Allocation of administrative title and passive legal capacity for concession of state-owned water surface land under conflicting inventories

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi cadrul procesual

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 septembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2011, reclamanta A. S.A. (devenită B. S.R.L.), a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Agenţia Domeniilor Statului (ADS), Agenţia Naţională Pentru Pescuit şi Acvacultura (ANPA), Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), Municipiul Constanţa, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Oraşul Năvodari, prin Primar, Consiliul Local al Oraşului Năvodari, Oraşul Ovidiu, prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Ovidiu, obligarea pârâţilor la încheierea contractului de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha teren cu destinaţie agricolă din categoria "luciu apă" din bazinul acvatic Siutghiol, zona Palazu Mare, Constanţa, astfel cum este identificată prin documentaţia cadastrală, prin metoda atribuirii directe, pe o perioadă de 49 ani, sub sancţiunea unei penalităţi de 1000 RON/zi, de la data refuzului nejustificat până la încheierea efectivă a contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a trasat în mod voit cadrul procesual pasiv pentru a evita orice complicaţie juridică ce ar putea interveni ca urmare a nenumăratelor legi succesive şi contradictorii în materia incidentă în cauză, a conflictelor cauzate de aceste legi între instituţiile statului şi a altor legi conexe.

În acest sens, a susţinut că pe rolul Curţii de Apel Constanţa a mai existat un dosar, înregistrat cu nr. x/2009, având ca obiect cererea sa de încheiere a contractului de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha luciu de apă din cuveta lacului Siutghiol, însă numai în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii (MADR) şi cu Agenţia Domeniilor Statului (ADS).

Instanţa de fond învestită cu acea acţiune a constatat transmisiunea calităţii procesuale pasive de la ADS la ANPA, obligând în cele din urmă această instituţie să încheie contractul de concesiune amintit, prin sentinţa nr. 116/CA/26.03.2010.

Prin decizia nr. 2555 din 05.05.2011, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, a casat sentinţa recurată, a respins acţiunea introdusă de A. S.R.L. Constanţa, ca fiind formulată împotriva unor autorităţi publice fără calitate procesuală pasivă şi a respins recursul reclamantei, ca nefondat.

Pe fondul cauzei, reclamanta a făcut referire la demersurile sale anterioare şi a arătat că i se refuză în mod nejustificat încheierea contractului de concesiune, cu toate că îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în art. 211 şi următoarele din Legea nr. 269/2001 pentru încheierea contractului de concesiune, deţinând calitatea de investitor atât prin prisma investiţiilor considerabile efectuate pentru construirea unei amenajări piscicole pe cele 15 ha teren (iniţial în baza unui contract de colaborare încheiat cu C. S.A., apoi în baza contractului de arendă încheiat cu ADS), cât şi prin raportare la acţiunile deţinute în cadrul C. S.A..

1.2. Prin întâmpinările depuse la dosar, au fost formulate următoarele apărări: pârâtul Consiliul Local al Oraşului Ovidiu a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, cu motivarea că imobilul cu nr. cadastral nr. x din 07.03.2007 nu aparţine UAT Oraşul Ovidiu; Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, în aplicarea art. 1201 C. civ., în raport cu soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Curţii de Apel Constanţa; Administraţia Naţională Apele Române a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, având în vedere că, înainte de a formula cererea de chemare în judecată, reclamanta nu s-a adresat ANAR conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că prin Legea nr. 42/2010 s-a aprobat darea în administrarea Consiliilor Locale ale Municipiului Constanţa, respectiv oraşului Ovidiu şi Năvodari a cuvetei lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea ANAR, având datele de identificare prevăzute în anexa 1; pârâta Administraţia Domeniilor Statului a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive având în vedere dispoziţiile Legii 317/2009, în special art. II din acest act normativ.

2. Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 45CA din 3 martie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa să încheie cu reclamanta contract de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha luciu de apă situată pe lacul Siutghiol, număr cadastral x, în condiţiile legii, prin metoda atribuirii directe; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondate; a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi a respins acţiunea îndreptată împotriva Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţiei Domeniului Statului, Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Administraţiei Naţionale Apele Române, Consiliului Local Ovidiu şi Consiliului Local Năvodari pentru lipsa calităţii procesual pasive a acestora; a respins cererea de acordare de daune cominatorii, ca nefondată.

În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de Consiliul Local al Municipiului Constanţa, este nefondată, întrucât reclamanta este parte în contractul de arendare pentru cele 15 ha pe care le solicită în concesiune, în considerarea Legii nr. 268/2001, Legii nr. 42/2010 şi Legii nr. 554/2004.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, dedusă din dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, este nefondată, întrucât reclamanta a făcut dovada expedierii către toţi pârâţii a solicitărilor sale. În speţă, obiectul acţiunii deduse judecăţii de reclamantă a vizat obligarea pârâţilor la îndeplinirea unei obligaţii legale.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă, având în vedere atât că părţile chemate în judecată sunt diferite, cât şi împrejurarea că excepţia lucrului judecat corespunde funcţiei negative a "lucrului judecat", aceasta îndeplinind o nouă judecată pe fond şi vine să asigure lipsa de contradicţii între dispozitivele hotărârilor.

