Scope of 5-day appeal term in administrative suspension proceedings and material error doctrine for contests in annulment

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, reclamanţii A., B. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară au solicitat suspendarea executării actului administrativ Decizia. nr. 1995/12.10.2016 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a fost respinsă solicitarea SIF Transilvania S.A. de aprobare/avizare a domnului A. în cadrul Directoratului Societăţii, conform Hotararii Consiliului de supraveghere al societăţii nr. 2/20.04.2016, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1150 din 31 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins actiunea privind pe reclamanţii A., şi B. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâta să plătească reclamantului 8112,24 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, criticând-o pentru nelegalitate şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (6) şi alin. (8) C. proc. civ.

1.4. Decizia pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 3514 din 14 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardiv declarat recursul recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei nr. 1150 din 31 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.5. Contestaţia în anulare

Împotriva Deciziei nr. 3514 din 14 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare, recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) punctul 2 din C. proc. civ.

În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatoarea arată că hotărârea pronunţată în recurs este rezultatul unei erori materiale, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a recursului ca tardiv formulat.

Afirmă contestatoarea că sentinţa i-a fost comunicată la data de 09.06.2017, iar împotriva acestei sentinţei a formulat şi depus recurs la data de 26.06.2017.

In acest context, arătă că în mod eronat instanţa de control judiciar a calculat şi apreciat termenul în care putea fi depusă de către subscrisa cererea de recurs.

Având în vedere că recursul formulat viza soluţia privind cheltuielile de judecată, contestatoarea apreciază că în mod greşit, instanţa de recurs a apreciat că în cauză, recursul formulat în 15 zile de la comunicarea sentinţei, este tardiv.

În acest sens, arată contestatoarea că a declarat calea de atac a recursului în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin, fi) din Legea nr. 554/2004. potrivit cărora: "hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de ta comunicare" exclusiv cu privire la soluţia instanţei de fond de acordare a cheltuielilor de judecată şi nu cu privire la soluţia de rămânere fără obiect a cererii intimaţilor de suspendare.

Din perspectiva faptului că a recurat sentinţa instanţei de fond, în parte, exclusiv cu privire la cheltuielile de judecată acordate în fond, apreciază că termenul de 15 zile din art. 20 al Legii nr. 554/2004 este cel aplicabil şi cel care trebuia avut în vedere de instanţa de recurs pentru calcularea corectă a termenului de împlinire a căii de atac.

În cauză, nu a fost recurată o soluţie prin care s-a dispus suspendarea actului administrativ, ci o soluţie dată cererii intimaţilor de obligare a subscrisei la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta nici măcar nu a recurat sentinţa de fond sub aspectul soluţiei date cererii de suspendare a executării actului, respectiv cea de rămânere fără obiect a cererii, soluţie cu care a fost de acord având în vedere decizia A.S.F. de revocare a actului contestat până la soluţionarea suspendării.

Legiuitorul a reglementat termenul de 5 zile pentru atacarea sentinţei de suspendare a actului administrativ, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că, în timp ce o astfel de hotărâre este executorie de drept şi recursul nu este suspensiv de executare, în cazul celorlalte hotărâri recursul suspendă executarea sentinţei de fond. De asemenea, acest termen este aplicabil si atunci când cererea de suspendare este respinsă. Procedura de judecată a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, atât în fond cât şi în calea de atac, are un caracter urgent având în vedere că suspendarea constituie excepţia de la caracterul executoriu al actului.

Este firesc ca soluţia de admitere sau de respingere dată unei cereri de suspendare să fie atacată într-un termen scurt, cum este cel de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În fine, contestatoarea învederează că în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că recurenta a solicitat casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, deşi recurenta are calitatea de pârâtă şi a solicitat respingerea acţiunii.

1.6. Apărările formulate de intimat

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare formulată de recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin prisma motivului invocat, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, respectiv la dispoziţiile procedurale incidente speţei, Înalta Curte urmează a o respinge pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;"

Semnificaţia conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, păstrându-şi actualitatea şi în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.

În speţa dedusă judecăţii, contestatoarea reclamă existenţa unei erori materiale cauzate de împrejurarea potrivit căreia, în mod greşit instanţa de recurs a constatat tardivitatea cererii de recurs, prin raportare la termenul de 5 zile, deşi recursul formulat viza soluţia privind cheltuielile de judecată, motiv pentru care apreciază că în cauză este incident termenul de 15 zile.

Din actele dosarului, confruntate cu înregistrările efectuate în sistemul Ecris, rezultă că sentinţa civilă nr. 1150 din 31 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată pârâtei la data de 09.06.2017, conform dovezii de comunicare aflate la dosar fond, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 26.06.2017 (data poştei plic dosar recurs).

Având în vedere că obiectul cauzei este o cerere de suspendare a actului admnistrativ reprezentat de Decizia nr. 1995/12.10.2016, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de recurs a apreciat ca fiind întemeiată excepţia tardivităţii formulării recursului, raportându-se la termenul de 5 zile care curge de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile acesteia în sensul existenţei unei greşeli materiale efectuate în legătură cu raportarea la termenul de 5 zile de exercitare a recursului.

În acest sens, Înalta Curte constată că alegaţiile contestatoarei referitoare la aplicabilitatea termenului de 15 zile pentru formularea recursului nu vizează o greşeală materială. Chiar dacă recursul vizează doar soluţia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, termenul de recurs de 5 zile priveşte întreaga soluţie pronunţată de instanţa de fond, câtă vreme obiectul acţiunii este o cerere de suspendare a actului administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În decizia pronunţată de instanţa de recurs, s-a analizat aspectul invocat referitor la termenul de 15 zile pe care l-a avut la dispoziţie recurenta pentru a recura soluţia referitoare la obligaţia la plata cheltuielilor de judecată, fiind reţinut faptul că nu poate fi primită susţinerea recurentei, referitoare la aplicabilitatea termenului general de 15 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că instanţa de fond a fost învestită cu o cerere de suspendare a actului admnistrativ reprezentat de Decizia nr. 1995/12.10.2016, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din legea sus menţionată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că titularul contestaţiei în anulare tinde să obţină o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata. În acest sens, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 3514 din 14 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.