Fiscal accessory calculation on pre-maturity dates for cross-year unrecorded invoices and timely challenge of administrative suspension

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

La data de 15.04.2015, pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrată, sub nr. x/2015, contestaţia formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 641/29.09.2014, emisă de D.G.R.F.P. Craiova şi împotriva deciziei de impunere nr. x/25.07.2014, în contradictoriu cu intimatele: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, pe care le considera nelegale şi netemeinice, solicitând anularea acestora, desfiinţarea în totalitate a actelor administrativ fiscale atacate, acte comunicate contestatoarei în data de 25.07.2014, precum şi anularea constatărilor din raportul de inspecţie fiscală, cu consecinţa exonerării de la plata sumelor stabilite în sarcina acesteia, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea tuturor sumelor de bani încasate.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 165/F-C din data de 16.12.2019, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., aflată în procedură de faliment, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova, şi Administratia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, anulând, în parte, raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, decizia de impunere nr. x/25.07.2014, decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 208/16.03.2018, şi anume numai în ceea ce priveşte accesoriile calculate în raport cu debitul în cuantum de 267.783,90 RON pe perioada anului 2013, debit reprezentând TVA aferent facturilor emise în anul 2014 şi neînregistrate în evidenţele contabile ale reclamantei şi în jurnalele de vânzări, dar cu care s-a majorat TVA datorat în anul 2013; a respins cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2015, privind anularea pc 2 din decizia nr. 641/29.09.2014, care se referă la suma de 93.993 RON şi care vizează pc 2, 3, 5, 7 şi 9 din cadrul raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, ca neîntemeiată; a admis excepţia de tardivitate a cererii formulate în cadrul dosarului nr. x/2018, privind anularea deciziei nr. 641/29.09.2014; a respins cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2018, privind anularea deciziei nr. 641/29.09.2014, ca fiind tardivă; a respins cererile formulate în cadrul dosarului nr. x/2018, privind anularea deciziei nr 702/20.11.2017, a raportului nr. x/29.01.2018 şi a deciziei nr. x/29.01.2018, ca neîntemeiate.

De asemenea, a admis în parte cererea de majorare onorariu expert, formulată de expert C., şi anume doar în ceea ce priveşte suma de 560 RON, a majorat onorariul de expert de la suma de 2.000 RON, stabilită cu titlu de onorariu provizoriu, la suma de 2.560 RON şi a stabilit onorariu definitiv cuvenit expertului C., la suma de 2.560 RON, în sarcina reclamantei A. S.R.L..

De asemenea, a pus în vedere reclamantei că are de achitat către expert suma de 560 RON, reprezentând diferenţă onorariu, în contul expertului deschis la BIROUL LOCAL DE EXPERTIZE TEHNICE JUDICIARE din cadrul TRIBUNALULUI VÂLCEA, în termen de 5 zile de la înştiinţare; a admis în parte cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a obligat pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 171 RON, reprezentând onorariu expert proporţional pretenţiilor găsite întemeiate prin raportare şi la acele concluzii ale expertului care au determinat soluţia de admitere în parte a acţiunii; a respins în rest cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs.

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 165/F-C din data de 16.12.2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea acţiunii în totalitate, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond cât şi în recurs.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că instanţa a admis nelegal excepţia de tardivitate a cererii formulate de recurenta-reclamantă în dosarul nr. x/2018, privind anularea Deciziei nr. 641/29.09.2014.

Prin reunirea cauzelor, acestea sunt analizate împreună, în dosarul înregistrat întâi, respectiv numărul 254/46/2015*, astfel că nu se mai poate face distincţie între cele două cauze pentru a stabili momentul contestării unui act administrativ.

De altfel, aşa cum instanţa a reţinut corect, reclamanta a contestat Decizia nr. 641/2014 atât în dosarul nr. x/2015, cât şi în dosarul nr. x/2018 (acesta fiind motivul însuşi al litispendenţei), acesta fiind sursa nemulţumirilor, respectiv actul iniţial prin care s-a dispus suspendarea contestaţiei, pentru ca ulterior să fie emise mai multe decizii.

Este evident că era necesară contestarea Deciziei iniţiale nr. 641/2014 pentru a putea contesta deciziile de răspuns date de intimate în contestaţii, motiv pentru care această decizie a fost contestată la data emiterii şi, ulterior, la data emiterii deciziilor de răspuns la contestaţie.

Faţă de aceste aspecte, trecând peste aspectele strict procedurale, fără aplicabilitate în cauza de faţă, Decizia nr. 641/2014 a fost contestată la data emiterii ei, parcurgând etapele procesuale necesare şi legale, prin litispendenţă reunindu-se cea de-a doua contestaţie la acţiunea iniţială. Instanţa a dispus asupra chestiunii ce nu mai avea obiect la momentul pronunţării, faţă de faptul că cele două contestaţii au fost reunite, iar în acţiunea ce priveşte dosarul nr. x/2015 a fost discutată cu autoritate de lucru judecat chestiunea contestării Deciziei nr. 641/2014, în primul ciclu procesual, stabilindu-se că aceasta este contestată în termen legal, cu respectarea procedurii.

Faţă de aceste aspecte, excepţia tardivităţii contestării Deciziei nr. 641/2014 este admisă în mod nelegal.

