Judicial review of police disciplinary refusal and administrative delay in resolution of public complaints

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov– secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române să se constate refuzul nejustificat de soluţionare în termen a unei cereri şi să se dispună obligarea acestuia la soluţionarea integrală a cererii formulate, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 178 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Braşov– secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă – că există contradicţii între considerente, lipseşte motivarea soluţiei şi nu s-a răspuns la toate capetele de cerere.

Recurentul a arătat că a solicitat instanţei să oblige pârâtul să-i comunice modul de implicare a Poliţiei Române în rezolvarea cazului său şi măsurile luate concret faţă de persoana reclamată prin petiţiile cu nr. x şi y; relaţiile şefului de poliţie cu persoana reclamată; vizitele efectuate de aceasta în sediul Poliţei Municipiului Târgu Secuiesc în cursul anului 2017 şi până în prezent; scopul vizitelor, dacă a respectat programul de audienţă şi este înscrisă în registru de acces în subunitate de poliţie; de ce a fost repartizată petiţia unui lucrător cu care şeful poliţiei se află în relaţii contractuale şi de ce nu s-a dispus cercetarea prealabilă.

Prin sentinţa atacată, instanţa de fond s-a limitat doar la refuzul pârâtului de a declanşa cercetarea disciplinară faţă de poliţitul indicat, fără a răspunde la celelalte capete de cerere.

În opinia recurentului, există contradicţii între probele depuse la dosar, probele prezentate oral şi considerentele instanţei din hotărârea atacată.

Recurentul a precizat că solicitarea declanşării cercetării prealabile a fost justificată, întrucât dosarul penal cu nr. x/2017 instrumentat de I.P.J.Covasna, Biroul Control Intern, a fost finalizat prin încheierea penală nr. 170/2017 din 16 august 2017 de către Judecătoria Târgu Secuiesc, fără tragerea la răspundere penală, civilă sau disciplinară a poliţistului.

Ulterior au apărut elemente noi cu privire la modul de muşamalizare a celor două petiţii, ca faptă neprevăzută de legea penală, pentru a tolera funcţionarea atelierului de confecţii, relaţiile şefului de poliţie cu persoana reclamată şi repartizarea sesizării unui lucrător/debutant cu care şeful poliţiei se află în relaţii contractuale.

Cu aceste aspecte a fost sesizat pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române prin petiţia din 26.01.2018, prin care recurentul reclamant a solicitat cercetarea pralabilă pentru încălcarea Statutului Poliţistului.

Recurentul a susţinut că, referitor la nesoluţionare în termenul legal a unei cereri, instanţa a apreciat în mod superficial că pârâtul a comunicat cu o întârziere de câteva zile răspunsul, când în realitate şi în baza actelor depuse la dosar rezultă o întârziere de peste două săptămâni.

De asemenea, prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului şi nu s-a pronunţat asupra obligării pârâtului să dispună măsuri disciplinare, pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa nr. 27/2002 şi art. 16 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 190/2004.

Recurentul reclamant a considerat că, deşi avea obligaţia de a-şi fundamenta soluţia pe o motivare proprie, instanţa nu a intrat în cercetarea fondului pricinii şi a copiat paragrafe întregi din actele depuse de reclamant şi pârât, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

4. Apărările formulate de intimată

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, să se constate refuzul nejustificat de a soluţiona cererea prin care a sesizat pârâtul cu privire la petiţiile nr. x/27.01.2017 şi nr. y/21.04.2017 depuse la Poliţia Mun. Tg. Secuiesc, precum şi nesoluţionarea în termenul legal a cererii respective.

