Applicability of specific competition committee composition derogation to successor general public service regulations

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2017 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala a Funcţionarilor Publici şi Direcţia Generala de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului Mehedinţi, să se dispună suspendarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice de Director executiv adjunct al DGASPC Mehedinţi, constatarea nulităţii absolute a Ordinului Preşedintelui ANFP nr. 200 din 2017 pentru aprobarea condiţiilor de participare si desfăşurare a concursului de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de DIRECTOR executiv adjunct al DGASPC Mehedinţi sl constituirea comisiei de concurs si a comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi constatarea nulităţii absolute a actelor si operaţiunilor administrative ocazionate de organizarea si desfăşurarea pana in prezent a concursului.

Prin sentinţa nr. 1675/21 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat cauza având ca obiect anularea Ordinului Presedintelui ANFP nr. 200/2017, actiune formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în favoarea Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 06 septembrie 2017, sub nr. x/2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 683/2017 din data de 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a paratei ANFP.

A respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta ANFP, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu paratii Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, având ca obiect anulare act administrativ.

A anulat art. 2 şi art. 3 din Ordinul Preşedintelui ANFP, astfel cum a fost modificat prin Ordinul Preşedintelui ANFP nr. 717/2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 683/2017 din data de 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

A. Prin cererea de recurs pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi a solicitat casarea sentinţei recurate şi admiterea recursului.

În susţinerea cererii de recurs, pârâta a susţinut următoarele critici:

Recurenta pârâtă arată că Tribunalul Mehedinţi la termenul din 24.05.2017 prin încheierea a respins cererea de suspendare a concursului pentru ocuparea funcţiei de Director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Mehedinţi ca rămasă fără obiect şi a disjuns capătul 2 al cererii de chemare în judecată şi l-a trimis spre soluţionare Curţii de Apel.

Instanţa de fond a încălcat regulile de procedură deoarece, reclamanta a depus precizări la acţiune la data de 01.11.2017, iar la termenul din 02.11.2017 reprezentantul său a solicitat citarea funcţionarului public care a fost numit pe postul de director, precum şi faptul că se opune unor completări la cererea de chemare în judecată ca fiind tardive, iar la termenul următor din 29.11.2017, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestor aspecte.

Mai susţine recurenta-pârâtă că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi nu a luat în considerare faptul că D.G.A.S.P.C. Mehedinţi nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece ordinul atacat nu este emis de această instituţie, ci de către Preşedintele ANFP.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat.

B. Recurentul-pârât Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici a declarat recurs prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare să se admită excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare).

În acest sens arată că prin cererea de chemare, în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, dosar din care s-a disjuns capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a Ordinului preşedintelui A.N.F.P. nr. 200/2017, formându-se prezenta cauză, cu nr. dosar x/2017, reclamanta a chemat în judecată doar Autoritatea Naţională a Funcţionarilor Publici şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, fără să cheme în judecată preşedintele Agenţiei.

Ulterior disjungerii capătului de cerere anterior menţionat, reclamanta a comunicat instanţei de judecată o precizare la acţiune, în care a indicat calitatea de pârâte a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, fără a-l nominaliza şi pe preşedintele ANFP în această calitate.

Instanţa de fond nu a pus în discuţie introducerea în cauză a preşedintelui ANFP, astfel că s-a încălcat pricipiul cotradictorialităţii.

Instanţa a pronunţat o hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare).

Legislaţia în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, respectiv Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, conţine prevederi referitoare la organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere şi execuţie.

Cu toate acestea, intimata-reclamantă a apreciat că desemnarea membrilor în cadrul comisiei de concurs (a se avea în vedere conţinutul Ordinului Preşedintelui A.N.F.P. nr. 200/2017, astfel cum a fost modificat prin Ordinul Preşedintelui A.N.F.P. nr. 717/2017) trebuia să fie în concordanţă cu prevederile "art. 7 din Anexa 1 a Hotărârii de Guvern nr. 1434/2004", recurentul consideră că intimata-reclamantă a făcut de fapt referire la conţinutul art. 5 alin. (7) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, prevăzut de actul normativ indicat.

