Judicial assistants' salary equalization upheld; ministry appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 10.10.2017 sub nr. x/2017 reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Teleorman şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a Ordinului nr. 1479/C/24.05.2017, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor ordine de încadrare pentru fiecare dintre contestatori, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, gradaţie, vechime în funcţie, care să includă atât transele de vechime în funcţie, respectiv sporul de fidelitate, precum si majorările de 18% calculate în mod corect, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016 şi Decizia nr. 794/15.12.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, începând cu data de 09.04.2015 şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale, rezultate ca urmare a calculării indemnizaţiei brute lunare prin raportare la nivelul maxim aflat în plată, în raport de o valoare de referinţă de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 la zi (incluzând majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015), în raport de vechimea efectivă în funcţie (fidelitate) precum şi de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate, condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenit, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflaţie, la care să se adauge şi dobânda legală.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2754 din data de 12 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Bucureşti.

- a respins cererea în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii.

- a anulat în parte ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 emis de către pârâtul Ministerul Justiţiei, respectiv în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi.

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantei A. un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de fidelitatea (pentru vechimea în funcţie stabilită prin raportare la toate mandatele de asistent judiciar) şi cea de 10% (prevăzută de Legea nr. 293/2015) şi reclamantei B. un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de fidelitate (pentru vechimea în funcţie stabilită prin raportare la toate mandatele de asistent judiciar) şi cea de 10% (prevăzută de Legea nr. 293/2015).

- a obligat pârâtul Tribunalul Teleorman să plătească fiecărei reclamante să plătească diferenţele salariale rezultate din aplicarea eronată a valorii de referinţă sectorială, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, diferenţele salariale rezultate din aplicarea eronată a majorării de fidelitate începând cu 09.04.2015 la zi, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2754 din data de 12 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect în ceea ce vizează valoarea de referinţă sectorială de 405 RON în condiţiile emiterii Ordinului nr. 2066/C/2018.

Recurentul-pârât a mai susţinut prin cererea de recurs că acordarea majorării indemnizaţiei de încadrare pentru vechimea în funcţie stabilită prin raportare la toate mandatele de asistent judiciar este neîntemeiată.

Instanţa de fond a reţinut că Ministerul Justiţiei avea obligaţia să ţină cont de acest drept salarial la momentul emiterii OMJ nr. 1479/C/2017, având în vedere prevederile Legii nr. 71/2015 şi în special ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Recurentul apreciază că Decizia nr. 794 intervenită la finele anului 2016 nu poate fi reţinută pentru a acorda majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcţiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006. Această decizie poate avea relevanţă cel mult din perspectiva stabilirii nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum se stabileşte în considerente, fără a legitima recunoaşterea ca atare a procentelor astfel cum au fost prevăzute de lege pentru personalul expres şi limitativ enumerat. Observaţia se impune prin prisma faptului că hotărârile judecătoreşti care au fost puse în plată faţă de asistenţii judiciari au acordat despăgubiri.

Pe de altă parte, faţă de invocarea unor hotărâri judecătoreşti prin care unii asistenţi judiciari au obţinut sporul de fidelitate, arată recurentul că prin Decizia nr. 2/19.01.2015 reprezentând hotărâre prealabilă pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) şi ale art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, s-a stabilit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că,,{...) punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariate nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi."

Astfel, susţine că legea excludea asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcţie, tocmai în ideea că aceştia sunt numiţi pe o perioadă determinată, de 5 ani, fiind deci un mandat limitat care era incompatibil cu fidelizarea (sporul de fidelitate indiferent de cuantum) în sistemul justiţiei.

O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei a prevăzut în forma anterioară adoptării Legii nr. 330/2009, dreptul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi de a beneficia, în raport cu vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară, calculată în procente.

Raţiunile pentru care legislaţia excludea asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcţie (sporul de fidelitate) au fost legate de faptul că asistenţii judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraţilor, cu un statut diferit, care justifică şi o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salariat.

În acelaşi timp, a fost avut în vedere şi istoricul şi scopul înfiinţării instituţiei "asistenţilor judiciari" şi rolul lor în cadrul completelor de judecată. Acest rol vizează participarea partenerilor sociali la judecarea cauzelor privind relaţiile de muncă, atât pentru asigurarea unei transparenţe şi a unui echilibru între cele trei părţi implicate în dialogul social: statul, sindicatele şi patronatele, cât şi pentru faptul că asistenţii judiciari sunt fini cunoscători ai realităţilor care privesc relaţiile de muncă, asistând instanţa de judecată la soluţionarea acestor cauze care au o anumită specificitate. Ca urmare, ideea esenţială avută în vedere a fost participarea partenerilor sociali, alături de stat, la administrarea actului de justiţie în materie de muncă şi asigurări sociale.

Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă determinată (5 ani), iar prin esenţa şi natura funcţiei lor, nu sunt independenţi. Potrivit art. 110 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani".

Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea pentru asistenţii judiciari a drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiţiei, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei. La momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcţie pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem: respectiv de la 3 la 5 ani, faptul că acelaşi asistent judiciar obţine ulterior un alt mandat de 5 ani nefiind relevant atât timp cât fidelizarea e incompatibilă cu noţiunea de mandat.

