Mayor's lease addenda for son's firm upheld as conflict of interest; appeal quashed as unfounded

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 6.04.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună următoarele:

- anularea raportului de evaluare nr. x/18.03.2016, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate;

- obligarea pârâtei la acoperirea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 6254/3.11.2016 Tribunalul Bucureşti, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, SCAF, prin raportare la prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 176/2010 şi art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, SCAF la data de 21.02.2017

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3450 din data de 3 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3450 din data de 3 octombrie 2017a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar în urma rejudecării să se admită contestaţia şi să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/18.03.2016, întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate (ANI).

În susţinerea cererii de recurs, reclamantul a investit instanţa cu două cereri de recurs în care a susţinut următoarele critici:

Prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pentru că a reţinut o altă faptă de conflict de interese (iniţierea unei hotărâri de consiliu local) decât cele reţinute de Agenţia Naţională de Integritate - ANI prin Raportul contestat (semnarea a două acte adiţionale la contracte), depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti, care nu are competenţa legală de a constata conflicte de interese, nici de a extinde obiectul judecăţii la alte fapte decât cele care fac obiectul Raportului contestat.

Procedând astfel, prima instanţă trece şi în sfera puterii legislative, stabilind pe cale judecătorească un nou caz de conflict de interese în cazul primarilor, care nu este prevăzut de lege - art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003. În acest mod, instanţa a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003.

Sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează conflictul de interese, prima instanţă făcând aplicarea unui text de lege care nu este aplicabil în cauză, art. 75 din Legea 393/2004. Abaterea disciplinară a conflictului de interese în cazul primarilor este definită de art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003.

Pârâta ANI a încercat să întemeieze Raportul contestat pe alte prevederi legale, care nu sunt aplicabile în cauză. Din păcate, susţine recurentul deşi a atras atenţia asupra acestei încălcări a legii prin concluziile orale şi scrise, prima instanţă a perpetuat această nelegalitate.

Sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează conflictul de interese, dat fiind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale conflictului de interese în cazul primarului, prevăzut de art. art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003: Reclamantul A. nu a încheiat un act juridic prin care a produs un folos material pentru fiul său, aşa cum se reţine în Raportul contestat.

Recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale, dat fiind că nu a identificat corect care este actul decizional care a dat naştere presupusului folos material. Acest act decizional nu e niciun proiect de hotărâre, nici semnarea actului adiţional.

Iniţierea hotărârii este o operaţiune administrativă care nu produce efecte juridice de sine stătătoar, în lipsa manifestării de voinţă a consiliului local, materializată printr-o hotărâre, proiectul nu produce niciun efect juridic şi, în mod evident, nu poate întemeia răspunderea disciplinară a Recurentului.

Semnarea actului adiţional este o operaţiune administrativă ulterioară adoptării actului decizional, respectiv hotărârea de consiliu local, care nu produce efecte de sine stătătoare, ci doar efectele juridice ale actului decizional.

Consideraţiile primei instanţe privind posibilitatea de a-şi delega atribuţiile pe care o avea primarul arată de fapt inutilitatea sancţionării prezentelor fapte şi că nu putea exista în cauză o influenţare a actului semnării: în cazul delegării, viceprimaru! ar fi făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut primarul şi anume ar fi dus la îndeplinire hotărârea consiliului local, prin semnarea actelor adiţionale.

De asemenea, teoria expusă de prima instanţă potrivit căreia primarul are posibilitatea de a pune în executare în mod selectiv hotărârile consiliului local, doar pe acelea pe care el le consideră legale, contrazice cele mai elementare noţiuni de drept public, cum ar fi prezumţia de legalitate a actelor administrative, şi de funcţionare a autorităţilor locale, în care autoritatea executivă - primarul - pune în executare hotărârile autorităţii deliberative, consiliul local.

În concluzie, având în vedere că nu este îndeplinit unul dintre elementele laturii obiective a abaterii disciplinare a conflictului de interese, şi anume persoana evaluată nu a participat la luarea deciziilor care au produs pretinsele foloase materiale, se impune anularea raportului contestat.

