Eligibility of project management expenses under 5% cap and admissibility of ex-post correction of approved reimbursements

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iulie 2015, astfel cum a fost precizată în sensul îndreptării erorii materiale, reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, a solicitat: - anularea Deciziei nr. x/04.02.2015 de respingere a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare; - anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.11.2014 emis de OIPOSDRU-MEN; - să se constate eligibilă suma în cuantum de 271.047,03 RON, reprezentând cheltuieli de management ale proiectului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 113 din 15 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele măsuri:

- a admis în parte acţiunea precizată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar în cadrul Programului Operaţional "Capital uman";

- a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. OI/9219/SJCSN din 19.11.2014 şi Decizia nr. OI/166/ES din 04.02.2015;

- a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea ca fiind eligibilă a sumei de 271.047,03 RON, reprezentând cheltuieli de management ale proiectului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta Universitatea din Craiova cât şi pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale- Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman.

În motivarea recursului său recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul-pârât arată că prin sentinţa atacată au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (respectiv Decizia 380 B/05.09.2008), s-a pronunţat pe cale de dispoziţii generale sau chiar în lipsa lor, ignorând cadrul procesual al litigiului cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6) din C. proc. civ. (în condiţiile în care OIPOCU MEN nu putea da o altă interpretare decât cea care reiese din actele existente la dosarul cauzei, cu atât mai puţin să dea o interpretare în sensul dorit/considerat/opinat de Universitatea din Craiova si nici nu ar fi putut în implementarea proiectului trage concluzii legate de modul în care reclamanta considera calitatea unora din persoanele angajate în implementarea proiectului ca experţi pe termen lung/scurt şi nici bănui că ar fi în prezenta unor erori materiale apărute la momentul elaborării) şi, de asemenea, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin anularea unui act administrativ fără să existe motive propriu-zise de nulitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurentul-pârât susţine că în mod greşit prin sentinţă a fost anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare în condiţiile în care obiectul acţiunii în anulare nu poate fi decât decizia de soluţionare a contestaţiei în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât arată că hotărârea este nemotivată, instanţa preluând încă o dată ad litteram susţinerile reclamantei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât arată că situaţia generatoare de neregulă, aşa cum a fost definită prin art. 11 din contractul de finanţare a avut la baza constatarea, atât de către Serviciul Verificare Proiecte Finanţate cât şi de către structura de control din cadrul OIPOCU MEN, a faptului că în implementarea proiectului cheltuielile de management al proiectului au depăşit plafonul maxim de 5% calculat/raportat la valoarea totală a burselor cu doctoranzii acordate.

Cauza principala a producerii acestei nereguli este generată de omisiunea Universităţii din Craiova de a-şi actualiza în conformitate cu prevederile art. 9 lit. A) alin. (1O) şi alin. (1 1) informaţiile cuprinse la secţiunea 2.8 Managementul proiectului din Cererea de finanţare şi sau informaţiile cuprinse în. Anexa 1 din 11.09.2008- Lista Echipă de management şi Echipa de experţi pe termen lung. Documentele ce au stat la baza neregulii constatate, sunt chiar documentele depuse/transmise de către reclamantă, respectiv:

• Anexa 1 Cererea de finanţare nr. x subsecţiunea 2.8. Managementul proiectului şi metodologia de implementare, unde reclamantă, singură, a detaliat echipa de management şi experţii (pe termen lung şi pe termen scurt) responsabili pentru realizarea unei/unor activităţi în cadrul proiectului: Managementul proiectului se realizează pe două niveluri:

• Art. 1 din Decizia nr. 380/B/05.09.200S (emisă în baza adresei cu nr. x/02.09.2008) prin care se stabileşte aprobarea componenţei echipei de management a proiectului x în următoarea componenţă:

• Anexa 1 - Listă Echipă de management şi Echipă experţi pe termen lung din 11.09.2008 (detaliere a celor înscrise la subsecţiunea 2.8 - Managementul proiectului - document depus în faza de precontractare care vorbeşte doar de persoane angajate în echipa de management a proiectului).

