Administrative suspension upheld; appeal dismissed as findings await civil property-title ruling.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Academia Română, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român prin MFP şi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Mărculeşti având a solicitat anularea unor acte administrative cu caracter normativ şi suspendarea hotărârii nr. 131/2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din data de 24.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării cererii de chemare în judecată promovată de reclamanta Academia Română, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român prin MFP şi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Mărculeşti, cu sediul în Perişoru, Judeţ Călăraşi, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Călăraşi – secţia civilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din data de 24.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs, reclamanta Academia Română prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea judecăţii.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta a invocat următoarele critici:

Încheierea de suspendare a judecaţii din 24 iulie 2020, dată de Curtea de Apel Bucurest, secţia a VlII-a contencios administrativ, în dosarul nr. x/2020, este nelegală deoarece a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse in art. 20 alin. (1) - alin. (2) şi art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Conform Art. 20. din Legea nr. 213/1998 (1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri.

(2) Centralizarea inventarului menţionat la alin. (1) se realizează de către Ministerul Finanţelor şi se supune spre aprobare Guvernului.

Rezulta ca ministerul care a întocmit inventarul bunurilor pentru Staţiunea Mărculeşti trebuie sa pună in concordanţă prevederile anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006. cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile cuprinse în Legea nr. 45 din 20 martie 2009 - Anexa nr. 3, punctul 11 unde Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Mărculeşti figurează cu Suprafaţa de teren aflată în administrarea unităţii, indispensabilă activităţii de cercetare- dezvoltare-inovare -de 604,6775 ha.

De altfel, inventarul nu constituie un titlu de proprietate, ci este o simplă operaţiune administrativă, iar Statul roman pentru a include un bun în domeniul public al statului trebuie să respecte dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

La data de 24 iulie 2020, când s-a pronunţat încheierea de suspendare a judecaţii din 24 iulie 2020, normele de drept material cuprinse in art. 20 alin. (1) –alin. (2) şi art. 21 din Legea nr. 213/1998 erau abrogate prin Articolul 597 alin. (2) lit. m) din Partea a IX-a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 05 iulie 2019.

La data judecării cauzei erau în vigoare dispoziţiile art. 288 din Codul administrativ.

Rezultă din acest text legal ca fără înscrierea în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară Statul roman nu poate să înscrie bunuri imobile în domeniul public al statului în inventarul centralizat.

Dintr-un considerent decizoriu, cuprins în pagina 4 alin. (8) din încheierea de suspendare a judecaţii din 24 iulie 2020, se reţine: "In speţă, litigiul nu se reduce la simpla verificare a concordanţei unui act administrativ cu acte normative de ordin superior, deoarece Legea nr. 45/2009 foloseşte noţiunea de "suprafaţa minimă de teren, indispensabilă activităţii", iar aceeaşi suprafaţă de 604,6775 ha este determinată ca fiind cea care "trece în domeniul privat pentru reconstituirea dreptului de proprietate al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti", conform Titlurilor de proprietate nr. x/25.06.2007 şi nr. y/25.06.2007".

Acest considerent este formulat în pofida faptului că instanţa a fost investită cu o acţiune în contencios administrativ care viza simpla verificare a concordanţei dispoziţiilor cuprinse într-un act administrativ, art. 50 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 131/2019 cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 45 din 20 martie 2009 Anexa nr. 3, punctul 11.

Dispoziţiile_cuprinse intr-un act administrativ nu pot modifica, conform principiului ierarhiei actelor normative, dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 45 din 20 martie 2009 - Anexa nr. 3, punctul 11.

Aşadar instanţa nu a fost investită cu o acţiune prin care in baza art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 să se stabilească valabilitatea titlului statului, ci era investită cu o acţiune în contencios administrativ care viza simpla verificare a concordanţei dispoziţiilor cuprinse intr-un act administrativ, respectiv art. 50 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 131/2019, cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 45 din 20 martie 2009- Anexa nr. 3, punctul 11.

Cum instanţa de fond nu a verificat concordanţa dintre inventarul menţionat în art. 50 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 131/2019 privind reorganizarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prin care Staţiunea Mărculeşîi administrează suprafaţa de teren de 1.557,3399 ha, potrivit anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006. şi dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 45 din 20 martie 2009- Anexa nr. 3. punctul 11. şi Anexa nr. 3.14 la Legea nr. 45/2009, care se referă la acelaşi număr de inventar - MF x, rezultă că a aplicat greşit normele de drept material privind inventarierea bunurilor din domeniul public al statului la care fac trimitere dispoziţiile art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 213/1998.

