CASCO insurer's partial payout upheld under market-value clause after claimant renounced repair

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 14052 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 18.04.2018 şi, în consecinţă, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de plată prin care să fie aprobată plata în integralitate a sumei solicitate, reprezentând despăgubirea autoturismului cu numărul de înmatriculare x, conform contractului de asigurare CASCO nr. x emis de B. S.A., precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat – în esenţă – că sentinţa civilă recurată este nemotivată în ceea ce priveşte argumentele aduse pentru respingerea probei cu expertiza tehnică judiciară solicitată de contestatoare cât şi în ceea ce priveşte lipsa motivului pentru care a fost înlăturată expertiza tehnică extrajudiciară întocmită de expert judiciar C. şi depusă la dosar în dovedirea contestaţiei, în condiţiile în care nu a fost contestată de intimată, iar aceasta nu a propus probe în dovedire.

Recurentul a arătat că există o practică amplă a ICCJ, a CEDO dar şi a Curţii de Apel Bucureşti cu privire la exigenţele motivării hotărârii pronunţate. Astfel, instanţa trebuie să arate în detaliu care sunt argumentele juridice şi logice pe care le-a avut în vedere în momentul când a pronunţat hotărârea, motivarea fiind cea mai consistentă garanţie că părţile înteleg raţionamentul pe care l-a avut în vedere judecătorul la momentul când a pronunţat hotărârea şi în baza lui pot sa înţeleagă de ce au sau nu au dreptate.

Referitor la acest motiv de casare, recurentul a precizat că, deşi aparent ar exista motive distincte de casare, în realitate este vorba de acelaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii.

Recurentul a invocat art. 425 din C. proc. civ. care stabileşte obligaţia instanţei să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea ei, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere să arate de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, precum şi art. 22 alin. (2) din acelaşi cod, care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.

În acest senst, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului trebuie să se dispună ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

Sub acest aspect, prevederile art. 425 şi art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea art. 1270 din C. civ. potrivit căruia "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante."

Recurentul a arătat că potrivit poliţei CASCO încheiată pentru autoturismul în cauză suma asigurată a fost de 17.898,75 euro, iar la data de 07.10.2016 era valabil cursul de schimb valutar comunicat de BNR de 4,4949 RON/euro, rezultând că suma asigurată pentru autoturismul avariat este 80.453 RON.

Instanţa de apel a apreciat ca fiind corect modul de stabilire al prejudiciului de către FGA, calculat la valoarea despăgubirii în funcţie de valoarea de piaţă a autoturismului la data accidentului-situaţie valabilă în cazul asigurării obligatorii RCA şi nu la suma asigurată de 17898 euro, încalcându-se astfel prevederile contractului de asigurare facultativă - Casco şi norma de drept material prevăzută de art. 1270 din C. civ.

Fiind un contract de poliţă facultativă pentru care se plătesc prime de asigurare mult mai mari decât pentru un contract RCA, valoarea autoturismului asigurat este stabilită de părţi şi menţionată în contract şi nu este stabilită ca valoare de piaţă luată din sistemul Audatex, cum este cazul unui autoturism asigurat RCA.

Recurentul a apreciat că era necesar şi util de administrat în prezenta cauza proba cu expertiza tehnică de specialitate prin care să se stabilească modul corect de calcul al despăgubirii legat pe de o parte de valoarea de la care se porneşte calculul şi pe de altă parte de criteriul potrivit căruia epava auto are un anumit procent care se scade din suma ce se cuvine cu titlul de despăgubire.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 14052 din 18 aprilie 2018 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de reclamant şi s-au acordat despăgubiri în cuantum de 41.669 RON. Diferenţa de 95407 RON a fost respinsă la plată, reţinându-se în esenţă că suma acordată a rezultat scăzând din valoarea de piaţă a autoturismului calculată în sistem Audatex – 71.864 RON valoarea epavei de 28.746 RON stabilită la 40% din valoarea de piaţă şi valoarea franşizei de 449,49 RON, în baza art. 8.5 din contractul de asigurare.

