Court of Accounts audit of state-funded entity upheld: tax arrears analysis and invalidated allowances recovery affirmed.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea, în integralitate, a încheierii nr. 7/22.02.2018 a Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi şi anularea parţială a Deciziei nr. 14/29.12.2017 a Curţii de Conturi.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3211 din 04 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti", în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a Românie, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţei nr. 3211 din 04 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti", pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a susţinut că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică deoarece la pronunţarea acesteia instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 94/1992, precum şi art. 11 alin. (11) din Legea nr. 45/2009 modificată şi completată prin Legea nr. 72/2011, în ceea ce priveşte măsura nr. 5 dispusă în conformitate cu dispoziţiile art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României. De asemenea, consideră că în privinţa măsurii nr. 1 dispusă în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, au fost încălcate dispoziţiile art. 51, articol introdus prin Legea nr. 71/2015, de aprobare şi modificare a O.U.G. nr. 83/2014.

În ceea ce priveşte soluţia referitoare la măsura nr. 5, a susţinut că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a lărgit competenţele de control ale Curţii de Conturi şi asupra bugetelor private ale unor entităţi, deşi nicăieri în legislaţie nu se prevede o astfel de posibilitate.

Astfel, a menţionat că, în cuprinsul considerentelor avute în vedere de instanţa de fond se invocă dispoziţiile art. 24 lit. a) din Legea nr. 94/1992, respectiv faptul că intimata Curtea de Conturi poate efectua verificări şi asupra altor persoane decât cele prevăzute la art. 23 din Legea nr. 94/1992, aspect care nu a fost contestat de recurenta-reclamantă, însă verificările nu pot să vizeze decât fondurile publice gestionate de aceste persoane, în niciun caz fondurile private. Printr-o astfel de interpretare, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 94/1992, atribuind Curţii de Conturi competenţe pe care legiuitorul nu a înţeles să i le acorde.

De asemenea, recurenta-reclamantă a considerat că sunt eronate şi susţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că efectuarea auditului financiar asupra conturilor anuale de execuţie a unei entităţi ce beneficiază de finanţare parţială de la bugetul de stat presupune verificarea integrală a situaţiilor financiare ale acesteia, şi nu strict asupra cheltuielilor făcute din finanţările primite de la bugetul de stat, deoarece modalitatea în care entitatea îşi utilizează resursele financiare are consecinţe asupra tuturor veniturilor sale, atât cele proprii, cât şi cele obţinute din surse bugetare.

În opinia recurentei-reclamante, veniturile şi cheltuielile aferente fondurilor publice sunt strict delimitate din punct de vedere contabil de veniturile şi cheltuielile private ale entităţii, acestea fiind şi derulate prin conturi bancare diferite, respectiv veniturile şi cheltuielile publice se desfăşoară numai prin conturile Trezoreriei Statului, iar veniturile şi cheltuielile private prin conturile deschise la bănci comerciale.

Or, dacă interpretarea instanţei de fond ar fi corectă, Curtea de Conturi ar fi în măsură să verifice şi situaţia contabilă integrală a unor societăţi comerciale de drept privat care accesează fonduri europene, ceea ce, în mod evident, nu este posibil.

Aşadar, recurenta-reclamantă a reiterat că instanţa de fond a dat o interpretare proprie dispoziţiilor legale anterior menţionate, reţinând că din aceste prevederi nu ar rezulta în mod expres că auditul financiar realizat de Curtea de Conturi la o entitate ce foloseşte atât venituri proprii, cât şi venituri publice, vizează numai fondurile publice.

În realitate, competenţele Curţii de Conturi se referă strict la resursele bugetului de stat şi la fondurile publice, astfel cum sunt enumerate în cuprinsul art. 22 din Legea nr. 94/1992.

Mai mult, modul în care sunt alocate veniturile proprii ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice este reglementat de dispoziţii speciale, respectiv art. 11 alin. (11) din Legea nr. 45/2009 modificată şi completată prin Legea nr. 72/2011.

În ceea ce priveşte veniturile publice, acestea fac obiectul Legii nr. 500/2002 a finanţelor publice, iar modalitatea de alocare a acestor fonduri este stabilită în conformitate cu aceste dispoziţii, delimitarea de veniturile private fiind una foarte clară.