În lipsa oricăror alte documente cu valoare juridică ~ modificări contractuale iniţiate conform prevederilor contractului de finanţare - prin care să se fi făcut îndreptarea erorilor materiale, de forma, invocate de reclamantă autoritatea nu putea da altă interpretare decât cea care reiese din actele existente la dosarul cauzei, cu atât mai puţin să dea o interpretare în sensul dorit/considerat/opinat de Universitatea din Craiova şi nici nu ar fi putut în implementarea proiectului trage concluzii legate de modul în care reclamanta considera calitatea unora din persoanele angajate în implementarea proiectului (echipa management/experţi pe termen lung/experţi pe termen scurt).

În cauză a formulat recurs şi reclamanta Universitatea din Craiova, aceasta criticând soluţia atât sub aspectul respingerii în parte a cererii cât şi cu privire la considerentele prin care a fost respinsă critica referitoare la validitatea cheltuielilor de personal în cadrul cererilor de rambursare anterioare nr. 1-7.

În opinia recurentei-reclamante, hotărârea atacată prezintă o motivare contradictorie şi există contradicţii între motivare şi soluţia pronunţată.

Aceasta susţine că odată ce s-a constatat că interpretarea care a stat la baza emiterii actelor administrative este eronată iar acestea sunt anulate, efectul era şi constatarea eligibilităţii cheltuielilor, odată ce acestea au fost stabilite prin raportare la interpretarea corectă a subsecţiunii 2.8 din Cererea de finanţare şi a celorlalte acte care au stat la baza acesteia din urmă.

Mai mult, în mod greşit instanţa de fond apreciază în considerente că se impune recalcularea sumelor, în contextul în care aceasta nu s-a cerut de către niciuna dintre părţi şi, mai mult, în dispozitiv nu există o astfel de soluţie de recalculare.

Instanţa învestită cu soluţionarea cauzei era cea care trebuia să efectueze şi respectiva recalculare, care de altfel implică includerea în sfera cheltuielilor eligibile şi pe acelea înlăturate de intimate în temeiul unei interpretări constatată deja ca fiind eronată. Practic, instanţa de fond a pronunţat doar parţial soluţia asupra litigiului de faţă şi nu a continuat raţionamentul asupra eligibilităţii cheltuielilor.

În opinia recurentei-reclamante considerentele hotărârii sunt contradictorii şi pentru faptul că, pe de-o parte, constată întemeiate criticile referitoare la greşita interpretare a Subsecţiunii 2.8 de către intimate, însă, pe de altă parte, apreciază neîntemeiat motivul referitor la validarea anterioară a cheltuielilor cu personalul de către intimată. Or cele două motive au în realitate aceeaşi premisă, respectiv, modul de interpretare a Subsecţiunii 2.8, raportat la documentele depuse.

Un alt motiv de casare se referă la încălcarea normelor de drept material. Recurenta reclamantă afirmă că hotărârea sub aspectul respingerii în parte a cererii de chemare în judecată şi considerentele sub aspectul respingerii criticii privind validarea cheltuielilor cu personalul în cadrul cererilor de rambursare nr. x sunt date cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 1324-1325 C. civ. (privind actele juridice unilaterale), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 (privind controlul eligibilităţii cheltuielilor) şi aplicarea greşită a principiului aşteptărilor legitime.

Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că toate cheltuielile cu personalul din cadrul cererilor de rambursare depuse au fost validate de către ofiţerii care le-au verificat, astfel că acordul dat anterior cu privire la eligibilitatea acestora reprezintă un act juridic unilateral al intimatei. Odată ce acesta şi-a produs efecte juridice, în sensul constatării eligibilităţii cu toate consecinţele ce decurg, intimata nu mai poate reveni asupra acestuia.

Se mai susţine că instanţa nu a avut sub acest aspect în vedere că la stabilirea eligibilităţii nu este important doar modul de calcul (de exemplu, în speţă 5% din cuantumul burselor doctoranzilor), ci şi nivelul valoric maxim admis (în cazul acesta, 5% din cuantumul burselor doctoranzilor aprobat în actul adiţional nr. x, şi anul 3.703.700 RON; în urma calculelor rezultă un nivel valoric maxim admis de 185.185 RON).