În consecinţă, instanţa de fond era ţinută sa judece în limitele investirii prin acţiunea introductivă, iar dacă instanţa de fond s-ar fi limitat la limitele investirii nu ar fi suspendat, în mod nelegal, această cauza pe temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Călăraşi, secţia civilă, cauză care are fixat primul termen de judecată la 7 octombrie 2020.

Recurenta-reclamantă mai arată că motivele cuprinse in încheierea recurată la pagina 3 alin. (9) sunt străine de natura cauzei, deoarece instanţa de fond consideră că este necesar să se tranşeze un conflict de drepturi reale şi de aceea: "Prin urmare, instanţa reţine că dosarul principal, în care se tranşează conflictul de drepturi reale este cel având nr. 3328/202/2020, în care instanţa civilă a fost învestită cu acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor Comisiei Judeţene Călăraşi de aplicare a legilor fondului funciar şi a titlurilor de proprietate emise în favoarea Academiei Române."

Motivele cuprinse in pagina 4 alin. ultim sunt străine de natura cauzei deoarece instanţa de fond consideră că Soluţia în prezenta cauză, având în vedere fundamentul complex al cererii de chemare în judecată, depinde de soluţia ce va fi dată conflictului de drepturi reale născut la momentul emiterii Hotărârilor Comisiei Judeţene Călăraşi de aplicare a legilor fondului funciar nr. 736/09.05.2008, nr. 757/30.03.2007, nr. 1964/2007, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Călăraşi, în care se va stabili daca a fost sau nu încălcată legislaţia în vigoare la acel moment.

Motivele cuprinse in pagina 5 alin. (1) sunt străine de natura cauzei - deoarece instanţa de fond consideră că: "Tot în acel dosar se va decide cu privire la pretinsa nelegalitate a titlurilor de proprietate ale Academiei Române nr. x/30.03.2008, nr. y/30.03.2007, nr. z/04.06.2008 şi a tuturor proceselor-verbale de punere în posesie pentru suprafeţele de teren ce fac obiectul acestor titluri de proprietate, pe care se întemeiază şi prezenta acţiune.", cât timp prezenta acţiune se întemeiază pe dispoziţiile legii contenciosului administrativ şi nu pe legislaţia civilă referitoare la aplicarea Legii nr. 18/1991, ori a Legii nr. 213/1998.

Motivele cuprinse in pagina 5 alin. (3) sunt străine de natura cauzei, deoarece instanţa de fond consideră că, "litigiul de faţă nu priveşte chestiuni de drept administrativ, strict legate de procedura de evidenţiere a unor bunuri imobile cu ocazia reorganizării unei staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă, ci se fundamentează pe un conflict de drepturi reale, născut anterior, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Călăraşi." . In contra acestor consideraţii, se observă ca dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Călăraşi, cu nr. x/2020, are prim termen de judecată abia la 7 octombrie 2020, deci nu putea să existe un conflict de drepturi reale, născut anterior.

Motivele cuprinse in pagina 5 alin. (6) sunt străine de natura cauzei, deoarece instanţa de fond face o analogie cu privire la un pretins conflict de drepturi reale, drepturi care nu există pentru A., căt timp chiar Statul Roman nu poate proba în condiţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 dobândirea legală a acelor drepturi reale decât în condiţiile prevăzute în Articolul 288 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 05 iulie 2019.

Din contră se observă că doua instanţe, Tribunalului Călaraşi, secţia Civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ s-au derobat de la judecarea cauzelor cu care au fost investite şi au pasat responsabilitatea soluţionării unor probleme de drept extrem de dificile către o instanţa de prim grad, Judecătoria Călaraşi, secţia civilă.

În drept, cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Mărculeşti a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele următoare:

În conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

,,(1) Instanţa poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;"

În speţă, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată formulată de Academia Română vizează anularea art. 50 alin. (2) din H.G. nr. 131/2019 privitoare la reorganizarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă şi pentru modificarea Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1.705/2006 şi obligarea Guvernului la înlocuirea dispoziţiilor vizate de cererea de anulare cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 45/2009.

În ceea ce priveşte, criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora în esenţă, recurenta a susţinut că nu se impunea suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 deoarece acţiunea din prezentul litigiu vizează verificarea concordanţei dispoziţiilor cuprinse într-un act administrativ, respectiv H.G. nr. 131/2019 cu cele din Legea nr. 45/2009, în timp ce litigiul în temeiul căruia s-a pronunţat suspendarea are alt obiect, care nu poate influenţa soluţia în prezentul litigiu.

Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Călăraşi este reprezentat de acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor Comisiei Judeţene Călăraşi de aplicare a legilor fondului funciar nr. 736/09.05.2008, nr. 757/30.03.2007, nr. 1964/2007 şi pe cale de consecinţă, a titlurilor de proprietate ale Academiei Române nr. x/30.03.2008, nr. y/30.03.2007, nr. z/04.06.2008 şi a tuturor proceselor-verbale de punere în posesie pentru suprafeţele de teren ce fac obiectul acestor titluri de proprietate formulată de reclamantele Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Mărculeşti şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Siseşti".

Textul de lege vizat de controlul instanţei de contencios administrativ şi fiscal, respectiv articolul 50 alin. (2) din H.G. nr. 131/2009 a cărui anulare parţială se solicită, în raport de prevederile Anexei nr. 3 pct. 11 la Legea nr. 45/2009, priveşte suprafaţa de teren administrată de Staţiunea de Cercetare Agricolă Mărculeşt, în sensul că: "Staţiunea Mărculeşti administrează suprafaţa de teren de 1.557,3399 ha, potrivit anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, înscrisă în inventarul bunurilor din domeniul public al statului la nr. MF x."

Cum în speţa de faţă, litigiul nu se reduce la simpla verificare a concordanţei unui act administrativ cu acte normative de ordin superior, având în vedere că în cuprinsul Legii nr. 45/2009 se are în vedere o "suprafaţă minimă de teren, indispensabilă activităţii", iar aceeaşi suprafaţă de 604,6775 ha este determinată ca fiind cea care "trece în domeniul privat pentru reconstituirea dreptului de proprietate al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti", în raport de datele din Titlurile de proprietate nr. x/25.06.2007 şi nr. y/25.06.2007 contestate în litigiul care a dus la soluţia de suspendare a cauzei pe fond, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţiunut instanţa de fond că soluţionarea acţiunii în contencios administrativ, depinde de soluţia ce va fi dată conflictului de drepturi reale născut la momentul emiterii Hotărârilor Comisiei Judeţene Călăraşi de aplicare a legilor fondului funciar nr. 736/09.05.2008, nr. 757/30.03.2007, nr. 1964/2007, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Călăraşi, în care se va stabili dacă a fost sau nu încălcată legislaţia în vigoare la acel moment.

Înalta Curte este în acord cu opinia instanţei de fond conform căreia, un argument în plus pentru suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 îl reprezintă şi faptul ca litigiul promovat în contencios administrativ şi fiscal nu priveşte chestiuni de drept administrativ, strict legate de procedura de evidenţiere a unor bunuri imobile cu ocazia reorganizării unei staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă, ci se fundamentează pe un conflict de drepturi reale, născut anterior, conflict ce urmează a fi tranşat odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2020

Având în vedere cele de mai sus, instanţa de recurs apreciază că niciuna din criticile invocate de recurenta-reclamantă şi întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate.

În ceea ce priveşte criticile invocate de recurenta-reclamantă întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi care vizează considerente contradictorii ale încheierii, Înalta Curte, în raport şi de argumentele anterior evidenţiate apreciază că aceste critici sunt nefondate.

În concret, recurenta apreciază că motivele care au stat la baza soluţie privind suspendarea cauzei sunt străine de natura cauzei.

Faţă de acest motiv de casare, Înalta Curte reţine că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea sentinţei prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care priveşte unul din motivele pentru care se poate suspenda facultativ cauza dedusă judecăţii.

Din această perspectivă, instanţa de fond a emis o opinie juridică proprie şi a pronunţat o soluţie argumentată juridic, aspect ce contrazice critica recurentei-reclamante, conform căreia argumentele instanţei de fond sunt străine de natura cauzei.

Se constată în contra celor susţinute de recurentă, că instanţa de fond în mod judicios a emis opinia conform căreia soluţia de urmează a se pronunţa în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Călăraşi poate influenţa prezenta cauza, considerente pentru care se impune suspendarea prezentei cauze.

Astfel, Înalta Curte subliniază că pronunţarea unei soluţii care respectă îndeaproape cerinţele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. şi care prezintă în mod clar raţionamentul juridic al judecătorului, inclusiv în situaţia în care soluţia ar urma a fi reformată de către instanţa de control judiciar, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Or, în speţă instanţa de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raţionament juridic faţă de soluţia adoptată, soluţie cu care în raport de argumentele evocate în analiza motivului de casare prevăzut de pct. 8 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., instanţa de recurs este de acord, Înalta Curte apreciază criticile susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva încheierii din data de 24 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva încheierii din data de 24 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 30 martie 2021.