Moral damages award upheld as FGA's standardized compensation caps withstand full-reparation challenge.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a solicitat anularea în parte a deciziei FGA nr. 14333/26.04.2018 în ceea ce priveşte daunele morale şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie, prin care să plătească reclamantei daune morale totale de 135.000 RON, precum şi cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4621 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat – în esenţă – că instanţa de fond a încălcat normele de drept material incidente în cauză, interpretând eronat art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 şi art. 1391 alin. (1) din C. civ.

Prima instanţă a confirmat raţionamentul pârâtei în sensul că raportarea la numărul de zile de îngrijiri medicale şi înmulţirea acestuia cu o sumă arbitrară ar fi un demers ce asigură o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului. Raţionamentul instanţei încalcă atât litera, cât şi însuşi principiului avut în vedere la edictarea art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014. Prima instanţă nu s-a referit absolut deloc la jurisprudenţa în materie, deşi trimiterea la aceasta este prevăzută de lege ca fiind aplicabilă cu caracter orientativ în demersul de cuantificare a daunelor morale.

Este adevărat că indicatorul medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale" este unul dintre criteriile avute în vedere de instanţele judecătoreşti din România învestite cu cereri de despăgubiri pentru prejudicii morale rezultate din atingeri aduse integrităţii corporale, dar tot atât de adevărat este că acesta nu reprezintă unicul criteriu.

În opinia recurentei, raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal încalcă principiul reparaţiei integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) din C. civ.

Recurenta reclamantă a mai considerat că instanţa de fond a fost pierdut din vedere faptul că indicatorul medico-legal al duratei îngrijirilor medicale este o noţiune care a fost concepută în vederea aplicării legislaţiei penale. Legiuitorul a conceput o manieră de a evalua gravitatea faptei (constând în loviri şi alte violenţe, vătămarea corporală etc) şi nu de a dimensiona prejudiciul.

Totodată, acest criteriu, indiferent cât de obiectiv se pretinde, conţine prin definiţie o doză de apreciere din partea medicului legist, fiind stabilit prin aproximare, în baza unui barem prestabilit.

Sintagma "îngrijiri medicale" este o noţiune medico-legală ce vizează strict intervalul în care traumatizatul a urmat efectiv sau a necesitat tratament medical pentru leziunea suferită şi pentru complicaţiile legate cauzal de aceasta, independent de constituirea de sechele.

Medicul legist se pronunţă asupra numărului de zile de îngrijiri medicale în urma examinării victimei, precum şi pe baza înscrisurilor medicale prezentate. Medicul legist nu ţine cont de aspecte ce nu reies din aceste înscrisuri. Analizând gravitatea leziunilor traumatice produse victimei, cât şi de amploarea actului curativ - recuperator "traduce" - prin intermediul acestui indicator medico-legal - repercusiunile traumatismului asupra organismului uman.

Pentru stabilirea gravităţii vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii prin criteriul de durată a îngrijirilor medicale experţii medico-legali folosesc un barem orientativ, care ia în calcul mai multe elemente: gravitatea leziunii în sine (intensitatea traumei), regiunea corporală interesată (localizare), vârstă, sex, afecţiuni preexistente, posibilitatea apariţiei de complicaţii, răsunetul funcţional general sau reactivitatea organică individuală, numărul şi frecvenţa intervenţiilor chirurgicale necesare, gradul de complianţă la tratamentele prescrise, inclusiv la cele ambulatorii.

Cu toate acestea, rămân în afara sferei de evaluare medico-legală consecinţe posttraumatice cum sunt: prezenţa sechelelor posttraumatice, cu sensul de urmări durabile la nivel organic sau funcţional, a repercusiunilor leziunilor asupra vieţii psihice a victimei, impactul asupra funcţionalităţii întregului organism, prejudiciu estetic în sensul comun al termenului (afectarea armoniei fizice cu răsunet la nivel afectiv).

Prin urmare, acest indicator nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viaţa victimei a fost afectată de evenimentul rutier.

