Dismissal of appeals challenging tax authority's joint and several liability decision against a bank as third-party seized party

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 01.02.2018, reclamanta A., Dublin - Sucursala România a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Casimcea şi Comuna Casimcea prin primar în temeiul art. 281 CPF coroborat cu art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004:

- În principal, anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017, înregistrată la A. sub nr. x/15.06.2017, şi a oricăror acte subsecvente emise în temeiul acesteia şi obligarea la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea acestor acte nelegale. În acest sens a solicitat obligarea pârâtelor la plata cu titlu de despăgubire a sumei estimate provizoriu la 41.971,29 RON, precum şi despăgubiri în cuantum de 0,35%/an din 10.259.750,92 RON şi 100 EUR/trimestru, ce vor fi calculate ulterior de executorul judecătoresc, în temeiul art. 628 alin. (2) C. proc. civ.

- În subsidiar, obligarea Organului fiscal local din cadrul Primăriei comunei Casimcea sau a organului competent conform legii, la soluţionarea Contestaţiei fiscale înregistrată sub nr. x/16 iunie 2016 şi a completării la această Contestaţie, înregistrată sub nr. x/26 iulie 2017;

- Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3343 din data de 13 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a:

- respins ca lipsită de obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăriei Comunei Casimcea;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Comunei Casimcea;

- a respins cererea formulată de reclamanta A., Dublin - Sucursala România, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Casimcea, cu sediul în comuna Casimcea, pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- a calificat excepţia inadmisibilităţii capătului subsidiar de cerere, prin care se solicită obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei fiscale, ca fiind apărare de fond.

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii în pretenţii ca tardiv formulată.

Admite în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comuna Casimcea prin Primar;

Anulează decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017 şi toate actele subsecvente emise în temeiul acesteia.

Admite în parte cererea în pretenţii şi dispune obligarea pârâtei Comuna Casimcea prin Primar să plătească reclamantei sumele de 30.542,76 RON şi 410 euro şi de 9.077,03 RON şi 100 euro, respingând ca neîntemeiate restul pretenţiilor.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea subsidiară formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Organul Fiscal Local din Cadrul Primăriei Comunei Casimcea prin Primar, prin care se solicită obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei fiscale.

Obligă pârâta Comuna Casimcea prin Primar să plătească reclamantei suma de 20.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

A. Împotriva sentinţei civile nr. 3343 din data de 13 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comuna Casimcea prin Primar prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar dacă va rejudeca cauza a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenţii-pârâţi au susţinut următoarele:

Într-o primă critică, pârâţii susţin că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a încălcat mai multe principii fundamentale ale procesului civil, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Instanţa de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În cauză, instanţa de fond a nesocotit rolul său în procesul civil, mulţumindu-se să preia în motivarea foarte sumară doar o interpretare sistematică considerăm noi incorectă, a dispoziţiilor art. 236 alin. (7)-(13). Într-adevăr, potrivit art. 250 C. proc. civ., dovada se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii (legale sau judiciare), mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloace materiale de proba, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

Suţin pârâţii că, instanţa de fond nu a analizat în niciun fel argumentele din cadrul Deciziei de răspundere solidară, actul adminstrativ fiscal supus controlului judiciar, mulţumindu-se doar să interpreteze dispoziţii legale, fără nicio trimitere la actul atacat, apreciind că "toate celelalte susţineri ale părţilor au fost deja analizate implicit, raţionamentul juridic prezentat de curte răspunzând fiecărui motiv ori apărare în parte, explicit ori implicit".

În concluzie, faptul că motivarea sumară a instanţei de fond se fundamentează doar pe câteva idei extrase din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale incidente, nu poate să conducă la concluzia că instanţa a procedat la o examinare a probelor administrate, ceea ce înseamnă că aceasta nu a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Rezultă că există o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., dar şi a art. 20 C. proc. civ., norme de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond a reţinut în hotărârea pronunţată că, "regula generală în materii de obligaţii ale terţului poprit în cadrul executării silite prin poprire prevăzută de către art. 236 alin. (9), Codul de procedură fiscală, este de a face plata de îndată sau după ce creanţa devine exigibilă, excepţie făcând însă executarea silită prin poprirea conturilor bancare ale debitorului pentru care sunt prevăzute dispoziţiile art. 236 alin. (12)-14, situaţie în care se prevede că, potrivit alin. (13), sumele sunt indizponibilizate de la data înfiinţării popririi, băncile având obligaţia să plătească aceste sume în contul indicat în termen de 3 zile de la indisponibilizare." În realitate, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile din Codul de procedură fiscală, interpretarea sa fiind cu totul eronată.

