Legality of administrative tax appeal suspension under pending criminal fraud investigations despite individual release from prosecution

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2017 la data de 26.07.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala Bucureşti Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată împotriva sumei totale de 12.449.549 RON, respectiv împotriva Deciziei nr. 107/8.04.2014 şi Deciziei nr. 107 bis/29.04.2014 prin care parata a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma totală de 12.449.549 RON reprezentând 8.252.836 RON taxa pe valoarea adăugata şi 4.186.713 RON accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată, stabilită prin Decizia de impunere cu nr. x/26.11.2014 de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 8 din data de 16 ianuarie 2018, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 8 din data de 16 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în în urma rejudecării să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, reclamanta a susţinut următoarele critici:

Cu privire la hotărârea pronunţată de către instanaţ de fond, potrivit dispoziţiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală in vigoare la data intocmirii RIF in data de 26.11.2014: "Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."

La pag. 47 din RIF organul care a efectuat activitatea de control precizează ca a sesizat organele in drept "pentru faptele de evaziune fiscala" pentru încălcarea prevederilor art. 126 alin. (1)-operatiuni impozabile din Legea nr. 571/2003, art. 128 alîn. 9 - livrarea intracomunitara din Legea nr. 571/2003, art. 145 alin. (1)- privind dreptul de deducere din Legea nr. 571/2003 si art, 146 alin. (1) lit. d) - privind justificarea dreptului de deducere din Legea nr. 571/2003. Pentru încălcarea acestor prevederi societatea datorează TVA suplimentara in suma de 8.344.137 RON, majorări de întârziere in suma de 2.807.970 RON si penalităţi in suma de 1.491.928 RON.

Prin Ordonanţa din data de 20.05.2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a învinuiţilor persoane fizice B., C. si a învinuiţilor persoane juridice S.C. A. S.R.L. Arad, S.C. D. S.R.L. Arad, S.C. E. S.R.L. Arad si S.C. F. S.R.L. Arad. De asemenea, s-a dispus scoatera de sub urmărire penala a învinuiţilor B. si S.C. G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzuta si pedepsita de art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Prin Ordonanţa din 19 octombrie 2012 DIICOT- Biroul teritorial Arad in dosar nr. x/2012 la pag. 5 precizează ca acţiunea penala nu poate fi pusa in mişcare fata de învinuiţii B. si S.C. A. S.R.L. Arad intrucat sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece faptei de iniţiere/constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv sprijinire/aderare a unui atare grup infracţional, prev. si ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 comise de cei învinuiţi, precum si faptei de evaziune fiscala prev. si ned. de art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii - latura obiectiva, astfel incat acţiunea penala nu poate fi pusa in mişcare. In temeiul disp. art. 249 C. proc. pen. rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 45, alin. (1), C. proc. pen. rap la art. 42 C. proc. pen., B. a fost scos de sub urmărire penala.

In situaţia in care dosarul este soluţionat printr-o măsura de netrimitere in judecata, adică neinceperea urmăririi penale, scoatera de sub urmărire penala, încetarea procesului penal, aceste soluţii fiind dispuse de procuror după administrarea unor probatorii şi efectuarea unor acte de cercetare penala cu concursul organelor de politie cu competente in domeniul economic, raţiunea măsurii suspendării încetează.

Din conţinutul Deciziei nr. 107/08.04.2014 de suspendare a soluţionării contestaţiei, se constata ca organul de soluţionare precizează ca organele de inspecţie fiscala au sesizat organele de urmărire si cercetare penala din cadrul Parchetului de pe langainalta Curte de Casaţie si Justiţie D.I.l.CO.T. Biroul Teritorial Arad cu privire la aspectele constatate in Raportul de inspecţie fiscala nr. x pentru a stabili existenta sau inexistenta elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2005, art. 1 lit. f) art. 4, art. 8 şi art. 9 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005 coroborate cu prevederile art. 290, art. 201 şi art. 292 din C. proc. pen., precum şi a prevederilor art. 23 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.

Analizând conţinutul RIF se constata ca organul care a efectuat activitatea de control nu a precizat existenta indiciilor săvârşirii infracţiunilor menţionate in Decizia nr. 107/8.04.2014 care ar avea o înrâurire hotărâtoare soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativa.

'Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) este obligatoriu ca organul fiscal care a efectuat controlul sa indice in mod concret infracţiunile fara a face referiri generice la "operaţiuni pentru care se ridica problema legalităţii cu consecinţa diminuării impozitelor si taxelor datorate statului" si fara a preciza clar ce operaţiuni, elemente, acte sau fapte juridice a avut in vedere si care anume dintre acestea s-ar încadra in Legea nr. 656/2002 privind prevenirea si combaterea spălării banilor.

Or, pentru infracţiunile încadrate Ia art. 9 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale si Ia art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalităţii organizate, care au făcut obiectul controlului precizat in RIF, procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penala a administratorului B., S.C. A. S.R.L. si a societăţilor S.C. D. S.R.L. Arad, S.C. E. S.R.L. Arad si S.C. F. S.R.L. Arad.

Pe de alta parte, răspunsul paratei intimate prin care aceasta refuza sa soluţioneze pe fond contestaţia, se raporta la faptul ca in prezent, numitul B. are calitatea de suspect fata de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, infracţiune pentru care sunt cercetate persoanele fata de care cercetarea penala a continuat in dosarul in care ata de B. si fată de S.C. A. s-a dat soluţia ncinceperii urmăririi penale.

Or, motivul imbratisat de prima instanţa ca si argument al respingerii acţiunii reclamantei nu s-a axat pe aceste considerente, ci pe faptul ca la data la care Înalta Curte a respins recursul S.C. A. S.R.L., a avut în vedere Soluţia de neîncepere a urmăririi penale.

In realitate, refuzul pârâtei intimate la solicitarea formulată de către reclamanta este unul nejustificat, întrucât calitatea de suspect a persoanei fizice nu este de natură a justifica menţinerea suspendării soluţionării contestaţiei formulate impotriva actului administrativ fiscal dispusa illo tempore, pentru alte motive, in prezent clarificate.

Recurenta precizează că pârâta nu a făcut nici măcar dovada ca administratorul B. şi S.C. A. S.R.L. au fost trimişi in judecata pentru infracţiunea de spălare de bani, prin urmare organul fiscal nu poate suspenda procedura contestaţiei administrative atunci când are simple bănuieli, presupuneri subiective, în lipsa unor elemente, concrete care sa rezulta din raportul de inspecţie fiscală.

Aceasta susţine că decizia civila nr. 1427/6.04.2017 pronunţată de ICCJ in dosar nr. x/2014 nu are autoritate de lucru judecat in prezenta cauza, suspendarea executării actului administrative putând fi solicitata ori de cate ori imprejurarile de fapt si de drept suporta modificări si fac admisibila o astfel de cerere, iar decizia Curţii de Apel Timişoara, analizata doar sub aspectul legalităţii sale de către înalta Curte de Casaţie in recurs, a fost pronunţata anterior scoaterii sub urmărire penala a reclamantei.

În drept, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 14.03.2018, prin care şi-a exprimat poziţia procesuală în raport cu argumentele prezentate de recurenta-reclamantă şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 02.02.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 20 octombrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că, reclamanta a invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona pe fond contestaţia formulată de aceasta împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 şi a RIF nr. x/26.11.2013.

Cu privire la această procedură, recurenta-reclamantă a susţinut că la data de 8.05.2017 prin cererea înregistrată la Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor sub nr. x/12.05.2017 a solicitat reluarea soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 şi a RIF nr. x/26.11.2013, susţinând că nu se mai justifică măsura suspendării întrucât DIICOT nu a reţinut în sarcina sa infracţiunile sesizate de către echipa de inspecţie fiscală, invocând şi ataşând în copie adresa din data de 25.02.2014 emisă de DIICOT- Biroul Teritorial Arad.

Prin adresa nr. x/26.09.2017 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, această instituţie a comunicat reclamantei faptul că nu poate da curs solicitării acesteia de reluare a soluţionării contestaţiei administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013, având în vedere că în urma demersurilor întreprinse, rezultă că nu a fost finalizată latura penală.

Înalta Curte constată că la baza soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată au stat următoarele argumente:

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 324/17.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2014 definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1427/6.04.2017 pronunţată de ÎCCJ în dosar nr. x/2014, s-a constatat cu putere de lucru judecat că nu se poate reţine că suspendarea contestaţiei administrative a reclamantei este nejustificată şi abuzivă. De asemenea, aceasta a mai reţinut faptul că, deşi în procedura penală declanşată în paralel s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a societăţii reclamante şi a administratorului acesteia, pentru acelaşi tip de infracţiuni, prin Decizia nr. 107/08.04.2014, s-a precizat în mod repetat că se suspicionează o schemă de fraudare a bugetului de stat în care sunt cuprinşi mai mulţi operatori economici, şi în cadrul căreia societatea reclamantă este doar un coparticipant, având ca scop însuşirea sumelor datorate bugetului de stat, în speţă TVA, de către reprezentantul societăţilor furnizoare ale reclamantei, astfel încât se impune menţinerea măsurii suspendării contestaţiei administrative a reclamantei, atâta timp cât nu s-a dovedit că cercetarea penală declanşată conform sesizării organului de control s-a încheiat în ceea ce priveşte toţi participanţii implicaţi.