Mai arată reclamantul că, încheierea actului adiţional nr. x/17.07.2015 nu a produs niciun folos material pentru societatea B. S.R.L., având în vedere că actul adiţional în cauză a avut ca obiect majorarea preţului chiriei datorate în baza contractelor de închiriere, iar actul adiţional nr. x/08.10.2014 se referă la un o prelungire ce urma să intre în vigoare la data de 28.10.2016, neproducând efecte până la încheirea Raportului contestat, la 18.03.2016.

Sentinţa recurată suferă, în privinţa identificării folosului material, de aceleaşi defecte ca şi Raportul contestat. Nici în cuprinsul acesteia nu sunt identificate în concret foloasele materiale.

Sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor imperative ce instituie sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor efectuate de Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate - ANI în lucrarea ce a fost finalizată cu Raportul de evaluare contestat, în temeiul art. 13, alin. (2) din Legea 176/2010, dat fiind că solicitările de date şi informaţii de la instituţii au fost efectuate fără informarea persoanei evaluate şi fără invitarea ei pentru a depune un punct de vedere şi, în consecinţă, să dispuneţi anularea Raportului contestat.

Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii

Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.).

Procedura de evaluare a conflictului de interese, prevăzută de Legea 176/2010, în baza căreia a fost emis Raportul contestat, încalcă legislaţia Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara şi alţii.

Sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dispoziţiilor din dreptul Uniunii Europene faţă de normele cuprinse în legislaţia naţională, referitoare la lipsa de efecte juridice, după 1 decembrie 2009, a Deciziei Comisiei Europene 2006/928/CE, precum şi a legislaţiei naţionale de implementare a Deciziei sus-amintite, în speţă Legea 176/2010, drept urmare recurentul a solicitat să se constate că:

Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei (în continuare denumită şi "Decizia MCV") este caducă, lipsită de efecte juridice, începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dat fiind că sus-amintita Decizie nu se poate încadra, nu se mai regăseşte în competenţele Uniunii Europene post-Lisabona;

Având în vedere că Decizia MCV este invalidă, caducă, lipsită de efecte juridice şi legislaţia naţională de implementare a Deciziei MCV, în speţă Legea nr. 176/2010, este, la rândul ei, caducă, lipsită de efecte juridice şi trebuie înlăturată de la aplicare;

Prin înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, procedura de evaluare desfăşurată în privinţa recurentului, inclusiv raportul contestat, rămâne fără temei legal, drept pentru care raportul contestat trebuie anulat, ca fiind nelegal.

A mai susţinut recurentul-reclamant că majoritatea motivelor contestaţiei iniţiale au fost respinse fără o motivare, astfel că sentinţa recurată, prezintă caracterele unei hotărâri nemotivate.

În recursul depus personal de către recurentul-reclamant, pe lângă motivele invocate în recursul depus prin apărătorul ales, reclamantul a mai susţinut şi că prin sentinţa recurată s-au încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii actelor de procedură ale instanţei.

În drept, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 6 şi 8 C. proc. civ., republicat.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 28.08.2018, prin care şi-a exprimat poziţia procesuală în raport cu argumentele prezentate de recurentul-reclamant şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că raportul contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 17.11.2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 22 septembrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi înregistrat sub nr. x/11.03.2016 s-a constatat că reclamantul A., nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, încălcând dispoziţiile art. 76 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţie, coroborate cu dispoziţiile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, întrucât a existat un interes de natură patrimonială pentru fiul său, deoarece în perioada exercitării mandatului de primar al oraşului Zlatna din judeţul Alba, a semnat actele adiţionale cu nr. x/8.10.2014 şi nr. y/17.07.2015 la contractele de închiriere nr. x/26.10.1999 şi y/20.11.2001 încheiate între UAT Zlatna şi S.C. B. S.R.L., societate comercială în cadrul căreia A.,fiul persoanei evaluate, deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic,începând cu data de 17.11.2004.