Potrivit art. 236 C. proc. civ. fiscală, recurenţii-pârâţi afirmă că textul prevede că se aplica doar în cazul sesizării băncii potrivit alin. (12) şi doar în acel caz menţionat expres, băncile au obligaţia de a plăti sumele indisponibilizate în termen de 3 zile.

Doar în cazul în care poprirea asupra conturilor bancare este înfiinţată după împlinirea unui termen de 30 de zile de la somaţia de plată, (termen în vigoare la momentul respectiv").

Instanţa de fond nu a analizat corect textele legale aplicabile şi argumentele subscrisei formulate prin întâmpinare, neoferind niciun fel de interpretare la textul legal potrivit căruia poprirea reglementată de către alin. (13) se aplică doar după transmiterea unei somaţii de plată debitorului.

Or, poprirea asigurătorie, anterior înfiinţată, cum este şi în speţa de faţă, devine executorie, de îndată ce creanţa fiscală ajunge la scadenţă/devine exigibilă, fără a fi nevoie de transmiterea unei somaţii de plată şi fără îndeplinirea altei formalităţi. Astfel: "Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (3). în acest caz, organul fiscal transmite terţului poprit o adresa de înfiinţare a popririi executorii"

În ceea ce priveşte obligarea autorităţii locale la plata de despăgubiri, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenţii afirmă că instanţa de fond a reţinut în mod greşi to faptă prejudiciabilă ilicită a subscrisei urmare a căreia a fost cauzat intimatei un prejudiciu. În raport de data emiterii a Scrisorii de garanţie bancară (16.06.2017) şi data depunerii Contestaţiei fiscale (16.06.2016) fapta prejudicabilă ilicită a pârâtei nu există.

Recurenţii-pârâţi în susţinerea cererii de recurs au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

B. Reclamanta, A., Dublin - Sucursala România a formulat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 3343 din data de 13 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat admiterea recursului incident şi casarea soluţiei instanţei de fond privitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului şi cu privire la soluţia de respingere parţială a capătului de cerere privind despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin emiterea Deciziei de atragere a răspunderii solidare, solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi admiterea în integralitate a acestui capăt de cerere.

A mai solicita reclamanta în măsura în care se va admite recursul principal să se dispună următoarele:

- Admiterea recursului incident formulat de A. pentru neanalizarea sau greşita analizare a unor motive de nelegalitate ale Deciziei de atragere a răspunderii solidare;

În cazul admiterii acestui punct subsidiar al recursului incident, solicită instanţei de recurs casarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, fie trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, fie admiterea pe fond a cererii de chemare în judecată;

- Admiterea recursului incident în ce priveşte soluţia primei instanţe cu privire la capătul subsidiar de cerere (privind obligarea Organului fiscal local sau a organului competent la soluţionarea Contestaţiei fiscale formulate de A. în prezentu litigiu).

În legătură cu acest punct subsidiar al prezentului recurs incident, în ipoteza admiterii recursului principal şi a neîndeplinirii condiţiilor art. 281 alin. (5) CPF, solicită instanţei de recurs casarea sentinţei atacate şi obligarea Organului fiscal local sau a organului fiscal competent la soluţionarea Contestaţiei.

În susţinerea capătului principal de cererea al recursului incident, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Comunei Casimcea, recurenta-reclamantă apreciază că prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Comunei Casimcea ca urmare a unei interpretări viciate a cadrului legislativ în materie.

Mai exact, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod greşit că primarul nu poate sta în judecată decât în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale.

Contrar interpretării primei instanţe, nicio dispoziţie legală nu reglementează lipsa de plano a capacităţii sau a calităţii procesuale a primarului, ci doar posibilitatea acestuia de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în instanţă.