Recurenta-reclamantă a arătat că, în cuprinsul deciziei atacate, respectiv la măsura nr. 5, intimata Curtea de Conturi a dispus ca Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice să întreprindă toate demersurile legale în vederea analizei de către Prezidiul ASAS a cauzelor şi împrejurărilor care au generat plata, din veniturile private ale ASAS, a accesoriilor în sumă totală de 99.131,99 RON, aferente impozitului pe clădiri datorat şi neplătit în perioada 2011-2015, iar în eventualitatea în care, în urma analizei efectuate, va rezulta că plata sumei a fost consecinţa neîndeplinirii sarcinilor prevăzute prin fişa postului a persoanelor cu atribuţii în domeniu, se vor lua măsuri de recuperare a accesoriilor de la acestea.

Or, astfel cum s-a menţionat şi în cererea de chemare în judecată, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti" a efectuat plata sumei de 99.131,99 RON, în contul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Sector 1, în baza Hotărârii Biroului Prezidiu nr. 19/22.12.2016, hotărâre emisă în temeiul art. 11 alin. (11) din Legea nr. 45/2009 modificată şi completată prin Legea nr. 72/2011, ca urmare a aprobării Notei nr. x/20.12.2016 întocmită de Direcţia Economică şi Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Salarizare din cadrul ASAS.

Plata sumei în cauză a fost efectuată în baza OP nr. x/29.12.2016 din conturile Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice deschise la o bancă comercială, prin aceste conturi bancare derulându-se numai operaţiuni ce vizează veniturile proprii ale ASAS, provenite din exploatarea bunurilor proprietate privată a acestei instituţii.

Aşadar, în opinia recurentei-reclamante, verificarea modalităţii în care Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice îşi gestionează veniturile provenite din exploatarea bunurilor private, respectiv terenuri pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar, excedează competenţei de verificare a Curţii de conturi, aceasta nefiind competentă să dispună măsuri cu privire la sume de bani care nu au nicio legătură cu sectorul public, în speţă cu bugetul de stat.

Or, aşa cum s-a menţionat şi anterior, suma de 99.131,99 RON achitată în contul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Sector 1, în baza Hotărârii Biroului Prezidiu nr. 19/22.12.2016, nu are nicio legătură cu fondurile publice de care beneficiază ASAS, operaţiunile financiare ce vizează fondurile publice derulându-se exclusiv prin conturile de trezorerie ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi numai cu privire la aceste sume Curtea de Conturi are competenţe în a verifica legalitatea sau oportunitatea plăţilor efectuate.

În acest sens, recurenta-reclamantă a apreciat că trebuie avută în vedere competenţa Curţii de Conturi a României astfel cum este stabilită de Legea nr. 94/1992, respectiv articolele anterior menţionate trebuie coroborate cu Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin Hotărârea Preşedintelui Curţii de Conturi nr. 155/2014.

În continuare, recurenta-reclamantă a reiterat că beneficiază de mai multe surse de venit, subvenţii de la bugetul de stat şi venituri proprii provenite din exploatarea bunurilor proprietate privată a ASAS. În aceste condiţii, a apreciat că nu poate fi extins controlul Curţii de Conturi şi la veniturile proprii ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, cu atât mai mult cu cât contabilitatea sumelor de la bugetul de stat este evidenţiată distinct de contabilitatea sumelor reprezentând venituri proprii, cele două surse de finanţare având regim juridic şi economic distinct.

De asemenea, a subliniat că sumele reprezentând veniturile proprii provin din exploatarea bunurilor proprietate privată ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, bunuri pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar. Deci veniturile proprii ale ASAS nu provin din exploatarea bunurilor domeniu public sau privat al statului şi, în mod evident, excedează competenţelor de verificare ale Curţii de Conturi.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care aceste sume nu au nicio legătură cu proprietatea publică sau privată a statului şi, implicit, nici cu fondurile publice care intră în sfera de control a Curţii de Conturi, modul de alocarea a acestor sume este prevăzut de art. 11 alin. (11) din Legea nr. 45/2009 modificată şi completată prin Legea nr. 72/2011.