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere premisa dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 întrucât instanţa de fond a apreciat în mod greşit că se impune excluderea de la rambursare a acestor cheltuieli, deoarece nu ar respecta condiţiile de legalitate, deşi realitatea este că acestea sunt cheltuieli legale şi au şi fost considerate legale anterior, cu ocazia verificărilor ofiţerilor abilitaţi.

Recurenta-reclamantă invocă şi încălcarea aşteptărilor legitime ale sale prin aplicarea inconsecventă a normelor legale.

4. Apărările formulate în cauză.

Recurentul-pârât a formulat întâmpinare solicitând, în primul rând, anularea recursului recurentei-reclamante ca nemotivat întrucât prin recurs se reia motivarea cererii de chemare în judecată, aceste aspecte fiind analizate de instanţa de fond.

În subsidiar se afirmă că recursul este nefondat, recurentul-pârât reluând, în esenţă, argumentele invocate în cadrul propriului recurs.

La rândul său, recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului recurentului-pârât ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti recurenta-reclamantă afirmă că motivele invocate de către recurentul-pârât se referă, de fapt, la greşita interpretare de către instanţa de fond a unor înscrisuri ceea ce nu se încadrează la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.. Nu se verifică nici motivul referitor la încălcarea dreptului la un proces echitabil, nulitatea actelor putând fi şi virtuală astfel încât anularea nu este condiţionată de identificarea unui motiv de nulitate dintre cele menţionate de către recurentul-reclamant.

În ceea ce priveşte motivul de casare referitor la încălcarea regulilor de procedură, recurenta-reclamantă arată că, pe de o parte, recurentul-pârât nu a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere privind procesul-verbal de constatare a neregulilor în faţa instanţei de fond şi, pe de altă parte, norma legală invocată nu limitează obiectul acţiunii judiciare doar la decizia de soluţionare a contestaţiei întrucât, într-o astfel de situaţie ar fi imposibil să se obţină anularea procesului-verbal care este actul vătămător.

În ceea ce priveşte motivul de casare referitor la nemotivarea sentinţei, recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de fond a făcut o amplă analiză a motivelor cererii de chemare în judecată indicând, pentru acestea motivele de temeinicie sau de netemeinicie.

Cât priveşte încălcarea normelor de drept material, recurenta-reclamantă reia susţinerile din acţiune referitoare la componenţa echipei de management.

II Soluţia Înaltei Curţi cu privire la recursurile formulate

Cu privire la nulitatea recursului recurentei-reclamante constată că această excepţie este neîntemeiată, recurenta-reclamantă indicând motive care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cadrul recursului său recurenta-reclamantă nu s-a limitat la reluarea motivelor din cuprinsul acţiunii ci a formulat critici concrete raportate la conţinutul sentinţei atacate pe care a criticat-o inclusiv sub aspectul modului în care a fost motivată soluţia.

În ceea ce priveşte fondul recursului recurentului-pârât Înalta Curte constată următoarele:

Criticile formulate de recurentul-pârât şi subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 sunt neîntemeiate.

Motivele concrete invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. nu au legătură cu limitele puterii judecătoreşti ci partea exprimă nemulţumiri legate de modul în care instanţa de fond a valorificat materialul probator şi a aplicat dispoziţiile legale. De altfel, aceste critici au fost reluate în cadrul ultimului motiv de recurs referitor la încălcarea normelor de drept material.

Cât priveşte încălcarea normelor de procedură, Înalta Curte constată că într-adevăr, potrivit O.U.G. nr. 66/2011 obiectul acţiunii judiciare îl constituie, din punct de vedere formal, decizia de soluţionare a contestaţiei administrative însă acest lucru nu înseamnă că în cadrul unei astfel de acţiuni nu se analizează şi legalitatea procesului-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare. În fapt, actul producător de efecte juridice şi care este apt să vatăme interese ale reclamatei este tocmai acest proces-verbal de constatare a neregulii, decizia de soluţionare a contestaţiei fiind, la rândul său, doar o analiză a organului administrativ cu privire la legalitatea aceluiaşi proces-verbal.

