Healthcare incompatibility: Simultaneous holding of public hospital management role and private company administrator role

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. 37731/G/ii/25.10.2018, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 48/2019 din 9 aprilie 2019, Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând pe fond, admiterea acţiunii şi anularea raportului de evaluare nr. 37731/G/ii/25.10.2018, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că sentinţa instanţei de fond nu este motivată.

Astfel, raportat la complexitatea cauzei (apărări, chestiuni deduse judecaţii, aspect invocate) aspectele reţinute la pagina 4 din conţinutul sentinţei (un singur paragraf - al doilea paragraf) nu reprezintă o motivare, în opinia recurentului, instanţa de fond nu expune in mod concret si clar motivele care i-au format convingerea intima in sensul respingerilor tuturor apărărilor.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a precizat că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material, respectiv Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii – art. 178.

Recurentul-reclamant a susţinut că nu încălcat legislaţia privind regimul incompatibilităţilor, învederând că buna sa credinţă, despre care făceam vorbire, reiese din următoarele împrejurări:

În perioada supusa analizei, a fost numit sef secţie interimar - printr-o decizie a conducerii spitalului si nu ca urmare a unei manifestări de voinţa exprese a sa.

In al doilea rând, din totalul perioadei supusa controlului - 22.11.2016-25.07.2017, a deţinut calitatea de administrator o perioada scurta de timp, 3 luni.

In acest sens, precizează faptul ca, la momentul numirii sale in funcţia de Sef secţie interimar, respecta legislaţia privind regimul incompatibilităţilor, iar in momentul in care i s-a adus la cunoştinţa de către conducerea spitalului faptului ca noua legislaţie nu mai permite deţinerea funcţiei de administrator, a renunţat la calitatea sa de administrator in S.C. B..

In al treilea rând, recurentul a învederat că în perioada de 3 luni in care a deţinut calitatea de administrator, societatea nu a avut niciun fel de activitate, neputând fi exercitată în niciun mod calitatea de administrator şi nu a fost niciodată remunerat pentru calitatea sa de "administrator", neavând niciodată intenţia de a eluda dispoziţiile legale întrucât a menţionat în fiecare dintre declaraţiile de interese faptul că deţine funcţia de administrator al unei societăţi inactive.

Articolele 178 alin. (1) lit. g) şi art. 185 alin. (15) au fost introduse prin O.U.G. nr. 79/2016, având ca scop aplicarea cu celeritate a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, după cum rezultă şi din expunerea de motive.

Dispoziţiile privitoare la presupusa stare de incompatibilitate fac referire la exercitarea funcţiei şi nicidecum de deţinerea funcţiei, ceea ce implică exercitarea efectivă a funcţiei administrator, adică în cadrul unei societăţi care are activitate, care funcţionează nu care este suspendată si legal si de facto.

Raţionamentul este susţinut şi de modalitatea de redactare a incompatibilităţilor privind alte funcţii publice din legi asemănătoare. De exemplu art. 94 alin. (3) lit. c) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede că funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public".

Se poate observa că, în Legea 161/2003 privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, legiuitorul a prevăzut expres ca şi stare de incompatibilitate atât simpla deţinere a funcţiei, cât desfăşurarea acesteia.

Spre deosebire de dispoziţiile generale, în Legea 95/2006 a fost prevăzut ca şi caz de incompatibilitate doar exercitarea funcţiei de manager nu şi simpla deţinere a acestei funcţii. Efectiv, dacă legiuitorul ar fi dorit să sancţioneze managerii de spitale şi persoanele asimilate cu incompatibilitatea şi prin simpla deţinere a calităţii de administrator al unei societăţi comerciale, acest aspect s-ar fi regăsit în reglementarea art. 178 alin, lit. g), aşa) cum este prevăzut expres în dispoziţiile art. 94 alin. (3) lit. c) din Legea 161/2003.

Mai mult decât atât, rolul declaraţiilor de avere al celor care deţin funcţii de conducere este de a declara toate veniturile şi interesele din toate funcţiile deţinute de o persoană pentru a transparenţa în exercitarea funcţiei.

În fine, recurentul arată că în cazul de faţă, nu numai că a declarat corect că deţine calitatea de administrator, ci şi faptul că societatea este inactivă, fapt ce a dus la neîncasarea vreunei sume de bani.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă ANI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a reţinut în mod legal că reclamantul a încălcat dispoziţiile din Legea nr. 95/2006.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul–reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/25.10.2018, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate .

Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca nefondată, reţinând că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22.11.2016-25.07.2017 întrucât a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia de şef secţie Anestezie şi Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, cât şi funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L, încălcând astfel dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Soluţia curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Un prim argument de nelegalitate se referă la incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În opinia recurentului, aspectele reţinute în conţinutul sentinţei nu reprezintă o motivare, instanţa de fond neexpunând in mod concret si clar motivele care i-au format convingerea intima in sensul respingerilor tuturor apărărilor.

Această susţinere nu poate fi primită, întrucât, din verificarea hotărârii judecătoreşti atacate, se observă că prima instanţă a expus situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, dar a arătat pe larg şi motivele de fapt şi cele de drept pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată. Faptul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, nu înseamnă că instanţa a ignorat argumentele reclamantului, în condiţiile în care şi-a expus în hotărâre propriul raţionament juridic care susţine soluţia adoptată.

