Judicial inspection disciplinary review barred from censoring substantive legal reasoning in civil judgments

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiilor de respingere a plângerii în dosarul nr. x şi clasare nr. 4167/A/04.12.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 920 din 2 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că prin sentinţa recurată nu s-a reţinut faptul că Inspecţia Judiciară nu a răspuns în privinţa tuturor celor sesizaţi în petiţiile expediate de reclamantă şi primite de această instituţie în 15 noiembrie 2019.

Recurenta reclamantă a considerat că interesele sale au fost vătămate prin modul în care judecătorul B. a soluţionat cererea de strămutare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Galaţi.

Recurenta a susţinut că, urmare a sesizării Inspecţiei Judiciare cu aceste aspecte, nici inspectorul judiciar şi nici prima instanţă nu au ţinut cont de relaţiile de influenţă ale expertului judiciar C. din întreaga zonă de jurisdicţie a Curţii de Apel Galaţi, fiind realizate falsuri în folosul numiţilor D. şi E., respectiv martori mincinoşi prinşi în diferite declaraţii, uitând aceştia ce au declarat în declaraţiile anterioare, 6 experţi ce adaptează falsurile în schiţe şi trag concluzii contrar legilor fireşti şi fizice în cazul degradării imobilului, iar prin rezoluţiile următoare ale Inspecţiei Judiciare se răspunde ca în acest dosar s-a răspuns la toate sesizările din noiembrie 2019, total fals.

Recurenta a expus diferite nemulţumiri ocazionate de soluţionarea unor dosare în care a avut calitatea de parte, aspecte ignorate, în opinia sa, de judecătorul B., şi care ar fi putut determina o altă soluţie în examinarea cererii de strămutare.

Recurenta a făcut referire şi la dosarele nr. x/2020 (privind cererea din 24.02.2020 către IJ) şi nr. x/2020 (privind cererea din 03.03.2020 către IJ) în care nu s-a răspuns la sesizările primite în data de 15.11.2019 de către Inspecţia Judiciară.

4. Apărările intimaţilor

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, A. a solicitat cercetarea judecătorului B., din cadrul Curţii de Apel Galaţi, invocând exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cu ocazia soluţionării cererii de strămutare a dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Panciu.

Nemulţumirea reclamantei este generată de faptul că cererea de strămutare a fost respinsă, iar inspectorul judiciar nu a analizat documentele depuse în susţinerea sesizării, înscrisuri care ar fi fost de natură să conducă la strămutarea dosarului nr. x/2016

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, cu o cerere prin care s-a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. x/10.02.2020 a inspectorului-şef din cadrul inspecţiei judiciare şi desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 4167/A din data de 04.12.2019, emisă în dosarul Inspecţiei Judiciare nr. 19-5346.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, criticile reclamantei subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Prin motivele de recurs, recurenta a susţinut că, în speţă, în mod greşit nu s-a reţinut atitudinea culpabilă a judecătorului care a respins cererea de strămutare cu privire la care a sesizat Inspecţia Judiciară, fară a se avea în vedere toate documentele depuse la dosar.

Recurenta reclamantă a mai criticat senţinţa recurată şi pentru faptul că nu s-a răspuns în privinţa tuturor celor vizaţi de petiţiile primite de instituţia pârâtă la 15 noiembrie 2019.

Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate de către recurenta reclamantă nu sunt de natură să determine reformarea sentinţei atacate.

Astfel, în contextul în care recurenta nu este mulţumită de aprecierile inspectorului judiciar cu privire la activitatea judecătorului B., prezintă relevanţă stabilirea principiilor care guvernează raporturile dintre activitatea judecătorilor şi cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceştia din urmă le pot efectua, prin raportare şi la criticile formulate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Potrivit art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Pentru a se constata exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, recurenta a solicitat inspectorului judiciar să infirme soluţia judecătorului învestit cu soluţionare cererii de strămutare.

Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, verificarea modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în situaţii precum cele din speţa invocată de recurentă poate pune în discuţie imparţialitatea judecătorului, independenţa fiind o condiţie obligatorie şi prealabilă a imparţialităţii.

În aceste limite, împrejurarea că inspectorul judiciar nu s-a raportat la toate documentele prezentate de recurenta reclamantă nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluţiei de clasare, având în vedere că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemulţumirea titularului sesizării.

Instanţa de recurs observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, susţinerea reclamantei din memoriul de recurs, în sensul că încălcările legii semnalate privind greşelile de judecată creează premisele cercetării disciplinare, fiind lipsită de suport.

Nefondate sunt şi susţinerile potrivit cărora prin senţinţa recurată nu s-a răspuns în privinţa tuturor celor vizaţi de petiţiile formulate de recurenta reclamantă şi primite de Inspecţia Judiciară la 15 noiembrie 2019.

Obiectul prezentei cauze, aşa cum l-a stabilit recurenta reclamantă prin cererea de chemare în judecată, îl reprezintă anularea rezoluţiei nr. x/10.02.2020 a inspectorului-şef din cadrul inspecţiei judiciare şi desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 4167/A din data de 04.12.2019, emisă în dosarul Inspecţiei Judiciare nr. 19-5346. Rezoluţiile respective au fost emise ca urmare a sesizării reclamantei cu privire la judecătorul B.. Prin urmare, atât instituţia pârâtă cât şi instanţa de fond au analizat aspectele invocate de recurentă referitoare la judecătorul respectiv.

Cu privire la ceilalţi magistraţi indicaţi în petiţiile la care recurenta face referire, instanţa de fond a constatat că fost emisă o altă rezoluţie de clasare, respectiv Rezoluţia nr. 1010 din 23 martie 2020, şi rezoluţia inspectorului şef de respingere a plângerii, rezoluţii care au fost contestate în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020 înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 920 din 2 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.