Recurentul-pârât învederează că H.G. nr. 1209/2003 a fost abrogată în data de 28.08.2008, potrivit prevederilor art. 161 din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu mult inferior organizării şi desfăşurării concursului în speţă (30.03.2017-proba scrisă) astfel cum s-a dispus prin Ordinul Preşedintelui A.N.F.P. nr. 200/2017, modificat prin Ordinul Preşedintelui A.N.F.P. nr. 717/2017, deci la o distanţă de aproximativ 8 ani şi 7 luni.

Or, atât timp cât nu a existat o dispoziţie legală similară cu cea prevăzută de art. 5 alin. (7) din Regulamentul-cadru prevăzut de H.G. nr. 1434/2004, la momentul organizării şi desfăşurării concursului în speţă, în sensul dispunerii unei derogări de la prevederile art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în acelaşi sens, rezultă că în mod corect şi legal au fost aplicate prevederile H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât acest act normativ este de aceeaşi categorie cu H.G. nr. 1434/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi emis ulterior acestuia.

Prin dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din 08.11.2017 prevăzut de H.G. nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal (act normativ emis cu mult ulterior organizării şi desfăşurării concursului în speţă), s-a realizat o derogare de la prevederile art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul constituirii comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiei publice de director executiv/general sau, după caz, director executiv adjunct/general adjunct.

Aprecierea instanţei de fond potrivit căreia: "chiar dacă H.G, nr. 1209/2003 nu mai era în vigoare la data emiterii ordinului în litigiu, la această dată fiind în visoare H.G. nr. 611/2008, prevederile art. 5 alin. (7), Anexa 1 din H. G. nr. 1434/2004, care stipulează expres faptul că se derogă de la prevederile art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 1209/2003, trebuie interpretate în sensul că se derogă de la reglementarea generală şi de drept comun, care la data emiterii ordinului era cuprinsă în H.G. nr. 11/2008, act cu aceeaşi forţă juridică cu H.G. nr. 1434/2004, indiferent de numărul hotărârii de guvern ce njine prevederile de drept comun.

Această concluzie este întărită şi de faptul că H.G. nr. 797/2017, act ce a abrogat H.G. nr. 1434/2004, în cuprinsul art. 13 alin. (5), conţine de asemenea dispoziţii derogatorii de la dreptul comun prezentat de H.G. nr. 611/2008 în ceea ce priveşte componenţa comisiei de concurs.

Curtea apreciază ca atât prin H.G. nr. 1434/2004, cât şi prin H.G. nr. 797/2017, intenţia celui care a itloplat actul normativ a fost de a deroga de la dreptul comun în ceea ce priveşte componenţa comisiei de concurs pentru funcţiile de conducere din cadrul D.G.A.S.P.C, iar prevederile art. 5 alin. (7), Anexa 1 din H.G.. nr. 1434/2004, la data emiterii ordinului în litigiu, trebuiau respectate şi aplicate, ca dispoziţii eciale, derogatorii de la dreptul comun în materie, indiferent de numărul hotărârii de guvern ce conţinea reglementările comune, atât actul normativ ce conţinea reglementările derogatorii, cât şi cel ce conţinea reglementările de drept comun având aceeaşi forţă juridică.

În consecinţă, ţinând seama şi de principiul simetriei în materie administrativă, atât comisia de concurs, cât şi comisia de soluţionare a contestaţiilor trebuia să aibă componenţa potrivit disp. prevederilor art. 5 alin. (7), Anexa 1 din H.G. nr. 1434/2004 ..." apare ca fiind o adăugare la prevederile legale, atribuţie pe care instanţa judecătorească nu o deţine.

