Higher Appeals Rejected, Partial Annulment of Non-Qualification Note and State Funding Obligation for Corrections Upheld.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management POS Mediu - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în temeiul art. 8 alin. (1); art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1; art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004 formulând acţiunea în contencios administrativ împotriva Notei privind neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013 emisă de pârâtă de rând 2 sub nr. x/11.12.2015, solicitând instanţei: anularea Notei de neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013 emisă sub nr. x/11.12.2015; obligarea pârâţilor la aprobarea suportării de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare astfel cum au fost acestea solicitate prin adresa reclamantei cu nr. x/25.09.2014; obligarea pârâţilor la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 31 din 30.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, s-a respins respins acţiunea formulată de către reclamanta A. împotriva notei nr. x/11.12.2015 de neîncadrare în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2003 emisă de Autoritatea de Management POS Mediu.

Prin Decizia nr. 3410 din 20 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016, s-a admis recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 31 din 30 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, hotărârea atacată fiind casată în întregime, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În motivarea deciziei de casare s-a reţinut, în esenţă, că judecătorul fondului nu a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamantă, ceea ce conduce la concluzia că susţinerile şi mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În urma casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2016*.

La termenul de judecată de la data de 4.11.2019, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului, pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată. Drept consecinţă, acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât se va respinge ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitatea procesuală pasivă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 264 din 20 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitatea procesuală pasivă.

Totodată, s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial Mediu şi de autoritate de management pentru Programul operaţional Infrastructură mare şi pe cale de consecinţă: a fost anulată în parte Nota privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 15/2013 emisă de Autoritatea de Management POS Mediu - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene sub nr. x/11.12.2015 cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare stabilite prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.06.2013 aferentă contractului de achiziţie nr. x/18.03.2011; a fost obligat pârâtul, în calitatea de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial Mediu şi de autoritate de management pentru Programul operaţional Infrastructură mare să certifice solicitarea formulată de reclamantă de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare stabilite prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.06.2013 aferentă contractului de achiziţie nr. x/18.03.2011 ca încadrându-se în situaţiile prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 15/2013 şi să o supună aprobării conducerii autorităţii de management; s-au respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă; în baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată parţiale aferente celor două cicluri procesuale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 264 din 20 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, atât reclamanta A. S.A., cât şi Ministerul Fondurilor Europene au formulat cereri de recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

3.1 Recurenta-reclamantă a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate cu privire la soluţia de respingere a acţiunii în partea referitoare la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de constatare nr. x şi y din 07.10.2013, rejudecarea în fond a litigiului şi pronunţarea unei hotărâri de admitere în parte a acţiunii cu privire la anularea Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 şi cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de constatare nr. x şi y din 07.10.2013, suportarea de la bugetul de stat şi a sumelor aferente corecţiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de constatare nr. x şi y din 07.10.2013.

A arătat că art. 3 alin. (6) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2112/2013 nu instituie reguli speciale privitoare la motivarea notei de neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013, devenind incidente regulile generale privitoare la motivarea actului administrativ. Or, din cuprinsul actului administrativ, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 15/2013 şi art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, din coroborarea celor două texte legale, ar rezulta că fac obiectul suportării de la bugetul de stat doar corecţiile financiare rezultate din constatarea unor nereguli ce rezultă din nerespectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, aplicate prin note de constatare.

Prin urmare, în opinia recurentei, din cuprinsul actului administrativ se înţelege că soluţia de respingere a cererii formulată de reclamantă este motivată de faptul că sumele reprezentând corecţii au fost stabilite prin procese-verbal, nu prin note de constatare.

În aceste condiţii a susţinut recurenta că sentinţa este nelegală sub două aspecte:

- contrar celor reţinute de prima instanţă, motivarea actului administrativ nu este corespunzătoare. Distincţia operată de autoritatea emitentă între corecţii stabilite prin procese-verbale şi corecţii stabilite prin note de constatare, prin raportare la dispoziţiile legale antereferite nu este de natură a justifica în mod clar şi neechivoc de ce reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 15/2013 (astfel cum impun dispoziţiile art. 3 alin. (6) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2112/2013).

- criticile reclamantei privitoare la fondul acţiunii în contencios administrativ au fost respinse în considerarea unui motiv care nu a fost invocat de părţi, respectiv neîncadrarea în dispoziţiile art. O.G. nr. 15/2013 prin raportare la art. 2 alin. (4) lit. d) din actul normativ menţionat.