Pe fondul cauzei, recurenta arată că instanţa a dispus în mod nelegal asupra respingerii cererilor sale, arătând că după încetarea motivului de suspendare stabilit unilateral de intimate, acestea au dispus reverificarea fiscală, deşi acest fapt nu este admisibil potrivit art. 1051 Codul de procedură fiscală, deoarece nu au intervenit date suplimentare ulterior contestaţiei, iar soluţiile date în dosarele penale sunt obligatorii pentru intimate în ceea ce priveşte latura civilă a acestora.

Astfel, în cadrul celei de-a doua contestaţii formulate a arătat că au existat două plângeri penale, soluţionate separat, deşi intimatele au amintit prin Decizia nr. 641/2014 numai o singură plângere, iar la data soluţionării acesteia (în anul 2015) au refuzat să stabilească încetat motivul de suspendare pentru a relua procedura administrativă.

În cadrul dosarului penal soluţionat prin Rechizitoriul din 27.04.2015 Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a reţinut că prejudiciul pentru care intimata s-a constituit parte civilă a fost recuperat integral, fiind diminuat prin expertiza dispusă în acea cauză penală, fapt obligatoriu pentru intimate.

Instanţa a reţinut nelegal că cele arătate mai sus nu ar fi motiv de anulare a deciziilor, deoarece intimatele au procedat în afara cadrului legal, în sensul ca au procedat la reverificarea aspectelor reţinute cu caracter obligatoriu de autorităţile penale, modificând astfel calculul bazei impozabile, calculul impozitului, TVA şi, corelativ, accesorii.

Soluţia dată la cea de-a doua plângere penală formulată de intimate a fost de clasare a cauzei prin Ordonanţa nr. 793/P/2014, soluţie definitivă prin respingerea plângerii în cadrul dosarului nr. x/2017, stabilindu-se cu caracter obligatoriu asupra sumelor ce au făcut obiectul dosarului penal, respectiv reţinute în facturile fiscale emise de Primăriile Berislăveşti, Stoileşti şi Scorţişoara. Din nou instanţa reţine în mod nelegal asupra faptului că această soluţie ar face referire numai la TVA, făcând verificări asupra sumelor propuse de intimate, constatând că acestea corespund din punct de vedere al cuantumul pentru această taxă, deşi prin ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea se dispune asupra faptei presupus penale de înregistrare a facturilor în contabilitatea societăţii, acest fapt având înrâurire atât asupra impozitului, cât şi asupra TVA, precum şi accesorii. Aşadar, soluţia dată este obligatorie asupra tuturor taxelor şi impozitelor ce sunt generate din facturile cercetate de autoritatea penală, indiferent de cuantumul sumelor precizate de intimate.

Asupra posibilităţii de verificare a unui profesionist sub aspectul calităţii sale de "furnizor inactiv", din nou soluţia instanţei este nelegală, aceasta dând o altă interpretare practicii şi jurisprudenţei CJ.U.E.

Potrivit cauzei C-101/16 este suficientă prezentarea unui document contabil legal pentru a dovedi faptul generator de taxe şi impozite fiscale, fiind obligaţia organului fiscal de a dovedi reaua-credinţă în aceste înregistrări pentru a fi necesare documente suplimentare. Nu se porneşte de la premisa faptului că profesioniştii ar săvârşi fapte în afara cadrului legal, ci acest fapt trebuie dovedit de organele de control fiscal.

Cu referire la cheltuielile de judecată asupra cărora instanţa a dispus admiţând numai o mică parte din acestea, recurenta arată că cererea privind cheltuielile de judecată este dovedită, constând în taxă de timbru şi onorariu de expert, deoarece acţiunea a fost admisă parţial.

Faţă de justificarea cuantumului onorariului de expert ce s-ar putea acorda cu titlu de cheltuieli de judecată, arătăm cape parcursul întregii hotărâri judecătoreşti instanţa a făcut referire la raportul de expertiză dispus în cauză, sprijinind afirmaţiile pe acesta.

În concluzie, chiar dacă a apreciat că numai o parte a cererii ar fi admisibilă din punctul său de vedere, raportul de expertiză a fost util cauzei în totalitatea sa, întregul onorariu achitat expertului trebuind să fie acordat cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi Recurenta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova legal reprezentata de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a formulat recurs, prin care a solicitat, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, iar rejudecând cauza, respingerea in totalitate a contestaţiei formulate de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr. x/25.07.2013 şi Raportului de inspecţie fiscala din data de 25.07.2013; Deciziei de impunere nr. x/29.01.2018, precum şi Raportului de inspecţie Fiscală nr. x/29.01.2018, Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/29.01.2018 şi Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 641/29.09.2014 emisă de D.G.R.F.P Craiova.

Recurenta arată că pe rolul instanţelor de judecata au fost înregistrate două dosare ce au avut ca obiect contestaţia formulată de aceeaşi contestatoare împotriva aceloraşi acte administrative fiscale.

Prin încheierea din data de 21.01.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2018 a fost admisa excepţia litispendenţei invocata de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea si s-a declinat competenta de soluţionare a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 in favoarea Curţii de Apel Piteşti la completul sesizat cu judecarea dosarului nr. x/2015

În dosarul x/2018, a invocat excepţia tardivităţii contestării Deciziei nr. 641/29.09.2014 emisa de către D.G.R.F.P Craiova prin care fost suspendata soluţionarea contestaţiei formulata de către A. S.R.L. pentru suma totala de 2.358.283 RON si respinsa contestaţia pentru suma de 93.993 RON.