Instanţa de fond s-a substituit în poziţia legiuitorului, indicând ca fiind o intenţie a acestuia faptul de a deroga de la dreptul comun în ceea ce priveşte componenţa comisiei de concurs pentru funcţiile de conducere din cadrul D.G.A.S.P.C, însă intenţia unei persoane, fie aceasta şi legiuitor, nu este izvor de drept, cum de exemplu intenţia legiuitorului identificată în proiectele de acte normative intrate pe circuitul de promulgare nu constituie izvor de drept decât după adoptarea acestora şi după publicarea lor în forma adoptată în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel cum se prevede în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, raportarea instanţei de fond la un act normativ care a produs efecte juridice cu mult ulterior organizării şi desfăşurării concursului în speţă, respectiv la dispoziţiile H.G. nr. 797/2017, încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României care dispune cu privire la faptul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Asitenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 08.03.2018, prin care şi-a exprimat poziţia procesuală în raport cu argumentele prezentate de recurentul-pârât şi a solicitat admiterea recursului declarat de acesta.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare la recursurile declarate de pârâţi prin care a solicitat respingerea acestora ca fiind nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 19.01.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 06 octombrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de părţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mehedinţi este lipsit de interes, iar recursul declarat de către recurentul-pârât Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Aşadar, Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei de inters a cererii de recurs formulată de D.G.A.S.P.C. Mehedinţi invocată din oficiu, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât în cauza de faţă, instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la anularea art. 2 şi art. 3 din Ordinul Preşedintelui ANFP nr. 200/2017, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurenta-pârâtă este lipsit de interes, deorece măsura dispusă de către instanţa de fond nu o vizează.

Înalta Curte se vede nevoită pentru a clarifica soluţia adoptată privitoare la lipsa interesului declarării recursului de către DGASPC Mehedinţi, că a fost investită cu o cerere de recurs doar faţă de sentinţa nr. 683 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, astfel că celelalte critici privitoare la măsurile dispuse de către instanţa de fond prin încheierile anterioare pronunţării sentinţei recurate, nefiind la rândul lor atacate cu recurs nu pot fi analizate de către instanţa de recurs.

În aceste condiţii, instanţa de recurs având în vedere cele arătate mai sus apreciază că, nu se justifică interesul din partea pârâtei în promovarea acestui recurs în condiţiile în care soluţia instanţei de fond nu a dispus nicio măsură în ceea ce o priveşte, ci doar a anulat două articole ale Ordinului nr. 200/2017 emis de Preşedintele ANFP.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţioanrilor Publici, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Într-o primă critică, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond nu a dispus extinderea cadrului procesual în ceea ce îl priveşte considerente pentru care aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte această critică, instanţa de recurs o va respinge ca nefondată având în vedere că prin încheierea din 05 octombrie 2017 instanţa de fond a dispus amânarea cauzei pentru a introduce în cauză şi a cita în calitate de pârât pe Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

În ceea ce priveşte ce-a de-a doua critică întemeiată pe argumentele conform cărora, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material fapt ce a condus pe de-o parte la depăşirea puterii judecătoreşti, iar pe de altă parte la prezentarea unor motive cotradictorii, Înalta Curte apreciază de asemenea că reprezintă o critică nefondată.

Instanţa de recurs apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat pentru acreditarea criticii privitoare la depăşirea puterii judecătoreşti este invocat fără o argumentare clară, iar coroborarea sa cu motivul de casare prevăzut la pct. 8 al acesluaşi articol confirmă că invocarea sa este forţată şi în fapt vizează modul de interpretare al normelor legale aplicabile în cauză din partea instanţei de fond şi nu o depăşire efectivă a puterii judecătoreşti de către această instanţă. Sub acest aspect, ulterioara analiză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind suficientă pentru a confirma netemeinicia criticilor invocate de recurentul-pârât privitoare la depăşirea puterii judecătoreşti din partea instanţei de fond.

În ceea ce priveşte critica motivării contradictorii a sentinţei recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază de asemenea ca fiind nefondată.

Înalta Curte reţine că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea sentinţei principiul simetriei în materie administrativă, pronunţând o hotărâre în raport cu actele normative incidente în cauză respectiv H.G. nr. 1434/2004 şi H.G. nr. 611/2008.

Din această perspectivă, instanţa de fond a emis o opinie juridică proprie şi a pronunţat o soluţie argumentată juridic nefiind identificate argumente contradictorii în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate, aspect ce contrazice critica recurentului-pârât, conform căruia instanţa de fond a prezentat motive contradictorii pe care se întemeiază soluţia.

Se constată în contra celor susţinute de recurent, că instanţa de fond a efectuat o analiză judicioasă a cauzei, raportată la toate elemente de fapt şi de drept aplicabile speţei.

