Insurer’s appeal quashed as moot after voluntary payment extinguishes interest

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 noiembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrată sub nr. x/23.05.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2315 din 16 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamanţilor prin emiterea unei decizii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2315 din 16 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esenţă, recurentul-pârât susţine că termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de plată nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015. Sentinţa recurată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 213/2015, nu prevăd un termen de soluţionare a cererilor de plată, iar în cauză nu a fost depăşit un termen rezonabil de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi. 4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamanţi, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a efectuat plata despăgubirilor solicitate prin cererea de plată, aspect confirmat şi de intimaţii-reclamanţi prin concluziile depuse în dosarul instanţei de recurs.

În raport cu această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, din perspectiva caracterului actual al interesului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2315 din 16 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.