şi este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte includerea suprafeţei respective în exploataţia agricultorului împrejurarea că acesta din urmă este obligat să efectueze în schimbul unei remuneraţii anumite activităţi pe seama unui terţ, în cazul în care această suprafaţă este utilizată în acelaşi timp de către agricultor în vederea exercitării activităţii sale agricole în numele şi pe seama sa".

S-a reţinut că,,(...) nici articolul 44 alin. (2) din Regulamentul nr. 1782/2003, nici alin. (3) al aceluiaşi articol nu precizează natura raportului juridic în temeiul căruia suprafaţa în discuţie este utilizată de agricultor. Prin urmare, nu se poate deduce din aceste dispoziţii că parcelele în discuţie trebuie să fie la dispoziţia agricultorului în temeiul unui contract de arendare sau al unei tranzacţii echivalente" (pct. 54), "în conformitate cu principiul libertăţii contractuale, părţile sunt, prin urmare, libere să stabilească raportul juridic care stă la baza utilizării suprafeţei respective. În lipsa unei dispoziţii contrare, acestea sunt libere să prevadă de asemenea că punerea la dispoziţie a parcelelor se realizează fără o contraprestaţie financiară" (pct. 55), "(...) după cum rezultă din cuprinsul punctului 52 din prezenta hotărâre, o suprafaţă agricolă face parte din exploataţia unui agricultor atunci când acesta din urmă are dreptul de a o gestiona în vederea exercitării unei activităţi agricole" (pct. 58).

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte apreciază ca fiind îndeplinite condiţiile generale de eligibilitate impuse de normele de drept material care reglementează acordarea schemelor de plăţi directe în agricultură, dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, forma în vigoare aplicabilă în cauză, sentinţa recurată, prin care au fost anulate actele administrative, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantăşi, constatând ca nefiind în cauză, incident motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinţei nr. 124/2018 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2021.