Considerentele hotărârii recurate sunt clare şi neechivoce şi constituie o garanţie a faptului că apărările reclamantului au fost în mod real ascultate, instanţa răspunzând în egală măsură argumentele ambelor părţi, cu precizarea că acesteia nu îi incumbă o obligaţie de a furniza răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

Hotărârea a mai fost criticată şi din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când au fost interpretate sau aplicate greşit normele de drept material.

Înalta Curte constată că modalitatea de rezolvare a criticilor recurentului-reclamant pe margine stării de incompatibilitate generată de cumulul funcţiei de şef secţie Anestezie şi Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi cu cea de administrator al S.C. B. S.R.L, va fi examinată prin raportare la conţinutul prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciindu-se că soluţia primei instanţe sub acest aspect reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în speţă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că prin contractul de administrare nr. x/15.09.2014, reclamantul A. a fost numit în funcţia de şef al secţiei ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Oblu" Iaşi, contractul fiind încheiat pe o durată 3 ani, până la data de 31.05.2017. Prin decizia nr. 18/31.01.2015, emisă de spital, s-a dispus "suspendarea contractului de administrare", iar prin decizia nr. 72/27.05.2015, reclamantul A. a fost numit, cu delegaţie, începând cu data de 01.06.2015, pentru o perioadă de maxim 6 luni în funcţia de şef secţie clinica ATI, aspect confirmat şi prin adresa nr. x/12.11.2018, emisă de spital. Ulterior, prin contractul de administrare nr. x/9.05.2018, reclamantul a fost numit în funcţia de şef şecţie ATI, pe o durată de 3 ani.

Conform informaţiilor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, recurentul-reclamant a avut începând cu 12.04.2007, calitatea de asociat şi administrator al S.C. B. S.R.L., calitate în care, în perioada supusă evaluării, a adresat Oficiului diverse cereri de efectuare a unor menţiuni.

Recurentul-reclamant susţine, în prezenta cale de atac, că în mod greşit a confirmat prima instanţă legalitatea raportului de evaluare având în vedere că în perioada de 3 luni in care a deţinut calitatea de administrator, societatea nu a avut niciun fel de activitate, neputând fi exercitată în niciun mod calitatea de administrator şi nu a fost niciodată remunerat pentru calitatea sa de "administrator".

În acest sens, trebuie observat faptul, aşa cum a subliniat şi judecătorul fondului, că aceste aspecte sunt fără relevanţă juridică deoarece, reglementând regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interes, legiuitorul a prezumat o stare de pericol derivată din situaţia incompatibilitate sau de conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementari, astfel că reclamantului, în calitatea sa de şef al unei secţii de spital, îi este aplicabilă incompatibilitatea vizată de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 indiferent reclamantul s-a aflat sau nu în situaţiile pe care le-a invocat.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că din adresa din 25.07.2017 a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului rezultă că acesta a deţinut funcţia de administrator la S.C. B. S.R.L. în intervalul de timp 22.11.2016-25.07.2017 şi a exercitat efectiv funcţia, întrucât la data de 28.06.2017 a înregistrat sub nr. x cererea de depunere a situaţiei financiare a societăţii pe anul 2016, iar la data de 29.06.2017 a înregistrat cererea de menţiuni nr. 69062.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (2) şi (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma în vigoare începând cu data de 22.11.2016, în spitalele publice funcţiile de şef de secţie, şef de laborator, asistent medical şef sunt funcţii de conducere, iar dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Totodată, se reţine că potrivit art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare începând cu data de 22.11.2016, este prevăzut că funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului referitoare la faptul că societatea nu a avut niciun fel de activitate şi la lipsa unei remuneraţii pentru calitatea sa de "administrator", nu sunt în măsură să înlăture starea de incompatibilitate generată de funcţiile deţinute şi exercitate simultan.

Fără suport juridic sunt şi trimiterile recurentului-reclamant la dispoziţiile din Legea nr. 161/2003, întrucât aceste prevederi nu sunt aplicabile în speţă, în cauză fiind incidente prevederile art. 185 alin. (2) şi alin 15 şi cele ale art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 care reglementează funcţiile de conducere din cadrul Spitalelor Publice.

Regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese reprezintă un important mijloc de apărare al intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcţii sau demnităţi publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situaţia de incompatibilitate sau conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

Nu pot fi reţinute alegaţiile recurentului referitoare la modalitatea în care a fost numit şef de secţie, printr-o decizie a spitalului iar nu ca urmare a unei manifestări de voinţă proprii, întrucât acest aspect nu conduce la concluzia că reclamantul-recurent nu avea obligaţia respectării regimului juridic al incompatibilităţilor.

Reglementând instituţia incompatibilităţii între funcţia de manager persoană fizică sau orice altă funcţie şi exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a asigura obiectivitatea exercitării funcţiei şi de a evita orice conflict de interese în perioada celui ce exercită una din funcţiile exercitate, astfel că este lipsită de relevanţă modalitatea de investire în funcţie.

În concluzie, Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de fond, potrivit căreia, motivele invocate de reclamant, reiterate prin cererea de recurs, nu sunt natură a atrage anularea raportului de evaluare nr. 37731/G/ii/25.10.2018 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 48/2019 din 9 aprilie 2019 a Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.