Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1987/2021 AI generated

Maintenance of precious metal marking authorization contingent on statutory retesting and staffing requirements

Case Number Decizia nr. 1987/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeal dismissed the appeal of the plaintiff, upholding the lower court’s decision that rejected the claim, thereby confirming that the company did not retain the right to perform marking operations on precious metals. The dispute concerned the validity of the company's authorization for marking precious metals, which was issued under Emergency Ordinance No. 190/2000 but allegedly lapsed because the company failed to meet the retesting and staffing requirements mandated by the National Authority for Consumer Protection (ANPC) in 2015 and 2016. The Court held that the decisive legal basis was Order No. 104/2015 of the ANPC President, which explicitly required operators authorized between 2004 and 2007 to designate employees for retesting to maintain their authorization; the Court rejected the argument that this order applied only to new applicants or that annual visa renewals exempted the company from these specific regulatory conditions, ruling that the failure to comply with the retesting provision resulted in the loss of the right to perform the specific marking operation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Maintenance of precious metal marking authorization contingent on statutory retesting and staffing requirements: recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
visa renewal of authorization statutory requirement new legal argument legal protection administrative order with continuing effect

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu parata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR admiterea acţiunii şi a se constata că reclamanta are dreptul să efectueze operaţiuni de marcare a bijuteriilor şi obiectelor din metale preţioase şi din aliajele acestora.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 147/2018 din data de 2 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor şi a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 147/2018 din data de 2 iulie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei să se admită cererea de chemare în judecată.

În susţinerea cerererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut următoarele:

Sentinţa instanţei de fond este criticabila deoarece, recurenta-reclamantă susţine că deţine autorizaţia nr. x din data de 03.04.2004 eliberata de către intimata. Aceasta autorizaţie a obtinut-o in baza O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase si pietrelor preţioase in România, aprobata prin Legea nr. 261/2002 cu modificarile şi completările ulterioare şi ale art. 2 şi următoarele din Normele metodologice de aplicare ale acestei Ordonante aprobate prin H.G. nr. 1344/2003 si ea îi da dreptul sa efectuez anumite operaţiuni cu metale preţioase.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Normele metodologice din 18.11.2003: "Autorizarea operaţiunilor cu metale preţioase, cu aliajele acestora si cu pietre preţioase, efectuate de persoane fizice sau juridice ca activităţi permanente ori profesionale, se face pe perioada nedeterminata, de către Autoritatea Naţionala pentru Protectia Consumatorilor". In alin. (2) al aceluiaşi articol susindicat se arata că: "Prin activitate permanenta, in intelesul prezentelor norme, se înţelege acea activitate care se desfăşoară continuu, cu regularitate, in condiţiile reglementate"

Recurenta susţine că după cum se poate observa din cuprinsul autorizaţiei pe care a depus-o în copie (vizele puse pe aceasta), precum şi din textele sus-indicate apreciază că este îndreptăţită să desfăşoare operaţiunile înscrise pe autorizaţia indicata, având activitate permanenta de la obţinerea autorizaţiei in sensul legii si pana in prezent.

Ordinul nr. 104/2015 nu-i este aplicabil, el referindu-se la cei care nu au fost autorizaţi anterior pe perioadă nedeterminata. Printr-un ordin nu poate fi modificata o Ordonanţa de Urgenta.

Dovada in sensul celor de mai sus este faptul ca in anul 2016 i-a fost vizata autorizaţia integral, deşi, după cum susţine intimata, aceasta nu ar fi trebuit vizată integral, ordinul fiind din anul 2015.

Mai mult decât atât, potrivit Normelor metodologice din 18.11.2003 pentru aplicarea O.U.G. nr. 190/2000 în art. 13 si următoarele se arata foarte clar, retragerea autorizaţiei sau a unei operaţiuni de pe aceasta sau suspendarea ei se poate dispune doar prin Ordin (sau decizie) al preşedintelui ANPC care trebuie comunicat titularului autorizaţiei si produce efecte de la data comunicării.

Ori, in cazul de fata nu exista un asemenea ordin, tocmai pentru faptul ca el nu putea fi dat in condiţii de legalitate. Un ultim aspect este si acela ca in nicio dispoziţie legala privitoare la obţinerea autorizaţiei nu se face vorbire de vreo retestare a celui care a obtinut-o, cu excepţia acelui Ordin nr. 104/2015.

În drept recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs prin care au solicitat să se respingă ca nefondat recursul.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 26 octombrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 30 martie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de recurs reţine pe scurt cărecurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a deţinut autorizaţia nr. x din data de 03.04.2004 emisa de către parata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase si pietrelor preţioase.

Pentru menţinerea autorizaţiei pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase, în anul 2015 a fost emis Ordinul preşedintelui ANPC nr. 104/2015 pentru aprobarea condiţiilor în vederea autorizării sau menţinerii autorizaţiei pentru operaţiunea de marcare a metalelor preţioase cu marca de garanţie proprie prevede drept condiţie pentru menţinerea autorizaţiei pentru operaţiunea de marcare a metalelor preţioase promovarea testării organizate de către ANPC în anul 2015.

