Lease auction nullity upheld; taxpayer's appeal against takeover and lease renewal claim rejected.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul PFA A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a solicitat anularea deciziei ADS nr. 272/01.02.2018 prin care B. a fost împuternicit să preia din detenţia reclamantului terenul care a făcut obiectul contractului de arendare nr. x/06.06.2015, precum şi anularea oricăror acte subsecvente şi obligarea ADS la încheierea unui alt contract de arendare, în acord cu actul de adjudecare a liticitaţiei (procesul-verbal nr. x/27.05.2015).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5059 din 04 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul PFA A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Domeniilor Statului, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul PFA A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă – că instanţa de fond nu a soluţionat cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată.

Recurentul a susţinut că în cuprinsul hotărârii recurate în mod greşit se arată că la dosarul cauzei nu a fost depusă cererea modificatoare a acţiunii introductive, când, în realitate, cererea modificatoare a fost înaintată la Curtea de Apel Bucureşti, spre ataşare la dosarul cauzei, încă de la primul termen de judecată (23.10.2018), cu respectarea tuturor condiţiilor pentru comunicarea prin poşta electronică.

Cererea modificatoare nu a fost comunicată pârâţilor şi nu a fost soluţionată prin hotărârea recurată, recurentul apreciind că se impune ca, ulterior casării, cauza să fie trimisă spre rejudecare la instanţa de fond.

În continuare, recurentul reclamant a arătat că nici acţiunea introductivă nu a fost legal şi temeinic soluţionată de instanţa de fond, hotărârea recurată fiind contradictorie.

În opinia recurentului, aprecierea primei instanţe în sensul că "nulitatea, spre deosebire de rezoluţiune/reziliere este o sancţiune care, pentru a interveni nu depinde de culpa uneia dintre părţile contractante în executarea contractului" nu are relevanţă raportat la motivele care au condus la pronunţarea de către Tribunalul Brăila a deciziei nr. 123/Aciv/27.04.2017 (hotărâre tranşantă cu privire la cupla exclusivă a A.D.S în privinţa constatării nulităţii absolute a contractului de arendă x/2015).

Recurentul a contestat şi reţinerea instanţei de fond potrivit căreia, în contextul existenţei unei culpe a ADS, chiar dacă ar fi solicitat despăgubiri în prezenta cauză, despăgubirile nu ar putea fi acordate, nefiind generate de actul administrativ atacat, respectiv decizia ADS nr. 272/01.02.2018.

Prima instanţă a ignorat împrejurarea că ulterior pronunţării deciziei 123/Aciv/27.04.2017 reclamantul a solicitat autorităţii pârâte să întreprindă măsuri în vederea protejării intereselor sale de adjudecatar de bună-credinţă a licitaţiei organizate de aceeaşi instituţie.

De asemenea, recurentul a considerat că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere şi faptul că, prin emiterea deciziei atacate, ADS a împiedicat inclusiv participarea acestuia la ultima licitaţie organizată în vederea concesionării terenurilor care au făcut obiectul contractului de arendă nr. x/2015.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurarale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, nefiind de altfel dezvoltate de către recurentul reclamant nici măcar formal argumente care să justifice invocarea sa.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 272/01.02.2018 emisă de Admistraţia Domeniilor Statului, solicitând obligarea autorităţii pârâte la încheierea unui contract de arendă pentru un teren în suprafaţă de 1.714,16 ha.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, reţinând că reclamantul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate propriu deciziei ADS nr. 272/01.02.2018, precum şi faptul că prin Decizia Tribunalului Brăila nr. 123/Aciv/27.04.2017 s-a constatat nulitatea absolută a contractului nr. x/2015, precum şi a procesului-verbal de predare-primire încheiat sub nr. x/15.06.2015. În acest context, preluarea terenului ca urmare a punerii în executare a sentinţei privind anularea contractului de arendă este un demers legal al pârâtei având în vedere că, urmare a anulării actului, părţile sunt repuse în situaţia anterioară încheierii actului.

Referitor la solicitarea reclamantului privind obligarea ADS la încheierea unui contract de arendă pentru terenul în suprafaţă de 1.714,16 ha, prima instanţă a reţinut că, raportat la considerentele deciziei nr. 123/2017 pentru care Tribunalul Brăila a dispus anularea contractului de arendă, pârâta nu ar putea fi obligată la încheierea unui nou contract de arendare cu reclamantul. Astfel, nulitatea contractului nr. x/2015 dată de lipsa deţinerii terenului de către ADS operează asupra întregii proceduri privind arendarea, inclusiv asupra licitaţiei, încă de la momentul organizării acesteia. Faptul că ulterior licitaţiei terenul a devenit liber este fără relevanţă, câtă vreme nelegalitatea afectase deja licitaţia în cadrul căreia a fost emis procesul-verbal de adjudecare nr. x/27.05.2015.

Înalta Curte constată că este nefondată susţinerea recurentului reclamant potrivit căreia instanţa de fond nu a analizat cererea modificatoare a acţiunii introductive, deşi a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege.

Contrar suţinerilor recurentului reclamant, instanţa de recurs observă că la dosarul de fond nu a fost depusă cererea de modificare a acţiunii. De altfel, prin încheierea de şedinţă din 23 octombrie 2018, curtea de apel, reţinând că nu a fost ataşată la dosar cererea modificatoare, a citat recurentul reclamant pentru următorul termen de judecată acordat la 04 decembrie 2018 cu menţiunea de a face precizări cu privire la cererea modificatoare, fiind notificat de instanţă cu privire la omisiunea sa de a transmite respectiva cerere.

De asemenea, prin sentinţa recurată, prima instanţă a constatat că la dosar reclamantul a notificat instanţa prin e-mail că a depus o modificare a cererii de chemare în judecată, însă e-mailul nu a fost însoţit şi de actiunea modificatoare, iar reclamantul nu a depus nici prin alte mijloace de transmitere respectiva cerere.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului reclamant în sensul că judecătorul fondului nu a avut în vedere culpa exlusivă a ADS în privinţa constatării nulităţii absolute a contractului de arendă nr. x/2015, aşa cum reiese din considerentele Deciziei nr. 123/Aciv/27.04.2017 a Tribunalului Brăila, şi nici faptul că a solicitat ADS să întreprinsă măsuri în vedere protejării intereselor sale.

Fără a contesta calitatea recurentului de adjudecatar de bună credinţă a licitaţiei organizate de ADS, instanţa de recurs constată, în acord cu judecătorul fondului, că aceste argumente nu pot constitui motive de nelegalitate a Deciziei nr. 272/01.02.2018, având în vedere că aceasta a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătoreşti.

Recurentul reclamant are posibilitatea exercitării unor acţiuni judiciare prin care să solicite despăgubiri pentru eventualele prejudicii cauzate de anularea contractului de arendă nr. x/2015, având la bază eventual omisiune a pârâtei în aducerea la cunoştinţa acestuia a situaţiei litigioase încă de la momentul organizării licitaţiei şi a încheierii contractului nr. x/2015, şi nu emiterea deciziei constestate.

În sfârşit, recurentul reclamant nu a argumentat în ce mod, prin emiterea deciziei atacate, ADS a împiedicat inclusiv participarea acestuia la ultima licitaţie organizată în vederea concesionării terenurilor care au făcut obiectul contractului de arendă nr. x/2015, simpla afirmaţie neputând constitui motiv de nelegalitate a deciziei contestate.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul PFA A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul PFA A. împotriva sentinţei civile nr. 5059 din 04 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.