Raportat la cauză, atât timp cât primul litigiu nu a fost soluţionat pe fond, instanţa nepronunţându-se prin hotărâre asupra obiectului dedus judecăţii, nu sunt întrunite condiţiile lucrului judecat în aplicarea art. 1201 C. civ.

În ce priveşte acţiunea reclamantei, instanţa de fond a apreciat că aceasta este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

Între reclamanta B. S.R.L. şi C. S.A. Constanta se încheie în anul 2001, contractul de colaborare nr. x având ca obiect punerea în valoare, sub aspectul exploatării piscicole a suprafeţei de 100 ha apă şi stuf, situată în S-V lacului Siutghiol.

Prin adresa nr. x/16.08.2002, C. S.A. îi comunică societăţii reclamante faptul că suprafaţa de 15 ha, nu îi este strict necesara pentru desfaşurarea activităţii iar prin adresa nr. x confirma faptul că A. S.R.L. a realizat lucrări de investiţii pe terenul utilizat, invesitii în valoare de 2.823.151.300 RON.

În anul 2003, între B. S.R.L. şi ADS intervine contractul de arenda nr. x/18.02.2003, pentru suprafaţa de 15 ha luciu de apa, obiectul contractului fiind exploatarea acestei suprafeţe reclamanta achitând arenda aferentă, stabilită în contract. Terenul a fost predat catre reclamantă prin proces-verbal de punere în posesie, ulterior fiind intabulat în cartea funciară dreptul de folosinţă al A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apa şi diguri.

Prin scrisoarea de intenţie adresata ADS în 04.11.2003, reclamanta işi exprimă intenţia de a concesiona suprafaţa de 15 ha teren luciu de apa, ce face obiectul contractului de arendă, în vederea exploatării piscicole.

Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 69/2004 dreptul de administrare a terenurilor din categoria luciu de apa a fost preluat de către Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol şi, în consecinţă, reclamanta a încheiat cu aceasta actul adiţional nr. x/2005 potrivit cu care calitatea de arendator îi revine companiei nou înfiinţate, celelalte clauze ramânând neschimate.

A. S.R.L. adresează şi noului arendator o scrisoare de intenţie în vederea concesionarii terenului ce face obiectul contractului de arendă, iar prin adresa nr. x/2007 CNAFP îi comunică reclamantei că, pentru a putea încheia un contract de concesiune, trebuie să facă dovada cumpărării de acţiuni sau active.

A. S.R.L. încheie contractul de cesiune de acţiuni autentificat sub nr. x/2007, prin care dobândeşte 500 de acţiuni la C. S.A., societatea fiind înscrisă în registrul acţionarilor C. S.A..

Ca urmare a dobândirii acţiunilor, reclamanta revine cu solicitarea de concesionare a terenului, iar prin adresa nr. x/2007, CNAFP îi răspunde că a făcut dovada achiziţionarii acţiunilor pentru a putea solicita încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă, dar, întrucât Lacul Siutghiol figurează în inventarul a doi administratori, până la clarificarea situaţiei nu se poate încheia contractul.

Reclamanta continuă demersurile, iar prin adresa nr. x/2008, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – ADS îi comunică faptul că nu cunoaşte motivele pentru care nu a fost încheiat contractul de concesiune dar că, pentru stabilirea procedurii de concesionare prin metoda atribuirii directe, este necesară completarea H.G. nr. 354/2005 şi a Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 804/2005.

Acelaşi răspuns, în sensul necesităţii completării legislaţiei, îi este remis reclamantei şi la data de 13.04.2009 .

Analizand conţinutul art. 1, art. 211 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 268/2001, instanţa a reţinut că rezulta fără echivoc că prin această lege intenţia legiuitorului a fost de a crea un cadru legal în vederea concesionării terenurilor agricole, reglementând ca modalitate de realizare şi concesiunea prin atribuire directa.

Articolul 211 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 îi dă dreptul investitorului, deci persoanei care a realizat investiţii pe respectivul teren şi care a cumpărat acţiuni, de a concesiona terenul în condiţiile legii.

Prin înscrisurile depuse, la dosar reclamanta a dovedit ca îndeplineşte cele două condiţii prevăzute de art. 211, respectiv calitatea de investitor pentru active care implică exploatarea unui teren agricol aflat în proprietatea statului, în vederea desfăşurării activităţii de acvacultură, şi de deţinător de acţiuni.

Astfel, în raportul de evaluare întocmit de către D. S.A. se certifică o valoare totală a investiţiilor realizate de 8.426.774.336 Rol, investiţii recunoscute atât de către C. S.A. prin adresele emise, cât şi de către ADS, la momentul încheierii contractului de arendă.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 42/2010: "Se aprobă darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa a unei suprafeţe de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 nr. crt. 1."

În consecinţă, instanţa de fond a obligat pârâtul Consiliul Local al municipiului Constanţa să încheie cu reclamanta contractul de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha luciu de apă situată pe lacul Siutghiol, număr cadastral x, în condiţiile Legii nr. 268/2001, prin metoda atribuirii directe.