Din înscrisurile depuse în probatoriu în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a deţinut, începând cu data de 26.06.2012, funcţia de primar al oraşului Zlatna, potrivit încheierii nr. 1202/CC/2012/26.06.2012 pronunţată de Judecătoria Alba-Iulia, iar fiul său A. a deţinut calitatea de adminstrator şi asociat unic al S.C. B. S.R.L. începând cu data de 17.11.2004, inclusiv la data verificărilor efectuate de ANI, astfel cum rezultă din adresa nr. x emisă de ONRC.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect următoarele aspecte de fapt:

Primăria oraşului Zlatna, reprezentată legal de Primarul oraşului Zlatna, în calitate de locator, a încheiat cu S.C. B. S.R.L., reprezentată prin ing. A., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. x/20.11.2001, având ca obiect închirierea spaţiului locativ situat în oraşul Zlatna, strada x nr. 1, compus din 2 încăperi, cu o suprafaţă totală de 69,32 mp.

Ulterior expirării termenului contractual care a fost stabilit iniţial prin contractul de închiriere nr x/20.11.2001, părţile au încheiat mai multe acte adiţionale succesive, prin care au prelungit efectele contractului de închiriere.

Astfel, prin actul adiţional nr. x/10.08.2011 la contractul de închiriere nr. x/20.11.2011 încheiat între Primăria oraşului Zlatna, reprezentată legal de Primarul oraşului Zlatna, în calitate de locator şi S.C. B. S.R.L., în calitate de locatar părţile au prelungit termenul de închiriere până la data de 27.10.2016.

Primăria oraşului Zlatna, reprezentată legal de Primarul oraşului Zlatna, în calitate de locator, a încheiat cu S.C. B. S.R.L., reprezentată prin ing. A., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, fila x, volumul I din dosarul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect închirierea spaţiului locativ situat în oraşul Zlatna,strada x nr. 1, compus din 2 încăperi, cu o suprafaţă totală de 23,4 mp.

Potrivit art. 2 din contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, termenul închirierii a fost de 5 ani, cu începere de la data de 15.10.1999 până la data de 15.10.2004.

Ulterior expirării termenului contractual,care a fost stabilit iniţial, prin contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, părţile au încheiat mai multe acte adiţionale succesive, prin care au prelungit efectele contractului de închiriere.

Prin actul adiţional nr. x/28.09.2004, la contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, încheiat între Primăria oraşului Zlatna, reprezentată legal de Primarul oraşului Zlatna, în calitate de locator şi S.C. B. S.R.L. în calitate de locatar, părţile au prelungit termenul de închiriere până la data de 15.10.2009.

Prin actul adiţional nr. x/23.06.2009, fila x, la contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, încheiat între Primăria oraşului Zlatna, reprezentată legal de Primarul oraşului Zlatna, în calitate de locator şi S.C. B. S.R.L., în calitate de locatar, părţile au prelungit termenul de închiriere până la data de 15.10.2014.

Din inscrisurile prezentate în probatoriu se constată că, contractul de închiriere x/20.11.2001 încheiat între UAT Zlatna şi S.C. B. S.R.L. a fost prelungit, prin acte adiţionale succesive, prin acordul părţilor până la data de 27.10.2016, iar contractul de închiriere nr. x/26.10.1999 încheiat între UAT Zlatna şi S.C. B. S.R.L. a fost prelungit, prin acte adiţionale succesive, prin acordul părţilor până la data de 15.10.2014.

Cu privire la implicarea efectivă a reclamantului în procedura de prelungire a celor două contracte de închiriere, Înalta Curte apreciază ca fiind relevantă procedura demarată de acesta de iniţiere a proiectului de hotărâre de Consiliu Local privind prelungirea cu 2,5 a acestor contracte prin act adiţional astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul de la Tribunalul Bucureşti.