Astfel, Înalta Curte subliniază că pronunţarea unei soluţii care respectă îndeaproape cerinţele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. şi care prezintă în mod clar raţionamentul juridic al judecătorului, inclusiv în situaţia în care soluţia ar urma a fi reformată de către instanţa de control judiciar, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Or, în speţă instanţa de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind un raţionament juridic faţă de soluţia adoptată fără a fi indentificate argumente contradictorii, considerente pentru care, criticile susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată deasemenea netemeinicia criticilor dezvoltate în susţinerea acestui motiv de casare.

În speţă se reţine că intimata-reclamantă a contestat Ordinul Preşedintelui ANFP nr. 200/2017 în ceea ce priveşte şi prevederile art. 2 şi art. 3 care reglementau componenţa comisiei de concurs şi cea a comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

Potrivit art. 5 alin. (7) din H.G. nr. 1434/2004, forma în vigoare la data emiterii Ordinului Preşedintelui ANFP nr. 200/2017 prin derogare de la prev. art. 22 din H.G. nr. 1209/2003 se stabileşte că, comisia de concurs se numeşte prin Ordin al Preşedintelui ANFP şi este compusă din: "a) secretarul unităţii administrativ-teritoriale; b) un reprezentant al consiliului judeţean sau, după caz, un reprezentant al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti; c) un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului sau, după caz, un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap; d) 2 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, dintre care cel puţin unul ocupă o funcţie publică echivalentă cu funcţia pentru care s-a organizat concurs."

Iar art. 26 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, prevedea că:

,,1) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor publice de conducere comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt compuse fiecare din câte 5 membri, desemnaţi după cum urmează:

a) 3 membri sunt reprezentanţi ai autorităţii ori instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul sau, după caz, sunt desemnaţi din instituţia publică ierarhic superioară;

b) 2 membri sunt reprezentanţi ai Agenţiei.

(2) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor publice de execuţie comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt compuse din câte 3 membri, desemnaţi după cum urmează:

a) 2 membri sunt reprezentanţi ai autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii se află funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul;

b) un membru este reprezentant al Agenţiei."

Aşadar în mod corect a reţinut instanţa de fond că, cele două acte normative prevăd o componenţă diferită a comisiei de concurs, condierente pentru care instanţa de fond a fost nevoită la efectuarea unei analize judicioase faţă de care text al actelor normative sus-indicate este aplicabil în cauză.

În acest sens, instanţa de recurs, în contra argumentelor propuse în critica sentinţei recurate de către recurentul-pârât Preşedintele ANFP, apreciază că instanţa de fond a interpretat şi a făcut aplicarea în mod corect în speţă a temeiurilor juridice prevăzute de H.G. nr. 1434/2004, ca argument pentru anularea art. 2 şi art. 3 din Ordinul Preşedintelui ANFP nr. 200/2017.

Astfel, în condiţiile în care H.G. nr. 1209/2003 a fost abrogată prin H.G. nr. 611/2008, iar prin art. 5 alin. (7), Anexa 1 din din H.G. nr. 1434/2004, care stipuleaza expres faptul ca se deroga de la prevederile art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 1.209/2003, în mod corect a reţinut instanţa de fond că trebuie interpretată situaţia juridică, în sensul că se derogă de la reglementarea generală şi de drept comun. Or în cauză, reglementarea de drept comun, la data emiterii ordinului era cuprinsa în H.G. nr. 611/2008, act cu aceeasi forta juridica cu H.G. nr. 1434/2004.

Aşadar, faţă de acest aspect, componenţa comisiei de concurs şi a celei de soluţioanre a contestaţiilor trebuia să fie stabilită în raport de prevederile art. 5 alin. (7), Anexa 1 din H.G. nr. 1434/2004. Cum în speţă, Ordinul Preşedintelui ANFP nr. 200/2017 nu a avut în vedere prevederile acestui act normativ, în mod corect instanţa de fond a dispus anularea art. 2 şi art. 3 din Ordin.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, ca nefondat, iar recursul pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi îl va respinge ca lipsit de interes.

Faţă de cererea intimatei-reclamante de obligare a recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţei de recurs, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte obligă recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat în cauză în acest ciclu procesual, respectiv, 2500 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici împotriva sentinţei nr. 683/2017 din data de 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi împotriva sentinţei nr. 683/2017 din data de 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON reprezentând onorariul de avocat în recurs, către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.