Astfel, înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenţilor judiciari nu era reglementat, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor2, respectiv Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (Capitolul 4, art. 16 şi art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate. Menţionăm însă că Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariaţi (deci nici asistenţilor judiciari) în ceea ce priveşte stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum şi ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare. Aşadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi al Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcţie, grad şi gradaţie, pe clase de salarizare.

în ceea ce priveşte asistenţii judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere dispoziţie art. 16 din Capitolul VIII - "Reglementării specifice personalului din sistemul justiţiei", din Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie", la Legea - cadru nr. 284/2010.

Conform alin. (1) al acestui articol "(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Potrivit Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin OMFP nr. 77/2011: "Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcţia de asistent judiciar se reîncadrează în aceeaşi funcţie si gradaţie, stabilindu-se clasa de salarizare în raport de vechimea în funcţie prevăzută la art. 16 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcţie de la 3 la 5 ani şi o vechime în muncă de peste 20 de ani, clasa de salarizare este 100). Asistenţii judiciari se pot încadra până la clasa maximă de salarizare 100."

Pct. III. A. din Ordinul comun MMFPS şi MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prevede "Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradaţie superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariuljde bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulţit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază".

De altfel, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale s-a raportat la un nivel maxim al salariului corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă de salarizare şi gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate în cadrul aceleaşi categorii profesionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. Comparaţia trebuie făcută astfel, exclusiv în cadrul categoriei asistenţilor judiciari în limitele prevăzute pentru aceştia (0-3 ani, 3-5 ani), iar nu cu încălcarea legii.

Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la art. 16 alin{1) cap VIII al Anexei V din lege.

În drept, recurentul-pârât a formulat critici ce se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07 ianuarie 2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 26 octombrie 2021, iar ulterior acest termen a fost preschimbat prin încheierea din 17 aprilie 2019 la 30 martie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte prima critică invocată de recurentul-pârât conform căreia pretenţii intimatelor-reclamante privitoare la majorarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON sunt rămase fără obiect devreme ce Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, strict în ceea ce priveşte elementele de probatoriu administrate în prezenta cauza.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză, recurentul-pârât nu a depus Ordinul nr. 2066/C/2018 la care acesta face referire, considerente pentru care această apărare nu este întemeiată şi va fi respinsă ca atare.

În analiza celorlalte critici privitoare la majorarea indemnizaţiei de încadrare pentru vechimea în funcţie, stabilită prin raportare la toate mandatele de asistent judiciar, Înalta Curte apreciază că acestea sunt de asemenea neîntemeiate.

Reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat: anularea în parte a Ordinului nr. 1479/C/24.05.2017 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţie să emită un nou ordin de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare brute lunare pentru acestea, care să aibă în vedere raportarea la VRS în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, iar, începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 30.11.2015, prin raportare la VRS în cuantum de 445,5 RON; obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Teleorman la plata diferenţei dintre venitul calculat anterior şi cel efectiv primit, diferenţă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective.

Înalta Curte reţine că, salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 şi a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Prin această lege a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014.

Dispoziţiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile magistraţilor si personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, inclusiv asistenţilor judiciari.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 434 din 9 iunie 2016.

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016.

Prin aceste texte introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, în cadrul aplicării O.U.G. nr. 57/2015 (astfel cum a fost iniţial modificată prin O.U.G. nr. 20/2016), Guvernul a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizaţiilor, raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

La articolul 1, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

,,(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) şi (12), cu următorul cuprins:

,,(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, instanţa de fond a constatat în mod corect că egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât, din acest punct de vede critica pârâtului apare ca nefondată.

Potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, reţinând următoarele:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, instanţa de fond a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Înalta Curte apreciază că fiind relevantă cauzei deduse judecăţii şi jurisprudenţa în materie, astfel, prin sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 2369 din 22 iunie 2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015», această sentinţă producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie".

În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa constantă a celorlalte instanţe, prin care s-a reţinut data de 09.04.2015 pentru acordarea valorii de referinţă de 405 RON, de exemplu sentinţa civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj şi sentinţa civilă nr. 2194 din 15 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, precum şi recomandarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din şedinţa din data de 4 iulie 2017, în sensul aplicării de către ordonatorii de credite, în mod unitar, a unei valori de referinţă sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţională "Justiţie", începând cu data de 09.04.2015, şi în cuantum de 405 RON + 10%, începând cu data de 01.12.2015, în raport cu specificul fiecărei instituţii.

Faţă de situaţia dedusă judecăţii, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că prin ordinul nr. 1479/C/24.05.2017, intimatul-pârâtul a stabilit indemnizaţia în raport de o vechime în funcţie de 0-3 ani, fără aplicarea majorării de fidelitatea (pentru vechimea în funcţie stabilită prin raportare la toate mandatele de asistent judiciar) a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, ce a fost recunoscută prin hotărâri judecătoreşti irevocabile altor colegi al reclamantelor asistenţi judiciari, dovadă fiind hotărârile judecătoreşti de la filele x (dosar Curtea de Apel Piteşti).

Intimatul avea obligaţia să ţină cont de acest drept salarial la momentul emiterii ordinului nr. 1479/C/24.05.2017, având în vedere prevederile Legii nr. 71/2015 şi, în special, ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuind să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2754 din data de 12 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti –Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2021.