Aceasta Decizie de soluţionare administrativa a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/25.07.2014 şi RIF nr. x/25.07.2014 a fost comunicata contestatoarei în cursul lunii octombrie 2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 188 O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală vechi si art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, contestatoarea A. S.R.L. avea la dispoziţie 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de Decizia nr. 641/29.09.2014 sa formuleze contestaţie la instanţa competentă.

Ori, de la data comunicării deciziei - octombrie 2014 pana la data formulării si depunerii contestaţiei la Tribunalul Vâlcea respectiv 04.05.2018 au trecut mai mult de 6 luni, iar in conformitate cu dispoziţiilor art. 11 din Legea 554/2004 în vigoare la aceea data, acesta era un termen de decădere.

Recurenta consideră că instanţa de fond a greşit deoarece a dispus ca excepţia de tardivitate a vizat numai cererea depusa în dosarul x/2018 nu si cererea din cadrul dosarului x/2015, în condiţiile in care suntem in situaţia în care in care avem un lucru anterior judecat si soluţionat pe tardivitate într-o alta cauza, conexata la prezenta cauza si care are o legătura indisolubila cu prezenta cauza in care aceeaşi parte contesta acelaşi act administrativ fiscal in contradictoriu cu acelaşi emitent.

Recurenta arată că susţinerile instanţei sunt in parte nefondate si neîntemeiate si încearcă să dea o alta lumina dispoziţiilor legale.

Reţinerile instanţei, bazate pe susţinerile expertului desemnat şi implicit pe motivarea contestaţiei reclamantului potrivit căreia "majorarea nu are influenta asupra debitului calculat suplimentar ci asupra dobânzilor si penalităţilor de întârziere" este eronata.

In Raportul de Inspecţie Fiscala nr. x/25.07.2015 si decizia de impunere nr. x/25.07.2015 se precizează ca in anul 2013 nu au fost înregistrate in evidenta contabila si in jurnalele de taxa pe valoarea adăugata facturi fiscale in valoare totala de 2.818.722 RON, din care valoarea neta de 2079644 RON si tva de 739.118 RON.

Mai exact, situaţia concretă este: facturi fiscale neînregistrate in anul 2013 in valoare totala de 2.435.221,93 RON din care TVA in suma de 471.333,28 RON; facturi fiscale neînregistrate in anul 2014 in valoare totala de 1.383.549,91 RON din care TVA in suma de 267.783,90 RON.

Din punctul de vedere al impozitului pe profit la calculul impozitului pe profit al anului 2013 organul de inspecţie fiscala a constatat venituri impozabile suplimentare neînregistrate in valoare de 1.963.878,65 RON, aferente facturilor fiscale neînregistrate în anul 2013 in valoare totala de 2.435.221.93 RON din care valoare neta de 1.963.878,65 RON si TVA de 471.333,28 RON pentru care s-a calculat impozit pe profit suplimentar.

Din anexele la Raportul de Inspecţie Fiscala si Decizia de impunere rezulta ca pentru anul 2013 organul de inspecţie fiscala a majorat TVA de plata cu suma de 471.333 RON aferenta facturilor neînregistrate in anul 2013 si cu suma de 267.784 leii pentru anul 2014, aferentă facturilor neînregistrate in anul 2014.

Contestatoarea A. S.R.L. in luna februarie 2012, a declarat prin declaraţiile informative - cod 394 achiziţii de bunuri in valoare neta de 3.870 RON cu TVA aferenta de 929 RON de la S.C. D. S.R.L., in baza facturii fiscale nr. x/29.02.2012.

Potrivit datelor furnizate de Ministrul Finanţelor Publice. S.C. D. S.R.L. nu a fost niciodată înregistrată ca plătitor de TVA si a fost declarata inactiva cu data de 30.05.2011, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative, astfel ca la data la care a avut loc operaţiunea era inactiva si nu avea calitatea de plătitor de TVA.

De asemenea în luna mai 2012, contestatoarea A. S.R.L. a înregistrat in evidenta contabila cheltuieli cu materialele în suma de 25.216 RON si TVA aferentă de 4.784 RON, in baza facturii nr. x/21.10.2009 în valoare totala de 30.000 RON, din care TVA de 4.784 RON, emise de S.C. E. S.R.L..

Potrivit Procesului-verbal de control nr. x/20.11.2011 şi dispoziţiei de masuri nr. 325/24.11.2011, întocmite de organele de inspecţie din cadrul DGFP Vâlcea, prestările de servicii care figurează ca fiind executate de S.C. E. S.R.L. in valoare totala de 30.000 RON, din care TVA de 4.784 RON au fost înregistrate in evidenta contabila a societăţii in luna octombrie 2009, însă factura are ca data de emitere o data ulterioare declarării furnizorului ca inactiv (conform OPANAF nr. 819/2008, data inactivării fiind (11.06.2009) fiind dispusa măsura corectării înregistrării respectivei achiziţii.

Astfel, contestatoarea A. S.R.L. a procedat la efectuarea corecţiei in luna decembrie 2011, însă în luna mai 2012 a revenit asupra înregistrării, repunând eronat achiziţia si înregistrând costuri cu materiale si TVA deductibila.

