Catering services versus product supply: ownership of foodstuffs and nullity of unsubstantiated casation appeal

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a în data de 22.12.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, in contradictoriu cu Curtea de Conturi a României: anularea Deciziei nr. 9/17.10.2017 a Direcţiei 1 Departamentul XI din cadrul Curţii de Conturi a României, transmisă cu adresa de înaintare nr. XI/40796/C.G.S./17.10.2017, înregistrată la S.C. A. S.A. sub nr. x/19.10.2017; suspendarea Deciziei nr. 9/2017 si a încheierii nr. 69/15.12.2017, ale Curţii de Conturi a României, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2932 din 20 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in anulare, exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare, s-a respins cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată. A fost admisă actiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi intervenienta Academia Tehnică Militară, a fost anulată Decizia nr. 9/17.10.2017 şi încheierea nr. 69/15.12.2017 emise de pârâta Curtea de Conturi, a admis în parte cererea de interventie accesorie în interesul pârâtei, formulata de intervenienta Academia Tehnică Militară, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării şi a respins cererea de interventie accesorie în interesul pârâtei, formulată de intervenienta Academia Tehnică Militară, în ceea ce priveşte acţiunea în anulare.

Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe recurenta – pârâtă Curtea de Conturi a României şi recurenta – intervenientă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" au formulat recurs.

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României înţelege să critice pentru motive de nelegalitate hotărârea instanţei de fond, apreciind că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat de recurenta – intervenientă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I", aceasta supune analizei instanţei de recurs, aceleaşi aspecte tranşate de instanţa de fond, prin sentinţa recurată şi, anume dreptul de proprietate al alimentelor şi inaplicabilitatea clauzei nr. 11.22, din contractele verificate de auditorii Curţii de Conturi a României.

În opinia recurentei, instanţa de fond nu a luat în calcul faptul că, reclamanta, prin nepredarea către beneficiari a porţilor de hrană alocate, a neprezentării hranei la numărul de raţii alocate în anumite zile, precum şi prin reintroducerea în gestiune şi reincluderea preţului produselor recuperate, fără scăderea corespunzătoare în noile facturi emise, a obţinut un venit necuvenit ce a creat un prejudiciu academiei.

Instanţa nu a luat în considerare faptul că reclamanta este singura societate abilitată conform dispoziţiilor legale, să asigure prestarea serviciilor de hrănire a unităţii militare, care nu mai are altă posibilitate legală pentru a opta în alegerea unei alte societăţi comerciale în vederea asigurării dreptului la hrană pentru studenţii din cadrul Academiei Tehnice Militare şi a personalului militar care optează pentru asigurarea hranei.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, invocată de instanţă din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei-pârâte, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivul de casare menţionat, criticile sale vizând interpretarea şi aprecierea probelor administrate în faţa instanţei de fond.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta s-a limitat la a reitera cele prezentate în cuprinsul acţiunii. Nu a circumstanţiat în niciun mod critica sa, în sensul că instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurenta – pârâtă Curtea de Conturi a României.

Recursul formulat de recurenta-intervenienta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I"

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv Acordul-cadru de servicii nr. x/20.12.2013 şi Acordul-cadru de prestare a serviciilor de hrănire nr. A 1877/24.03.2016 încheiate de intimata-reclamantă A. S.A. cu UM 02648 Bucuresti, respectiv UM 02494 Ploiesti, rezultă cu claritate că obiectul contractelor nu îl reprezenta livrarea unor produse către unităţile militare, ci prestarea unor servicii în favoarea unor terţi (a angajaţilor alocaţi la hrană din unităţile militare).

Prin urmare, pentru plata integrală a preţului convenit, nu era necesar să se facă dovada că intimata-reclamantă ar fi livrat anumite cantităţi de produse unităţilor militare, ci că a asigurat serviciul de hrănire pentru persoanele alocate la hrană de către unităţile militare.

Potrivit sustinerilor intimatei-reclamante, în acord cu argumentele reţinute şi de instanţa de fond, angajaţii unităţilor militare care aveau dreptul la hrană gratuită potrivit legii, se înscriau pe o listă întocmită la nivelul unităţii militare în care aceştia declarau că se vor prezenta la sala de mese în ziua/zilele următoare şi că deci vor consuma hrana în natură.

Instanţa de control judiciar subliniază că, în toată perioada de până la momentul servirii porţiilor pe masa salariaţiilor în cauză, alimentele respective se aflau în proprietatea intimatei-reclamante, aceste alimente circulând practic între diverse compartimente ale acesteia. Cum fiecare din aceste compartimente ţinea o evidenţă proprie a intrărilor şi ieşirilor, deci o gestiune proprie, distinctă, pentru a putea ţine o evidenţă a acestor mişcări ale bunurilor în cadrul diverselor gestiuni proprii, intimata-reclamantă, a elaborat un document propriu, intern, intitulat "Bon de predare, transfer, restituire (BPTR)", ce era utilizat şi semnat doar de personalul propriu, fără vreo intervenţie din partea unităţilor militare.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-interveniente, aceste documente interne (BPTR) nu confirmau transferarea unor bunuri din proprietatea unităţii militare în proprietatea intimatei-reclamante, ci confirmau predarea-primirea bunurilor-proprietatea intimatei-reclamante între diverşi salariaţi ai intimatei-reclamante, aparţinând unor compartimente diferite ale acesteia.

Mai mult decât atât, aceste alimente nu au intrat niciodată în proprietatea unitatilor militare, transferul de proprietate realizându-se de la intimata-reclamantă direct la cadrele militare care se prezentau efectiv la masă, rolul reprezentantilor unităţii militare fiind doar acela de a supraveghea tot acest proces.

În acest context, sustinerea recurentei-interveniente în sensul că "produsele alimentare scoase din gestiunea S.C. A. S.A. prin documentul "Nota de distribuţie pentru evidenţa consumului de alimente şi a cheltuielilor" devin proprietatea unităţii militare beneficiare" nu poate fi reţinută.

Recurenta-intervenientă a mai invocat existenţa în Acordul-cadru nr. A 1877/24.03.2016, încheiat cu UM 02494 Ploiesti a unei clauze, respectiv clauza 11.22.

Instanţa constata că această clauză se regăseşte numai în acest acord-cadru, nu şi în acordul-cadru nr. A9570/20.12.2013 încheiat cu UM 02648 Bucuresti, astfel încât nu poate fi invocată ca argument şi pentru restituirea sumelor pretins necuvenite încasate de intimata-reclamantă în temeiul acestui ultim acord cadru.

Pe de altă parte, instanţa constată că această clauză nu este aplicabilă.

Instanţa de fond, în mod corect a reţinut că, această clauză se referă la alte situaţii decât cea din spetă, adică fie la alimente care lipseau, fie la alimente care nu sunt introduse în procesul de prelucrare.

Instanţa de control judiciar observă că textul invocat de recurenta-intervenientă se referă la alimentele cu privire la care s-au efectuat verificări de către părţi şi s-a constatat lipsa/neintrarea în procesul de prelucrare. Or, între intimata-reclamantă şi unităţile militare nu au existat niciun fel de verificări pe acest aspect, neexistând niciun fel de acte de constatare a acestor situaţii, deoarece părţile contractului nu şi-au pus o astfel de problemă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta – intervenientă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I", ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de Curtea de Conturi a României, invocată de instanţă din oficiu.

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta – pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 2932 din 20 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de recurenta – intervenientă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" împotriva sentinţei civile nr. 2932 din 20 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2021.