Admissibility of unconstitutionality exception regarding attachment of movables in disciplinary judicial complaint proceedings under Law 47/1992

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

La data de 9 septembrie 2020, în cadrul dosarului nr. x/2017 recurentul-reclamant A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 460 din vechiul C. proc. civ.

În cadrul dosarului nr. x/2017 s-a soluţionat contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 24.10.2017 sub nr. x/2017*, prin care reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfiinţarea/anularea Rezoluţiei inspectorului şef din 06.09.2017 dispusă în lucrarea nr. x/2017, desfiinţarea/anularea Rezoluţiei de clasare a inspectorului judiciar din 27.07.2017, dispusă în lucrarea nr. x/2017, să se admită sesizarea disciplinară formulată cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare de către judecător B. şi C. în dosar nr. x/2013 apel - Tribunalul Specializat Cluj, soluţionat prin decizia civilă nr. 761/26.10.2015, să se dispună începerea cercetării disciplinare şi sesizarea C.S.M. cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare de către judecător B. şi C. în dosar nr. x/2013 apel şi în legătură cu motivarea şi pronunţarea abuzivă a deciziei civile nr. 761/26.10.2015 din aceleaşi dosar nr. x/2013 apel a Tribunalului Specializat Cluj, în toate ipotezele amintite mai sus să se dispună începerea cercetării disciplinare şi sesizarea C.S.M. privind exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă privind pronunţarea complet abuzivă a deciziei civile nr. 761/26.10.2015 cât şi cu privire la alte abateri disciplinare sesizate de către reclamant sau constatate de către Inspecţia Judiciară.

Cauza pe fond a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. şi C., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal contestatorul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în faţa instanţei de recurs, recurentul-reclamant a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia sus-amintită.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionalitate

Prin încheierea din 03.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 din vechiul C. proc. civ., formulată de recurentul-reclamant A., ca inadmisibilă.

III. Calea de atac formulată împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare Curţii Consituţionale

Împotriva încheierii din 03.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, a formulat recurs, reclamantul A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv a Curţii Constituţionale, apreciind că această instanţă fiind singura care se poate pronunţa asupra inadmisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate.

De asemenea apreciază că instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurentul mai susţine şi că instanţa a pornunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicare greşită a normelor de drept material, reiterând aceeaşi idee conform căreia Curtea Constituţională este unica şi singura autoritate de drept care poate decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Totodată a susţinut recurentul că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

IV. Apărarea formulată în cauză

Initmata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare la 18.03.2021 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

V. Soluţia Înaltei Curţi faţă de recursul formulat împotriva încheierii din 03.02.2021

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat din perspectiva considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

În critica sentinţei recurate, reclamantul a invocat un prim motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi a emis critici în susţinerea acestui motiv, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca neconcludente în susţinerea acestui motiv de casare. Cu toate acestea recurentul-reclamant apreciază că instanţa investită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a pronunţat o hotărâre nemotivată, contradictorie şi străina de natura cauzei.

Instanţa de recurs, faţă de această opinie, reţine următoarele:

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea sentinţei prevederile Legii nr. 47/1992, care consifenţesc procedura de soluţionare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Din această perspectivă, instanţa de fond a emis o opinie juridică proprie şi a pronunţat o soluţie argumentată juridic, aspect ce contrazice critica recurentului-reclamant.

Astfel, Înalta Curte subliniază că pronunţarea unei soluţii care respectă îndeaproape cerinţele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. şi care prezintă în mod clar raţionamentul juridic al judecătorului, inclusiv în situaţia în care soluţia ar urma a a fi reformată de către instanţa de control judiciar, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Or, în speţă instanţa de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raţionament juridic faţă de soluţia adoptată, considerente pentru care criticile susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., respectiv cele care vizează raţionamentul recurentului conform căruia s-a încălcat norme de competenţă de ordine publică a altei instanţe, în sensul că doar Curtea Constituţională este în măsură să decidă asupra inadmisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate, şi că s-au încălcat astfel reguli de procedură care atrag nulitatea hotărârii, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Recurentul-reclamant se află într-o eroare de raţionament logico-juridic şi confundă procedura de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale stabilită prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu procedura de soluţionare efectivă a cererii de constatare a neconstitoţionalităţii unei norme juridice cuprinse într-o lege sau ordonanţă, procedură prevăzută la art. 30 şi 31 din aceeaşi lege.

Or, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate, instanţa investită cu astfel de cerere are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate imperativ stabilite de lege la alin. (1) - (3) ale art. 29. În speţă, instanţa investită cu această cerere, fără a efectua un control efectiv de constituţionalitate a respectat întocmai procedura prevăzută la art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că nu există argumente logice în critica recurentului prin care susţine că instanţa a încălcat competenţa de ordine publică la soluţionarea cererii care aparţine Curţii Constituţionale.

Înalta Curte concluzionează că, instanţa investită cu cererea de sesizare verifică numai îndeplinirea condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi este obligată să se pronunţe asupra îndeplinirii acestor condiţii printr-o încheiere, acest act procedural fiind în concret actul de sesizare al CCR, iar controlul efectiv de constituţionalitate aparţine exclusiv Curţii Constituţionale. Pentru aceste considerente şi constatând că instanţa investită cu cererea de sesizare a efectuat doar analiza condiţiilor pentru care se poate investi instanţa de control constituţional, Înalta Curte constată că şi aceste critici întemeiate pe motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material sunt deasemeni neîntemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor mai sus citate, rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte reţine că faţă de condiţiile enumerate mai sus, şi textul de lege vizat de controlul de constituţionalitate solicitat de reclamant, în mod just instanţa a reţinut că, în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prevederile art. 460 din vechiul C. proc. civ., privesc procedura de popriere ca modalitate de urmărire silită a bunurilor mobile, în timp ce cauza dedusă judecăţii are ca obiect o acţiune, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei de contencios administrativ şi fiscal (24.10.2017), acţiune care vizează examinarea legalităţii unei rezoluţii de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind nemulţumirea sa faţă de modul de instrumentare şi soluţionare a dosarelor nr. x/2011, y/2012, z/2010, w/2016 înregistrate pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosarele nr. x/2011, y/2011, z/2011, w/2013, t/2012, s/2012/al înregistrate pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Cluj şi dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti.

Faţă de această constatare, în mod corect a reţinut instanţa investită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 460 vechiul C. proc. civ., ca nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Recurentul-reclamant a învocat în susţinerea cererii sale de recurs şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. fără indicat în mod cncret critici în susţinerea acestui motiv de casare. În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este neîntemeiat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 3 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 3 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2021.