Reclamantul a solicitat pârâtului IGPR sesizarea Corpului de control pentru a se stabili relaţiile comisarului şef B. cu numitul C., vizitele efectuate de acesta la şeful poliţiei, la sediul Poliţiei Mun. Tg. Secuiesc în anul 2017, scopul vizitelor, dacă a fost respectat programul de audienţe şi este înscris în registru şi măsurile legale ce se impun. De asemenea, a solicitat să i se comunice modul în care se implică Poliţia Română în situaţia de fapt redată pe larg în adresă, referitoare la faptul că vecinul său, C., la parterul blocului în care locuieşte reclamantul, a modificat apartamentul cu destinaţia de locuinţă, în atelier de confecţii şi a introdus mai multe maşini de cusut/surfilaj de capacitate industrială, neavând autorizaţie şi cauzând disconfort fonic prin folosirea utilajelor, iar petiţiile adresate organelor de poliţie au rămas fără nicio rezolvare.

Urmare a faptului că pârâtul nu a comunicat nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, reclamantul a formulat o plângere prealabilă, prin care a invocat neprimirea niciunui răspuns la petiţie.

Prin adresa nr. x, pârâtul IGPR a comunicat reclamantului modul în care au fost soluţionate petiţiile depuse la Poliţia Mun. Tg. Secuiesc, iar pentru sesizările privind pe comisarul şef B. recurentului i s-a comunicat posibilitatea de a se adresa parchetului, faţă de împrejurarea că petiţionarul a formulat plângere penală împotriva şefului Poliţiei Tg. Secuiesc şi raportat la prevederile art. 56 C. proc. pen., potrivit cărora procurorul conduce şi controlează nemijlocit cercetarea penală.

La baza emiterii acestei adrese a stat raportul nr. x/23.02.2018 întocmit de către IGPR – Direcţia Control Intern în care s-au reţinut, în plus faţă de aspectele arătate anterior, comunicate reclamantului că "în legătură cu înregistrarea, rezoluţionarea şi modul de soluţionarea sesizărilor formulate nu au fost constatate elemente care să angajeze răspunderea disciplinară a poliţistului nominalizat, conform cadrului normativ reglementat de Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului".

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, soluţie însuşită şi de instanţa de recurs.

Motivul de casare invocat de recurent este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizând situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare este nefondat, din moment ce sentinţa recurată respectă exigenţele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a arătat motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia pronunţată, în urma analizei argumentelor invocate de părţi prin cererea de chemare în judecată şi, respectiv, prin întâmpinare, fiind prezentat în mod clar raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunţării sentinţei recurate.

Cu privire la depăşirea termenului legal de soluţionare a sesizării iniţiale, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a argumentat de ce a considerat că această întârziere nu poate atrage sancţiunea nulităţii răspunsului, reţinând, pe de o parte, timpul relativ scurt cu care a fost depăşit termenul de 30 de zile raportat şi la volumul verificărilor concretizate în raportul depus la dosar, iar, pe de altă parte, faptul că reclamantul nu a dovedit o vătămare, care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului respectiv.

Nu se poate reţine refuzul pârâtului de a soluţiona cererea, de vreme ce în mod corect instanţa de fond a observat că pârâtul a comunicat reclamantului rezultatul verificărilor efectuate cu privire la petiţiile depuse la organele locale de poliţie referitoare la activitatea vecinului său.

Recurentul reclamant este nemulţumit de refuzul instituţiei pârâte de a declanşa cercetarea disciplinară faţă de poliţistul indicat şi de faptul că acest refuz a fost apreciat ca fiind justificat de către judecătorul fondului. Şi cu privire la acest aspect susţinerile recurentului referitoare la nemotivarea hotărârii sunt nefondate, având în vedere că prima instanţa a prezentat argumentele pentru care a validat soluţia pârâtului IGPR, respectiv împrejurarea că există un dosar penal înregistrat pe numele poliţistului a cărui cercetare disciplinară s-a solicitat de către reclamant, iar din interpretarea art. 57 din Legea nr. 360/2002 rezultă că, atât timp cât există o cercetare penală declanşată împotriva unui poliţist pentru anumite fapte, acestea nu pot fi analizate, concomitent, prin prisma răspunderii disciplinare.

Nemulţumirea reclamantului faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă nu poate fi subsumată motivului de casare privitor la motivarea hotărârii judecătoreşti atacate, câtă vreme aceasta răspunde exigenţelor reglementate de textul de lege anterior menţionat, respectiv art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 178 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.