În concluzie, hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor privind dreptul de dispoziţie al părţilor (art. 9 C. proc. civ.) şi la motivarea hotărârii prin raportare la cererile şi apărările părţilor (art. 425 C. proc. civ.).

3.2 Recurentul-pârât, prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 09.12.2019 şi a sentinţei civile nr. 264 din 20.12.2019, şi trimiterea cauzei spre rejudecare (în cazul constatării incidenţei pct. 6), respectiv reţinerea cauzei şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

A susţinut că încheierea de şedinţă din data de 09.12.2019 şi sentinţa civilă nr. 264/20.12.2019 au fost pronunţate de Curtea de Apel Cluj cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material sub aspectul respingerii excepţiei inadmisibilitaţii şi admiterii în parte a acţiunii, respectiv fără să fie riguros motivate în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilitaţii, calificând hotărârea judecătorească sub imperiul motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Astfel, în opinia sa, soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii invocate de instituţia pârâtă, reţinute prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 09.12.2019 şi prin sentinţa civilă nr. 264/20.12.2019 este circumstanţiată unor motive contradictorii şi deficitară totodată pentru complinirea unui act de judecată riguros, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei şi de dispoziţiile art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, în opinia recurentului, intimata-reclamantă neavând la îndemână posibilitatea învestirii directe a instanţei pentru valorificarea unor drepturi a căror fundamentare şi temeinicie comportă un regim de analiză exclusiv administrativă conform prevederilor O.G. nr. 15/2013, ci demersul prevăzut de art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, de obligare pe cale judecătorească a organului emitent la soluţionarea contestaţiei formulate pe cale administrativă, în ipoteza analizată instanţa neavând competenţă decât a obliga instituţia, învestită cu rezolvarea cererii, să o soluţioneze, astfel cum prevede art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, în speţă, singurul demers posibil era acela de a solicita instanţei obligarea MFE la soluţionarea contestaţiei împotriva respectivei Notei de neîncadrare, iar nu de a o învesti direct cu analizarea legalităţii şi temeiniciei pretenţiilor pecuniare a căror pertinenţă rămâne tributară unor rigori procedurale şi administrative, făcând trimitere la dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare (art. 46 şi 47 şi 51 alin. (2), act normativ ce a constituit împreună cu O.G. nr. 15/2013 temeiul legal al emiterii Notei de neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013 nr. 19399/11.12.2015.

Din considerentele încheierii de şedinţă pronunţată în data de 09.12.2019, reţinute şi în sentinţa civilă nr. 264/20.12.2019, rezultă faptul că aspectele avute în vedere de către prima instanţă, pentru care a înlăturat excepţia invocată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Notele scrise sunt atât de succinte, încât dobândesc caracter contradictoriu cu considerentele dezvoltate prin sentinţă în dezlegarea pe fond a pricinii, invocând şi aspecte privind nemotivarea sentinţei cu trimitere la dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 09.12.2019, instanţa de fond a reţinut următoarele: "în actualul ciclu procesual, excepţia a fost invocată de Ministerul Fondurilor Europene în calitate de pârât, urmând a fi analizată de instanţă ca excepţie de ordine publică".

Aşadar, dând eficienţă prevederilor imperative ale art. 247 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, instanţa a apreciat în mod legal că sunt îndeplinite condiţiile legale de investire a instanţei cu judecarea respectivei excepţii.

Cu aplicarea greşită a legii însă instanţa de fond, deliberând, a respins excepţia inadmisibilităţii "având în vedere prevederile art. 502 C. proc. civ. care instituie motivul neagravării situaţiei în propria cate de atac aplicabil şi în rejudecare după casare, precum şi împrejurarea că în primul ciclu procesual litigiul a fost soluţionat pe fond".

Îmbrăţişând o astfel de interpretare, practic, excepţiile de ordine publică nu ar mai putea fi invocate niciodată câtă vreme prin acestea s-ar tinde la agravarea situaţiei părţii căreia i se opun astfel de excepţii, interpretare care nu poate fi reţinută câtă vreme principiul invocării excepţiilor absolute ca remediu procesual de apărare trebuie interpretat în sensul în care îşi produce efecte nu în cel în care nu ar putea să producă nici un efect, pentru că nu ar servi intereselor reclamantului.

A mai susţinut recurentul-pârât că sentinţa civilă nr. 264/20.12.2019 este pronunţată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte reţinerea ca nemotivată şi neîntemeiată a Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 prin raportare la contractul de achiziţie nr. x/18.03.2011 pentru care s-a încheiat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.06.2013, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, referitor la contractul de achiziţie nr. x/18.03.2011 pentru care s-a încheiat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.06.2013, instanţa de fond a apreciat totala nemotivare a Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 şi pe cale de consecinţă nelegalitatea acesteia, cu consecinţa anulării în parte a actului administrativ, respectiv cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare stabilite prin Nota de constatare nr. x/03.06.2013 aferentă contractului de achiziţie nr. x/18.03.2011.