Aşadar, recurenta-reclamantă a apreciat că soluţia instanţei de fond cu privire la măsura nr. 5 dispusă de intimată în conformitate cu dispoziţiile art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României şi pct. 174 din regulament, este vădit nelegală, instanţa extinzând în mod nepermis competenţele Curţii de Conturi stabilite prin Legea nr. 94/1992 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin Hotărârea Preşedintelui Curţii de Conturi nr. 155/2014.

În ceea ce priveşte soluţia curţii de apel referitoare la legalitatea măsurii nr. 1 dispusă în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi pct. 174 din Regulament, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 71/2015, de aprobare şi modificare a O.U.G. nr. 83/2014.

Astfel, a apreciat că, în mod greşit instanţa de fond a stabilit că Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice nu ar fi înlăturat situaţiile discriminatorii existente în cadrul instituţiei în anul 2015 ca urmare a aplicării Legii nr. 284/2010, ci ar fi acordat salariaţilor sporuri de care aceştia beneficiaseră în anii 2008-2009 şi care nu se mai acordau în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

Recurenta-reclamantă a arătat că sporurile acordate prin Decizia nr. 557/23.12.2015, respectiv sporul de fidelitate, confidenţialitate şi mobilitate au avut ca scop eliminarea, la nivelul ASAS, a situaţiilor discriminatorii cauzate de aplicarea legislaţiei în domeniul salarizării, respectiv recunoaşterea unor drepturi de natură salarială angajaţilor ASAS, cu respectarea art. 51, articol introdus prin Legea nr. 71/2015, de aprobare şi modificare a O.U.G. nr. 83/2014.

Astfel, a considerat că este relevantă Nota comună MMFPSPV-MFP nr. 874/2015 în care s-a stipulat că "Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, cuantumul sporurilor (spor de stabilitate, confidenţialitate, etc.) a fost păstrat la nivelul anului 2009, neputând fi actualizate pentru personalul încadrat înainte de anul 2009 şi nici acordate în mod similar personalului încadrat după anul 2009, întrucât legea nu prevedea această posibilitate.

Totodată, a precizat că art. 51 face trimitere la funcţie/grad/treaptă, nu la funcţii date în plată, astfel cum a reţinut instanţa de fond, motiv pentru care acordarea sporului de mobilitate în cuantum de 15% pentru funcţia de auditor s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, funcţia de auditor fiind prevăzută în statul de funcţii al ASAS aprobat la nivelul anului 2009.

De altfel, acest spor a fost prevăzut prin CIM nr. 55/01.12.2008, pentru funcţia de auditor public intern, fiind stabilit la nivelul de 15%, astfel încât nu era un spor nou acordat în anul 2015, ci unul prevăzut anterior şi existent la nivelul anului 2009 pentru acelaşi tip de funcţie.

Recurenta a mai menţionat că "încetarea dreptului salarial suplimentar ... sporul de mobilitate" introdusă prin Legea 330/2009 a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii 284/2010, însă sporul nu a fost pus în plată din cauza blocării nivelului salarial la luna decembrie 2010, baza legală pentru acordarea acestuia fiind creată prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015.

Referitor la sporul de fidelitate, recurenta reclamantă a precizat că diferenţierea pe tranşe este prevăzută de CCM la nivel de ramură, pentru anul 2008-2009, la art. 123 (43) lit. g). În conformitate cu Legea nr. 130/1996, respectiv cu CCM la nivel naţional pentru perioada 2007-2010, se aplică cu prioritate prevederile mai favorabile, astfel încât faptul că ASAS nu a prins la nivelul lui 2009 în CCM această diferenţiere nu reprezintă o restricţie în acordarea acestuia, raportarea ASAS făcându-se la norma mai favorabilă, pe care, de altfel, avea obligaţia să o aplice cu prioritate, în conformitate cu prevederile legale.

Sporul de fidelitate avea ca şi condiţie obligatorie de acordare, vechimea din cadrul unităţii. Astfel, analizând vechimea tuturor salariaţilor, sporul de fidelitate a fost acordat pe baza încadrării salariaţilor pe cele 3 intervale de vechime, respectiv: 10% pentru cei care au vechime în cadrul unităţii între 5-8 ani, 15% pentru cei care au vechime în cadrul unităţii între 8-15 ani şi 20% pentru cei care au vechime în cadrul unităţii între 15 -20 ani.

