VAT deduction for technological losses in energy distribution under Directive 2006/112/CE

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Braşov - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Braşov şi DGRFP Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii a învestit instanţa cu acţiune având ca obiect anularea Raportul de Inspecţie fiscală nr. x/31.03.2016, Decizia de impunere nr. x – BV 11/31.03.2016 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 1311/04.11.2016; constatarea faptului că reclamanta are dreptul al rambursarea TVA în sumă de 6.693.334 RON, şi nu 4.652.513 RON cum i-a fost recunoscut la rambursare, diferenţa 2.040.821 RON nefiind validată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Braşov prin sentinţa nr. 181/2018 din 17 decembrie 2018 a admis în parte acţiunea în contencios administrativ astfel cum a fost precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Braşov - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Braşov şi DGRFP Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii, a anulat în parte Raportul de Inspecţie fiscală nr. x/31.03.2016, Decizia de impunere nr. x – BV 11/31.03.2016 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 1311/04.11.2016 în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului la rambursarea TVA în sumă de 4.652.513 RON şi a constatat că reclamanta are dreptul la rambursarea TVA în sumă de 5.764.828 RON, a respins restul pretenţiilor. A obligat intimatele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.221 RON.

1.3 Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru fosta Administraţie pentru Contribuabili Mijlocii, constituită la nivelul Regiunii Braşov, în prezent Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a invocat următoarele două critici esenţiale: pierderile înregistrate de A. reprezentintă fie perisabilităţi, fie lipsă în gestiune ori bunuri furate" (în funcţie de reglementările în vigoare în anii 2013 sau 2014-2015) şi pierderile nu au fost demonstrate.

În opinia recurentei, din punct de vedere al TVA, energia termică se consideră bun corporal mobil.

Persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile ne­livrate, bunuri lipsă din gestiune.

Persoana impozabilă nu are obligaţia ajustării taxei deductibile în cazul bunurilor di­struse, pierdute, în situaţii cum ar fi, pierderile tehnologice în limitele stabilite potrivit legii ori, în lipsa acestora, în limitele stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de con­sum.

În cazul depăşirii limitelor prevăzute de lege pentru pierderi tehnologice, contribuabilii au obligaţia ajustării taxei pe valoarea adăugată aferentă depăşirii acestora.

Susţine recurenta că, Directiva 2006/112/CE A Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată nu este aplicabilă în speţă.

Consideră recurenta că interpretarea dată art. 185 din Directiva 20067112/CE de către intimata-reclamant şi apoi, preluată în considerente de prima instanţă, este greşită. Con­cluzia primei instanţe potrivit căreia: "reclamanta ar fi demonstrat şi confirmat corespunzător cuantumul pierderilor tehnologice şi, prin urmare, nu sunt necesare regularizări ale TVA", se impune a fi desfiinţată de instanţa de control judiciar. Aceste regularizări ale taxei sunt recunoscute, de facto, prin art. 186 din aceeaşi directivă, dând dreptul statelor membre de a stabili norme de aplicare în cazuri de excepţie, asa cum sunt cele prevăzute de art. 148 din Codul fiscal.

În concret, intimata-reclamantă nu a demonstrat în fapt şi în drept că pierderile tehnologice s-ar datora unor factori obiectivi. Mai mult, societăţii reclamante i-au fost stabilite norme de consum privind pierderile tehnologice într-un cadru instituţional bazat pe analiză şi calcule tehnice, efectuate de specialişti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul pârâtei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale aplicabile în raport de situaţia de fapt reţinută.

Pierderile tehnologice reale au fost demonstrate, nefiind vorba de bunuri furate sau de perisabilităţi. Recurenta nu se poate raporta la alte dispoziţii legale, câtă vreme dispoziţiile legale prevăzute de art. 148 alin. (2) lit. a) şi lit. c) Codul fiscal, au stat la baza actelor administrativ-fiscale atacate.

În mod corect, a reţinut prima instanţă că nivelul TVA se va raporta la limitele reale ale pierderilor tehnologice înregistrate, iar nu cele prevăzute normate. Scopul limitelor stabilite de ANRSC/ANRE este fundamental diferit de scopul stabilirii TVA.

Totodată, corect s-a reţinut că, pârâta-recurentă a stabilit, în mod neîntemeiat, TVA suplimentară ca urmare a nivelului de pierderi avizate ANRSC/ANRE, iar nu ca urmare a nivelului real al pierderilor. A.N.R.E. şi A.N.R.S.C. nu emit norme referitoare la deductibilitatea sau nedeductibilitatea unei cheltuieli şi a cotei de TVA aferentă şi nici nu aprobă procentele de pierderi.

Instanţa de control judiciar observă că nu există nicio reglementare legală care să stabilească procentul de pierdere tehnologică. Pierderile tehnologice sunt justificate de faptul că parametrii tehnici ai energiei termice se degradează natural odată cu perioada de timp în care agentul termic se află în reţelele de transport si distribuţie. Pierderile de energie termică sunt atât cantitative cât şi calitative. Pierderile cantitative de energie termică se datorează avariilor neprevăzute, asimilate cazului fortuit. Pierderile calitative cele mai importante se datorează transferului de temperatură dintre reţeaua de energie termică şi mediul înconjurător, ocazionat de lungimea foarte mare a reţelei termice şî de starea tehnică a acesteia.

Prin urmare, achiziţia de energie termică din care intimata-reclamantă a înregistrat pierderi tehnologice în perioada 01.05.2013-30.09.2015 reprezintă din punct de vedere fiscal, achiziţie în scopul efectuării de operaţiuni impozabile, împrejurare reţinută şi de instanţa de fond.

Susţine recurenta că, Directiva 2006/112/CE A Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată nu este aplicabilă în speţă.

Instanţa de fond a interpretat corect Directiva 2006/112, dreptul de deducere trebuie recunoscut prin raportare la scopul operaţiunilor taxabile desfăşurate în aval. Statele Membre nu pot introduce limitări în recunoaşterea dreptului de deducere. Legislaţia comunitară clarifică faptul că unica condiţie de substanţă impusă particularului pentru dobândirea dreptului de deducere TVA este intenţia, scopul de a utiliza bunul în cadrul unei operaţiuni taxabile. Aceste prevederi evidenţiază posibilitatea de a deduce TVA fără a avea în contrapartidă TVA colectată.

În cauză, Curtea a protejat dreptul de deducere al unui particular chiar dacă nu s-a mai realizat investiţia în vederea căreia achiziţia fusese efectuată.

În acord cu argumentele prezentate de judecătorul fondului, ajustarea dreptului de deducere nu intervine în cazul pierderilor confirmate sau demonstrate corespunzător. Prin motivele de recurs, recurenta a ignorat incidenţa în cauză a dispoziţiilor prevăzute de art. 185 al Directivei 2006/112.

Or, pierderile A. de energie termică în procesul de producţie, transport, distribuţie şi furnizare reprezintă în mod cert "pierderi demonstrate sau confirmate în mod corespunzător" în sensul art. 185 alin. (2) al Directivei.

Negarea dreptului A. la deducerea TVA atrage o incompatibilitate cu preeminenţa art. 185 al Directivei 2006/112.

Mai mult, jurisprudenţa europeană statuează principiul potrivit căruia motivele neimputabile persoanei impozabile nu constituie motiv de ajustare a dreptului de deducere a TVA de către aceasta (cauza Chent Coal Terminal NV (C-37/95).

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentele – pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Braşov (Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii) ca nefondat.

Totodată, va aplica prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele – pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Braşov (Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii) împotriva sentinţei nr. 181/2018 din 17 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 3500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2021.