Având in vedere prevederile legale sus menţionate, cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă să devină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155.

De asemenea, în luna octombrie 2012, A. S.R.L. a înregistrat în evidenta contabilă si in jurnalul de cumpărări factura fiscala nr. x/04.10.2012 in valoare totala de 145.000 RON, din care valoare neta de 116.935,48 RON TVA de 28.064,52 RON, emisa de S.C. F. S.R.L., reprezentând materiale de construcţii, acestea fiind înregistrate pe cheltuieli in întregime, astfel ca la finele lunii octombrie 2012, respectiv la finele anului 2012 nu înregistrează in balanţa de verificare stoc de materiale.

În luna ianuarie 2013, contestatoarea, înregistrează în evidenta contabila şi în jurnalul de cumpărări factura fiscala nr. x/22.01.2013 prin care se stornează parţial factura din luna octombrie 2012, pentru valoarea totală de 72.200,97 RON (din care valoare neta de 58.226,59 Iei si TVA de 13.974,38 RON).

De reţinut este faptul ca, in nota explicativa luata de echipa de inspecţie fiscala, administratorul societăţii menţionează ca materialele facturate de S.C. F. S.R.L. au rămas in custodia furnizorului, fiind ridicate pe măsura necesarului in ianuarie 2013, ramând materiale in valoare de 58.226,59 RON pentru care s-a emis factura de stornare.

Instanţa trebuie sa reţină ca, înregistrarea integrală a materialelor pe costuri în anul 2012 nu se justifica, astfel că suma de 58.226,59 RON este cheltuiala nedeductibilă fiscal la calculul profitului impozabil al anului 2012: pentru bazin (valoare înainte de reevaluare de 65.665,54 RON, amortizare cumulata de 21.154,26 RON, valoare reevaluata de 60.717lei) a înregistrat in cursul anului 2013 o amortizare in valoare de 3.717,36 RON din care aferenta reevaluării in suma de 993,48 RON; pentru împrejmuire (valoare înainte de reevaluare de 13.133,12 RON, amortizare cumulata de 12.636,62 RON, valoare reevaluata de 7.297 RON) a înregistrat in cursul anului 2013 o amortizare in valoare de 7.297 RON din care aferenta reevaluării in suma de 6.756,4 RON; pentru magazie (valoare înainte de reevaluare de 6.566,60 RON, amortizare cumulata de 6.317,87 RON, valoare reevaluata de 5.644 RON) a înregistrat in cursul anului 2013 o amortizare in valoare de 5.644 RON din care aferenta reevaluării in suma de 5.373,72 RON; pentru apartament (valoare înainte de reevaluare de 171.704 RON, amortizare cumulata de 27.564,35 RON, valoare reevaluata de 235.000 RON) a înregistrat in cursul anului 2013 o amortizare in valoare de 6.980,16 RON din care aferenta reevaluării in suma de 2.678,16 RON.

Concluzia este ca diferenţa de amortizare aferentă diferenţelor de reevaluare este element similar veniturilor impozabile, profitul impozabil majorându-se corespunzător in perioada verificata deci organul de inspecţie fiscala a procedat la majorarea bazei impozabile cu suma de 15.949 RON.

S-a constatat totodată ca prin declaraţia privind impozitul pe profit pentru anul 2011, înregistrată la organul fiscal teritorial sub nr. x/23.03.2012 operatorul economic a declarat cheltuieli nedeductibile cu amenzi, confiscări, dobânzi şi penalităţi, altele decât cele comerciale in valoare de 30.274 RON.

Deci, organul de inspecţie fiscala a considerat in mod legal ca, cheltuiala in suma de 233.583 RON este nedeductibila fiscal la calculul impozitului pe profit.

Faţă de cele arătate mai sus, si în condiţiile în care contestatoarea nu a dovedit existenta unor motive temeinice de nelegalitate a actelor administrativ fiscale atacate, va solicită să se admită in parte recursul formulat iar pe fond sa respingeţi in totalitate contestaţia formulata de A. S.R.L. ca fiind nelegală şi netemeinica cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a actelor administrative contestate.

4. Apărările formulate în cauză.

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte apreciază că recursurile promovate de recurenţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea s-a adresat, la data de 15.04.2015, instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ fiscal, Decizia de impunere nr. x/25.07.2014, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi Deciziei nr. 641/29.09.2014 de soluţionare a contestaţiei, emisă de D.G.R.F.P. Craiova, solicitând anularea acestora, desfiinţarea în totalitate a actelor administrativ fiscale atacate, acte comunicate contestatoarei în data de 25.07.2014, precum şi anularea constatărilor din raportul de inspecţie fiscală, cu consecinţa exonerării de la plata sumelor stabilite în sarcina acesteia, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea tuturor sumelor de bani încasate.

Reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale în perioada 10.06.2014-15.07.2014, având ca obiect impozitul pe profit şi TVA pentru perioada 30.06.2010-31.12.2013, finalizată cu întocmirea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, prin care organul fiscal a constatat că societatea datorează atât impozit pe profit suplimentar în cuantum de 873.719 RON şi accesorii aferente în sumă totală de 235.438 RON, cât şi TVA suplimentar în cuantum de 832.823 RON şi accesorii aferente în sumă totală de 510.296 RON, pe baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr x/25.07.2014.