Raportat la obiectul acţiunii, consideră recurenta că primarul are calitate procesuală pasivă în nume propriu (iar nu în calitate de reprezentant al unităţii-administrativ teritoriale) fiind (i) conducătorul Organului fiscal local şi (ii) unicul semnatar al actului ce face obiectul acţiunii în anulare, în plus, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001, acesta îndeplineşte atribuţii privind bugetul local. Nu în ultimul rând, A. urmăreşte obţinerea unei hotărâri care să fie opozabilă tuturor entităţilor implicate în procedura de atragere a răspunderii solidare a Băncii, inclusiv Primarului Comunei Casimcea şi care ar fi obligate să pună în executare hotărârea pronunţată în prezenta cauză.

Pentru acest motiv, solicită casarea în parte a sentinţei atacate, în temeiul motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., şi admiterea cererii de chemare în judecată şi în contradictoriu cu Primarul comunei Casimcea.

Cu privire la admiterea în parte a capătului de cerere în despăgubiri, recurenta apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la cererea în pretenţii nu este legală.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea în despăgubiri privind costurile suportate până la momentul pronunţării sentinţei de către A. pentru emiterea scrisorii de garanţie bancară ce a fost depusă la Organul fiscal local pentru suspendarea executării silite a Deciziei atacate, dar a respins solicitarea Băncii de a acorda în continuare despăgubiri pentru prejudiciile viitoare cauzate de Decizia de atragere a răspunderii solidare până la data soluţionării definitive a cauzei. Prima instanţă a respins solicitarea de acordare a prejudiciilor viitoare întrucât a apreciat că producerea acestora nu este neîndoielnică în sensul art. 1385 alin. (2) C. civ. pentru că există posibilitatea ca pârâţii să execute de bunăvoie hotărârea dată în primă instanţă.

Prin dispoziţia nr. 116 din 31 iulie 2018, pârâţii au dispus suspendarea executării silite demarate împotriva A. în baza Deciziei de atragere a răspunderii solidare şi suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de Bancă până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar. Având în vedere comportamentul abuziv al pârâţilor de până acum, A. nu are nicio garanţie şi nici încrederea că Organul fiscal local nu va relua executarea silită înainte de soluţionarea definitivă a prezentului dosar sau că nu va adopta ale măsuri care să genereze din nou prejudicii în patrimoniul Băncii.

Temeinicia recursului şi soluţia solicitată. Pentru evitarea oricărui dubiu, A. nu contestă soluţia primei instanţei de acordare a despăgubirilor constând în costurile suportate de Bancă până la momentul pronunţării soluţiei cuprinse în sentinţa atacată. În schimb, pentru conservarea tuturor drepturilor, A. critică prin prezentul recurs incident soluţia primei instanţe în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu privire la prejudiciile viitoare şi solicită instanţei de recurs să se pronunţe pe fond şi cu privire prejudiciilor suferite de A. după momentul pronunţării soluţiei de către prima instanţă

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă A., Dublin - Sucursala România a depus întâmpinare la cererea de recurs declarată de pârâţi prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 12 octombrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 30 martie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că atât recursul principal, cât şi recursul incident sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că prin adresa nr. x/2.05.2017 emisă de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Casimcea şi semnată de Primar în calitate e conducător al organului fiscal a fost înştiinţată reclamanta că s-a înfiinţat poprirea asigurătorie asupra sumelor de bani datorate de reclamantă debitorului S.C. B. S.R.L., solicitându-i-se reclamantei să comunice dacă datorează cu orice titlu vreo sumă de bani debitorului arătat, sumele urmând a fi reţinute la acest moment pentru a fi virate în contul pârâtei în cazul începerii procedurii de executare silită.

Prin adresa nr. x/8.05.2017 emisă de aceiaşi autoritate i s-a adus la cunoştinţă reclamantei faptul că s-a emis, la 8.05.2017, titlul executoriu pentru debitor astfel că poprirea asigurătorie înfiinţată devine executorie şi îi solicită să plătească de îndată suma reţinută şi cuvenită din conturile debitorului S.C. B. S.R.L., indicând dispoziţiile art. 236 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 207/2015.

Aceasta este înregistrată de reclamantă, potrivit art. 236 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, la 8.05.2017 ora 14:53.

Ulterior, la solicitarea de lămuriri formulată de intimata-reclamantă, recurenta-pârâta a emis adresa nr. x/10.05.2017 prin care i-a adus la cunoştinţă acesteia faptul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 236 alin. (7) şi alin. (9) lit. a) C. proc. civ. fisc., având obligaţia de a plăti de îndată sumele reţinute din conturile debitorului. De asemenea arată expres faptul că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 236 alin. (12) C. proc. civ..fisc.

