CASCO insurance liability: contractual interpretation of franchise deductible as a percentage of the damage value versus the insured sum

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a (veche) de contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.11.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), solicitând anularea deciziei FGA nr. 17273/12.10.2018 prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/14.09.2017 formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 5.671,20 RON reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat în data de 21.06.2016, admiterea la plată a cererii amintite; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1822 din 24 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L.;

- a anulat decizia nr. 17273/12.10.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata în favoarea părţii reclamante a sumei de 5.671,20 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 1822 din 24 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat că sentinţa instanţei de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greşita a dispoziţiilor art. 1266, 1267, 1268,1 270 C. civ. in privinţa interpretării clauzelor contractului de asigurare CASCO EXCLUSIV din 29.02.2016 încheiat intre intimata si asigurătorul B. S.A..

În opinia recurentului, este cat se poate de clar ca părţile nu au stabilit ca franşiza să fie 20% din valoarea avariilor si 10 % din valoarea pieselor furate, o astfel de interpretare adăugând la contract si ignorând definiţia franşizei stabilite in cadrul Condiţiilor particulare privind asigurarea de avarii si furt.

Astfel, potrivit art. 10.14 din. Condiţiile generale - incorporate in poliţa si parte a Condiţiilor particulare privind asigurarea de avarii si furt - prin franşiza se înţelege:" sumă fixă sau procent din suma asigurată care rămâne în sarcina exclusivă a Asiguratului."

Arată recurentul că instanţa de fond in mod nelegal a stabilit ca prin poliţa de asigurare x părţile au derogat de la definiţia franşizei, stabilite în Condiţiile generale - incorporate in poliţa si au stabilit "de comun acord să deroge de la respectiva definiţie in cazul franşizei pentru avarii, stabilită ca fiind «20% avarii», fără nicio referire la suma asigurata .

In mod evident părţile nu au înţeles sa deroge de la definiţia contractuală a franşizei, iar cea mai buna dovada in acest sens o reprezintă chiar susţinerea intimatei reclamante din cauza de fata cu privire la acest aspect.

Astfel, intimata susţine:"conform poliţei de asigurare CASCO DIFERENŢIAT (greşit, fiind CASCO EXCLUSIV)x, s-a convenit o franşiza de 20% din suma asigurata pentru avarii, aceasta rămânând in sarcina exclusiva a Asiguratului. Astfel, din suma de 5,671,20 RON solicitata la plata, trebuia scăzuta suma de 10.293,71 reprezentând franşiza, conform calculului efectuat chiar de FGA in cuprinsul deciziei, iar diferenţa rezultata trebuia admisa la plata".

Prin urmare A. - parte contractanta in contractul CASCO EXCLUSIV pentru care s-a emis poliţa de asigurare x confirmă chiar prin contestaţie conţinutul contractului in privinţa elementului franşiza, confirmă ca franşiza se calculează asupra sumei asigurate, confirma faptul ca părţile nu au derogat de la definiţia contractuala a franşizei.

In acest caz este clar faptul ca interpretarea data de FGA în ce priveşte conţinutul franşizei este cel corect si corespunde atât conţinutului contractului cat si interpretării exprese a unuia din contractanţi, respectiv A., fapt pentru care toate reţinerile instanţei de fond sub aspectul discutat sunt lipsite de temei legal, fiind infirmate atât de partea contractanta cat si de conţinutul clar si explicit al contractului.

De altfel, aşa cum se constata din Condiţiile particulare privind asigurarea de avarii si furt, parte integranta a contractului de asigurare in discuţie, se constată ca aceste condiţii privesc cele doua mari categorii de risc asigurat: avarierea si furtul.

La aceste doua tipuri de riscuri, se raportează toate celelalte clauze contractuale din Condiţiile particulare privind asigurarea de avarii si furt cat si c/valoare franşizei stabilita conform prevederilor art. 10.14 mai sus menţionate, părţile, prin poliţa de asigurare x stabilind in concret valoarea franşizei, respectiv 20% in caz de producere a furtului ca risc asigurat prin contract, respectiv 10 % in caz de furt ca risc asigurat prin contract.

Aceasta interpretare nu numai ca este confirmata de unul din contractanţi, dar corespunde pe deplin domeniului contractual al asigurărilor, unde elementul esenţial in stabilirea obligaţiilor pârtilor este riscul asumat contra cost de asigurator.

Aşa cum rezultă din cuprinsul contestaţiei, intimata nu contesta modul cum FGA a stabilit cuantumul franşizei, ci contesta modul de calcul al despăgubirii, deşi, daca s-ar face un calcul după modul la care intimata susţine ca ar trebui făcut, s-ar ajunge la aceeaşi concluzie: dintr-o suma negativa nu se poate acorda o suma pozitiva.

In concluzie cu privire la acest aspect - definiţia data franşizei si calculul despăgubirii in sentinţa supusa recursului, rezultă fără dubiu ca reţinerile instanţei de fond încalcă prevederile clare si exprese ale contractului de asigurare CASCO Exclusiv încheiat intre părţi, precum si prevederile art. 1270, 1266-1267 C. civ.

Recurentul susţine că instanţa de fond greşeşte si atunci când susţine faptul ca un argument suplimentar cu privire la voinţa pârtilor in privinţa modificării definiţiei date franşizei in contractul in discuţie ar fi si faptul ca poliţa de asigurare x este una "premium" - înţelegând prin aceasta una de calitate deosebită comparativ cu alternativele disponibile. Or, în măsura în care interpretarea clauzei de franşiză s-ar face în sensul pretins de pârâtul FGA, atunci cuantumul franşizei ar fi fost de 2270,84 euro (20% * suma asigurată 11-354,18 euro)5 ceea ce ar fi exclus aplicabilitatea asigurării pentru reparaţii semnificative efectuate asupra bunului asigurat, respectiv cele în valoare de până la 20% din suma asigurată, aproximativ 10.000 de RON. Într-o astfel de abordare, una în care nenumărate cheltuieli de reparaţie a bunului ar fi fost excluse, calificarea acelei poliţe ca fiind una premium nu se mai susţine.