Pornind de la aceste elemente de fapt, Înalta Curte apreciază că raţionamentul-juridic pentru soluţionarea acestei cauze în calea extraordinară de atac trebuie să aibă în vedere modalitatea de interpretare a prevederilor legale care stabilesc incompatibilitatea aleşilor locali în raport de situaţia de fapt concretă, respectiv art. 76 din Legea nr. 161/2003 efectuată de către instanţa de fond.

Înalta Curte trecând la analiza în concret a motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant, constată că toate criticile aduse ca argument în susţinerea lor sunt nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. conform căruia casarea hotărârii recurate se poate cere când instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant oferă o interpretare proprie şi subiectivă a modului de analiză a cauzei, transpus de către instanţa de fond.

În speţă, instanţa de fond nu a reţinut în analiza conflictului de interese altă faptă decât cea pe care a prezentat-o intimata-pârâtă în raportul de evaluare contestat. Pe de altă parte, motivul de casare prevăzut de punctul 4, al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se referă la respectarea unor competenţe jurisdicţionale faţă de principiul separaţiei puterilor în stat şi nu în ceea ce priveşte a modului de interpretare a unei fapte din perspectiva competenţelor instituite în parte, fiecărui organ jurisidicţional.

Or, în cauză, instanţa de fond, în manifestarea competenţelor sale emite o opinie juridică în raport de apărările părţilor şi probatoriul administrat de acestea, astfel că nu se paote vorbi despre o depăşire a atribuţiilor judecătoreşti în ceea ce o priveşte, considerente pentru care criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia casarea sentinţei recurate se poate cere când aceasta încalcă regulile de procedură, Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost invocat în cuprinsul recursului formulat de reclamant personal, însă acesta nu a prezentat şi critici efective care să se circumscrie acestui motiv de casare. Faţă de aceste considerente, instanţa de recurs apreciază că acest motiv de casare este nefondat şi-l va respinge ca atare.

În ceea ce priveşte criticile invocate de recurentul-reclamant întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi care vizează faptul că instanţa de fond nu a analizat motivele prezentate în susţinerea cererii de chemare în judecată, iar faţă de acestea instanţa de fond nu a prezentat propriile motive pentru care a respins cererea, Înalta Curte, analizând această critică şi având în vedere şi cele reţinute mai sus, dar şi cele ce urmează în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) cpt. 8 C. proc. civ. apreciază că aceste critici sunt nefondate.

În concret, recurentul apreciază că instanţa de fond nu a motivat sentinţa pronunţată în raport de argumentele prezentate în apărare.

Faţă de acest motiv de casare, Înalta Curte reţine că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea sentinţei prevederile art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali în raport cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 care precizează atribuţiile alesului local.

Din această perspectivă, instanţa de fond a emis o opinie juridică proprie şi a pronunţat o soluţie argumentată juridic, aspect ce contrazice critica recurentului-reclamant, conform căruia instanţa de fond nu a prezentat motivele pe care se întemeiază soluţia, în raport de argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată.

Se constată în contra celor susţinute de recurent, că instanţa de fond a efectuat o analiză judicioasă a cauzei, raportată la toate elemente de fapt şi de drept aplicabile speţei.

Astfel, Înalta Curte subliniază că pronunţarea unei soluţii care respectă îndeaproape cerinţele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. şi care prezintă în mod clar raţionamentul juridic al judecătorului, inclusiv în situaţia în care soluţia ar urma a fi reformată de către instanţa de control judiciar, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Or, în speţă instanţa de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raţionament juridic faţă de soluţia adoptată, considerente pentru care, criticile susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate, în considerarea celor ce urmează:

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că încălcarea privitoare la conflictul de interese de către reclamant, respectiv a prevederilor art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 şi de art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, rezultă din efectuarea de către acesta a două acte juridice distincte, între care există o legătură de la cauză la efect, în exercitarea funcţiei de primar al oraşului Zlatna.