Acţiunea îndreptată împotriva celorlalţi pârâţi a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesual pasive, având în vedere că obligaţiile decurgând din Legea nr. 268/2001 sunt în sarcina exclusivă a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, ca urmare a Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 42/2010, în calitate de administrator al bunului, proprietatea statului.

Susţinerile pârâtului că în cauză numai guvernul poate încheia actul respectiv au fost considerate nefondate şi au fost înlăturate, având în vedere că legiuitorul însuşi a promulgat Legea nr. 42/2010, prin care bunurile prevăzute în cuprinsul său şi aflate în domeniul public al statului sunt date în administrarea unor autorităţi ale administraţiei publice locale.

Cererea reclamantei de acordare de daune-cominatorii a fost respinsă, având în vedere că reclamanta şi-a desfăşurat activitatea economică pescuit şi piscicultură şi nu a invocat un prejudiciu cert pe care să îl fi suferit.

Prin decizia nr. 3300 din 22 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de reclamanta B. S.R.L. şi pârâţii Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, a casat sentinţa recurată nr. 45CA din 3 martie 2015 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut că nu a fost stabilită corect situaţia de fapt, nu a fost stabilit regimul juridic al terenului în litigiu, care ar putea face obiectul contractului de concesiune, şi nu s-a statuat asupra competenţelor legale ale instituţiilor abilitate să încheie acest contract.

Astfel, reclamanta B. S.R.L. a încheiat cu Administraţia Domeniilor Statului contractul de arenda nr. x din 18.02.2003, pentru suprafaţa de 15 ha luciu de apa, având ca obiect exploatarea suprafeţei menţionate, în schimbul plăţii arendei, stabilită conform clauzelor contractuale. Terenul a fost predat către reclamantă, încheindu-se procesul-verbal de punere în posesie, ulterior fiind întabulat în cartea funciară dreptul de folosinţă al A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apă.

Pentru a-şi valorifica dreptul de a obţine concesiunea asupra terenului pe care îl avea în arendă, reclamanta a formulat acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ, deoarece autorităţile de stat cărora li s-a adresat au indicat, fiecare, altă autoritate având competenţe specifice în această materie. Or, esenţial pentru soluţionarea cauzei este să se stabilească entitatea juridică titulară a dreptului de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă, pentru a se putea stabili cine are calitatea de concedent, deci calitate procesuală pasivă.

Pentru lămurirea situaţiei de fapt, Înalta Curte a apreciat că este important, în primul rând, să se administreze probe pentru identificarea terenului ce face obiectul contractului de arendă nr. x/18.02.2003, încheiat între reclamantă şi ADS, pentru a se stabili dacă acesta este inclus în suprafaţa menţionată de Legea nr. 42/2011 sau dacă pentru utilizarea acestui teren există alte drepturi instituite în favoarea unor agenţii de stat, cu atribuţii prevăzute de lege.

În funcţie de identificarea terenului în litigiu, conform regimului juridic aplicabil, trebuie lămurit, de către instanţa de fond, care dintre autorităţile statului are dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă, acestei autorităţi revenindu-i şi obligaţia subsecventă de a încheia contractul de concesiune.

Pentru ca instanţa de fond să poată statua că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 211 alin. (3) din Legea nr. 268/2001, este necesar a se lămuri şi dacă reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul de arendă (aspecte diferite de cumpărarea de acţiuni), astfel încât premisele aplicării textului de lege să fie demonstrate.

Pentru judecarea unitară a cauzei a dispus şi admiterea recursului declarat de reclamanta B. S.R.L. reţinând că motivele de recurs formulate de reclamantă privesc o chestiune de procedură care nu mai poate fi examinată de către instanţa de recurs, aspectul referitor la daunele-cominatorii fiind supus analizei numai în cazul admiterii acţiunii pe fondul cauzei.

3. Hotărârea pronunţată în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare

După administrarea probelor cu înscrisuri şi expertiza judiciară topografică, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 177 din 1 octombrie 2019, prin care a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Administraţia Naţională Apele Române, Consiliul Local Ovidiu şi Consiliul Local Năvodari, respingând acţiunea faţă de aceşti pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa să încheie în favoarea reclamantei B., prin metoda atribuirii directe, conform Legii 268/2001, un contract de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha teren cu destinaţia agricolă din bazinul acvatic al Lacului Siutghiol, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert E.;

(iii) a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata unor penalităţi de 1000 RON pe zi.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că potrivit art. 211 alin. (1)-(3) din Legea nr. 268/2001:

"(1) Terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2).

(2) Pentru capacităţile de producţie din zootehnie, suprafaţa de teren cu destinaţie agricolă atribuită direct prin concesionare se stabileşte în funcţie de efectivul mediu de animale deţinut şi de capacitatea de exploatare.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active de la societăţile comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau aflate permanent sub luciu de apă."

Conform art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, prin terenuri cu destinaţie agricolă se înţelege: terenuri agricole productive - arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe şi altele asemenea -, cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşuni împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii zootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.

După cum s-a reţinut deja de instanţa de recurs, reclamanta B. S.R.L. a încheiat cu Administraţia Domeniilor Statului contractul de arenda nr. x din 18.02.2003 pentru suprafaţa de 15 ha luciu de apă, având ca obiect exploatarea suprafeţei menţionate, în schimbul plăţii arendei, stabilită conform clauzelor contractuale; terenul a fost predat către reclamantă încheindu-se procesul-verbal de punere în posesie, ulterior fiind întabulat în cartea funciară dreptul de folosinţă al A. S.R.L. pentru 15 ha luciu de apă.

