Territorial incompetence of tax authority due to court-annulled commercial register entry for company headquarters
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the tax authorities, upholding the lower court's decision that invalidated the tax assessment and inspection report as unlawful, thereby allowing the taxpayer's claim to prevail. The dispute centered on a tax assessment issued by a county tax administration, which the taxpayer challenged on grounds of territorial incompetence, arguing that the company's registered headquarters had legally reverted to a different city following a final court judgment that annulled the registration of a move to the inspecting authority's jurisdiction. The court held that the tax authority lacked territorial competence under Article 33 of the Fiscal Procedure Code because the commercial register data explicitly reflected the final judicial decision regarding the annulment of the headquarters relocation. Relying on the principle of virtual nullity for the violation of imperative norms concerning competence and the interpretive requirement that fiscal acts must be issued by competent organs, the court concluded that the procedural defect necessitated the annulment of the administrative acts, regardless of whether the defect was explicitly listed in the statute's express nullity clauses.
Legislator headnote
AI generatedart. 229 din C. civ, art. 5 din Legea nr. 26/1990, art. 496 din C. proc. civ; Territorial incompetence of tax authority due to court-annulled commercial register entry for company headquarters: The dispute centered on a tax assessment issued by a county tax administration, which the taxpayer challenged on grounds of territorial incompetence, arguing that the company's registered headquarters had legally reverted to a different city following a final court judgment that annulled the registration of a move to the inspecting authority's jurisdiction. The court held that the tax authority lacked territorial competence under Article 33 of the Fiscal Procedure Code because the commercial register data explicitly reflected the final judicial decision regarding the annulment of the headquarters relocation. Relying on the principle of virtual nullity for the violation of imperative norms concerning competence and the interpretive requirement that fiscal acts must be issued by competent organs, the court concluded that the procedural defect necessitated the annulment of the administrative acts, regardless of whether the defect was explicitly listed in the statute's express nullity clauses.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.05.2016, astfel cum a fost precizată prin cererea din 06.06.2016, reclamanta S.C. A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală De Soluţionare A Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu, contestaţie împotriva Deciziei 441/16.11.2016, solicitând anularea Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscala înregistrat sub nr. x/30.06.2015.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2304 din 13 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A.;
- a anulat în parte Decizia nr. 441/16.11.2015, în ce priveşte respingerea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/30.06.2015;
- a anulat decizia de impunere nr. x/30.06.2015 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.06.2015;
- a respins cererea de anulare a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015 ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 2304 din 13 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov.
În motivarea cererilor de exercitare a căii de atac, recurentele au formulat critici ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta S.C. A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva Deciziei 441/16.11.2016 prin care, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală De Soluţionare A Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscala înregistrat sub nr. x/30.06.2015.
Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A.;
- a anulat în parte Decizia nr. 441/16.11.2015, în ce priveşte respingerea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/30.06.2015;
- a anulat decizia de impunere nr. x/30.06.2015 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.06.2015;
- a respins cererea de anulare a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015 ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 441/16.11.2016, ANAF DGSC a soluţionat contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015 şi a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.06.2015, emise de AJFP Sibiu.
Pârâta a respins contestaţia împotriva Deciziei de impunere ca nemotivată, iar în ce priveşte contestaţia împotriva Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere, ANAF DGSC a constatat că nu are competenţa materială de soluţionare, astfel că a înaintat-o organului de soluţionare a contestaţiei considerat ca fiind competent, DGRFP Braşov.
Instanţa fondului a constatat că din motivarea deciziei nr. 441/16.11.2016 rezultă că soluţia de respingere a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere ca nemotivată are în vedere lipsa motivelor de nelegalitate în ceea ce priveşte fondul raportului juridic de drept fiscal.
Însă contestatoarea a invocat motive de nelegalitate privind aspecte procedurale: competenţa teritorială a autorităţii emitente a actului administrativ fiscal contestat, aspecte privind reprezentarea societăţii în cursul inspecţiei fiscale, privind clarificarea situaţiei fiscale pe baza actelor societăţii, aspecte de formă ale deciziei de impunere, faţă de conţinutul acesteia, precum şi motivul bazat pe excepţia prescripţiei dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale pentru anul 2009.
Aceste critici de nelegalitate au fost analizate şi înlăturate prin decizia contestată, astfel că în privinţa acestor elemente contestaţia a fost motivată, aceasta fiind considerată neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, prima instanţă a analizat legalitatea deciziei de soluţionare a contestaţiei raportat la motivele de nelegalitate privind decizia de impunere şi RIF care a stat la baza acesteia, motive care au constituit obiectul analizei prin actul administrativ emis de ANAF.