În opinia recurentei-reclamante, CCM la nivel de ramură 2008-2009 nu diferenţiază funcţiile pentru care se acordă sporul de fidelitate, însă raportat la prevederile Legii nr. 130/1996 şi CCM la nivel naţional pentru perioada 2007-2010, care se aplică cu prioritate faţă de CCM la nivel de unitate, acesta este temeiul legal la nivelul anului 2009 pentru care sporul de fidelitate pentru toate funcţiile din statutul de funcţii al ASAS pentru anul 2009, care îndeplinesc criteriile de vechime stabilite diferenţiat, putea fi acordat şi reluat prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014, aprobat şi modificat prin Legea nr. 71/2015, fără a fi considerat un spor nou ori acordat unor categorii noi de funcţii.

Toate aceste încadrări se pot justifica prin analizarea dosarelor de personal din care reiese în mod clar data angajării în cadrul ASAS, astfel fiind realizată şi încadrarea pe cele trei categorii.

În ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate acordat pentru o funcţie nouă, respectiv funcţia de referent II, recurenta-reclamantă a susţinut că acesta a fost acordat prin asimilarea respectivei funcţii cu consilierul juridic, doamna A. fiind încadrată ca Referent II - Secretar în domeniul ştiinţelor juridice.

Referitor la acordarea sporului de confidenţialitate de 5% pentru referent salarizare IA, acest cuantum a fost stabilit astfel la nivelul anului 2012 prin Decizia nr. 200, în anul 2015, raportat la nivelul maxim stabilit de CCM şi Legea nr. 71/2015, pentru această funcţie, acest nivel a fost corectat prin acordarea sporului de 15% prin Decizia ASAS nr. 557/2015.

Recurenta-reclamantă a învederat că, raportat la O.U.G. nr. 83/2014 şi Legea nr. 71/2015, prin Actul adiţional nr. x/2015 la CCM la nivel de unitate 2014-2016, nu s-au negociat salarii sau alte drepturi în bani sau natură care excedează prevederilor prezentei legi, ci s-au reiterat nivelurile maxime stabilite la nivelul anului 2009, prin CCM-urile valabile la momentul 2009, respectiv CCM la nivel de ramură şi CCM la nivel de unitate, respectiv CIM pentru funcţia de auditor intern.

Având în vedere aspectele anterior învederate, contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta-reclamantă a considerat că a respectat dispoziţiile legale aplicabile, precum şi prevederile CCM-urilor în vigoare la momentul respectiv, astfel că măsura dispusă de Curtea de Conturi este nelegală.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti" a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând anularea măsurilor dispuse la pct. I.5 şi II.1 din Decizia nr. 14/29.12.2017 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României în urma unei acţiuni de audit financiar public extern al contului de execuţie pe anul 2016 desfăşurată la reclamantă.

La măsura de la pct. I.5, Curtea de Conturi a dispus următoarele: "Se vor întreprinde toate demersurile legale în vederea analizei de către Prezidiul A.S.A.S. a cauzelor şi împrejurărilor care au generat plata, din bugetul entităţii, a accesoriilor în sumă totală de 99.131,99 RON aferente impozitului pe clădiri datorat şi neplătit în perioada 2011 - 2015. În eventualitatea în care, în urma analizei efectuate, rezultă că plata sumei de 99.131,99 RON a fost consecinţa neîndeplinirii sarcinilor prevăzute prin fişa postului a persoanelor cu atribuţii în domeniu, se vor lua măsuri de recuperare a accesoriilor de la acestea".

