Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1991/2021 AI generated

Revision for contradictory judgments: failure of triple identity between civil contravention and criminal cases

Case Number Decizia nr. 1991/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the petitioner as unfounded, thereby upholding the Appellate Court's decision to reject the request for revision of the first-instance judgment. The dispute involved a civil administrative case where the petitioner, a party in a contraventional complaint against a county police inspectorate, attempted to revise a tribunal decision by alleging it contradicted definitive criminal judgments involving unrelated defendants and a different legal matter (qualified theft), thereby violating the positive effect of res judica. The court held that the revision was inadmissible because the requisite triple identity of parties, object, and cause was absent between the civil contraventional proceeding and the criminal cases, and the petitioner lacked party status in the criminal matters, failing to meet the cumulative conditions for revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 453 alin. (2) C. proc. pen, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Revision for contradictory judgments: failure of triple identity between civil contravention and criminal cases: , recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision in criminal matters civil judgment legal status criminal complaint matter in dispute attempted theft

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 09.07.2020, sub nr. x/2020, revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul De Poliţie Judeţean Olt, a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 117 din 28 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 168/2020 din data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, împotriva deciziei nr. 117 din 28 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 168/2020 din data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs revizuientul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a arătat că, instanţa care a soluţionat cererea s-a de revizuire a pronunţat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material, respctiv aceasta a interpretat greşit prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa apreciind în mod greşit că decizia nr. 117/2020 a Tribunalului Olt nu încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecată în raport cu hotărârea nr. 801/02.12.2019 a Judecătoriei Slatina şi hotărârea nr. 308/28.04.2020 a Curţii de Apel Craiova.

În drept, recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: " există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care incalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În temeiul acestui text de lege, revizuientul a susţinut că instanţa investită cu cererea de revizuire a interpretat greşit legea în contextul în care decizia nr. 117/2020 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019 încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu sentinţa penală nr. 801/02.12.2019 a Judecătoriei Slatina pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi în raport cu decizia penală nr. 308/28.04.2020 a Curţii de Apel Craiova prin care s-au respins apelurile inculpaţilor.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în litigii care s-au derulat între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică.

Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile anterior menţionate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă.

Se reţine, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: - existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunţate de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; - cea de a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunţate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.

În prezenta cauză, revizuentul pretinde că hotărârea instanţei de recurs încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 801/02.12.2019 a Judecătoriei Slatina pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi a deciziei penale nr. 308/28.04.2020 a Curţii de Apel Craiova prin care s-au respins apelurile inculpaţilor.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că în cauză condiţia existenţei hotărârii contradictorii nu este îndeplinită în ansamblul său, deoarece revizuientul solicită revizurea unei hotărâri pronunţate în materie civilă, în raport cu o sentinţă pronunţată în materie penală, iar în cauză nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 453 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că în cauză între cele două hotărâri potrivnice, nu există triplă identitate, respectiv de obiect, părţi şi cauză. Astfel, în ceea ce priveşte obiectul, în dosarul în care revizuientul a fost parte s-a soluţionat o plângere contravenţională, în timp ce în dosarul penal în cadrul căruia s-a pronunţat sentinţa nr. 801/02.12.2019 a Judecătoriei Slatina, obiectul cauzei a vizat judecarea unor inculpaţi acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cât priveşte indentitatea de părţi, Înalta Curte subliniază că revizueintul nu a fost parte în dosarul penal nr. x/2019, şi nici inculpaţii nu au avut calitatea de părţi în dosarul în care revizueintul a formulat o plângere contravenţională în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt.

Înalta Curte constatând că argumentele invocate de recurentul-revizuent nu demonstrează temeinicia motivelor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 513 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare ale sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. nr. 168/2020 din data de 11 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 30 martie 2021.