Recurenta a susţinut că la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral menit a compensa prin mijloace băneşti repercusiunile vătămării corporale în plan fizic şi psihic trebuie avut în vedere ceea ce doctrina şi practica judecătorească de mult timp susţin, anume cumulul mai multor criterii, cum sunt: indicatorii medico-legali; durata menţinerii consecinţelor vătămării (consecinţele traumatice ale evenimentului, atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic, sub forma secheleleor posttraum atice); existenţa unei forme particulare de prejudiciu (estetic, de agrement, juvenil etc); impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieţii victimei (personale sociale, profesionale etc), consecinţele în plan fizic şi psihic ale urmărilor leziunilor suferite (cu luarea în considerare a formelor sub care se prezintă această categorie de prejudiciu: pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic).

Recurenta a apreciat că procedura utilizată de pârât ignoră tocmai aceste nuanţe, aceste specificităţi rezultate din modul diferit, aparte, în care fiecare victimă percepe vătămarea, modul specific în care reacţionează la traumă. Două persoane cu vătămări identice, respectiv cu lezarea aceloraşi zone ale corpului nu vor avea niciodată un prejudiciu identic, ca întindere, gravitate, importanţă. Explicaţia rezidă în diversitatea proprie fiinţei umane.

Pentru aceste motive, recurenta a susţinut că utilizarea unor criterii de apreciere a prejudiciului moral (astfel cum a procedat Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi cum prima instanţă a agreat) pe lângă faptul că nu sunt reglementate printr-o lege, contravin legii, se caracterizează prin rigiditate şi grad scăzut de adaptare a soluţiilor la diferitele cazuri din practică, ce prezintă fiecare elemente particulare.

Recurenta a arătat că, prin hotărârea pronunţată, judecătorul fondului a validat utilizarea de către o autoritate publică - în procedura de evaluare a prejudiciului moral - a unor şabloane, ceea ce presupune în ultimă instanţă standardizarea unor importante valori ale societăţii, respectiv viaţa, integritatea corporală, sănătatea, demers apreciat ca fiind nu numai nelegal, dar şi imoral, întrucât în materia daunelor morale nu pot exista astfel de "praguri valorice", simpla existenţă a acestora încălcând cele mai elementare valori ale societăţii moderne, atât norme morale, cât şi de drept.

Instanţa de fond nu a luat în considerare anumite elemente concrete care dau specificitate cauzei de faţă şi care reclamă compensaţii băneşti într-un cuantum mai ridicat: prezenţa sechelelor posttraumatice, a repercusiunilor leziunilor asupra vieţii psihice a recurentei reclamante, asupra armoniei înfăţişării fizice cu impact la nivel emoţional, repercusiuni asupra funcţionalităţii întregului organism.

Recurenta a expus gravitatea şi complexitatea leziunile suferite ca urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost, precum şi numeroarele tratamente efectuate pentru vindecare şi recuperare.

S-a invocat şi raportul de evaluare psihologică individuală nr. x/24.08.2016 întocmit de psihologul clinician, din care rezultă că accidentul a afecat recurenta reclamntă la nivel psihic, marcând un dezechilibru existenţial care a destructurat întregul univers şi a creat dificultăţi în cadrul mediului familial. Au fost identificate manifestări şi trăiri disconfortante, dramatice, caracterizate de exprimarea emoţiilor negative prin plâns, sentimente de neputinţă, anxietate (până la panică). În sfera afectivă şi comportamentală au apărut o gamă de simptome variate, cum ar fi: stări de iritabilitate, explozii de mânie, aplatizare emoţională, labilitate emoţională, sentimente de culpabilitate şi vinovăţie, dispoziţie depresivă, tristeţe, stări de anxietate.

Recurenta a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat, raportându-se la motivul invocat în contestaţie potrivit căruia FGA a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, că această critică nu ar fi întemeiată motivat de faptul că acest mod de cuantificare asigură previzibilitate practicii autorităţii administrative, reţinând şi faptul că Ghidul FPVS este un instrument care asigură previzibilitate practicii FGA.

Contrar reţinerilor primei instanţe, recurenta a apreciat că previzibilitatea practicii FGA ar putea fi asigurată în multe alte moduri, inclusiv prin formularea unor bareme proprii, cercetate temeinic, inclusiv prin raportarea la toate elementele ce definesc atingerea dreptului la sănătate fizică şi psihică, nu numai la indicatorul "zile de îngrijiri medicale".