În aceiaşi zi, la 10.05.2017, pârâta emite şi adresa nr. x prin care îi solicită reclamantei să suspende poprirea executorie potrivit art. 236 alin. (17) C. proc. civ. fisc., fiind depusă de către debitor o scrisoare de garanţie bancară din 9.05.2017.

Ulterior, recurenta-pârâta Comuna Casimcea a emis decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017 prin care decide angajarea răspunderii solidare a reclamantei în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) C. proc. civ..fisc., în vederea realizării în tot/parte a creanţelor fiscale ale debitorului S.C. B. S.R.L.

Pârâta Comuna Casimcea a stabilit prin considerentele deciziei faptul că reclamanta avea obligaţia, în calitate de terţ poprit, să plătească în contul pârâtei de îndată sumele poprite şi nu doar să le indisponibilizeze, nefiind în situaţia în care să beneficieze de termenul de 3 zile pentru plata acestora potrivit art. 236 alin. (13) teza finală C. proc. civ..fisc.

Înalta Curte în ceea ce priveşte prima critică formulată de către recurenta-pârâtă Comuna Casimcea prin Primar conform căreia instanţa de fond nu a respectat la pronuţarea hotărârii o serie de principii ale procesului civil, susţinând că instanţa de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Faţă de criticile invocate în susţinerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs recurenţii-pârâţi au indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de casare ca priveşte încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte reţine că motivul de casare invocat de către recurenţii-pârâţi vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:,,(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat."

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale, iar dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar acest text legal vizează o singură ipoteza de nulitate respectiv, încălcarea formelor procedurale. Totodată trebuie avut în vedere că nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reţine că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, disponibilităţii, dreptului la apărare etc.

În raport de criticile invocate de către recurenţii-pârâţi care privesc cu precădere modalitatea de adminisstrare şi analiză a probelor propuse, se constată că instanţa de fond nu a încălcat niciunul din principiile fundamentale ale procesului civil în pronunţarea sentinţei recurate, astfel că, în integralitate criticile invocate de către pârâţi în susţinerea acestui motiv de casare sunt nefondate.

În ceea ce priveşte critica înemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care vizează greşita interpretare făcută de instanţa de recurs a prevederilor art. 236 alin. (5) - (13) din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte apreciază de asemenea că reprezintă o critică nefondată.

Înalta Curte apreciază ca fiind relevant şi în raport cu apărările făcute de recurenţii-pârâţi în susţinerea motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar şi a celui de la pct. 8 al aceluiaş articol faptul că în mod corect a reţinut instanţa de fond că în prezenta cauză nu se impune analiza legalităţii executării silite prin poprire, deoarece aceasta face obiectul unor contestaţii la executare formulate de către debitor şi terţul poprit, aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în dosarele nr. x/2017 şi y/2017, ci doar legalitatea actului administrativ fiscal supus controlului curţii de reclamanta terţ poprit – decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017.

Recurenţii-pârâţi apreciază în mod greşit că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală, deorece, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că regula generală în materie de obligaţii ale terţului poprit în cadrul executării silite prin poprire, este regula prevăzută de art. 236 alin. (9) C. proc. civ. fisc., şi care impune ca plata să se facă de îndată sau după ce creanţa devine exigibilă pentru sumele de bani datorate debitorului, cu excepţiile prevăzute la art. 236 alin. (12)-(14) C. proc. civ. fisc., privitoare la executarea silită prin poprirea conturilor bancare ale debitorului.

În acest caz potrivit alin. (13) al art. 236 C. proc. civ. fisc.: "În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (12), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în RON şi în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înfiinţare a popririi. Băncile au obligaţia să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile de la indisponibilizare."

Cum în speţă, la data de 8.05.2017 a fost emisă adresa nr. x prin care s-a adus la cunoştinţă titlul executoriu emis pe numele debitorului, această procedură confirmă instituirea unei măsuri de poprire asiguratorie, măsura confirmată legal de prevederile art. 213 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. fisc., conform cărora măsurile asiguratorii:,,(...) pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.", coroborat cu art. 236 alin. (7), conform căruia: "Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (3). În acest caz organul fiscal transmite terţului poprit o adresă de înfiinţare a popririi executorii. Totodată, despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul."

