Suspension of transport license withdrawal: adequacy of administrative motivation to overcome legal presumption and establish well-founded case

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia Transport Rutier suspendarea executării dispoziţiilor cuprinse în notificarea nr. x din 03.03.2020 emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului nr. x/2020 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 556 din 6 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia Transport Rutier şi a suspendat executarea notificării nr. x/03.03.2020, emisă de către pârât, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 2430 RON, reprezentând onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia Transport Rutier, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul pârât a susţinut că sentinţa recurată a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Retragerea autorizaţiilor de transport eliberate operatorului de transport român S.C. A. S.R.L., pentru serviciul regulat Bucureşti 12.00-Chişinău 12.00, pentru nerespectarea de către acesta a legislaţiei în vigoare pe teritoriul Moldovei, se face în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul transporturilor rutiere din 28.10.1992 şi a protocoalelor Comisiei mixte din România şi Republica Moldova în domeniul transportului rutier.

În conformitate cu prevederile art. 18 din Acord, orice litigiu privitor la interpretarea sau aplicarea acordului va fi soluţionat prin negocieri directe între autorităţile competente ale celor două părţi contractante, iar în cazul care autorităţile competente nu ajuns la o înţelegere, litigiul va fi supus soluţionării pe cale diplomatică.

Recurentul a considerat că suspendarea executării notificării Ministerului Transporturilor-Directia Transport Rutier prin care s-au retras autorizaţiile eliberate operatorului de transport român S.C. A. S.R.L. excedează competenţei generale a instanţei de judecată, care nu se poate substitui autorităţilor competente ale celor două părţi contractante care stabilesc de comun acord, prin corespondenţă, cum s-a întâmplat şi în speţă, retragerea autorizaţiei transportatorului pentru efectuarea de transporturi pe teritoriul părţii contractante unde s-a comis abaterea.

În continuare, recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Contrar reţinerilor primei instanţe, recurentul a susţinut că notificarea nr. x/03.03.2020 este legală din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor motivării şi, pe cale de consecinţă, nu există o aparenţă de nelegalitate care să conducă la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Atât notificarea cât şi actele care au stat la baza emiterii acesteia conţin suficiente elemente care permit destinatarului său să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Instanţa de fond nu a analizat argumentele invocate de partea pârâtă, nu a procedat la o înlăturare, motivat şi argumentat, în mod explicit, a susţinerilor din întâmpinare, în condiţiile în care au fost invocate suficiente motive pentru care nu poate fi primită cererea de suspendare.

Anterior comunicării către reclamantă a notificării prin care a fost încunostinţată de retragerea autorizaţiilor de transport pentru serviciul regulat Bucureşti 12.00-Chişinău 12.00, aceasta a fost sancţionată contravenţional atât de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, cât şi de autorităţile din Republica Moldova şi, totodată, i s-a atras atenţia că în situaţia în care nu va remedia cât mai urgent abaterile care i se impută, se va proceda la retragerea autorizaţiilor.

Mai mult, din conţinutul notificării a cărei suspendare s-a dispus în prezenta cauză şi al răspunsului la plângerea prealabilă rezultă că s-au indicat textele legale încălcate de reclamant, precum şi abaterile săvârşite, care conduc la concluzia legalităţii notificării din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor motivării.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, recurentul a arătat că reclamanta nu a administrat probe cu privire la iminenţa producerii unei pagube, în condiţiile în care acest aspect nu se prezumă, ci trebuie dovedit, fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute.

II. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus note de şedinţă prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanţa de recurs reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. se referă la situaţia în care instanţa a pronunţat o hotărâre cu exces de putere, altfel decât în limitele prevăzute de lege, prin depăşirea atribuţiile care îi revin, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, prin imixtiune în atribuţiile puterii legislative sau executive ale unei alte autorităţi, sau în domenii excluse puterii judecătoreşti.

Critica privind depăşirea de către prima instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti nu este fondată, având în vedere că modalitatea în care sunt reglementate în Legea nr. 554/2004 dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanţei [art. 1 alin. (1) şi (2)], obiectul acţiunii judiciare (art. 8) şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa (art. 18) configurează un contencios administrativ subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa învestită cu exercitarea controlului de legalitate are nu doar atribuţia de a anula actul administrativ sau de a obliga autoritatea publică la o anumită conduită concretizată în emiterea unui act sau în efectuarea unei operaţiuni administrative, ci poate dispune măsuri pentru înlăturarea completă a efectelor vătămătoare şi restabilirea dreptului ori interesului legitim lezat.

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, instanţa nu contestă dreptul autorităţii pârâte de a sancţiona o împrejurare ce constituie abatere de la normele legale indicate de recurent în condiţiile stabilite prin Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în domeniul trasporturilor rutiere din 28.10.1992 şi a protocoalelor Comisiei mixte din România şi Republica Moldova în domeniul transportului rutier, însă măsura retragerii autorizaţiei de transport este supusă controlului instanţei de contencios administrativ în condiţiile precizate anterior.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa de fond, motivat şi argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actelor administrative contestate.

Cu privire la argumentele subsumate cazului bine justificat în cadrul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a procedat la un examen de fond al actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, ci a constat, pe baza unui examen sumar, permis de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii notificării constestate având în vedere că pârâtul nu a învederat niciun temei legal pentru justificarea în drept a retragerii autorizaţiilor de transport deţinute de reclamantă pentru efectuarea transportului pe traseul Bucureşti 12.00-Chişinău 12.00.

Poate constitui temei al cazului bine justificat absenţa efectivă a motivării sau o motivare de o aşa manieră încât nu se permite în niciun mod verificarea raţionamentului ce a condus autoritatea publică la emiterea actului administrativ.

Instanţa de recurs observă că notificarea contestată nu cuprinde nicio dispoziţie legală, iar răspunsul emis la 08.04.2020 ca urmare a formulării plângerii prealabile cuprinde generic referiri la "Acordul Interbus", Acordul între România şi Republica Moldova în domeniul transporturilor rutiere şi legislaţia naţională privind săvârşirea şi sancţionarea faptelor de încălcare a normelor aplicabile în transportul rutier, dar fără a se indica norma legală concretă, imperativă sau prohibitivă, pretins încălcată.

Totodată, la motivarea în fapt, autoritatea pârâtă a făcut trimitere la abaterile repetate săvârşite de reclamantă la efectuarea curselor pe traseul Bucureşti 12.00 – Chişinău 12.00, fără a preciza însă în ce constau abaterile respective.

Motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica elementele de drept şi de fapt care au stat la baza soluţiei adoptate, pentru a putea fi cunoscute de destinatar şi în funcţie de care să-şi poată formula eventuale apărări, pe de o parte, precum şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv a legalităţii actului, pe de altă parte.

În speţă, instanţa de recurs constată, în acord cu judecătorul fondului, că notificarea contestată de reclamantă nu este motivată, astfel că există o îndoială serioasă cu privire la aparenţa de legalitate a actului administrativ în discuţie.

În ceea ce priveşte existenţa condiţiei referitoare la paguba iminentă, se reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecinţa imediată şi directă pe care executarea notificării nr. x/03.03.2020 ar avea-o asupra activităţii S.C. A. S.R.L., în condiţiile în care autoritatea nu a evidenţiat motivele de fapt şi de drept care au dus la luarea acestei decizii.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia Transport Rutier.

În baza art. 453 din C. proc. civ. va obliga recurentul pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia Transport Rutier la plata către intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Direcţia Transport Rutier împotriva sentinţei civile nr. 556 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul pârât la plata către intimatul reclamant a sumei de 2380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.