Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3047/2021 AI generated

Incompatibility of Vice-Mayor with Status of Authorized Individual Person for Private Agricultural Consumption

Case Number Decizia nr. 3047/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal, leaving in force the appellate court's decision that upheld the integrity agency's evaluation report, thereby determining that the local official was in a state of incompatibility. The dispute centered on a challenge to an administrative evaluation report that found the vice-mayor of a commune violated legal incompatibility rules by simultaneously holding public office and the status of an individual authorized person (PFA) registered in the commercial register, despite the appellant's argument that the PFA engaged in no commercial activity and only served private agricultural consumption. The court held that under Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, the mere simultaneous holding of the office of vice-mayor and the status of a natural person merchant (including PFA) constitutes a statutory incompatibility, irrespective of actual commercial operations, and noted that the constitutional review request was inadmissible because the appeal regarding that specific procedural ruling was filed outside the mandatory 48-hour deadline.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 din O.U.G. nr. 4/2008, art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003; Incompatibility of Vice-Mayor with Status of Authorized Individual Person for Private Agricultural Consumption: The dispute centered on a challenge to an administrative evaluation report that found the vice-mayor of a commune violated legal incompatibility rules by simultaneously holding public office and the status of an individual authorized person (PFA) registered in the commercial register, despite the appellant's argument that the PFA engaged in no commercial activity and only served private agricultural consumption. The court held that under Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, the mere simultaneous holding of the office of vice-mayor and the status of a natural person merchant (including PFA) constitutes a statutory incompatibility, irrespective of actual commercial operations, and noted that the constitutional review request was inadmissible because the appeal regarding that specific procedural ruling was filed outside the mandatory 48-hour deadline.

Keywords

AI generated
procedural deadline public official legal status status of official agricultural law challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010
(5) din Legea 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamantul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 2 din O.U.G. nr. 4/2008
109/F din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 29 alin.
art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003
Faţă de prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, rezultă că cele două funcţii/calităţi deţinute simultan în perioada 23.06.2012 (data validării mandatului de viceprimar) - 07.08.2017 (data primirii răspunsului oficial de la ORC) de către recurentul-reclamant sunt incompatibile.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003
nu a respectat obligaţia ce îi revenea, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin.
art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008
Persoanele fizice autorizate au, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, forma incidentă în cauză, obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate.
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
Calificarea persoanei fizice autorizate drept comerciant rezultă şi din dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded and declaring the decision final.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 07.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin sentinţa civilă nr. 278/17.04.2019, Tribunalul Galaţi a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Galaţi – secţia C.A.F., invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi – secţia C.A.F. şi a dispus trimiterea cauzei Curţii de Apel Galaţi – secţia C.A.F., spre competentă soluţionare.

Pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia C.A.F., cauza a fost înregistrată cu acelaşi număr în data de 07.05.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 109/F din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de suspendare a judecăţii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate având ca obiect anulare act administrativ.

A fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamantul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arătat că la termenul din data de 30.05.2019 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea şi exercitarea funcţiilor si demnităţilor publice. Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea funcţiilor si demnităţilor publice, "scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii in exercitarea demnităţilor si funcţiilor publice si prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi in evaluarea declaraţiilor de avere, a dalelor şi informaţiilor privind averea, precum si a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilitatilor si a conflictelor de interese potenţiale in care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor si demnităţilor publice. In îndeplinirea acestui scop, Agenţia poate dezvolta relaţii de colaborare prin încheierea de protocoale cu entităţi din tara sau din străinătate."

Prin hotărârea pronunţata in cauza, instanţa de fond a respins ca inadmisibila cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 si, totodată, a respins si contestaţia formulata împotriva Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, ca neîntemeiata.

A susţinut recurentul că hotărârea astfel pronunţata este nelegala, fiind data cu incalcarea principiului contradictorialitatii, dreptului la apărare si dreptului la un proces echitabil, incalcare care atrage nulitatea absoluta a hotărârii recurate.

De asemenea, a susţinut recurentul că şi dispoziţiile legale aplicabile in cauza au fost applicate în mod greşit, instanţa dând o interpretare eronata atât normelor legale, cat şi probatoriului administrat in cauză.

In ceea ce priveşte modul de soluţionare al excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, instanţa de fond a soluţionat aceasta excepţie cu incalcarea principiului contradictorialitatii, dreptului la apărare si a dreptului la un proces echitabil, incalcare care atrage nulitatea absoluta a hotărârii recurate.