Consideră recurentul că şi sub acest aspect, instanţa de judecata ignora cuprinsul clar si explicit al clauzelor contractului de asigurare Încheiat intre părţi, art. 2.1.2 din Condiţii stabilind, citam: "pentru acoperirea "Premium"- cele (riscurile, n.n.) de la acoperirea "Optim" la care se adaugă: a) furtul întregului autovehicul, inclusiv avariile constatate asupra autovehiculului găsit; b) furtul prin efracţie sau fără urme vizibile de efracţie, de părţi componente sau de piese ale autovehiculului asigurat (furt parţial); c) avariile produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentativei de furt; d)vandalism greve, revolte, tulburări civile.

Aşa fiind, in funcţie de riscurile asumate contractual de asigurător asigurarea poate fi Premium sau Optim si tot in funcţie de riscurile asumate de asigurător se stabileşte si franşiza, prima de asigurare, clauzele de excludere a răspunderii asigurătorului si alte elemente importante ale contractului de asigurare. Aceste consideraţii sunt confirmate si de faptul ca in cauza avem un contract de adeziune, stabilit de asigurător, care asigurător este interesat sa-si reglementeze cat mai detaliat limitele răspunderii asumate, iar răspunderea asigurătorului este circumscrisa riscului asumat de asigurător in schimbul primei de asigurare plătită de asigurat.

În fine, recurentul susţine că nici reţinerile instanţei de fond cu privire la oferta făcuta de B. intimatei nu vin sa infirme clauzele contractului de asigurare in ce priveşte franşiza si modul de stabilire a despăgubirilor, FGA având obligaţia instrumentării proprii a dosarelor de dauna, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 29.10.2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 08.04.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei FGA nr. 17273/12.10.2018 prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/14.09.2017 formulată de A. S.R.L. cu privire la suma de 5.671,20 RON reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat în data de 21.06.2016.

Prin sentinţa recurată, a fost anulată decizia nr. 17273/12.10.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de de 5.671,20 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative aplicabile, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Înalta Curte va respinge criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

Astfel, din actele aflate la dosar rezultă că la data de 21.06.2016, a fost avariată autoutilitara având nr. de înmatriculare x, aflată în proprietatea reclamantei, fiind asigurată cu poliţa CASCO DIFERENŢIAT nr. x emisă de B. S.A.

Pentru efectuarea reparaţiilor autoturismului intimatei s-a stabilit un cuantum de 7.089 RON, potrivit facturii nr. x/19.07.2016 emisă de societatea C. SRL

Conform poliţiei de asigurare încheiate, părţile contractante au prevăzut o franşiză în cuantum de 20% din suma asigurată pentru avarii, aceasta râmând în sarcina exclusivă a Asiguratului.

Înalta Curte reţine că în cauză a fost formulată cerere pentru acordarea despăgubirilor către societatea B. S.A., fiind acceptată plata parţială a despăgubirilor solicitate, respectiv pentru suma de 5.671,20 RON, diferenţa în sumă de 1417,8 RON fiind considerată expresia franşizei de 20% eveniment, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis decizia nr. 17273/12.10.2018, prin care a respins cererea de plată.

Contrar susţinerilor recurentului referitoare la definiţia franşizei stabilite prin prevederile art. 10.14 din Condiţiile generale - incorporate in poliţa si parte a Condiţiilor particulare privind asigurarea de avarii si furt, Înalta Curte constată că interpretarea dată de FGA în ce priveşte conţinutul franşizei nu este corectă. Astfel, se constată că franşiza se raportează la prejudiciul suferit, nu la suma asigurată, având în vedere că din conţinutul concret al poliţei rezultă că părţile – A. şi B. – au înţeles de comun acord să deroge de la respectiva definiţie în cazul franşizei pentru avarii, stabilită ca fiind 20% din avarie, fără nicio referire la suma asigurată, ce a fost apreciată ca fiind relevantă doar în caz de «furt total», respectiv atunci când bunul este furat integral, nu însă şi atunci când este avariat sau sunt furate diferite piese/componente ale acestuia,

Raportat la prevederile art. 1266, 1267 şi cele art. 1268 C. civ., această explicitare confirmă faptul că părţile au înţeles să stabilească diferit modul de calcul în ciuda prevederilor normei generale.

Prim urmare, Înalta Curte împărtăşeşte punctul de vedere al instanţei de fond, potrivit căruia, în cauză, voinţa părţilor contractuale a fost ca în cazul unui eveniment implicând avarii aduse autovehiculului asigurat, de a deroga de la aplicarea procentului franşizei de 20% asupra sumei asigurate şi de a raporta franşiza de 20% la «avarii», înţelegând prin aceasta echivalentul prejudiciului bănesc suferit de partea reclamantă cu reparaţiile pe care le suporta.

De altfel, în acest mod au soluţionat cererea şi prepuşii asigurătorului B. S.A., aplicând cuantumul franşizei de 20% asupra valorii reparaţiilor, iar nu asupra sumei asigurate, şi recunoscând despăgubirea litigioasă de 5.671,20 RON, confirmând astfel intenţia părţilor de a deroga de la acea definiţie generală a franşizei, particularizând-o în cazul concret în sensul 20% avarii.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1822 din 24 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.