Împotriva actelor administrative fiscale, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, iar organul de soluţionare a contestaţiei, prin Decizia nr. 641/29.09.2014 a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative pentru suma de 2.358.283 RON, şi a respins totodată ca neîntemeiată contestaţia cu privire la suma de 93.993 RON.

Faţă de soluţia organului de soluţionare a contestaţiei administrative, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 641/29.09.2014, dar şi a actelor administrative fiscale analizate prin această decizie, cerere ce face obiectul dosarului nr x/2015

Prin sentinţa nr. 179/F-CONT/23.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Pitesti în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, iar prin Decizia nr. 3888/13.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul reclamantei, s-a casat sentinţa primei instanţe, şi s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că s-a dispus anularea, în parte, a deciziei nr. 641/29.09.2014, doar cu privire la pct. 1, şi obligarea pârâtei DGRFP să procedeze la soluţionarea contestaţiei administrative a reclamantei şi cu privire la suma de 1.840.913 RON.

De asemenea, s-a dispus respingerea cererii reclamantei, ca rămasă fără obiect, cu privire la suma de 517.370 RON, fiind emisă în timpul procesului Decizia organului fiscal nr. 702/20.11.2017, prin care pârâta a desfiinţat decizia de impunere nr. x/25.07.2014 cu privire la această sumă. În ceea ce priveşte pct. 2 din Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 641/29.09.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justitie a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere privind anularea pct. 2 din decizia nr. 641/29.09.2014.

În fond după casare, cauza a fost întregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti cu nr. x/2015*.

În vederea punerii în aplicare a Deciziei nr 702/20.11.2017, pârâta a procedat la refacerea inspecţiei fiscale şi a emis Raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.01.2018 şi o Decizia de impunere nr x/29.01.2018, prin care stabileşte că reclamanta datorează suplimentar TVA în cuantum de 196.184 RON, aşa cum s-a indicat şi în Rechizitoriul din data de 27.04.2015 dar şi în încheierea penală nr. 218/20.12.2017.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.01.2018, reclamanta a formulat o nouă contestaţie administrativă, iar pârâta DGRFP, prin Decizia nr. 407/30.05.2018, a respins această contestaţie, ca tardiv formulată.

Împotriva actelor fiscale reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal ce a făcut obiectul dosarului nr x/2018, urmare a admiterii excepţiei de litispendenţă fiind reunit cu prezentul dosar (x/2015*). În cadrul dosarului nr. x/2018, reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr 208/16.03.2018, care are ca obiect suma de 1.840.913 RON, pentru care, prin Decizia de casare nr. 3888/13.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie în dosarul nr. x/2015, s-a dispus obligarea pârâtei DGRFP să procedeze la soluţionarea contestaţiei administrative a reclamantei.

Instanţa de contencios fiscal a Curţii de Apel Piteşti a procedat la o sinteză, concluzionând că, contestaţiile reclamantei s-au desfăşurat în trei etape: prima etapă a vizat suma de 93.993 RON, sumă ce face obiectul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, Deciziei de impunere nr. x/25.07.2014 şi Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr 641/29.09.2014; a doua etapă a vizat suma de 517.370 RON, ce face obiectul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, Deciziei de impunere nr x/25.07.2014, Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 641/29.09.2014 şi Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 702/20.11.2017, prin care s-a stabilit emiterea unei noi decizii, Raportului de inspecţie fiscală nr x/29.01.2018, Deciziei de impunere nr. x/29.01.2018 şi Deciziei de soluţionare a contestaţie administrative nr. 407/30.05.2018; a treia etapă a vizat suma de 1.840.913 RON, sumă ce face obiectul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, Deciziei de impunere nr. x/25.07.2014, Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 641/29.09.2014 şi Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 208/16.03.2018.

Recurentele nu au contestat această sistematizare a modului de emitere a actelor de impunere şi a deciziilor de soluţionare a contestaţiei, fiind criticată sentinţa instanţei de fond, pe de o parte, de către reclamantă, pentru greşita admitere a excepţiei de tardivitate a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr 641/29.09.2014, corelativ cu modul eronat prin care s-a dat eficienţă puterii de lucru judecat în dosarul x/2015, astfel cum a invocat recurenta-pârâtă, iar pe de altă parte, din perspectiva modului de aplicare a dispoziţiilor legale pe fondul obligaţiilor fiscale contestate.

Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că, prin reunirea cauzelor, acestea sunt analizate împreună, în dosarul înregistrat întâi, respectiv numărul x/2015*, astfel că nu se mai poate face distincţie între cele două cauze pentru a stabili momentul contestării unui act administrativ.

Pe de altă parte, DGRFP Craiova critică sentinţa arătând că instanţa de fond a greşit, deoarece a dispus ca excepţia de tardivitate a vizat numai cererea depusa în dosarul x/2018 nu si cererea din cadrul dosarului x/2015, încălcând efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, existând o legătura indisolubila cu prezenta cauză, în care aceeaşi parte contestă acelaşi act administrativ fiscal în contradictoriu cu acelaşi emitent.