Suprafeţele de teren aferente lacului Siutghiol au fost predate de ADS către Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură în baza procesului-verbal de predare-preluare înregistrat la ADS sub nr. x/2009 şi la A.N.P.A. sub nr. x/2009, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 14/25.01.2010, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 42/2010, o suprafaţă de 1077,22 ha teren din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române a fost dată în administrarea Consiliului Local Constanţa. Prin Protocolul nr. 85845/25.06.2013 ANAR, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a predat în administrarea Consiliului Local al Mun. Constanţa suprafaţa de 1077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Terenul ce face obiectul acţiunii a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară topo-cadastrală întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar E., în care s-a arătat că este situat în partea de est a satului Palazu Mare şi include în proporţie de 85% parte din suprafaţa lacului Siutghiol, fiind compus din 3 categorii de folosinţă: curţi-construcţii (1CC+2 C. civ.), ape (3H) şi neproductiv (4N). Terenul se identifică în: procesul-verbal nr. x din 25.06.2013 prin care se transmite din administrarea F. în administrarea Municipiului Constanţa a unei suprafeţe de teren de 1077,22 ha Lacul Siutghiol zona de est, sud-est; protocolul de predare primire nr. x din 25.06.2013 prin care se transmite din administrarea F. în administrarea Mun. Constanţa; contractul de arendă nr. x/18.02.2003 încheiat între reclamantă şi ADS, respectiv suprafaţa de 149990 mp. Expertul a arătat că parte din terenul ce face obiectul dosarului, respectiv suprafaţa 128514 mp de apă descrisă grafic în fig. 3 din raport, face parte din aria protejată a lacului Siutghiol.

Prin completarea la raportul de expertiză tehnică din 01.11.2018 expertul a arătat că terenul în suprafaţă de 15 ha care face obiectul cauzei este înscris în evidenţele OCPI Constanţa ca domeniu public al statului – drept de folosinţă Administraţia Domeniilor Statului. De asemenea, s-a precizat că suprafaţa de teren de 128514 măsurată ca luciu de apă (nr. subparcelă 3H în planul anexă 1) se identifică în prevederile Legii nr. 42/2010.

Conform precizărilor formulate prin adresa nr. x/28.05.2019 a Primăriei Mun. Cţa. – Direcţia Patrimoniu şi Cadastru, suprafaţa de 12,8514 ha luciu de apă lac Siutghiol este inclusă în Inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" conform H.G. nr. 1705/2006.

Prin răspunsul la obiecţiunile formulate, expertul tehnic topocadastrist a precizat categoriile de folosinţă care formează imobilul: 3H (hidrografie) – parte din suprafaţa ce compune luciul de apă al lacului Siutghiol situată pe UAT Constanţa = suprafaţa 128514 mp (12,8514 ha); 1 C. civ., 2 C. civ. (curţi, construcţii) şi 4N (neproductiv = suprafaţa totală de 13415 mp; C1, C2 şi C3 (construcţii) diguri de piatră, în suprafaţă de 8061 mp. Suprafaţa celor trei construcţii poate fi asimilată ca suprafaţă ce provine din luciu de apă, astfel încât suprafaţa luciului de apă totalizează 136575 mp (13,6575 ha), această suprafaţă făcând parte integrantă din suprafaţa de 1077,22 ha ce a fost transmisă în administrarea mun. Constanţa în baza Legii nr. 42/2010.

Prin urmare, din materialul probator administrat rezultă că dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă aparţine Consiliului Local Constanţa, care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză, urmând a fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalţi pârâţi.

Curtea a constatat îndeplinirea în cauză a condiţiilor cerute de dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 268/2001, reclamanta dovedind că are dreptul de a-i fi atribuit direct spre concesionare terenul deţinut în arendă:

- A. S.R.L. a încheiat contractul de cesiune de acţiuni autentificat sub nr. x/2007 prin care a dobândit 500 de acţiuni la C. S.A., societatea fiind înscrisă în registrul acţionarilor C. S.A., iar în raportul de evaluare întocmit de către D. S.A. se certifică o valoare totală a investiţiilor realizate de 8.426.774.336 Rol, investiţii recunoscute atât de către C. S.A. prin adresele emise, cât şi de către ADS la momentul încheierii contractului de arendă. Prin urmare, reclamanta are calitatea de investitor pentru active care implică exploatarea unui teren agricol aflat în proprietatea statului, în vederea desfăşurării activităţii de acvacultură.

- terenul are destinaţie agricolă în sensul legii, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză;

- nu au rezultat impedimente la încheierea contractului de concesiune, aspectele legate de existenţa unei arii protejate a Lacului Siutghiol nefiind de natură a împiedica desfăşurarea activităţii de acvacultură, ce poate avea loc, conform adresei emise de custodele ariei protejate G., după obţinerea avizului custodelui şi obţinerea autorizaţiei de mediu.

Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata unor penalităţi de 1000 RON pe zi a fost respins ca nefondat, întrucât nu a rezultat reaua-credinţă a acestora în executarea unei obligaţii legale, dat fiind că lămurirea regimului juridic a imobilului a fost efectuată cu certitudine abia în cursul judecăţii.

4. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 177 din 1 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta B. S.R.L. şi pârâţii Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Municipiul Constanţa, reprezentat prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

4.1. Recurenta- reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul obligării pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură la încheierea contractului de concesiune, sub sancţiunea penalităţilor de 1000 RON/zi de întârziere.

În esenţă, recurenta- reclamantă a arătat că soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în cauză este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 198/1999, ale Legii nr. 268/2001, ale Legii nr. 192/2001 şi ale celorlalte reglementări succesive în temeiul cărora a operat transferul dreptului de administrare asupra terenului în litigiu, care în final a ajuns în patrimoniul Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, în acest sens invocând sentinţa civilă nr. 3580 din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 2483 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte acordarea penalităţilor de întârziere, recurenta- reclamantă a arătat că această soluţie se impune în raport cu poziţia procesuală a ANPA, care în mod constant a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă şi nu este titulara dreptului de administrare.

4.2. Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. (astfel cum a fost recalificat de instanţa de recurs prin încheierea din 3 martie 2021), solicitându-se modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul constatării existenţei dreptului de administrare asupra lacului Siutghiol în patrimoniul ANPA şi respingerii lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Motivele de nelegalitate invocate au fost acelea că instanţa de fond nu a prezentat considerentele concrete pentru care a pronunţat hotărârea faţă de ANPA şi a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente cauzei, nereţinând incidenţa O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta- pârâtă a invocat aceeaşi hotărâre judecătorească de care s-a prevalat şi recurenta- reclamantă, arătând că Autoritatea Naţională Apele Române nu a avut niciodată în patrimoniu dreptul de administrare asupra amenajării piscicole Siutghiol, acest drept aparţinând în trecut antecesorilor ANPA şi fiindu-i transferat în prezent acesteia, conform Legii nr. 268/2001 şi O.U.G. nr. 23/2008.

4.3. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (astfel cum a fost recalificat de instanţa de recurs prin încheierea din 3 martie 2021), recurenţii- pârâţi Municipiul Constanţa, reprezentat prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa au solicitat reformarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată faţă de aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive în cauză.

În motivarea căii de atac, recurenţii au arătat, în esenţă, că Legea nr. 42/2010 "a fost adoptată în mod nelegal", transmiterea dreptului de administrare de la ANAR în favoarea Consiliului Local Constanţa nefiind valabilă de vreme ce ANAR nu era titulară a acestui drept, urmare anulării Anexei nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 3580 din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 2483 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosar, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamantă şi pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, ca nefondate.

A susţinut că anularea, prin hotărâre judecătorească, a unor poziţii din Anexa nr. 12 a H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte includerea Lacului Sutghiol în inventarul ANAR nu echivalează cu recunoaşterea dreptului său de administrare, pentru că, deşi ADS i-a predat terenurile, ANPA nu a fost înscrisă în anexa hotărârii de guvern privind inventarul centralizat al bunurilor proprietate publică a statului şi nu deţine cărţi funciare, ceea ce ar pune-o în imposibilitatea încheierii şi executării contractului de arendă cu B.. În plus, la momentul pronunţării sentinţei atacate, unităţile administrativ- teritoriale pârâte aveau calitate procesuală pasivă în virtutea Legii nr. 42/2010.

5.2. Intimata-pârâtă ANAR a solicitat menţinerea sentinţei atacate sub aspectul lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că a avut în administrare Lacul Sutghiol numai până la intrarea în vigoare a Legii nr. 42/2010, după care a procedat la predarea activului, pe bază de proces-verbal, către noul administrator; prin urmare, neavând calitatea de administrator, nu ar fi putut fi obligată să încheie contractul de concesiune solicitat de reclamantă.

În plus, această intimată- pârâtă a arătat că, în opinia sa, dreptul de a concesiona bunurile din domeniul public al statului prevăzute în Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006 aparţine autorităţii publice în domeniul apelor, în speţă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În fine, legat de incidenţa în cauză a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2014, a susţinut că nu a fost parte în dosar, că în baza prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 107/2002, are în subordine instituţii publice cu personalitate juridică şi deplină competenţă materială şi teritorială în aria bazinului hidrografic în care îşi desfăşoară activitatea şi care pot sta independent în procese şi că în favoarea ANPA nu a fost constituit un drept de administrare ca efect al hotărârii judecătoreşti invocate în cererile de recurs.

5.3. Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat, prin întâmpinare, să se constate intervenită autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte calitatea procesuală a acestei autorităţi ministeriale şi a solicitat scoaterea sa din cauză.

6. Alte aspecte procesuale

6.1. Prin cererea înregistrată în dosarul instanţei de recurs la data de 5 octombrie 2020, recurenta-reclamantă B. S.R.L. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 42/2010, susţinând că acest act normativ contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţia României.

Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 42/2010 s-a creat dosarul asociat x/2011, conform prevederilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din 14 aprilie 2021, Înalta Curte a luat act de renunţarea recurentei-reclamante la judecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

6.2. La data de 1 martie 2021, petenta H. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte Administraţia Naţională Apele Române, întemeiată pe dispoziţiile art. 49-56 C. proc. civ.

Cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 14 aprilie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 52 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 49 alin. (3) şi art. 51 C. proc. civ., cu motivarea că intervenţia a fost solicitată în sprijinul apărării Administraţiei Naţionale Apele Române, parte faţă de care prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, fără ca soluţia să fie atacată cu recurs sub acest aspect.

7. Considerentele instanţei de recurs

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor formulate de părţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată fondate recursurile, în limitele şi pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Autoarea recurentei- reclamante (fosta A.) a învestit instanţa de contencios administrativ potrivit art. 1 şi 8 din legea nr. 554/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva refuzului nejustificat de încheiere a contractului de concesiune la care a considerat că era îndreptăţită în temeiul prevederilor art. 211 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, conform cărora:

"(1) Terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2).

(2) Pentru capacităţile de producţie din zootehnie, suprafaţa de teren cu destinaţie agricolă atribuită direct prin concesionare se stabileşte în funcţie de efectivul mediu de animale deţinut şi de capacitatea de exploatare.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active de la societăţile comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau aflate permanent sub luciu de apă."

După administrarea probelor şi ţinând seama de cele reţinute în decizia de casare, conform art. 315 C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut că dreptul de administrare asupra terenului ce face obiectul contractului de arendă aparţine Consiliului Local Constanţa, care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalţi pârâţi şi, constatând îndeplinirea, de către reclamantă, a condiţiilor cerute de dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 268/2001 pentru a-i fi atribuit direct spre concesionare terenul deţinut în arendă, a obligat pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa să încheie în favoarea reclamantei, prin metoda atribuirii directe, conform Legii 268/2001, un contract de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha teren cu destinaţia agricolă din bazinul acvatic al Lacului Siutghiol, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert E..

Considerentele sentinţei cuprind obiectul cererii şi apărările părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind permis ca, în motivarea soluţiei, judecătorul să sintetizeze şi să grupeze argumentele părţilor şi să le răspundă prin considerente comune.

Prin urmare, critica formulată de recurenta-pârâtă ANPA şi încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., principalul aspect aflat în dispută judiciară în actualul stadiu al judecăţii constă în stabilirea cadrului procesual pasiv prin identificarea titularului dreptului de administrare care să aibă aptitudinea de a încheia contractul de concesiune cu recurenta- reclamantă, toţi cei trei recurenţi criticând sentinţa primei instanţe în privinţa soluţiilor date asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale.

Hotărârea primei instanţe s-a fundamentat, în esenţă, pe situaţia juridică generată de adoptarea Legii nr. 42/2010 privind darea în administrarea autorităţilor publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului, prin care diferite suprafeţe din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", au fost date în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa, Consiliului Local al Oraşului Năvodari şi Consiliului Local al Oraşului Ovidiu, autorităţi locale care urmau a se subroga în drepturile şi obligaţiile Administraţiei Naţionale "Apele Române" ce decurgeau din actele încheiate de aceasta, având ca obiect suprafeţele prevăzute în anexa 1 a legii.

Această realitate normativă nu mai subzistă, dat fiind că ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin decizia nr. 708 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1054 din 10 noiembrie 2020, Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate invocată într-o altă cauză şi a constatat că Legea nr. 42/2010 este neconstituţională, în ansamblul său, din motive extrinseci constând în încălcarea normelor din Constituţia României cuprinse în art. 76 alin. (1), referitor la adoptarea legilor organice, şi în art. 136 alin. (4), privind regimul bunurilor proprietate publică.

Cum, în temeiul art. 147 din Constituţia României, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, iar dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, urma ca suprafeţele din cuveta lacului Siutghiol să revină la titularul anterior al dreptului de administrare.

Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că terenul ce face obiectul acţiunii a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară topo-cadastrală întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar E., include în proporţie de 85% parte din suprafaţa lacului Siutghiol şi este înscris în evidenţele OCPI Constanţa ca domeniu public al statului – drept de folosinţă Administraţia Domeniilor Statului, iar suprafeţele de teren aferente lacului Siutghiol au fost predate de ADS către Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură în baza procesului-verbal de predare-preluare înregistrat la ADS sub nr. x/2009 şi la A.N.P.A. sub nr. x/2009, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 14/25.01.2010, în conformitate cu dispoziţiile Legii 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Pe de altă parte, a rezultat din înscrisuri că suprafaţa de 12,8514 ha din luciul de apă al lacului Siutghiol era, la data soluţionării cauzei în primă instanţă, inclusă în Inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" conform H.G. nr. 1705/2006 (Anexa 12).

În altă ordine de idei, prin sentinţa civilă nr. 3580 din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 2483 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte următoarele poziţii din Anexa nr. 12: x, corespunzătoare lacurilor naturale Taşaul, Siutghiol şi Tăbăcărie.