Potrivit măsurii dispuse la pct. II.1 "Conducerea A.S.A.S. va dispune toate măsurile legale pentru recuperarea contravalorii sporurilor (spor de fidelitatea - între 10% şi 20%, spor de confidenţialitate — 15% şi spor de mobilitate - 15%), incluse nejustificat de entitate în salariul de bază, în sumă totală de 10.998 RON. Totodată, conducerea A.S.A.S. va lua măsuri pentru extinderea verificărilor şi stabilirea întinderii prejudiciului pentru tot personalul entităţii, inclusiv pentru stabilirea accesoriilor aferente şi recuperarea acestora. Sumele recuperate se vor vira la bugetul de stat"

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reţinând, cu privire la măsura dispusă la pct. I.5 din Decizia nr. 14/29.12.2017, că efectuarea auditului financiar de către Curtea de Conturi asupra conturilor anuale de execuţie a unei entităţi ce beneficiază de finanţare parţială de la bugetul de stat presupune verificarea integrală a situaţiilor financiare ale acesteia, şi nu strict asupra cheltuielilor făcute din finanţările primite de la bugetul de stat, întrucât modalitatea în care entitatea îşi utilizează resursele financiare are consecinţe asupra tuturor veniturilor sale, atât cele proprii, cât şi cele obţinute din surse bugetare.

Referitor la măsura dispusă la pct. I.5 din Decizia nr. 14/29.12.2017, prima instanţă a reţinut că reclamanta, prin aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (5)1 şi art. 5 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015, a acordat salariaţilor sporuri de care salariaţii săi au beneficiat într-o perioadă anterioară, şi anume în anii 2008-2009, în baza unor prevederi legale şi contractuale, care nu mai erau în vigoare în anul 2015.

Sunt nefondate criticile recurentei reclamante în sensul că pârâta Curtea de Conturi nu avea competenţa de a dispune măsura de la pct. I.5 din Decizia nr. 14/29.12.2017 întrucât suma de 99.131,99 RON a fost achitată din veniturile proprii ale reclamantei, venituri ce nu sunt supuse verificărilor efectuate de Curtea de Conturi în temeiul Legii nr. 94/1992.

Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992: "Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public."

Conform art. 2 alin. (2) din lege, în înţelesul acestei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) control - activitatea prin care se verifică şi se urmăreşte modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice; (…); l) fonduri publice - sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, împrumuturi interne contractate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din lege, Curtea de Conturi efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de execuţie: "(…) g) conturile anuale de execuţie a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale şi de la bugetele fondurilor speciale, după caz".

Faţă de prevederile legale citate, instanţa de recurs constată justeţea sentinţei judecătorului fondului care a învederat în mod corect că efectuarea auditului financiar asupra conturilor anuale de execuţie a unei entităţi ce beneficiază de finanţare parţială de la bugetul de stat presupune verificarea integrală a situaţiilor financiare ale acesteia, şi nu doar asupra cheltuielilor făcute din finanţările primite de la bugetul de stat.

Întrucât intimata are, ca şi atribuţii, verificarea conturilor de execuţie şi urmărirea modului de respectare a prevederilor legale privind constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice, astfel cum sunt prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. l) din Legea nr. 94/1992, este evident că poate fi analizată şi modalitatea plată a accesoriilor în sumă totală de 99.131,99 RON aferente impozitului pe clădiri datorat şi neplătit în perioada 2011 - 2015, indiferent de sursa veniturilor, din moment ce modalitatea în care entitatea îşi utilizează resursele financiare are consecinţe asupra tuturor veniturilor sale, atât cele proprii, cât şi cele obţinute din surse bugetare.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei reclamante cu privire la nelegalitatea măsurii dispuse la pct. I.5 din Decizia nr. 14/29.12.2017.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, acordarea nivelului maxim de salarizare se realizează prin raportare la situaţia existentă în cadrul instituţiei la data intrării în vigoare la Legii nr. 71/2015. Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim de plată pentru funcţiile în discuţie reglementat prin Legea nr. 284/2010 nu cuprindea sporurile de fidelitate, confidenţialitate şi mobilitate. De altfel, chiar recurenta a precizat în motivele de recurs că aceste sporuri de care au beneficiat salariaţii săi în anii 2008 – 2009 nu s-au mai acordat în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

În condiţiile în care prin Legea nr. 71/2015 s-a urmărit înlăturarea situaţiilor discriminatorii existente în cadrul instituţiilor publice în anul 2015, ca urmare a aplicării noii legi de salarizare unitară a personalului bugetar nr. 284/2010, reclamanta nu avea posibilitatea de a acorda salariaţilor săi, în temeiul Legii nr. 71/2015, sporuri în baza unor dispoziţii legale care nu mai erau în vigoare în anul 2015.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti împotriva sentinţei nr. 3211 din 04 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.