Or, în virtutea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, precum şi a faptului că motivarea nu este o problemă de volum, ci de esenţă, de conţinut, a apreciat recurentul că Nota de neîncadrare nr. x/11.12.2015 anulată în parte prezintă o minimă motivare în ceea ce priveşte contractul de achiziţie nr. x/18.03.2011, ceea ce conferă caracter neîntemeiat susţinerilor din sentinţă privitoare la completa nemotivare a actului.

În contextul în care intimata-reclamantă a avut posibilitatea de a supune analizei instanţei pretinsele apecte nemulţumitoare, cale pe care a şi urmat-o, făcând obiectul prezentei cauze, nu se poate susţine că s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea, fie şi în parte, a actului administrativ.

Astfel, în condiţiile în care intimata-reclamantă nu a dovedit şi probat un eventual prejudiciu concret prin pretinsa nemotivare invocată, şi mai mult, aceasta a fost în măsură să critice actul administrativ chiar prin acţiunea care face obiectul prezentei cauze, susţinerile din sentinţă privitoare la completa nemotivare a actului justifică solicitarea noastră de admitere a recursului formulat.

În fine, a criticat recurentul-pârât şi obligarea sa la plata sumelor care constituie onorariul serviciilor prestate de avocat, susţinând că aceasta nu se face în temeiul contractului de asistenţă juridică, ci în temeiul legii (art. 453 C. proc. civ.), astfel că acest contract nu produce efecte juridice directe pentru un terţ, pentru că în caz contrar s-ar încălca principiul relativităţii efectelor juridice ale actului juridic civil.

Aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudenţă, se poate afirma că şi în dreptul intern partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Or, în speţă, instanţa a înţeles să acorde suma cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse proporţional, arătând faptul că aceastea "au fost dovedite", fără să arate în concret modalitatea şi înscrisurile prin care acestea ar fi fost dovedite, fără să se facă trimitere la vreo Fisă de timp, Raport de activitate sau vreun extras din serviciile avocaţiale care să detalieze activităţile efectiv prestate de avocat.

Intimata-reclamantă nu a arătat cheltuieli necesare şi reale, facturate în baza contractului de asistenţă juridică, nu a demonstrat în mod concret în ce constau acestea şi în ce rezidă necesitatea efectuării lor.

În concluzie, în opinia sa, din aspectele expuse rezultă că intimata-reclamantă nu a făcut dovada realităţii sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat), deci nu s-a justificat îndeplinirea uneia dintre condiţiile cumulative care ar fi putut conferi caracter întemeiat solicitării sale.

Totodată, a apreciat că raţionamentul instanţei de fond de reducere a sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată prin raportare la faptul că au fost invocate vicii de formă şi fond validate doar în privinţa unuia dintre cele 6 contracte de achiziţii publice nu este corect, câtă vreme prin însăşi sentinţa atacată se arată că viciile de formă au fost validate doar în privinţa unuia dintre cele 6 contracte însă viciile de fond au fost invalidate în totalitate.

În acest sens a solicitat instanţei de recurs să constate faptul că, respectivele cheltuieli de judecată la plata cărora instanţa de fond a dispus obligarea instituţiei sunt nejustificate în raport de complexitatea cauzei şi de soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare a Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 numai în privinţa unui contract şi numai pentru vicii de formă, întrucât nu justifică şi nu reflectă realitatea şi necesitatea unor cheltuieli cu caracter rezonabil.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală sub aspectele criticate de acesta.

4.2 Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă pentru neformularea de critici concrete care să se circumscrie dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Pe fond a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt, susţinerile recurentei-reclamante fiind nefondate.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsurile la întâmpinări, recurentii au solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinări, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererile de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererile de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 mai 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 17 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din data de 17 martie 2021, s-a constatat că, din eroare, în citativ, în stadiul procesual al recursului, a fost menţionat intimatul-pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor, soluţia de respingere a acţiunii împotriva acestuia pentru lipsa calităţii procesuale pasive nefiind recurată.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurenta-reclamantă a invocat critici de nelegalitate care se încadrează în motivele de recurs invocate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management POS Mediu - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, anularea Notei de neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013 emisă sub nr. x/11.12.2015 şi obligarea pârâţilor la aprobarea suportării de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare astfel cum au fost acestea solicitate prin adresa reclamantei cu nr. x/25.09.2014.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, atât reclamanta, cât şi pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate.