Din considerentele deciziei definitive, intrate în puterea lucrului judecat, reiese că instanţa a avut de lămurit chestiunea stabilirii titularului dreptului de administrare asupra unor terenuri ce reprezintă cuvetele unor lacuri naturale din jud. Constanţa, în dispută fiind calitatea de titular al dreptului de administrare a ANPA, ca succesoare a ADS, şi ANAR, ca entitate încrisă în anexa H.G. nr. 1705/2006.

Analiza instanţei de recurs a pornit de la prevederile O.U.G. nr. 198/1999, care stabilea, potrivit art. 1 "cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole, care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, (…) precum şi regimul concesionării terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestor societăţi."

Articolul 4 alin. (1) din acelaşi act normativ prevedea că nou înfiinţata Agenţie a Domeniilor Statului, instituţie de interes public de specialitate, finanţată din surse bugetare şi extrabugetare, are ca scop: "a) exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apă aparţinând domeniului privat al statului; (…)."

La poziţia nr. 266 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 198/1999, cuprinzând lista societăţilor comerciale pe acţiuni deţinătoare de terenuri agricole şi terenuri de sub luciu de apă, figurează C. S.A., societate înfiinţată în urma desfiinţării Întreprinderii piscicole Constanţa, potrivit prin H.G. nr. 1353/1990, pct. 9 din Anexa nr. 1.3.

Instanţa de recurs a reţinut că acelaşi mod de reglementare a fost păstrat şi de Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (care a abrogat O.U.G. nr. 198/1999), unde, deşi legiuitorul a renunţat la categoria terenurilor aflate permanent sub luciu de apă, a inclus amenajările piscicole în definiţia enumerativă prevăzută de art. 2 alin. (2) din lege pentru terenurile cu destinaţie agricolă.

În acelaşi sens este şi definiţia generală din art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991, care include amenajările piscicole în categoria terenurilor cu destinaţie agricolă.

Astfel, în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului se puteau afla şi terenuri aflate permanent sub luciu de apă, proprietate publică sau privată a statului, contrar celor susţinute de Administraţia Naţională Apele Române- Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea, în sensul că Agenţia Domeniilor Statului nu ar fi avut în administrare decât terenuri aflate sub luciu de apă din domeniul privat al statului.

Ulterior, prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 192/2001, pentru gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii care aparţin domeniului public al statului s-a înfiinţat Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol (CNAFP), care, potrivit art. 9 alin. (2) şi (4), "se subrogă Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractele încheiate de Agenţia Domeniilor Statului cu agenţi contractanţi ce deţin în exploatare sau în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune" şi "preia cu titlu gratuit acţiunile pe care Agenţia Domeniilor Statului le deţine la societăţile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum şi alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deţinute de Agenţia Domeniilor Statului, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale."

Pe baza analizei prevederilor legale succesive din perspectiva corelaţiilor dintre regimul juridic şi definiţia terenurilor aflate permanent sub luciu de apă şi cele ale terenurilor agricole- ce includ amenajările piscicole-, în decizia respectivă s-a reţinut, în concluzie, că prevederile care au reglementat dreptul de administrare al Agenţiei Domeniilor Statului asupra terenurilor aflate permanent sub luciu de apă/terenurilor cu destinaţie agricolă care includ amenajări piscicole au instituit un regim special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de dispoziţiile Legii apelor nr. 107/1996 şi ale O.U.G. nr. 107/2002, distincţia între dreptul de administrare al cuvetei lacurilor şi cel al fondului piscicol prin prisma titularilor acestor drepturi fiind, în speţă, artificială.

Această concluzie a fost întărită şi prin referirea la dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora "Apele, malurile şi albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică care le administrează, sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi, precum şi prevederilor din convenţiile internaţionale la care România este parte."

În consecinţă, printr-o decizie definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că înscrierea ANAR în anexa H.G. nr. 1705/2006 în calitate de titular al dreptului de administrare asupra lacului Siutghiol este nelegală şi că ANPA, ca succesoare a ADS, poate avea în administrare şi terenuri aflate permanent sub luciu de apă, proprietate publică sau privată a statului.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea dintre două hotărâri judecătoreşti, prin infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă într-o altă hotărâre posterioară dată într-un alt proces.

Această a doua ipoteză, care configurează efectul pozitiv al lucrului judecat, îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea în cauza de faţă, în care, chiar dacă obiectul este diferit, chestiunea litigioasă este identică şi pusă în discuţie în aceleaşi repere normative: identificarea titularului dreptului de administrare asupra terenului cu destinaţie agricolă din aria lacului Siutghiol, pentru care se solicită încheierea contractului de concesiune.

Aşadar, pe baza probelor administrate în toate stadiile procesuale ale litigiului de faţă şi luând în considerare, pe de o parte, declararea neconsţituţionalităţii Legii nr. 42/2010 şi, pe de altă parte, anularea parţială, prin hotărâre judecătorească definitivă, a H.G. nr. 1075/2006, în ceea ce priveşte dreptul de administrare al ANAR asupra lacului Siutghiol, Înalta Curte constată că sentinţa se impune a fi reformată sub aspectul calităţii procesuale pasive, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi admiterii acestei excepţii în privinţa pârâţilor Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa.

