Joint and several tax liability challenge time-barred under special six-month administrative litigation prescription
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the tax authority's appeal, set aside the lower court's judgment, and dismissed the taxpayer's action as time-barred, effectively reversing the prior annulment of the administrative decision. The dispute concerned a challenge to an individual administrative decision imposing joint and several liability on a legal representative for unpaid tax obligations totaling approximately 4.4 million RON, where the lower court had erroneously rejected the statute of limitations defense and invalidated the decision on merit grounds. The appellate court held that the action was filed beyond the applicable limit because it violated the special procedural norms governing fiscal litigation, specifically applying the six-month prescription period from the expiration of the pre-trial objection deadline under Article 11(1)(c) of Law 554/2004, rather than the general three-year civil prescription or the interpretation of Article 281(5) of the Fiscal Procedure Code, rendering the analysis of the substantive validity of the tax decision unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 25 din Legea nr. 207/2015, art. 9 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (2) din C. proc. civ; Joint and several tax liability challenge time-barred under special six-month administrative litigation prescription: The dispute concerned a challenge to an individual administrative decision imposing joint and several liability on a legal representative for unpaid tax obligations totaling approximately 4.4 million RON, where the lower court had erroneously rejected the statute of limitations defense and invalidated the decision on merit grounds. The appellate court held that the action was filed beyond the applicable limit because it violated the special procedural norms governing fiscal litigation, specifically applying the six-month prescription period from the expiration of the pre-trial objection deadline under Article 11(1)(c) of Law 554/2004, rather than the general three-year civil prescription or the interpretation of Article 281(5) of the Fiscal Procedure Code, rendering the analysis of the substantive validity of the tax decision unnecessary.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule applied to admit the appeal, set aside the first-instance judgment, and re-judge the case.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, solicitând anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/24.03.2017.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 137/F-CONT din 03 decembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei extinctive, invocată prin întâmpinare de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.
A admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.
A dispus desfiinţarea deciziei nr. x/24.03.2017 de angajare a răspunderii solidare, emise de Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamant.
În motivarea recursului, s-a arătat – în esenţă – că prima instanţă nu a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantului rezumandu-se doar la respingerea ei.
Astfel, au fost invocate prevederile art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, prevederi ce nu au fost analizate de judecătorul fondului, în condiţiile în care în cuprinsul contestaţiei reclamantul a invocat propria culpa în ceea ce priveşte necontestarea Decizei de angajare a răspunderii solidare nr. x/2017 în termenul de 6 luni.
Recurenta a arătat că data comunicării Decizei de angajare a răspunderii solidare nr. x/2017 fost 06.04.2017, astfel că data limită la care reclamantul trebuia să se adreseze instanţei de contencios administrativ conform textului de lege anterior precizat fost 06.10.2017.
Întrucât acţiunea a fost depusă pe rolul instanţei de judecata la data de 17.05.2018, se impune respingerea ca prescrisă a cererii introduse de reclamant.
Pe fondul cauzei, referitor la reţinerile primei instanţe cu privire la faptul ca instituţia fiscală nu a respectat principiul dreptului la apărare al reclamantului, recurenta a susţinut că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea 207/2015 şi a fost comunicată contestatorului la data de 06.04.2017.
Decizia contestată nu a avut la bază art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, asa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, ci textele de lege prezentate anterior.
Prin urmare nu este întemeiată afirmaţia reclamantului în sensul că emiterea deciziei s-a făcut fără audierea contribuabilului, întrucât, potrivit art. 9 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, nu este necesară audierea contribuabilului atunci când urmează să se ia masuri de executare silită.
Având în vedere că reclamantul este singurul reprezentant legal (titular) al A., potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea 207/2015, acesta răspunde de drept pentru obligaţiile debitorul A., stabilite anterior, pentru care au fost emise titluri executorii care nu au fost achitate la scadenţă, acestea fiind certe, lichide şi exigibile.
Obligaţiile datorate bugetului statului de către A. sunt în sumă de 4.438.978 RON.
Referitor la criticile privind nemotivarea actulului administrativ contestat, recurenta a reiterat faptul că, pentru obligaţiile debitorului A., răspunderea de drept aparţine reclamantului, singura persoana care a avut calitatea de reprezentant legal (titular) al debitorului sus menţionat.
Cu privire la reaua credinţă, recurenta a apreciat că, deşi dispoziţiile Codului de procedură fiscală nu definesc noţiunea de "rea credinţa", acest concept moral şi juridic trebuie raportat la limbajul comun, ca fiind sinonim cu o atitudine incorectă şi rău intenţionată, în raport cu principiile binelui, cinstei, corectitudinii, etc.
În acest context, recurenta a invocat suma semnificativă datorată bugetului consolidat al statului, în cuantum de 4.438.978 RON, sumă pentru care a fost emisă decizia contestată precum şi alte acte de executare emise încă din anul 2011 şi aduse la cunoştinţa reclamantului, sume ce nu au fost achitate la scadenţă.
În concluzie, reclamantul a dat dovadă de dezinteres faţă de achitarea obligaţiilor fiscale, aceasta afectând bunul mers al A., cu consecinţe pe care acesta le-a acceptat, câtă vreme nu a întreprins nimic în vederea prevenirii lor şi nici în vederea limitării prejudiciului.
4. Apărările formulate de intimaţi
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă şi a înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Intimatul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere vizând anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/24.03.2017 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.
Instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei extinctive, invocată prin întâmpinare de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, şi a admis acţiunea reclamantului, anulând decizia de angajare a răspunderii solidare emisă de pârâtă.
Instanţa de recurs constată că soluţia dată de prima instanţă excepţiei prescriţiei este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.
Dispoziţiile menţionate anterior sunt norme speciale şi derogatorii de la normele de procedură civilă, aşa încât în speţă nu se poate reţine termenul general de prescripţie de 3 ani invocat de instanţa de fond.
În materie fiscală răspunsul la plângerea prelalabilă este reprezentat de decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, care reprezintă un act administrativ fiscal conform art. (1) pct. 1 şi 2 lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi care poate face obiectul acţiunii în anulare în contencios administrativ, spre deosebire de răspunsul la plângerea prealabilă de drept comun, care constituie numai un element probator sub aspectul admisibilităţii acţiunii în anulare împotriva actului administrativ a cărui revocare s-a solicitat prin exercitarea acestei proceduri.
Art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală prevede că, în situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii acesteia, contestatorul se poate adresa instanţei de contencios pentru a solicita anularea actului.
Reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. x/24.03.2017 de angajare a răspunderii solidare la data de 17.05.2017.
Întrucât organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia în termenul de 6 luni prevăzut de art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, reclamantul avea posibilitatea să se adreseze instanţei de contencios admisitrativ şi fiscal începând cu data de 18.11.2017 cu respectarea însă a termenului instituit de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv până la data de 18.05.2018.
Din actele dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 31.07.2018, astfel încât prezentul demers judiciar a fost efectuat cu depăşirea termenului de prescripţie stabilit de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În acest context, este inutilă analiza motivelor de nelegalitate invocate de reclamant pentru anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare.
6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 137/F-CONT din 03 decembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Admite excepţia prescripţiei invocată prin întâmpinare.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca prescrisă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.