Înalta Curte constată că, reclamanta a contestat Decizia nr. 641/2014 atât în dosarul nr. x/2015, cât şi în dosarul nr. x/2018, cauzele fiind reunite prin admiterea excepţiei de litispendenţă, însă cum Decizia de soluţionare a contestaţiei nr 641/29.09.2014 a fost contestată din nou, ca şi capăt de cerere principal şi în dosarul nr. x/2018, în mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat tardivitatea contestaţiei nou formulate, în raport de dispoziţiile art. 188 O.G. nr. 92/2003 coroborate cu art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004, în condiţiile în care Decizia nr. 641/2014 a fost comunicată reclamantei la data de 29.09.2014, iar contestaţia în dosarul nr. x/2018 a fost formulată la data de 04.05.2018.

Astfel, este eronată susţinerea recurentei, că prin reunirea cauzelor, acestea sunt analizate împreună, în dosarul înregistrat întâi, respectiv numărul 254/46/2015*, astfel că nu se mai poate face distincţie între cele două cauze pentru a stabili momentul contestării unui act administrativ, atâta vreme cât acesta a formulat un capăt de cerere distinct în dosarul nr. x/2018, rămânând însă sesizată pe fond în dosarul unde a fost ataşat acest dosar, respectiv, dosarul nr. x/2015, în care nu s-a contestat formularea în termen a contestaţiei administrative fiscale, din acest punct de vedere reclamanta nefiind vătămată.

De altfel nici DGRFP Craiova nu poate invoca o vătămare, atâta vreme cât în dosarul nr. x/2015, în care s-a pronunţat sentinţa ce face obiectul recursului de faţă, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 641/29.09.2014 nu a fost anulată, fiind respinsă cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2015, privind anularea pct. 2 din Decizia nr 641/29.09.2014, care se referă la suma de 93.993 RON şi care vizează pc 2, 3, 5, 7 şi 9 din cadrul raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, ca neîntemeiată.

Punctul 1 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr 641/29.09.2014, prin care se dispusese suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 2.358.283 RON, fusese anulat anterior, prin Decizia nr 3888/13.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie în dosarul nr x/2015, în care s-a admis recursul reclamantei, s-a casat sentinţa primei instanţe, şi s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că s-a dispus anularea, în parte, a deciziei nr. 641/29.09.2014, şi anume doar cu privire la pct. 1, dispunându-se obligarea pârâtei DGRFP să procedeze la soluţionarea contestaţiei administrative a reclamantei şi cu privire la suma de 1.840.913 RON.

În raport de Decizia de casare nr. 3888/13.11.2018 pronunţată de Înalta Curte, pârâta DGRFP, a reluat procedura de soluţionare a contestaţiei administrative, iar prin Decizia nr. 208/16.03.2018 a respins ca neîntemeiată contestaţia administrativă a reclamantei ce viza suma de 1.840.913 RON, decizie contestată în dosarul nr. x/2018, prin care reclamanta solicită şi anularea acestei Decizii de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 208/16.03.2018.

Prin urmare, recurenta-pârâtă DGRFP Craiova nu a fost vătămată prin admiterea excepţiei de tardivitate a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 641/29.09.2014, iar susţinerea acesteia privind încălcarea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat este vădit nefondată, întrucât, pe de o parte, din punct de vedere procedural, între cele două decizii există date privind contestarea diferite, iar pe de altă parte, puterea de lucru judecat vizează o analiză pe fond a actului administrativ fiscal de soluţionare a contestaţiei şi nu o excepţie de procedură.

În ceea ce priveşte fondul obligaţiilor fiscale, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a dispus în mod nelegal asupra respingerii cererilor sale, arătând că după încetarea motivului de suspendare stabilit unilateral de intimate, acestea au dispus reverificarea fiscală, deşi acest fapt nu este admisibil potrivit art. 1051 Codul de procedură fiscală, deoarece nu au intervenit date suplimentare ulterior contestaţiei, iar soluţiile date în dosarele penale sunt obligatorii pentru intimate în ceea ce priveşte latura civilă a acestora.

Prin Decizia nr. 3888/13.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie în dosarul nr. x/2015, s-a mai dispus respingerea cererii reclamantei, ca rămasă fără obiect, cu privire la suma de 517.370 RON, fiind emisă în timpul procesului Decizia organului fiscal de soluţionare a contestaţiei nr. 702/20.11.2017, prin care pârâta a desfiinţat Decizia de impunere nr. x/25.07.2014 cu privire la această sumă, iar în ceea ce priveşte pct. 2 din Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr 641/29.09.2014, prin care a fost respinsă contestaţia cu privire la suma de 93.993 RON şi care vizează pct. 2, 3, 5, 7 şi 9 din cadrul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justitie a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pârâta a procedat la refacerea inspecţiei fiscale şi a emis Raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.01.2018 şi Decizia de impunere nr x/29.01.2018, în vederea punerii în aplicare a Deciziei nr 702/20.11.2017, prin care stabilit că reclamanta datorează suplimentar TVA în cuantum de 196.184 RON, având în vedere Rechizitoriul din data de 27.04.2015 dar şi încheierea penală nr. 218/20.12.2017, în care se arată că această sumă ar fi fost recuperată de către organul fiscal de la G., fără a mai stabili că reclamanta ar datora suplimentar şi impozit pe profit în sumă de 130.790 RON.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că, în ceea ce priveşte suma totală de 517.370 RON, stabilită iniţial prin Decizia de impunere nr. x/25.07.2014, o parte din această sumă nu este datorată, respectiv cea în cuantum de 130.790 RON (impozit pe profit), cu accesoriile aferente, fiind desfiinţată potrivit Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 702/20.11.2017, iar cealaltă parte, în cuantum de 196.184 RON (TVA), a fi fost recuperată de către organul fiscal de la G..