Curtea de apel a constatat că din motivele invocate prin acţiune rezultă fără echivoc voinţa reclamantei de a pune în discuţie legalitatea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Astfel, nu se justifică respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru considerentul că reclamanta a solicitat anularea Deciziei de impunere, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere şi anularea RIF fără să ceară anularea Deciziei nr. 441/16.11.2016, în condiţiile în care reclamanta a intitulat acţiunea "Contestaţie" împotriva Deciziei nr. 441/16.11.2016 şi a arătat în motivare argumentele de fapt şi de drept esenţiale care se referă la aspectele analizate de ANAF- DGSC.
Instanţa de fond a constatat că sunt întemeiate motivele care se referă la necompetenţa teritorială a organului fiscal, concluzie care stă la baza admiterii contestaţiei împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a cererii de anulare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, emise de un organ necompetent.
Inspecţia fiscală a fost desfăşurată în perioada 27.04.2015- 30.06.2015 de către organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu, care au încheiat Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.06.2015 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/30.06.2015.
Conform art. 33 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în vigoare în perioada 27.04.2015- 30.06.2015, "(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal, judeţean, local sau al municipiului Bucureşti, stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursă, în condiţiile legii."
Prin sentinţa nr. 225/C/2014 pronunţată in dosarul nr. x/2013 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus "anularea menţiunii efectuată de ORCT Sibiu având ca obiect emiterea din oficiu a certificatului de inregistrare de la noul sediul al societăţii A.", soluţie definitiva prin Decizia nr. 365/07.10.2014 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin aceasta hotărâre, instanţa a anulat înregistrarea sediului social al societăţii la Sibiu, sediul fiind mutat din Bucureşti la Sibiu.
Împrejurarea că organele fiscale s-au bazat pe menţiunile din ONRC cu privire la sediul societăţii ca fiind în Sibiu nu poate fundamenta respingerea acţiunii, având în vedere că din informaţiile comunicate de ONRC rezultă că fuseseră publicate menţiunile privind soluţionarea dosarului nr. x/2013 a Tribunalului Sibiu prin care s-a dispus anularea menţiunii efectuată de ORCT Sibiu în dosarul nr. x din 25.09.2013 având ca obiect emiterea din oficiu a certificatului de inregistrare de la noul sediul al societăţii A.
Astfel, pârâtele au arătat că organele de inspecţie fiscală au consultat baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului care furnizează date şi informaţii care sunt opozabile organelor de inspecţie fiscală, iar din informaţiile extrase atât la data de 19.08.2015 cât şi la data de 12.11.2015 reiese faptul că sediul social al S.C. A. este în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu.
Judecătorul fondului a constatat că din informaţiile extinse furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data de 19.08.2015, rezultă la rubrica "sediu", fila x certificat, fila x verso dosar, înregistrarea sediului din Sibiu, principal şi punct de lucru, în baza menţiunii nr. 33347 din 25.09.2013.
Cu privire la înregistrarea acestei menţiuni, este publicată informaţia cererii de intervenţie din 26.09.2013, dosar ORCT Sibiu nr. x/27.09.2013, formulată de societate prin administrator unic B..
Din acelaşi certificat rezultă menţiunea cu privire la pronunţarea sentinţei nr. 225/C/2014 în dosarul nr. x/2013 a Tribunalului Sibiu, dosar ORCT Sibiu nr. x/27.09.2013, prin care s-a dispus anularea menţiunii efectuată de ORCT Sibiu în dosarul nr. x din 25.09.2013 având ca obiect emiterea din oficiu a certificatului de inregistrare de la noul sediu al societăţii A. .
În aprecierea instanţei de fond, situaţia invocată de reclamantă cu privire la sediul societăţii, faţă de anularea certificatului de înregistrare a sediului din Sibiu, pronunţată la 21.04.2014 şi definitivă la 07.10.2014, adusă la cunoştinţa terţilor prin menţiunile efectuate în RC, nu putea fi ignorată de autoritatea care, în analiza competenţei sale, avea obligaţia de a avea în vedere şi a da eficienţă hotărârii judecătoreşti sus menţionate.