Decizia nr. 142/26.05.2016 este o decizie a pârâtei FGA ce aprobă procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. Procedura, se susţine, este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului, daunele morale fiind cuantificate potrivit Anexei 1. Anexa nr. 1 face trimitere la tabelul FPVS privind costul pe zi de îngrijire medicală.

Cu toate acestea, chiar şi din perspectiva acestui mod de cuantificare decizia FGA este nelegală, deoarece despăgubirea stabilită de FGA, de 200 RON/zi de îngrijire medicală, este sub limita prevăzută chiar de ghidul emis de FPVS, care prezintă o medie de 474 RON/zi de îngrijire medicală pentru vătămări de până la 60 de zile de îngrijiri medicale.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere vizând anularea deciziei FGA nr. 14333/26.04.2018, prin care s-a admis în parte cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 10.074,65 RON daune materiale şi 6.000 RON daune morale, respingând cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată pentru daune morale, de 135.000 RON, şi cea acordată.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei reţinând că, pe baza probatoriului administrat în cauză, raportat la vătămările produse părţii reclamante, la consecinţele nefaste pe care evenimentul rutier le-a avut cu privire la viaţa sa particulară (aşa cum rezultă şi raportul de evaluare nr. x/24.08.2016 întocmit de psihologul clinician), la vârsta victimei la momentul producerii accidentului şi la nevoia ca daunele morale să rămână în limite rezonabile, pârâtul FGA a constatat în mod corect că despăgubirea morală de 200 RON/zi de îngrijiri medicale (6000 RON în total) corespunde tuturor acestor cerinţe.

Recurenta reclamantă a criticat soluţia instanţei de fond din perspectiva cuantumului daunele morale acordate.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate.

Stabilirea cuantumului daunelor morale implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane – dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă, apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, reţinându-se ca suferinţe morale frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Recurenta a susţinut că raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal privind numărul de îngrijiri medicale încalcă principiul reparaţiei integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) din C. civ.

Această critică este nefondată.

Numărul zilelor de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al leziunilor traumatice suferite şi nu o contabilizare propriu-zisă a zilelor de tratament suportate în total de victime. Stabilirea zilelor de îngrijiri medicale prin certificatul medico-legal se face corelând mai multe criterii printre care diagnosticul, topografia, pronostic, terapia aleasă, programul de recuperare, comorbidităţi sau alte particularităţi individuale ale pacientului.

Totodată, numărul de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni, întrucât până la vindecarea acesteia toate celelalte leziuni vor fi deja vindecate. Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte. Acesta nu este echivalent cu zilele de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităţilor. Apariţia unei complicaţii va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se acelaşi principiu, asemănător leziunilor unde se cuantifică complicaţia cea mai gravă.

Prin Decizia FGA nr. 142/26.05.2016 s-a aprobat Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese, în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcţionalitătii, stabilindu-se criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecintele suferite de victimă.

În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale se încadrează petentul în unul din cele 3 praguri, iar în funcţie de elementele concrete ale cazului există posibilitatea în cadrul fiecărui prag de variere a sumei, având în vedere şi criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs petentului.

În acest context, Înalta Curte reţine că dreptul de apreciere de care dispune pârâtul FGA nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Totodată, instanţa de control judiciar observă că la stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere, pe lângă faptul că reclamanta a necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, mai multe criterii, respectiv consecinţele imediate provocate de evenimentul rutier (fracturile şi rupturile provocate, hematoamele, plăgile, hemoragiile, excoriaţiile), faptul că leziunile suferite nu au pus în pericol viaţa victimei, că petentei nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, precum şi faptul că petenta nu a fost încadrată în grad de handicap.

Nu pot fi primite nici criticile vizând raportarea la Ghigul FPVS, Înalta Curte reţinând că, în acord cu instanţa de fond, Ghidul Fondului de protecţie a victimelor străzii nu este un act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat că, raportat la criteriul obiectiv utilizat de pârât pentru evaluarea daunelor morale, acordarea sumei de 200 RON/zi de îngrijiri medicale este adecvată pentru reparararea prejudiciului moral încercat de reclamantă.

Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenta reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4621 din 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.