În recursul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură se solicită modificarea sentinţei în sensul constatării dreptului de administrare al acestei autorităţi publice asupra Lacului Siutghiol, dar în lipsa unui capăt de cerere formulat ca atare în faţa primei instanţe, această solicitare nu poate fi avută în vedere în recurs prin includerea soluţiei în dispozitivul hotărârii, contravenind dispoziţiilor art. 316, raportat la art. 294 C. proc. civ., conform cărora în calea de atac nu se poarte schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.

Referitor la obligaţia de încheiere a contractului de concesiune, rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi s-a reţinut în stadiile procesuale anterioare că intenţia de încheiere a contractului de concesiune subsecventă contractului de arendă nr. x/2003 a fost înregistrată la Agenţia Domeniilor Statului iniţial la data de 4 noiembrie 2003, autoarea reclamantei (A. SRL) revenind ulterior cu cererea înregistrată cu nr. x din 13 iulie 2004.

După cum afirmă ea însăşi în cererea de recurs, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, ANPA s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile ADS cu privire la terenurile detinate exploatării piscicole şi acvaculturii.

Potrivit art. II. alin. (1)-(3) din legea menţionată "1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură se subrogă Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenţi contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte şi va încheia acte adiţionale în acest sens.

(2) Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură preia cu titlu gratuit acţiunile pe care Agenţia Domeniilor Statului le deţine la societăţile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum şi alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deţinute de aceasta, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.

(3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Agenţia Domeniilor Statului predă Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură patrimoniul, arhivele, contractele şi documentaţia aferentă acestora, care au fost preluate de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol. Patrimoniul se preia pe bază de protocol încheiat între părţi, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, modificându-se corespunzător bugetele celor două instituţii."

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că în niciuna dintre cererile de recurs nu este formulată vreo critică referitoare la identificarea terenului ce a format obiectul contractului de arendă şi la îndeplinirea condiţiilor de fond prevăzute de lege pentru încheierea contractului, după cum niciuna dintre întâmpinările depuse la dosar nu conţine apărări de fond prin care să se conteste întrunirea cerinţelor impuse de art. 211 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Aşa cum reiese din conţinutul pct. 3 din prezenta decizie, sentinţa atacată cuprinde o prezentare amănunţită a temeiurilor de fapt şi de drept pentru care prima instanţă a reţinut ca fiind respectate toate condiţiile prevăzute de textul normativ menţionat, aspecte pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte, fără a mai considera necesar să le reia în detaliu, de vreme ce nu au făcut obiectul unor critici în recurs şi nu au fost identificate elemente care să atragă o reformare a sentinţei din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. .

Apărările menţionate în întâmpinarea ANPA, referitoare la neînscrierea sa în anexele hotărârii de guvern privind inventarul centralizat al bunurilor proprietate publică a statului şi în cartea funciară, nu sunt de natură să înlăture pe fond dreptul reclamantei de a-i fi încheiat contractul de concesiune în baza art. 211 din Legea nr. 268/2001 şi obligaţia corelativă a titularului dreptului de administrare de a efectua demersurile care se impun în procedura administrativă.

Prin urmare, neîncheierea contractului de concesiune are semnificaţia unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantei, act administrativ asimilat conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. x.

În fine, analizând criticile formulate de recurenta- reclamantă cu privire la neacordarea penalităţilor de întârziere în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că argumentele avute în vedere de prima instanţă- în sensul că în cauză nu a rezultat reaua-credinţă a pârâţilor în executarea unei obligaţii legale, dat fiind că lămurirea regimului juridic a imobilului a fost efectuată cu certitudine abia în cursul judecăţii- îşi menţin actualitatea.

În condiţiile în care hotărâtoare în clarificarea calităţii procesuale a ANPA au fost decizia nr. 2483 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi decizia Curţii Constituţionale nr. 708 din 6 octombrie 2020, ambele ulterioare pronunţării sentinţei atacate, instanţa de recurs constată că în cirscumstanţele cauzei nu se justifică recurgerea la mijlocul de constrângere suplimentar prevăzut de art. art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acest motiv de recurs fiind, aşadar, nefondat.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica sentinţa în sensul rezultat din cele mai sus expuse.

Cererea de obligare a recurentei- reclamante la plata cheltuielilor de judecată, formulată de recurenţii-pârâţi Municipiul Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, va fi respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că, de vreme ce toate recursurile au fost admise, nu se poate reţine că recurenta- reclamantă ar avea calitatea de "parte care cade în pretenţii", conform dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.. În plus, autorităţile locale au fost antrenate în proces în considerarea efectelor normative ale Legii nr. 42/2010, între timp declarată neconstituţională, iar nu urmare a unei culpe procesuale a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta B. S.R.L. şi de pârâţii Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Municipiul Constanţa, reprezentat prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 177 din 1 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.R.L. împotriva pârâţilor Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Obligă pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură să încheie în favoarea reclamantei B. S.R.L., prin metoda atribuirii directe, conform Legii nr. 268/2001, un contract de concesiune asupra suprafeţei de 15 ha teren cu destinaţia agricolă din bazinul acvatic al Lacului Siutghiol, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert E..

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de 1000 RON pe zi, ca neîntemeiat.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Respinge cererea recurenţilor-pârâţi Municipiul Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa privind obligarea recurentei-reclamante B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2021.