Pretenţiile reclamantului s-au întemeiat pe faptul că, la momentul producerii accidentului, autoturismul avariat cu nr. de înmatriculare x era asigurat Casco la asigurătorul B. S.A. conform poliţei de asigurare seria x/14.10.2015.

Prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea reclamantului, reţinând că în mod corect a apreciat pârâtul, în conformitate cu art. 8.5 lit. b) din condiţiile particulare privind asigurarea de avarii şi furt, că la calculul indemnizaţiei se are în vedere valoarea de piaţă/reală a autovehiculului stabilită în sistem Audatex – 71864 RON şi nu suma asigurată, care se putea lua în calcul doar în ipoteza de la art. 8.5 lit. a) din condiţiile particulare, în cazul în care asiguratul ar fi optat pentru repararea autovehiculului.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs reţine că potrivit art. 8.5. din "Condiţiile de Asigurare" stipulate în contractul Casco "Dacă valoarea estimată a reparaţiilor depăşeşte 85% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică. În acest caz în calculul Indemnizaţiei se va ţine cont de următoarele: a) suma asigurată rămasă (la data producerii riscului asigurat) dacă asiguratul optează pentru repararea autovehiculului; b) valoarea de piaţă/reală a autovehiculului din care se scade valoarea pieselor şi subansamblelor (inclusiv a dotărilor opţionale/suplimentare cuprinse în asigurare) neavariate, stabilită pe baza Grilei de uzură a Asigurătorului, dacă Asiguratul renunţă la repararea autovehiculului; valoarea totală a pieselor şi subansamblelor neavariate nu poate fi mai mică de 10% şi nici mai mare de 40% din valoarea reală a autovehiculului".

În condiţiile în care recurentul reclamant a renunţat la repararea autoturismului avariat, sunt incidente dispoziţiile art. 8.5. lit. b) din "Condiţiile de Asigurare" stipulate în contractul Casco.

La calculul indemnizaţiei s-ar fi luat în calcul suma asigurată în situaţia prevăzută la art. 8.5 lit. a) din condiţiile particulare, în cazul în care asiguratul ar fi optat pentru repararea autovehiculului.

În speţă, în mod corect prima instanţă a validat calculul pârâtului în sensul că suma acordată reprezintă diferenţa dintre valoarea de piaţă a autovehiculului şi valoarea epavei şi scăzând apoi contravaloarea franşizei conform art. 10.14 din contract, respectiv 71.864 RON - 28.746 RON – 449,9 RON=42668,51 RON, valoare epavei încadrându-se în în marja de apreciere stabilită de art. 8.5 lit. b) din condiţiile particulare privind asigurarea de avarii şi furt.

Având în vedere că valoarea despăgubirilor a fost calculată cu respectarea prevederilor din contractul Casco semnat şi asumat de recurentul reclamant, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1270 din C. civ., potrivit cărora "contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante".

Susţinerea recurentului reclamant privind plata unei prime de asigurare mai mare decât în cazul poliţelor RCA ca urmare a evaluării de către asigurător a autovehiculului ce face obiectul contractului de asigurare nu este relevantă în stabilirea cuantumului despăgubirii achitate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, acesta având obligaţia plăţii sumelor cuvenite persoanelor păgubite în conformitate cu prevederile legale şi condiţiile de asigurare, dar în cadrul şi limitele schemei de garantare.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentului reclamant privind nemotivarea hotărârii atacate.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent.

Raportat la dezlegările aduse speţei de faţă de către instanţa de fond, confirmate de instanţa de recurs, şi la teza probatorie propusă de recurentul reclamant, în mod corect s-a apreciat că nu se justifică necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate, având în vedere că la dosar au fost administrate probe pertinente şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei, iar relevanţa înscrisurilor încuviinţate ca probă a fost analizată în întregul context probator administrat. Astfel motivul de recurs invocat este nefondat, recurentul reclamant nefiind vătămat în drepturile sale procesuale raportat la admiterea/respingerea şi administrarea probatoriului.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.