Challenge to CSM resolutions conditioning lead prosecutors’ post-mandate placement on vacant posts; normative acts exclude illegality exception

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 22.05.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârilor secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019 şi, pe fond, a solicitat anularea Hotărârii nr. 644/10.07.2019 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea sa de continuare a activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, după încetarea mandatului în funcţia de prim procuror la această unitate de parchet, începând cu data de 01.01.2020. Totodată, a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă adresată secţiei pentru procurori şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţia pentru procurori, să dispună continuarea activităţii sale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 63/2020 din data de 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii petitului privind anularea răspunsului dat la plângerea prealabilă şi excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a Hotărârilor secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019, invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare.

A respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârilor nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019 emise de Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru procurori.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă în ceea ce priveşte petitul privind anularea răspunsului dat la plângerea prealabilă şi ca nefondată, în ceea ce priveşte petitul de anulare a Hotărârii nr. 644/10.07.2019 emisă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 63/2020 din data de 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recuirsului, casarea în tot a sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei să se admită excepţia de nelegalitate a Hotărârilor nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019 şi admiterea cererii sale de anulare a Hotărârii nr. 644 din 10 iulie 2019 a secţiei pentru Procurori a CSM.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat următoarele critici:

Cu privire la respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelcgalitate a Hotărârilor nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

Prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Braşov a reţinut, în esenţă că, Hotărârile secţiei pentru procurori nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019 reprezintă acte administrative normative, ce nu pot fi atacate decât separat pe calea unei acţiuni în anulare, întrucât conţin reglementări cu caracter general, impersonale, C. proc. civ. efecte erga omnes în cadrul categoriei profesionale ale procurorilor. Totodată, instanţa a reţinut că cele două hotărâri reprezintă acte unilaterale emise în vederea aplicării unitare a art. 51 din Legea 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2001 privind contenciosul administrativ, actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În timp ce actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane. Potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, actele normative reprezintă acea categorie de acte juridice care conţin o regulă, respectiv un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecţi de drept nedeterminaţi. De asemenea, actele administrative individuale sunt acea categorie de acte care urmăreşte stabilizarea unei situaţii juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns şi determinat de subiecţi de drept.

Aşadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor, cât şi în raport de criteriul determinabilitaţii persoanelor cărora li se aplică, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu şi nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produc efecte erga onmes, ci urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept. (I. C. civ..J, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2110/2012, www.x.ro).

În speţă, ambele hotărâri produc efecte juridice faţă de o categorie determinată de magistraţi, fiind aplicabile procurorilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că distincţia între actele administrative individuale şi cele normative se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga onmes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte.

Astfel, cele două hotărâri ale secţiei pentru procurori produc efecte cu privire la o categorie determinată de persoane, respectiv cu privire la corpul profesional al magistraţilor procurori.

În consecinţă, spre deosebire de hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care pot viza întregul corp al magistraţilor judecători şi procurori, producând efecte erga omnes, efectele juridice ale hotărârilor secţiei pentru procurori sunt restrânse, vizând doar magistraţii procurori şi nu pot avea decât natura unor acte juridice administrative individuale. Singurele hotărâri emise de Consiliul Superior al Magistraturii care pot avea natura juridică a unor acte administrative cu caracter normativ sunt cele pronunţate de Plenul Consiliului şi care produc efecte juridice cu privire la întregul corp al magistraţilor.

Cu privire la respingerea acţiunii pe fond, recurentul-reclamant susţine următoarele:

Curtea de Apel Braşov a reţinut că refuzul exprimat de secţia pentru procurori, în cuprinsul Hotărârii nr. 644/10.07.2019, cu privire la cererea de continuare a activităţii formulată de subsemnatul este unul justificat, având în vedere că statistica prezentată în cuprinsul hotărârii atacate arată că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria întorsura Buzăului, unde se solicită continuarea activităţii, nu numai că nu există loc vacant, ci un procuror funcţionează peste schemă.

Totodată instanţa a reţinut că nu poate fi primit argumentul privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la practica administrativă a secţiei pentru Judecători, deoarece nu s-a făcut dovada că magistraţii în cauză s-ar fi aflat în situaţie identică cu reclamantul, respectiv că la instanţele pentru care cererile erau deja admise, schemele erau deja depăşite.

Soluţia instanţei de fond este netemeinică,

Prin Hotărârea nr. 580 din data de 16 septembrie 2014, secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit cu valoare de principiu că "în perioada mandatului de conducere, procurorul poate solicita ca, la încetarea activităţii în funcţia de conducere, conform art. 51 din Legea nr. 303/2004 ţi art. 4 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, să funcţioneze pe un loc de execuţie la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, dacă la acea unitate de parchet există post vacant".