Aşadar, s-a reţinut că în exercitarea funcţiei sale de primar al oraşului Zlatna, recurentul-reclamant a propus spre adoptare în Consiliul Local Zlatna un proiect de hotărâre care a avut ca obiect, printre altele, prelungirea termenului contractului de închiriere nr. x/20.11.2001 încheiat între UAT Zlatna şi S.C. B. S.R.L., care expira la data de 27.10.2016 şi prelungirea termenului contractului de închiriere nr. x/26.10.1999, încheiat între UAT Zlatna şi S.C. B. S.R.L., care expiră la data de 15.10.2014.

În conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003:

,,(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

Iar în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004:,,(1) Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;"

Înalta Curte analizând cauza din perspectiva celor reţinut e de instanţa de fond raportat la criticile emise prin cererea de recurs de către recurentul-reclamant şi a apărărilor susţinute de intimata-pârâtă constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală prin prisma textelor de lege aplicabile cauzei şi a situaţie de fapt supusă analizei de integritate.

În speţă, se confirmă că în manifestarea obligaţiilor prevăzute de art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, recurentul-reclamant în calitatea sa de primar al oraşului Zlatna a iniţiat un proiect de hotărâre privind prelungirea termenului contractului de închiriere nr. x/20.11.2001 încheiat între UAT Zlatna şi S.C. B. S.R.L., care expira la data de 27.10.2016 şi prelungirea termenului contractului de închiriere nr. x/26.10.1999, încheiat între UAT Zlatna şi S.C. B. S.R.L., care expira la data de 15.10.2014. În urma iniţierii proiectului de hotărâre a consiliului local s-a adoptat de acest for deliberativ al autorităţii publice locale, Consiliul Local Zlatna Hotărârea nr. 80/31.07.2014.

În mod corect a reţinut instanţa de fond în raport cu probatoriul administrat în cauză că recurentul-reclamant a iniţiat adoptarea hotărârii sus-amintite şi ulterior a procedat la semnarea actelor adiţionale nr. x/8.10.2014 şi nr. y/17.07.2015 la contractele de închiriere nr. x/26.10.1999 şi nr. y/20.11.2001, încheiate între UAT Zlatna şi S.C. B. S.R.L., cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 şi a 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004, în condiţiile în care asociat unic şi administrator al respectivei societăţi era fiul acestuia, numitul A..

În ceea ce priveşte criticile emise de către recurentul-reclamant conform cărora iniţierea proiectului de hotărâre care a condus la prelungirea contractelor de închiriere prin actele adţionale sus-amintite ca fiind o procedură ce cade în obligaţiile de serviciu ale primarului, Înalta Curte apreciază că, interpretarea oferită de instanţa de fond acestei situaţii, în sensul că iniţierea procedurii de emitere a unei Hotărâri de Consiliu Local de către primar nu reprezintă o obligaţie imperativă, ci o opţiune este o interpretare corectă.

Înalta Curte în acord cu opinia instanţei de fond subliniază că în vederea adoptării unor hotărâri de consiliul local cu precădere în situaţia de faţă, recurentul-reclamant avea un drept de opţiune şi nu o obligaţie imperativă. În acest sens sunt relevante prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001 conform cărora:,,(6) Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetăţeni. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului." Aşadar, în condiţiile în care alături de primar şi consilierii locali şi chiar cetăţenii pot iniţia proiecte de hotărâri (în acest caz cu respectarea unei proceduri speciale), recurentul-reclamant nu poate justifica în cazul de faţă că nerespectarea prevederilor art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 şi a art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004 în ceea ce priveşte conflictul de interes, a fost cauzată de respectarea unor obligaţii imperative instituite de textul de lege mai sus citat.

Totodată, chiar şi în ceea ce priveşte încheierea actelor adiţionale nr. x/8.10.2014 şi nr. y/17.07.2015 la contractele de închiriere nr. x/26.10.1999 şi nr. y/20.11.2001 prin participarea primarului în calitate de reprezentant al UAT Zlatna reprezintă un argument în plus la încălcarea din partea acestuia a prevederilor art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 şi a art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004 de către acesta.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul acestuia, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3450 din data de 3 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2021.