2. Recursul formulat de reclamata A. SA

Înalta Curte constată că esenţa criticilor formulate de reclamantă, în baza cărora a solicitat anularea Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 şi cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de constatare nr. x şi y din 07.10.2013, privesc faptul că, în opinia sa, motivarea actului administrativ nu este corespunzătoare, distincţia operată de autoritatea emitentă între corecţii stabilite prin procese-verbale şi corecţii stabilite prin note de constatare, prin raportare la dispoziţiile legale antereferite nefiind de natură a justifica în mod clar şi neechivoc de ce reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 15/2013 (astfel cum impun dispoziţiile art. 3 alin. (6) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2112/2013), critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 15/2013 (actualizată la data de 11.12.2015 - data emiterii actului administrativ contestat), "Creanţele bugetare rezultate din corecţiile financiare şi sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecţiilor, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, de la o poziţie distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", în situaţiile prevăzute la alin. (4)."

Totodată, potrivit alin. (4) al art. 2 din acelaşi act normativ: "Prevederile alin. (1)-(3) se aplică: (…) d) în cazul contractelor de achiziţie publică, încheiate de beneficiarii prevăzuţi la art. 1, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată anterior datei de 1 octombrie 2011 şi în cazul cărora au fost aplicate corecţii financiare pentru cel puţin una dintre încălcările prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare").

Rezultă, aşadar, că suportarea de la bugetul de stat a creanţelor bugetare rezultate din corecţiile financiare şi a sumelor de recuperat rezultate în urma stabilirii corecţiilor este condiţionată de aplicarea acestor corecţii nu pentru orice neregulă constatată în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, ci pentru (cel puţin) una din neregulile expres şi limitativ prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Prevederile exprese ale art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, stabilesc că "În cazul în care se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexă, în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziţie, în raport fie cu reglementările naţionale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, fie cu reglementările comunitare aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fie cu procedurile specifice/instrucţiunile de achiziţii aplicabile beneficiarilor privaţi, se emit note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21."

Având în vedere că art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede că "Verificările (prevăzute la alin. (1), referitoare la activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare) se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare", rezultă nu doar împrejurarea că încheierea proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare acoperă situaţia constatării altor abateri decât cele prevăzute în anexă (situaţie prevăzută de art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011), ci şi împrejurarea că această constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor financiare nu se poate face prin alte acte administrative decât prin cele nominalizate expres:proces-verbal sau notă de constatare.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport susţinerile recurentei în sensul că distincţia operată de autoritatea emitentă între corecţii stabilite prin procese-verbale şi corecţii stabilite prin note de constatare nu sunt de natură a justifica în mod clar şi neechivoc de ce reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 15/2013.

Astfel, prima instanţă a reţinut în mod corect neregulile evidenţiate în cele două procese-verbale de constatare a neregulilor au rezultat că urmare a efectuării de către reclamantă, în calitate de beneficiar al proiectelor, de cheltuieli neeligibile (cheltuieli aferente organizărilor de şantier) şi nu ca urmare a aplicării unor corecţii aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, nefiind, în mod evident, îndeplinită condiţia constatării unor nereguli determinate de vreuna dintre abaterile expres şi limitativ prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011, motivarea nefiind distincţia între nota de constatare şi procesul-verbal de constatare astfel cum încearcă să inducă recurenta-reclamantă, judecătorul fondului reţinând în mod expres că aceste două acte sunt actele administrative emise ca efect al activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare.

În fine, nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei-reclamante cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii părţilor, or nemotivarea hotărârii, sau existenţa unor motive contradictorii.

Aminteşte instanţa de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

3. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru motivele expuse la punctul anterior, încheierea de dezbateri şi sentinţa din care face parte integrantă îndeplinind cerinţele legale ale unei motivări corespunzătoare, necuprinzând nici motive contradictorii.

Tot cu privire la acest aspect, reţine instanţa de recurs că potrivit dispoziţiilor art. 502 C. proc. civ., "La judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 481 sunt aplicabile în mod corespunzător."

Complinitor, art. 481 C. proc. civ. prevede că "Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege."