Astfel de la acest moment toate dispoziţiile legale ce reglementează executarea silită prin poprire, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel sunt aplicabile părţilor.

Cum în speţă, intimata-reclamantă avea la dispoziţie un termen de 3 zile în care avea obligaţia de a indisponibiliza sumele faţă de care recurenta-pârâtă a emis titlul executoriu, termen care în interpretarea art. 2553 alin. (1) C. civ. este un termen pe zile libere şi în măsura în care debitorul a depus la data de 10.05.2017 prin adresa nr. x o scrisoare de garanţie, care a condus la suspendarea executării, în mod corect a arătat instanţa de fond că nu se impune angajarea răspunderii solidare a intimatei-reclamante.

În considerarea celor mai sus arătate, instanţa de recurs apreciază ca fiind nefondate criticile invocate de către recurenţii-pârâţi în ceea ce priveşte legalitatea sentinţei recurate în raport cu procedura de indisponibilizare a sumelor datorate de debitor, de către intimata-reclamantă.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor-pârâţi faţă de soluţia instanţei de fond prin care pârâta Comuna Casimcea a fost obligată la plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate reclamantei, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, având în vedere probatoriul administrat în cauză şi prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din înscrisurile propuse în probatoriu, se constată că pentru a obţine suspendarea executării silite a sumei ce face obiectul deciziei contestate, de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017, intimata-reclamantă a depus, potrivit art. 235 C. proc. civ. fisc., o scrisoare de garanţie cu nr. x din 16.06.2017 cu termen de valabilitate 17.07.2018, pentru care a achitat băncii emitente comisioane în valoare totală de 30.542,76 RON şi 410 euro, sume confirmate de anexele depuse la dosarul de fond, reprezentând mod de calcul tranşe de comision şi mesaje SWIFT . În raport cu acest probatoriu, instanţa de recurs apreciază că în mod corect instanţa de fond a admis în parte cererea în pretenţii formulată de intimata-reclamantă.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de reclamantă prin care solicită reformarea sentinţei recurate cu privire la soluţia de admitere în parte, în sensul că în mod greşit instanţa nu a acordat plata şi pentru prejudiciu viitor reprezentând despăgubiri de 0,35% p.a., procent aplicat la suma de 10.259.750,92 RON, şi de 100 euro/trimestru (aferentă sumei de 3.190,99 euro), care se vor plăti de aceasta până la soluţionarea definitivă a litigiului de faţă, Înalta Curte apreciază că este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (1) şi (2) C. civ.: "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (...)" Aşadar în condiţiile în care intimata-pârâtă Comuna Casimcea poate executa de bună voie sentinţa fără a fi necesară o procedură de executare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că prejudiciul invocat de către recurenta-reclamantă nu are un caracter neîndoielnic.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte recursul incident prin care recurenta-reclamantă critică soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a Primarului Comunei Casimcea, apreciază de asemenea că este nefondat.

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată că Primarul Comunei Casimcea în raport cu prevederile art. 17 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. fiscală coroborat cu art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 215/2001 (lege aplicabilă la data introducerii acţiunii) nu poate sta într-un proces în nume propriu, ci doar în calitate de reprezentant al unităţilor administrativ teritoriale pe care le reprezintă în chestiuni care vizează activitatea (drepturile şi obligaţiile) acestora.

În raport de textele de lege indicate mai sus, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Comunei Casimcea în prezentul litigiu.

Înalta Curte, în ceea ce priveşte cererile subsidiare formulate de recurenta-reclamantă A., Dublin - Sucursala România în cuprinsul recursului incident pe care le-a solicitat a fi analizate doar în măsura în care recursul principal va fi admis, apreciind că recursul principal urmează a fi respins ca nefondat şi făcând aplicarea pricipiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., constată că nu se impune analiza criticilor formulate de către reclamantă în suţinerea capetelor de cerere subsidiare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge atât recursul principal declarat de pârâţi, cât şi recursul incident declarat de reclamantă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Comunei Casimcea şi Comuna Casimcea prin primar şi recursul incident declarat de reclamanta A., Dublin - Sucursala România împotriva sentinţei civile nr. 3343 din data de 13 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2021.