De asemenea, Hotărârea de principiu nr. 136 din data de 05.03.2019 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prevede că: "la încetarea mandatului funcţiei de conducere ca urmare a expirării perioadei, continuarea activităţii procurorului într-o funcţie de execuţie în cadrul parchetului de unde a provenit, să fie constatată printr-un act administrativ intern de către Direcţia de resurse umane - Serviciul de resurse umane pentru parchete, iar în celelalte ipoteze prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, să fie sesizată secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune în consecinţă".

Hotărârile menţionate consolidează o practică potrivit căreia, în situaţia în care, procurorul solicită ca la încetarea funcţiei de conducere să îşi continue activitatea la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, secţia pentru procurori realizează o analiză privitoare la posturile de execuţie vacante, încărcătura parchetelor, precum şi alte criterii obiective, urmând să decidă continuarea activităţii la unitatea de parchet la care procurorul a deţinut funcţia de conducere ori, după caz, la unitatea de parchet de la care provine.

Atât practica instituită de secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi cele două hotărâri menţionate mai sus sunt nelcgalc prin raportare la dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, atât în forma actuală, cât şi în cea anterioară şi au vădit caracter discriminatoriu, întrucât în ceea ce îi priveşte pe judecători, nu există asemenea condiţionări.

În mod greşit a reţinut Curtea de Apel Braşov că nu s-a făcut dovada că magistraţii în cauză s-ar fi aflat în situaţie identică cu subsemnatul, respectiv că la instanţele pentru care cererile erau deja admise, schemele erau deja depăşite. Astfel, conform practicii secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, se dispune în mod automat continuarea activităţii unui judecător căruia i-a expirat mandatul de conducere, la instanţa pentru care acesta optează, cât timp opţiunea acestuia se circumscrie alternativelor oferite de dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi atâta timp a fost exercitată în termen, fără condiţionarea existenţei unor locuri vacante la instanţa pentru care optează judecătorul, respectiv ftră îndeplinirea altor condiţii.

Potrivit aceleiaşi practici, în caz de lipsă a unor posturi vacante la instanţa pentru care a optat judecătorul să îşi continue activitatea după expirarea mandatului de conducere s-a dispus, pentru asigurarea exercitării acestui drept, transferul temporar al unui post de la o altă instanţă (Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 810 din data de 20.06.2019). Apoi, potrivit practicii aceleiaşi secţii, au fost admise în principiu cereri de continuare a activităţii după expirarea mandatului funcţiei de conducere formulate de judecători, la o altă instanţă decât cea de la care provin, chiar dacă la instanţa pentru care au optat nu existau locuri vacante la momentul analizării cererii (Hotărârile secţiei pentru Judecători nr. 592 din data de 15 mai 2018 şi nr. 27 din 17 ianuarie 2017).

Aşadar, prin practica adoptată de secţia pentru judecători s-a consacrat o veritabilă vocaţie a judecătorului de a opta la oricare dintre instanţele la care acesta are dreptul să funcţioneze, la expirarea mandatului de conducere, fără condiţionarea existenţei unor posturi vacante.

Practica celor două Secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui să fie unitară, cât timp dreptul de opţiune al judecătorilor şi al procurilor care au îndeplinit funcţii de conducere este prevăzut de aceeaşi dispoziţie legală, tară nicio diferenţiere sau condiţionare. Dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 stabilesc un regim juridic unic atât pentru judecători, cât şi pentru procurori, prevăzând expres că "/a expirarea mandatului funcţiei de conducere, judecătorii sau procurorii pot ocupa [...] o [...] funcţie [...]". Discriminarea instituită prin practica secţiei pentru procurori încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, care prevăd că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi în faţa autorităţilor publice, Jară privilegii şi fără discriminări. Ca urmare, cât timp legea prevede aceleaşi drepturi destinatarilor ei, ea trebuie aplicată cu aceeaşi unitate de măsură acestora.

Intre situaţia reclamantului şi situaţiile judecătorilor cărora le-au fost admise cererile de continuare a activităţii există identitate perfectă, iar la dosarul cauzei se regăsesc mai multe hotărâri ale secţiei pentru Judecători, prin care magistraţilor judecători le-au fost admise cereri de continuare a activităţii la instanţe unde nu existau posturi vacante Ia momentul analizării cererilor.

În raport cu cele de mai sus, argumentele aduse cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie sunt fondate.

Curtea de Apel Braşov nu a analizat argumentele reclamantului în sensul că hotărârile menţionate adaugă la lege.