În ceea ce priveşte nemotivarea sentinţei, Înalta Curte constată că toate criticile recurentului pârât pe acest aspect sunt întemeiate, argumentele instanţei de fond în susţinerea soluţiei de anulare a actelor atacate fiind preluate în mod necritic, din cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care o sentinţă anterioară pronunţată în prezentul litigiu a fost casată pentru acelaşi motiv. Instanţa de fond nu doar că a pronunţat o soluţie de anulare a actelor atacate fără să arate motivele proprii în susţinerea acesteia dar a nesocotit şi dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare nr. 1845/1099/54/2015 prin care i se cerea să procedeze "la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările opuse de pârât şi la mijloacele de probă administratei în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond ale cauzei".

Pe de altă parte, în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ. şi art. 20 din legea nr. 554/2004 instanţa de recurs nu are posibilitatea să caseze şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă decât o singură dată în cursul procesului. Cum în cadrul prezentului litigiu o sentinţă anterioară a fost deja casată pentru acelaşi motiv Înalta Curte va analiza pe fond cauza, nemaifiind posibilă o nouă trimitere la prima instanţă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit Ghidului solicitantului paragraful 14.5.6 "Cheltuielile de management ale proiectului nu pot depăşi 5% din cuantumul burselor doctorale.". În ceea ce priveşte noţiunea de cheltuieli de management ale proiectului, se precizează în Corrigendum nr. 2 la Ghidul solicitantului nr. 6 Burse doctorale următoarele: "Cheltuielile de management ale proiectului cuprind cheltuielile cu personalul implicat în echipa de management a proiectului şi cheltuielile cuprinse în categoria cheltuieli aferente managementului de proiect".

Or, analizând subsecţiunea 2.8 din cererea de finanţare se constată că, potrivit solicitării formulate de reclamantă, managementul de proiect se realizează pe două niveluri. Pe primul nivel sunt menţionaţi managerul de proiect, responsabilul financiar şi consilierul juridic. Tot la primul nivel este cuprins şi biroul de management al proiectului care este alcătuit dintr-un responsabil cu activităţi de comunicare-informare şi doi secretari de proiect. Cel de-al doilea nivel este format din nivelul conducerii activităţii proiectului.

Această structură prin care se realizează managementul proiectului a fost preluată în Decizia 380 B/05.09.2008 prin care se aprobă componenţei echipei de management a proiectului x după cum urmează:

"1. Prof. univ. cir. Ing. A. — Manager de proiect

2. Lect. Univ. dr. B. - Responsabil financiar

3. C. — Consilier juridic

4. Biroul de management al proiectului:

Prof. univ. dr. ing. D. — responsabil activităţi comunicare informare, Lect. Univ. dr. E. şi Prep. Univ. drd. F. — Secretari de proiect

5. Conducători activităţi

Prof. univ. dr. G., H., Prof. univ. dr. ing. I., Prof. univ. dr. ing. J., Prof. univ dr. ing. K. şi Prof. univ. dr. L."

O primă observaţie care se impune este aceea că nici cererea de finanţare şi nici decizia nr. 380 B/05.09.2008 nu susţin afirmaţia potrivit căreia echipa de management a proiectului se reduce la managerul de proiect, responsabilul financiar şi consilierul juridic. Dimpotrivă, din actele menţionate rezultă că toate funcţiile menţionate, inclusiv membrii biroului permanent şi conducătorii de activităţi sunt parte din echipa de management a proiectului.

O a doua concluzie care se desprinde din analiza acestor acte este aceea că, contrar celor susţinute de reclamantă şi reţinute de instanţa de fond, biroul de management al proiectului nu este prevăzut distinct de cele două niveluri la care se realizează managementul proiectului ci este cuprins în primul nivel.