În acest context, curtea de apel a reţinut şi că prin Decizia nr. 1604/10.06.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut că sediul societăţii la data promovării acţiunii (18 aprilie 2014) se afla în Bucureşti, având în vedere că prin sentinţa nr. 225/21.04.2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2013, irevocabilă prin Decizia nr. 365/07.10.2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a anulat înregistrarea menţiunii de schimbare a sediului in Sibiu a societăţii A.. Din considerentele acestei decizii rezultă că Tribunalul Bucureşti reţinuse în motivarea soluţiei de declinare a competenţei faptul că sediul societăţii înscris în RC la data formulării cererii de chemare în judecată este în Sibiu, conform certificatului constatator emis de ORCTS la 05.11.2014. În aplicarea dispoziţiilor art. 229 din C. civ. şi art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, Tribunalul Bucureşti a reţinut că pentru determinarea competenţei de soluţionare a pricinii trebuie avut în vedere sediul înregistrat ca atare în registrul comerţului (sentinţa civilă nr. 1763 din 08 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă).
Competenţa autorităţii emitente este o condiţie de validitate a actului administrativ, prevăzută de lege, cu caracter obligatoriu, încălcarea normelor de competenţă fiind sancţionată cu nulitatea actului administrativ. Nu se poate reţine lipsa unei vătămări în condiţiile în care în baza raportului de inspecţie fiscală a fost emisă decizia de stabilire a unor obligaţii de plată suplimentare, contestate de reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a constatat că celelalte motive de nelegalitate, privind reprezentarea societăţii, modul de efectuare a inspecţiei fiscale raportat la documentele deţinute de societate, prescripţia dreptului de a stabili obligaţia fiscală pentru anul 2009, nu pot fi analizate şi stabilite în cauză, având în vedere că organul fiscal competent nu a realizat această evaluare în efectuarea operaţiunilor administrative şi emiterea actelor administrative supuse controlului în contencios administrativ fiscal.
Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală şi îşi însuşeşte considerentele acesteia.
Astfel, contrar susţinerilor recurentelor, soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii este corectă, în condiţiile în care acţiunea este denumită "contestaţie împotriva deciziei nr. 441/2016 privind soluţionarea contestaţiei...", motivele acţiunii fac referire la aspectele analizate în curpinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei, iar, în partea finală a cererii de chemare în judecată, reclamanta solicită anularea actelor administrativ-fiscale emise în urma controlului, fără a distinge. Or şi decizia de soluţionare a contestaţiei este un act administrativ-fiscal.
Totodată, Înalta Curte constată că, deşi susţine că nu s-a ţinut cont de apărările sale, recurenta ANAF nu indică în mod concret care dintre acestea nu au fost luate în considerare.
De asemenea, Înalta Curte reţine că sediul social al intimatei nu se mai afla în mod legal în Sibiu odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de anulare a menţiunii referitoare la mutarea sediului din această localitate.
Astfel, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, din informaţiile extinse furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data de 19.08.2015, rezultă la rubrica "sediu", înregistrarea sediului din Sibiu, principal şi punct de lucru, în baza menţiunii nr. 33347 din 25.09.2013. Din acelaşi certificat rezultă menţiunea cu privire la pronunţarea sentinţei nr. 225/C/2014 în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Sibiu, dosar ORCT Sibiu nr. x/27.09.2013, prin care s-a dispus anularea menţiunii efectuată de ORCT Sibiu în dosarul nr. x din 25.09.2013 având ca obiect emiterea din oficiu a certificatului de inregistrare de la noul sediu al societăţii A.
De asemenea, prin Decizia nr. 1604/10.06.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut cu putere obligatorie că sediul intimatei din prezenta cauză se afla în Bucureşti, având în vedere că prin sentinţa nr. 225/21.04.2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2013, irevocabilă prin Decizia nr. 365/07.10.2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a anulat înregistrarea menţiunii de schimbare a sediului in Sibiu a societăţii A..
Nu sunt întemeiate nici criticile din recursuri prin care se susţine că necompetenţa organului emitent nu se regăseşte printre motivele de nulitate a actului administrativ fiscal prevăzute de art. 46 din O.G. nr. 92/2003. Aceasta în condiţiile în care respectivele nulităţi sunt doar cele exprese. Aceasta nu înseamnă că actele administrativ fiscale nu pot fi sancţionate cu nulitatea în situaţia încălcării unor dispoziţii legale imperative, precum cele referitoare la competenţă, sub condiţia existenţei unei vătămări (nulitate virtuală). Aceasta este situaţia în speţă, instanţa de fond argumentând în mod corect sensul imposibilităţii susţinerii lipsei unei vătămări, argumente ce nu au fost criticate prin cererile de recurs.
În acest context, Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 41 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, text legal potrivit căruia actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Din interpretarea logică a acestor dispoziţii rezultă că actul administrativ fiscal nu poate fi emis în mod legal decât de către un organ competent.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2304 din 13 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2304 din 13 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 1 aprilie 2021.