Hotărârile secţiei pentru procurori nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019 adaugă la lege, întrucât dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu condiţionează în niciun mod dreptul de opţiune al judecătorului/procurorului căruia urmează să îi expire funcţia de conducere. în consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, la încetarea funcţiei de conducere, opţiunea procurorului de a-şi continua activitatea la o structură de parchet ar trebui să se materializeze într-o hotărâre care să cuprindă o constatare formală, atâta timp cât opţiunea acestuia se circumscrie alternativelor oferite de dispoziţiile menţionate. Prin condiţionarea adăugată prin hotărârile secţiei pentru procurori, se instituie un mecanism administrativ ce restrânge sfera de aplicabilitate a dreptului de opţiune consacrat de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Cele două hotărâri fiind acte administrative individuale, au o forţă juridică inferioară faţă de o lege adoptată de Parlament, aşa cum este Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) liţ. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ se emite în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, iar nu în contra legii. Ca urmare, cele două hotărâri nu pot da o interpretare unei dispoziţii din legea menţionată, care nu rezultă în mod expres din cuprinsul acesteia, astfel încât să restrângă efectele juridice ale acesteia. Actele administrative nu au aptitudinea de a anihila drepturile născute dintr-o lege şi, în orice caz, aplicarea acestora trebuie să nu conducă niciodată către soluţia iraţională a inaplicabilităţii dispoziţiilor actului normativ superior.

În drept, criticile invocate de recurent se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs prin care a solicitat să se respingă ca nefondat recursul.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu privire la situaţia de fapt care a generat starea litigioasă între părţi, instanţa de recurs reţine că recurentul-reclamant este este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din anul 2016, iar în perioada 01.01.2017-31.12.2019 a deţinut funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Întorsura Buzăului.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/08.05.2019, acesta, în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a solcitat ca la expirarea mandatatului de prim-procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, să îşi continue activitatea ca procuror la aceeaşi unitate de parchet.

Prin Hotărârea secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 644/10.07.2019, cererea sa a fost respinsă, având în vedere lipsa locurilor vacante la această unitate de parchet.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 20.09.2019, în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant a formulat plângere prealabilă, prin care a solicitat secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, revocarea hotărârii prin care i-a fost respinsă cererea de continuare a activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, după încetarea mandatului de prim-procuror la această unitate de parchet, iar în şedinţa secţiei pentru procurori din data de 14.11.2019 s-a dispus respingerea cererii sale ca neîntemeiată, răspuns comunicat la data de 28.11.2019 .

În apărarea intereselor sale, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârilor secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019, excepţie pe care instanţa de fond a respins-o ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte criticile invocate în recurs faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate având în vedere următoarele considerente:

Prin Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014, emisă în baza art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit că "în perioada mandatului de conducere, procurorul poate solicita ca, la încetarea activităţii în funcţia de conducere, conform art. 51 din Legea nr. 303/2004 şi art. 4 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, să funcţioneze pe un loc de execuţie la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, dacă la acea unitate de parchet există post vacant şi are dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional, post ce va fi rezervat fără a fi blocată această funcţie de la modalităţile de ocupare prevăzute de lege (promovare, transfer, încetarea activităţii 1a structurile specializate), în cauză fiind incidente prevederile art. 1341 din Legea nr. 304/2004" şi că "prezenta hotărâre se comunică Direcţiei resurse umane şi organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Prin Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 136/05.03.2019, emisă în baza art. 40 alin. (2) lit. q) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit: "constatarea continuării activităţii procurorului într-o funcţie de execuţie în cadrul parchetului de unde a provenit, la încetarea mandatului funcţiei de conducere ca urmare a expirării perioadei, printr-un act administrativ intern de către Direcţia de resurse umane - Serviciul de resurse umane pentru parchete, iar, în celelalte ipoteze prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi cu modificările şi completările ulterioare, sesizarea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune în consecinţă" şi că "prezenta hotărâre se comunică Direcţiei resurse umane şi organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, stabileşte că prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice". Iar potrivit art. 4 alin. (1) şi (4) din aceeaşi lege: "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate", iar "actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege."

Aşadar din textele de lege invocate mai sus, rezultă pe de-o parte că actul administrativ este actul unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. Iar pentru ca o excepţie de nelegalitate a unui act administrativ să fie admisibilă se impune ca acesta să aibă un caracter individual.

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte subliniază că nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice, sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În ceea ce priveşte cele două hotărâri faţă de care s-a formulat excepţie de nelegalitate, instanţa de recurs constată că reprezintă acte administrative cu caracter normativ şi în mod corect a reţinut instanţa de fond că au fost emise în dorinţa aplicării unitare a art. 51 din Legea nr. 303/2004, cu aplicabilitate faţă de categoria profesională a procurorilor.