Înalta Curte reţine că prin critica dezvoltată în cuprinsul cererii de recurs, recurenta a apreciat că acest Ordin nu îi este aplicabil devreme ce autorizaţia s-a a fost emisă în temeiul altui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 190/2000, iar activităţile sale în acest domeniu s-au desfăşurat continuu începând cu anul 2004 şi până în prezent. A mai arătat recurenta că, dispoziţiile Ordinului ANPC nr. 104/2015 nu ii sunt aplicabile, aspect susţinut şi de faptul că în anul 2016 i s-a aplicat viză pe autorizaţie.

Înalta Curte, faţă de prevederile art. 6 din Ordinul Preşedintelui ANRP nr. 104/2015, conform cărora:,,(1) În vederea menţinerii autorizaţiei pentru efectuarea operaţiunii de marcare a metalelor preţioase, operatorii economici autorizaţi în perioada 2004 - 2007 vor depune în termen de 90 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Direcţia metale preţioase, pietre preţioase şi B. din Bucureşti, str. x, dosarul pentru retestarea personalului desemnat să aplice marca de garanţie proprie, ce va conţine următoarele documente:

- cerere de înscriere la testare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin;

- autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, vizată anual, pentru cel puţin una dintre operaţiunile prevăzute la art. 2;

- adeverinţă de stabilire a conţinutului mărcii de garanţie proprie, emisă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;

- proces-verbal de constatare, eliberat de personalul de specialitate al Direcţiei metale preţioase, pietre preţioase şi B., al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, prin care se atestă existenţa dotării tehnice prevăzute la art. 7;

- decizia administratorului pentru desemnarea personalului propriu angajat;

- copia cărţii de identitate sau a altui document echivalent al persoanei desemnate;

- copia contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată al persoanei desemnate;

- fişa de aptitudini a persoanei desemnate, eliberată de medicina muncii.

(2) După data primei testări, organizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, operatorii economici al căror personal a promovat testarea în perioada 2004 - 2007 îşi vor menţine autorizaţia pentru efectuarea operaţiunii de marcare a metalelor preţioase numai în condiţiile prevăzute la art. 3.

(3) Retestarea va consta într-o probă teoretică şi o probă practică.

(4) Vor putea susţine proba practică numai acele persoane care au promovat proba teoretică în condiţiile stabilite prin Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea testării în vederea autorizării sau menţinerii autorizării operaţiunii de marcare cu marca de garanţie proprie a obiectelor şi bijuteriilor din metale preţioase, aprobat prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, denumit în continuare Regulament." Apreciază că toate criticile invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de recurs sunt nefondate.

În speţă se confirmă constatarea conform căreia reclamanta nu a îndeplinit una din condiţiile pentru menţinerea autorizaţiei, respectiv cea a desemnării unei persoane din cadrul societăţii, angajată cu contract individual de muncă care să participe la testarea organizata în anul 2015.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că această obligaţie nu a fost respectată nici la testarea organizată în anul 2016, şi insituită prin Ordinului preşedintelui ANPC 221/15.07.2017, pentru aprobarea condiţiilor în vederea autorizării operaţiunii de marcare a metalelor preţioase cu marca de garanţie proprie în anul 2016, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I din 03.08.2016.

În ceea ce priveşte argumentul invocat de către recurenta-reclamantă conform căruia autorizaţia i-a fost vizată pentru anul 2016, iar intimata-pârâtă a primit taxele pentru viza pe autorizaţie pentru anul 2016 şi 2017, Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanţă în condiţiile în care se confirmă, din poziţia procesuală a recurentei-reclamante şi din înscrisurile depuse în probatoriu, nerespectarea condiţiilor pentru menţinerea autorizaţiei pentru efectuarea operaţiunii de marcare a metalelor preţioase instituite în sarcina operatorilor economici prin Ordinul preşedintelui ANPC nr. 104/2015 şi Ordinul nr. 221/15.07.2017.

Înalta Curte faţă de critica conform căreia, procedura de menţinere nu îi este aplicabilă reclamantei, ci doar operatorilor economici care nu au fost autorizaţi pe perioadă nedeterminată, constată că şi aceasta este o critică nefondată în condiţiile în care Ordinul nr. 104/2015 menţionează clar la art. 6 alin. (1) că procedura vizează menţinerea autorizaţiei pentru efectuarea operaţiunii de marcare a metalelor preţioase, operatorii economici autorizaţi în perioada 2004 – 2007, fără a face precizarea dacă aceasta se referă la operatorii economici cu viză permanentă sau cei cu viză pe perioadă determinată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în susţinerea cererii de recurs, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 147/2018 din data de 2 iulie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2021.