Asa cum rezulta din probatoriul administrat, reclamantul, la termenul din data de 30.05.2019 a invocat excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, transmiţând cererea prin care a invocat aceasta exepetie, prin fax, in doua exemplare.

La termenul din 30.05.2019. instanţa de fond, fara sa comunice cererea paratei, aceasta nefiind prezentă la termenul de judecata, si fara sa pună în discuţia contradictorie excepţia invocată, a trecut la iudecarea cauzei, cu incalcarea unor drepturi si principii fundamentale care guvernează procesul civil.

Pentru aceste motive, se impune casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei spre reiudecare. la aceeaşi instanţa.

Pe fond, arată recurentul că instanţa de fond nu a făcut o analiza judicioasa a probatoriului-administrat in cauza, considerând, in mod gresit. ca in speţă nu e incidenta Legea nr. 182/2016.

Asa cum a arătat şi in fata instanţei de fond, in data de 26.04.2017, Agenţia Naţionala de Integritate, in temeiul art. 12 alin. (1) si alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea funcţiilor si demnităţilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, a declanşat lucrarea nr. x/26.04.2017, privind pe A., viceprimarul comunei Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, respectiv, procedura d: evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilitatilor.

Prin Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, parata a constatat starea de incompatiblitate intre calitatea de viceprimar si cea de persoana fizica ca au fost încălcate dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003, conform căruia "funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu... calitatea persoana fizică".

Astfel, intimata a reţinut in raportul sus-mentionat faptul ca reclamantul A., simultan cu funcţia de viceprimar al comunei Slobozia Conachi, a deţinut A.., in perioada 23.06.2012-07.08.2017 retinandu-se calitatea de comerciant.

Reclamantul A. nu a exercitat niciun fel de activitate comercială în sensul prevăzut de dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008, activitatea agricola de cultivare a plantelor (constituind în acest sens si PFA-ul) a fost desfăşurata exclusiv pentru consumul si traiul de zi cu zi al acestuia si al familiei sale, in mod greşit reţinând instanţa de fond contrariul. Astfel, din actele financiare contabile, cat si din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese faptul că activitatea desfasurata de acesta nu era in scop comercial, ci destinata consumului propriu.

Simpla detinere a PFA fara a desfăşura nicio activitate comerciala este o forma lipsită de conţinut şi, prin ea insasi, nu aduce atingere prevederilor legale menţionate mai sus.

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 4/2008, potrivit cărora activitatea economica reprezintă "activitatea agricola, industrială, comercială, desfăşurata pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani si care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, in scopul obţinerii unui profit."

Raportat la scopul pentru care a fost înfiinţata PFA, dar si la cel concret, urmărit pe parcursul existenţei acesteia, se poate constata faptul ca acesta nu se circumscrie celor prevăzute in dispoziţia sus-citată, intrucat nu a desfăşurat nicio activitate economica, neputand fi încadrata ca şi "comerciant" cerinţa prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003.

De altfel, şi opinia jurisprudenţei este in sensul ca activitatea unui fermier care este PFA, dar are ca obiect de activitate agricola, este una in afara raţiunii Legii nr. 161/2003, art. 87 alin. (1) lit. g) prevăzând incompatibilitatea funcţiei de primar/viceprimar cu calitatea de comerciant persoană fizică şi nu cu cea de persoană fizică autorizată, ajungându-se în acest mod la extinderea sferei persoanelor expres arătate de textul legal, ceea ce echivalează cu adăugarea la lege.

Legislaţia incidentă în materie, dar şi întreaga doctrină de specialitate, defineşte calitatea de comerciant drept persoana care săvârşeşte acte de comerţ (vinde şi cumpără). Or, reclamantul a desfăşurat activitate pentru consumul propriu (exclusiv), nu vinde şi nu cumpără (nu comercializează). Astfel, A. nu a prestat servicii, nu a vândut, nu a cumpărat nimic si prin urmare, nici nu a obţinut vreun profit.

Chiar daca a fost autorizat, ca si persoana fizica autorizata, acesta nu a desfăşurat nicio activitate comerciala in sensul prevăzut de O.U.G. nr. 44/2008, motiv pentru care nu i se poate retine calitatea de comerciant.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare/concluzii scrise, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, inspectorul de integritate în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, în urma finalizării activităţii de evaluare, a constatat faptul că A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările şi completările ulterioare, deoarece a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia de viceprimar al comunei Slobozia Conachi, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul A. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ (F17/339/2012, CUI x), cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase. S-a reţinut că, în perioada 2016 - 2017, persoana evaluată a realizat venituri din arendă şi din activităţi agricole în sumă totală de 33.887 RON, de la plătitorul de venit A., conform adresei nr. x/22.08.2017, transmisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi.