Oganul de soluţionare a contestaţiei nu a dispus reverificarea fiscală ci a făcut aplicarea art. 279 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală nou, având în vedere diferenţa de prejudiciu dintre cel stabilit de organele fiscale în sumă de 517.370 RON şi cel reţinut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tribunalul, în sumă de 196.184 RON.

Împrejurarea că prejudiciul pentru care intimata s-a constituit parte civilă a fost recuperat integral, fiind diminuat prin expertiza dispusă în acea cauză penală, nu conducea la anularea actelor administrativ fiscale de stabilire a obligaţiilor fiscale, această împrejurare neîmpietând asupra legalităţii acestora, fiind un element ulterior emiterii acestora, modificarea bazei impozabile fiind consecinţa soluţionării dosarului penal.

De altfel, în acord cu judecătorul fondului, nu se poate reţine că a avut loc o reverificare a situaţiei fiscale constatate iniţial, ci o verificare, în temeiul art. 216 alin. (3), alin. (31) Codul de procedură fiscală dar şi cu pc 11.6 din Instrucţiunile pentru aplicarea art. 216 din Codul de procedură fiscală vechi, dovadă fiind că prin deciziile emise ulterior Deciziei de impunere nr. x/25.07.2014 (anulată parţial prin Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 702/2017), nu s-a stabilit acelaşi cuantum de 517.370 RON al impozitului pe profit şi TVA, ci s-a stabilit în sarcina reclamantei doar TVA suplimentar de plată în cuantum de 196.184 RON, potrivit Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.01.2018 şi a Deciziei de impunere nr. x/29.01.2018.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că instanţa reţine în mod nelegal asupra faptului că, soluţia dată la cea de-a doua plângere penală formulată de intimate, de clasare a cauzei prin Ordonanţa nr. 793/P/2014, definitivă prin respingerea plângerii în cadrul dosarului nr. x/2017 ar face referire numai la TVA, făcând verificări asupra sumelor propuse de intimate, constatând că acestea corespund din punct de vedere al cuantumul pentru această taxă, deşi prin ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea se dispune asupra faptei presupus penale de înregistrare a facturilor în contabilitatea societăţii, acest fapt având înrâurire atât asupra impozitului, cât şi asupra TVA, precum şi accesorii.

Înalta Curte apreciază că, dincolo de împrejurarea că, stabilirea că reclamanta nu datorează suplimentar şi impozit pe profit în sumă de 130.790 RON nu poate fi vătămătoare pentru aceasta, în executarea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 702/2017, organul fiscal a avut în vedere cele constatate în dosarul penal în raport de care s-a desfiinţat Decizia de impunere iniţială nr 385/25.07.2014.

Referitor la critica legată de posibilitatea de verificare a unui profesionist sub aspectul calităţii sale de "furnizor inactiv", faţă de jurisprudenţa CJ.U.E., recurenta indicând Cauza C-101/16, fiind suficientă prezentarea unui document contabil legal pentru a dovedi faptul generator de taxe şi impozite fiscale, existând obligaţia organului fiscal de a dovedi reaua-credinţă în aceste înregistrări pentru a fi necesare documente suplimentare, Înalta Curte constată că nici în recurs ca de altfel nici în faţa instanţei de fond, reclamanta nu aduce critici punctuale referitoare la fiecare dintre constatările reţinute la pc 1, 2, 3, 4, 6 (TVA) din raportul fiscal, susţinerea fiind invocată cu titlu general.

Referitor la cheltuielile de judecată, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în parte şi anume numai în ceea ce priveşte accesoriile calculate pe perioada anului 2013, în mod legal şi temeinic instanţa a făcut aplicarea art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că singurele concluzii din cadrul expertizei care au condus la admiterea în parte a pretenţiilor reclamantei sunt cele din cadrul obiectivului ce a vizat pc 2 aferent secţiunii TVA din cadrul raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014.

Este nerelevant faptul că parcursul întregii hotărâri judecătoreşti instanţa a făcut referire la raportul de expertiză dispus în cauză, sprijinind afirmaţiile pe acesta, în raport de conţinutul foarte clar al dispoziţiilor citate, pentru partea din acţiune respinsă, reţinându-se întemeiat culpa procesuală a reclamantei, în mod firesc nu putea fi obligată pârâta la achitarea în integralitate a c/v onorariului pentru expertiză.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă DGRFP Craiova, Înalta Curte reţine cu titlu preliminar că, instanţa a constatat întemeiată cererea reclamantei doar în parte, anulând parţial Raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014, Decizia de impunere nr. x/25.07.2014 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr 208/16.03.2018 doar cu privire la accesoriile calculate în raport cu debitul în cuantum de 267.783,90 RON pe perioada anului 2013, debit reprezentând TVA aferent facturilor emise în anul 2014 şi neînregistrate în evidenţele contabile ale reclamantei şi în jurnalele de vânzări, dar cu care s-a majorat TVA datorat în anul 2013, pct. 2 din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014.