Or, la termenul de dezbateri de la data de 09.12.2019, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată prin notele scrise înregistrate la dosar la data de 05.11.2019 de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reţinându-se în motivare necesitatea respectării principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac aplicabilă şi în rejudecare după casare, astfel că sunt nefondate atât susţinerile recurentului-pârât cu privire la nemotivarea soluţiei data excepţiei inadmisibilităţii, cât şi interpretarea data de acesta în sensul că o atare soluţie echivalează cu a admite că excepţiile de ordine publică nu ar mai putea fi invocate niciodată câtă vreme prin acestea s-ar tinde la agravarea situaţiei părţii căreia i se opun astfel de excepţii.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile formulate de pârât prin care a susţinut reţinerea greşită a primei instanţe cu privire la nemotivarea actului administrativ, în sensul că instanţa a apreciat totala nemotivare a Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 şi pe cale de consecinţă nelegalitatea acesteia, cu consecinţa anulării în parte a actului administrativ, respectiv cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare stabilite prin Nota de constatare nr. x/03.06.2013 aferentă contractului de achiziţie nr. x/18.03.2011.

Înalta Curte, împărtăşind opinia judecătorului fondului, constată că pentru acest contract pentru care s-a încheiat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.06.2013, deşi este cuprins la punctul penultim al notei de neîncadrare, lipseşte orice fel de analiză care ar putea justifica concluzia autorităţii, mai ales în contextul în care motivele de fapt şi de drept reţinute pentru celelalte contracte de achiziţii (corecţii financiare stabilite prin proces-verbal de constatare şi/sau declarate neeligibile în baza unui raport de audit, respectiv incidenţa art. 6 din O.G. nr. 15/2013) nu sunt incidente situaţiei acestui contract, nota de neîncadrare contestată fiind nelegală pentru nerespectarea cerinţei motivării acesteia.

Astfel, aminteşte instanţa de control judiciar că obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar, constituind o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective, aşa cum este cazul în speţă.

Motivarea unei decizii administrative trebuie să conţină dezvoltări şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei raportat la actul normativ incident, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, neputând fi limitată la considerente legate de simpla descriere a unei stări de fapt, fără implicaţii juridice, cum este cazul în speţă, respectiv menţionarea datei încheierii contractului, a obiectului acestuia şi a actelor administrative ulterioare încheiate în baza acestui contract.

În atare condiţii, se constată că în privinţa contractului de achiziţie publică în discuţie, instanţa este lipsită de orice repere care să poată conduce la un control adecvat de legalitate, astfel că nu pot fi primite alegaţiile recurentului cu privire la faptul că reclamantul nu a dovedit vătămarea concretă suferită prin pretinsa nemotivare a actului.

Înalta Curte nu poate reţine nici criticile recurentului-pârât cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat şi solicitarea de reducere a acestora conform art. 452 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", art. 452 din acelaşi Cod prevăzând că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea lor procesuală, este firesc ca acestea să plătească anticipat anumite cheltuieli, iar, la sfârşitul dezbaterilor, să fie suportate de partea care a pierdut procesul, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale privind dovedirea acestora,

Din analiza dispoziţiilor legale antereferite rezultă că partea care pretinde recuperarea cheltuielilor de judecată de la partea adversă este ţinută să administreze dovezi cu privire la cuantumul acestora, respectiv la fiecare componentă a acestora, iar momentul-limită până la care partea este în drept să administreze probele referitoare la cheltuielile de judecată pretinse în proces este închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Aşa fiind, nu pot fi primite alegaţiile recurentului cu privire la obligarea sa la plata sumelor care constituie onorariul serviciilor prestate de avocat nu se face în temeiul contractului de asistenţă juridică, ci în temeiul legii (art. 453 C. proc. civ.), acest contract neproducând efecte juridice directe pentru un terţ, pentru că în caz contrar s-ar încălca principiul relativităţii efectelor juridice ale actului juridic civil.

Prin urmare, se constată că în mod corect prima instanţă a analizat necesitatea şi realitatea efectuării cheltuielilor de judecată în cele două cicluri procesuale conform dovezilor aflate în dosare (onorariu avocaţial - 7920 RON prim ciclu procesual + 7735 RON recurs + 7735 RON rejudecare = 23390 RON, şi taxă de timbru fond şi recurs - 150 RON), procedând la reducerea proportională a acestora în măsura pretenţiilor admise (reţinând că au fost invocate atât vicii de formă, validate doar în privinţa unuia din cele 6 contracte de achiziţii publice însă valoric situat la aproximativ 33% din valoarea totală a contractelor afectate de nereguli, cât şi vicii de fond, invalidate în totalitate, instanţa respingând totodată şi petitul 2 al acţiunii.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (Autoritatea de Management Pos Mediu Direcţia Programe Infrastructură Mare) împotriva sentinţei nr. 264 din 20 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.