Instanţa de fond în argumentarea decizie sale a mai reţinut că prin sentinţa civilă sus menţionată s-a analizat înscrisul depus de reclamantă în susţinerea cererii sale de reluare a soluţionării contestaţiei formulate adresată organului fiscal, respectiv adresa DIICOT, Biroul Teritorial Arad din data de 25.02.2014 în dosar nr. x/2014, precum şi înscrisurile de care a înţeles să se prevaleze în prezenta cauză, reţinându-se cu putere de lucru judecat că deşi "potrivit înscrisurilor cauzei, rezultă că cele două sesizări penale au dobândit un parcurs procedural comun, în ambele dosare dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad (adresa IJP Arad nr. x/07.10.2014, depusă în probaţiune de către reclamantă, coroborată cu adresa DIICOT, Biroul Teritorial Arad din data de 25.02.2014 în dosar nr. x/2014), înscrisurile menţionate confirmă faptul că, prin aceeaşi ordonanţă din 20.05.2013, data în dosarul nr. x/2012 - prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei şi a administratorului sau pentru infracţiunile pentru care fusese începută urmărirea penală s-a dispus totodată continuarea cercetărilor penale faţă de alte persoane şi societăţi comerciale în dosarul nr. x/2013, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad."

A mai arătat instanţa de fond că prin decizia civilă nr. 1427/6.04.2017 pronunţată de ÎCCJ în dosar nr. x/2014, prin care s-a respins recursul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 324/17.11.2014, s-a reţinut că în mod corect a constatat prima instanţă legalitatea şi temeinicia măsurii de suspendare a soluţionării contestaţiei formulată de reclamantă, instanţa de recurs statuând în sensul că atâta timp cât continuă cercetările asupra societăţilor comerciale cu care recurenta reclamantă a avut relaţii comerciale se păstrează suspiciunea asupra realităţii operaţiunilor economice desfăşurate cu certă influenţă asupra dreptului de a obţine sume de bani de la bugetul general consolidat.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte refuzul de soluţionare pe fond a contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 107/8.04.2014 şi Deciziei nr. 107 bis/29.04.2014 prin care initmata-pârâtă a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, în raport de elementele de fapt reţinute de către instanţa de fond şi reiterate mai sus, apreciază că: chiar şi în condiţiile în care recurenta-reclamantă în susţinerea apărării sale a ivocat înscrisuri ulterioare hotărârilor de mai sus, respectiv adresa DIICOT, Biroul Teritorial Arad din data de 25.02.2014 în dosar nr. x/2014 şi ordonanţa din 20.05.2013, data în dosarul nr. x/2012, nu au natura de a conferi caracterul unui refuz nejustificat, poziţiei intimatei-reclamante de a suspenda soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 şi a RIF nr. x/26.11.2013.

În ceea ce priveşte noţiunea de refuz nejustificat, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Aşadar, pentru a fi în prezenţa unui refuz nejustificat trebuie să existe comunicarea expresă a poziţiei autorităţii publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluţiona favorabil cererea să se bazeze pe depăşirea limitelor dreptului de apreciere, adică pe exces de putere.

Or, în speţă, faţă de cele reţinute mai sus, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că intimata-pârâtă a adoptat această conduită procedurală deoarece, latura penală, în ceea ce priveşte toţi participanţii implicaţi nu a fost finalizată, având în vedere că s-a suspectat o schemă de fraudare a bugetului de stat în care sunt cuprinşi mai mulţi operatori economici. Iar recurenta-reclamantă, chiar dacă este un coparticipant, faţă de aspectele constatate cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti anterior menţionate în cadrul cărora s-a analizat aceeaşi măsură a suspendării soluţionării contestaţiei sale, aceasta nu a invocat în prezenta cauză, împrejurări noi care să fi intervenit ulterior pronunţării acestor hotărâri şi care să determine reluarea soluţionării contestaţiei din partea autorităţii pârâte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 8 din data de 16 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.