Instanţa a reţinut că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a arătat că valoarea facturilor neînregistrate în evidenţa contabilă în anul 2013, este în cuantum total de 2.435.221,93 RON, iar valoarea facturilor neînregistrate în evidenţa contabilă în anul 2014, este în cuantum total de 1.383.549,91 RON, fiind arătat totodată că s-a indicat greşit, în Raportul fiscal nr. x/25.07.2014, că în anul 2013 nu s-ar fi înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale în valoare de 3.818.772 RON, în fapt fiind vorba de neînregistrarea unor facturi fiscale în cuantum de 2.435.221,93 RON.

Judecătorul fondului a mai reţinut că acest aspect, relatat de către experţi, rezultă şi din lecturarea pct. 8 aferent secţiunii impozitului pe profit din cadrul aceluiaşi raport fiscal, de unde reiese că, într-adevăr, diferenţa în cuantum de 1.383.549,91 RON (3.818.771,84-2.435.221,93=1.383.549,91) este de fapt aferentă facturilor fiscale neînregistrate în anul 2014, sens în care, experţii au arătat că majorarea TVA datorată în anul 2013, cu suma de 267.783,90 RON (aferentă anului 2014), nu are influenţă asupra debitului calculat suplimentar dar are influenţă asupra dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, de unde reiese că aceste accesorii nu sunt calculate în raport cu data scadentă a debitului, ci sunt raportate la o dată anterioară scadenţei.

Prin urmare, instanţa a concluzionat că, în atare situaţie, este evident că actele administrative fiscale trebuie anulate în parte, strict sub acest aspect, şi aceasta întrucât cele menţionate în acest sens, la pct. 8 (TVA) din raportul fiscal, nu sunt întru totul corespunzătoare situaţiei reale şi generează un cuantum diferit al accesoriilor, reţinând incidenţa art. 120 şi art. 1201 Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, accesoriile nu pot fi calculate decât începând cu data scadentă, şi nicidecum în raport cu o altă dată.

Recurenta-pârâtă a reiterat cele constatate de organele fiscale, din punctul de vedere al impozitului pe profit la calculul impozitului pe profit al anului 2013, arătând că organul de inspecţie fiscala a constatat venituri impozabile suplimentare neînregistrate in valoare de 1.963.878,65 RON, aferente facturilor fiscale neînregistrate în anul 2013 in valoare totala de 2.435.221.93 RON din care valoare neta de 1.963.878,65 RON si TVA de 471.333,28 RON pentru care s-a calculat impozit pe profit suplimentar. Din anexele la Raportul de Inspecţie Fiscala si Decizia de impunere rezulta ca pentru anul 2013 organul de inspecţie fiscala a majorat TVA de plata cu suma de 471.333 RON aferenta facturilor neînregistrate in anul 2013 si cu suma de 267.784 RON pentru anul 2014, aferentă facturilor neînregistrate in anul 2014.

Din acest punct de vedere, se constată că criticile recurentei pârâte nu au legătură cu soluţia de admitere pronunţată de instanţa de fond, întrucât actele administrative fiscale au fost anulate doar cu privire la accesoriile calculate în raport cu debitul în cuantum de 267.783,90 RON pe perioada anului 2013, debit reprezentând TVA aferent facturilor emise în anul 2014 şi neînregistrate în evidenţele contabile ale reclamantei şi în jurnalele de vânzări, dar cu care s-a majorat TVA datorat în anul 2013, pct. 2 din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014.

Prin urmare, susţinerile recurentei-pârâte că reclamanta A. S.R.L. in luna februarie 2012, a declarat prin declaraţiile informative - cod 394 achiziţii de bunuri in valoare neta de 3.870 RON cu TVA aferenta de 929 RON de la S.C. D. S.R.L., în baza facturii fiscale nr. x/29.02.2012, în condiţiile în care potrivit datelor furnizate de Ministrul Finanţelor Publice această societate nu a fost niciodată înregistrată ca plătitor de TVA si a fost declarata inactiva cu data de 30.05.2011, si nu avea calitatea de plătitor de TVA, nu au nicio relevanţă, fiind vorba despre o factură înregistrată în anul 2012, nu în anul 2013.

Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte înregitrarea în luna mai 2012, a cheltuielilor cu materialele in baza facturii nr. x/21.10.2009 emise de S.C. E. S.R.L., factura fiscala nr. x/04.10.2012 emisa de S.C. F. S.R.L. înregistrată în luna octombrie 2012, respectiv factura fiscala nr. x/22.01.2013 înregistrată în luna ianuarie 2013, prin care se stornează parţial factura din luna octombrie 2012.

Aşadar, se constată că criticile recurentei-pârâte formulate pe fondul obligaţiilor fiscale nu au legătură cu soluţia pronunţată de instanţă, în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii şi anularea parţială a actelor fiscale doar cu privire la accesoriile calculate în raport cu debitul în cuantum de 267.783,90 RON pe perioada anului 2013, debit reprezentând TVA aferent facturilor emise în anul 2014 şi neînregistrate în evidenţele contabile ale reclamantei şi în jurnalele de vânzări, dar cu care s-a majorat TVA datorat în anul 2013, pct. 2 din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.07.2014.

Cu toate acestea, recursul nu a fost constatat nul de către instanţa de control judiciar, având în vedere că recurenta-pârâtă a contestat şi soluţia dată asupra excepţiei tardivităţii cererii în cadrul dosarului x/2018 privind anularea Deciziei nr. 641/29.09.2014.

6. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 165/F-C din 16 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 165/F-C din 16 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.