Faţă de această situaţie, opinia recurentului-reclamant întemeiată pe analogia dintre Hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârile Secţiilor acestuia în sensul că hotărârile secţiilor au caracter individual reprezintă un raţionament juridic forţat în contextul în care cele două hotărâri vizate de excepţia de nelegalitate urmăresc aplicarea unitară a prevederilor art. 51 din Legea nr. 303/2004 în ceea ce priveşte întreaga categorie profesională a procurorilor.

Aşadar, în raport de această situaţie cele două hotărâri nu prezintă caracterul unor acte administrative individuale, considerente pentru care în mod corect instanţa de fond a reţinut că analiza legalităţii Hotărârilor secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014 şi nr. 136/05.03.2019 se poate face doar în cadrul procedurii instituite de prevederile art. 1, 7 alin. (11) şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi nu pe calea excepţie de nelegalitate prevăzută de prevederile art. 4 din aceeaşi lege.

În ceea ce priveşte criticile emise de recurentul-reclamant faţă de soluţia instanţei de fond pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că şi aceste critici sunt nefondate.

În principal, în ceea ce priveşte situaţia particulară a recurentului-reclamant se reţine că situaţiei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, în raport de data formulării cererii de către acesta, respectiv la data de 08.05.2019.

Aşadar, din interpretarea art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, se apreciază că textul de lege instituie un drept de opţiune al titularului funcţiei de conducere de prim procuror ca, la expirarea mandatului, să opteze fie pentru o altă funcţie de conducere la acelaşi parchet, în condiţiile legii, fie pentru o funcţie de execuţie la parchetul pe care l-au condus sau de unde provin.

În cuprinsul prevederilor Hotărârârii secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014, în baza art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit că "în perioada mandatului de conducere, procurorul poate solicita ca, la încetarea activităţii în funcţia de conducere, conform art. 51 din Legea nr. 303/2004 şi art. 4 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, să funcţioneze pe un loc de execuţie la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, dacă la acea unitate de parchet există post vacant şi are dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional, post ce va fi rezervat fără a fi blocată această funcţie de la modalităţile de ocupare prevăzute de lege (promovare, transfer, încetarea activităţii 1a structurile specializate), în cauză fiind incidente prevederile art. 1341 din Legea 304/2004" şi că "prezenta hotărâre se comunică Direcţiei resurse umane şi organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Iar în cuprinsul Hotărârii nr. 136/05.03.2019 emisă în baza art. 40 alin. (2) lit. q) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004 s-a reţinut că: "constatarea continuării activităţii procurorului într-o funcţie de execuţie în cadrul parchetului de unde a provenit, la încetarea mandatului funcţiei de conducere ca urmare a expirării perioadei, printr-un act administrativ intern de către Direcţia de resurse umane - Serviciul de resurse umane pentru parchete, iar, în celelalte ipoteze prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi cu modificările şi completările ulterioare, sesizarea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune în consecinţă" şi că "prezenta hotărâre se comunică Direcţiei resurse umane şi organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Astfel se constată că constată că cele două hotărâri au fost adoptate pentru asigurarea intereselor bunei funcţionări a sistemului judiciar, iar la emiterea Hotărârii secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 644/10.07.2019 hotărârile indicate mai sus au fost luate în considerare.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că la emiterea acestei hotărâri s-a avut în vedere situaţia posturilor din schema Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului şi cea a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Faţă de acest aspect, în mod just s-a reţinut că situaţia statistică prezentată în cuprinsul hotărârii atacate arată că la Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, unde se solicită continuarea activităţii, nu numai că nu există un loc vacant, ci un procuror funcţionează peste schemă. În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut că refuzul exprimat de pârât în raport cu cererea reclamantului este unul justificat astfel că este nefondată cererea de anulare a Hotărârii nr. 644/10.07.2019.

Înalta Curte subliniază totodată, pe lângă situaţia de fapt efectivă, privitoare la complatarea organigramei fiecărui parchet în parte, că prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei şi prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care instituie doar un drept de opţiune al titularului funcţiei de conducere de a rămâne la expirarea mandatului în cadrul acesleiaşi instituţii, opţiune care, nefiind intituită imperativ prin textul de lege trebuie îmtotdeauna coroborată cu alte elemente de fapt, într-o manieră ce sprijină bunul mers al instituţiilor respective.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei civile recurate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în susţinerea cererilor de recurs de ambele părţi, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 63/2020 din data de 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 30 martie 2021.