A mai reţinut inspectorul de integritate că A. nu a respectat obligaţia ce îi revenea, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Lege nr. 161/2003, de a demisiona din una dintre funcţiile/calităţile incompatibile, continuând să deţină concomitent atât funcţia de viceprimar cât şi calitatea de comerciant persoană fizică.

1.1. Criticile invocate în recurs privind soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale nu vor fi analizate, având în vedere că nu a fost formulată şi motivată calea de atac în termenul de 48 de ore de la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare, astfel cum prevăd disp. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Astfel, se constată că recursul a fost declarat la data de 6 august 2019 (f 4 dosar recurs), iar hotărârea a fost pronunţată la data de 5 iunie 2019, criticile privind soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind formulate, aşadar, în afara teremenului de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

1.2. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că în mod greşit susţine recurentul că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, având în vedere calitatea de viceprimar, dar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată A., întrucât nu a exercitat niciun fel de activitate comercială în sensul prevăzut de disp. O.U.G. nr. 44/2008, activitatea agricolă de cultivare a plantelor fiind desfăşurată exclusiv pentru consumul şi traiul de zi cu zi al acestuia şi al familiei sale.

Potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în forma în vigoare aplicabilă în cauză, "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) calitatea de comerciant persoană fizică". Conform acestor dispoziţii, starea de incompatibilitate rezultă din deţinerea simultană a celor două funcţii/calităţi. Pentru stabilirea stării de incompatibilitate este suficient să fie deţinute simultan două sau mai multe funcţii/calităţi care generează starea de incompatibilitate, respectiv, în cauza de faţă, cea de comerciant persoană fizică şi cea de viceprimar.

Faţă de prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, rezultă că cele două funcţii/calităţi deţinute simultan în perioada 23.06.2012 (data validării mandatului de viceprimar) - 07.08.2017 (data primirii răspunsului oficial de la ORC) de către recurentul-reclamant sunt incompatibile.

Conform art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, "Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Prin susţinerile sale, recurentul omite, practic, incidenţa dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, apreciindu-le ca fiind o normă juridică generală, solicită a se da eficienţă faptului că "simpla deţinere a PFA fără a desfăşura nicio activitate comercială este o formă lipsită de conţinut şi, prin ea însăşi, nu aduce atingere prevederilor legale menţionate mai sus.

Calitatea de comerciant persoană fizică autorizată se circumscrie ipotezei de incompatibilitate. Starea de incompatibilitate rezultă din deţinerea simultană a celor două funcţii/calităţi.

Mai mult, contrar susţinerilor recurentului în sensul că din actele financiare contabile, cât şi din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese faptul că activitatea desfăşurată de acesta nu era în scop comercial, ci destinată consumului propriu, din actele dosarului rezultă faptul că persoana fizică autorizată a desfăşurat activitate comercială şi a înregistrat venituri.

Prin adresa nr. x/07.08.2017, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a comunicat faptul că persoana evaluată a deţinut/deţine calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul A. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, având nr. de ordine la ORC F17/339/2012, în perioada 23.03.2012 - 07.08.2017 (data primirii răspunsului oficial de la ORC), iar conform adresei nr. x/22.08.2017, transmisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, A. a obţinut următoarele venituri în perioada fiscală 2016 - 2017: venituri din salarii în sumă totală de 51.788 RON; venituri din arendă (plătitorul de venit A.) în sumă totală de 18.499 RON; venituri din activităţi agricole în sumă totală de 14.199 RON.

Prin urmare, nu se poate reţine faptul că persoana fizică autorizată nu a desfăşurat nicio activitate economică, scopul înfiinţării fiind tocmai acela de a desfăşura o formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă.

Persoanele fizice autorizate au, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, forma incidentă în cauză, obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate. Calificarea persoanei fizice autorizate drept comerciant rezultă şi din dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., care prevăd că referirile la comercianţi din cuprinsul actelor normative în vigoare la data intrării în vigoare a C. civ. se consideră a fi referiri la persoanele fizice sau persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului.

Astfel, instanţa de fond a interpretat corect normele de drept aplicabile, dispoziţiile care reglementează incompatibilitatea, reţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Dispoziţiile Legii nr. 161/2003 sunt prevederi cu regim special, care reglementează regimul specific al incompatibilităţilor, iar interpretarea recurentului este eronată, neexistând motive care să atragă nelegalitatea sentinţei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, iar motivele de recurs sunt nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 109/F din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.