Oricum, din precizările ce se regăsesc în Ghidul solicitantului şi în Corrigendum nu rezultă că prin cheltuieli de management se înţeleg doar cheltuieli aferente echipei de management. Dimpotrivă, în Corrigendum se menţionează în mod explicit că acestea cuprind "cheltuielile cu personalul implicat în echipa de management a proiectului şi cheltuielile cuprinse în categoria cheltuieli aferente managementului de proiect".

Reclamanta a susţinut că din analiza fişelor de post ar rezulta că nici membrii biroului permanent al proiectului şi nici responsabilii de activităţi nu au atribuţii care să conducă la concluzia că ar face parte din echipa de management a proiectului dar nu a adus argumente concrete în sprijinul acestei afirmaţii. Or analiza atribuţiilor aşa cum sunt ele enunţate la pct. 2.8 în cererea de finanţare şi detaliate în fişele de post conduc la concluzia că aceste persoane aveau atribuţii care se circumscriu noţiunii de management al proiectului fiind vorba, în mare, de atribuţii de planificare şi coordonare a proiectului în ansamblu sau a unor anumite activităţi din cadrul proiectului.

Modalitatea în care cheltuielile aferente acestui personal au fost decontate este nerelevantă, importante fiind atribuţiile aferente respectivelor funcţii.

În ceea ce priveşte faptul că respectivele cheltuieli au fost decontate iniţial, Înalta Curte constată că acest lucru nu exclude posibilitatea unor controale ex post, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, nefiind vorba de o încălcare a aşteptărilor legitime ale beneficiarului.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de anulare a actelor atacate este nelegală, impunându-se casare sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte recursul recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că sentinţa nu este motivată în mod contradictoriu,aşa cum susţine reclamanta. Argumentele pentru care instanţa de fond a respins cererea de constatare a caracterului eligibil al cheltuielilor nu sunt incompatibile cu cele care au fundamentat soluţia de anulare a actelor atacate. Oricum, în raport de considerentele de mai sus referitore la recursul recurentului-pârât, având în vedere faptul că instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte considerentele instanţei de fond cu privire la nelegalitatea actelor atacate, nu se mai justifică analiza unei eventuale contradicţii în cadrul considerentelor sentinţei.

Nemaipunându-se problema anulării actelor atacate devine lipsită de finalitate practică şi critica privind faptul că instanţa de fond avea obligaţia să se pronunţe cu privire la eligibilitatea cheltuielilor.

În ceea ce priveşte forţa juridică a actelor unilaterale şi încălcarea principiului aşteptărilor legitime, Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 "Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli." Acest control ex ante nu exclude, însă, controlul ex-post realizat de structurile de control prevăzute la art. 20 din acelaşi act normativ.

Dimpotrivă, O.U.G. nr. 66/2011 conţine norme detaliate referitoare la procedura de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, această procedură referindu-se tocmai la cheltuieli care, într-o primă fază au fost aprobate la rambursare/plată.

În aceste condiţii nu se pune problema nesocotirii unor speranţe legitime ale reclamantei decurgând din faptul aprobării iniţiale a cererilor sale de rambursare. Cu atât mai puţin s-ar putea pune problema încălcării forţei obligatorii a actului unilateral întrucât aprobarea iniţială a cheltuielilor nu are semnificaţia unui astfel de act irevocabil ci, dimpotrivă, aşa cum am menţionat mai sus, chiar legea este cea care reglementează mecanisme care permit ca, în baza unui control ulterior, organele de control să stabilească corecţii, constatând caracterul neeligibil al unor cheltuieli care, în primă fază, au fost decontate.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 496 şi 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului recurentei-reclamante, va admite recursul recuretului-pârât va casa sentinţa şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea ca neîntemeiată. Totodată va respinge recursul recurentei-reclamante ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, invocată de recurenta-pârâtă Universitatea Craiova.

Respinge recursul formulat de reclamanta Universitatea Craiova împotriva sentinţei civile nr. 113 din 15 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat

Admite recursul formula pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 113 din 15 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare, respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.