Reformation property restitution: failure to prove tabular ownership under OUG 94/2000 and Decree-Law 115/1938 overrode res judicata claims.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a solicitat anularea Deciziei nr. 8205 din 31.10.2018, emisă de pârâtă şi restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului înscris în CF nr. x Aiud (în format electronic) nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x Aiud.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 175 din 9 iulie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 8205/31.10.2018 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin măsuri compensatorii a imobilului înscris iniţial în CF x Aiud, nr. top x, transcris în x Aiud (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Aiud) – construcţii de locuinţe şi teren în suprafaţă de 1888 mp.

A respins în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În motivarea sentinţei nr. 175/09.07.2019, recurenta a arătat că instanţa de fond, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, a apreciat în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocaţia restituirii imobilelor în cauză (...) în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

A. În susţinerea recursului recurenta a arătat că au fost aplicate eronat de către instanţa de fond prevederile art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Recurenta a susţinut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură sunt:

- imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios;

- imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989;

- la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calităţii de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc).

În dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/11.02.2003, nr. y/11.02.2003 şi nr. z/23.01.2006, soluţionate prin Decizia nr. 8205/31.10.2018, există copia cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul Cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate nu poate înlocui însăşi înscrierea în Cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a Cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud se poate observa faptul că, în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud la momentul preluării abuzive.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii, coroborate cu dispoziţiile art. 33 din actul normativ menţionat, consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din Cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, recurenta a susţinut că se poate aprecia că, atâta timp cât potrivit cărţii funciare proprietarul iniţial al imobilului solicitat a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud şi nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul respectiv a fost preluat din proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanţă nu este în măsură să răstoarne prezumţia absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Potrivit Ordinelor Ministrului de Justiţie nr. 1909:2207 şi nr. 1911:19407, biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul şi competenţa ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Aşadar, recurenta a arătat că potrivit acestui act, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din Cartea funciară nr. x a localităţii Aiud şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului. Or, în Foaia B a cărţii funciare menţionate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. top. x, care figura în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud.

În consecinţă, recurenta a apreciat că instanţa de fond nu a interpretat corect prevederile art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, şi, astfel, a constatat greşit că imobilul identificat cu nr. top. x s-a aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

B. Recurenta a susţinut, de asemenea, că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin reţinerea în considerente a faptului că şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din punct de vedere al activităţii şcolare de către diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii), aparţinând acestora, aspect ce rezultă inclusiv din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia a fost preluat imobilul solicitat.

Recurenta a susţinut că în aplicarea art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă ca deţine imobilul sub nume de proprietar.

Or, în speţă, recurenta a subliniat că proba contrară o reprezintă însăşi Cartea funciară.

Deşi în actul normativ de trecere a imobilului în proprietatea statului, respectiv Decretul nr. 176/1948, este înscrisă Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Simpla menţiune din decretul de naţionalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

II. Referitor la faptul că instanţa de fond a reţinut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, recurenta a arătat faptul că Eparhia Reformată din Ardeal a invocat puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2008, decizie prin care s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea unui imobil al cărui proprietar tabular iniţial a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud.

Recurenta a arătat că, prin întâmpinare, a invocat puterea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 208/30.03.2005, pronunţată de către Tribunalul Alba în dosar nr. x/2005 (prin care s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal nu a făcut dovada că este succesoarea în drept a proprietarului tabular - Colegiul Reformat Bethlen Gabor - al unor imobile înscrise iniţial în Cartea funciară nr. x a localităţii Aiud), ca prezumţie legală irefragabilă, având în vedere dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

În acest caz este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurenta a precizat că, în prezenta cauză, chestiunea litigioasă pusă în discuţie o reprezintă calitatea reclamantei de fostă proprietară a imobilului solicitat, aspect care a fost analizat şi asupra căruia s-a pronunţat Tribunalul Alba, prin sentinţa sus-menţionată.

Aşadar, nu se poate face abstracţie de efectul de lucru judecat al acestei sentinţe. Lucrul judecat, prin efectul său pozitiv, impune judecăţii ulterioare respectarea modului în care o chestiune litigioasă a fost tranşată deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Recurenta apreciază că în speţă s-ar fi impus reţinerea puterii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere că această hotărâre este anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie şi că vizează imobile înscrise în aceeaşi Carte funciară în care a fost înscris iniţial şi imobilul din prezentul litigiu.

În plus, recurenta invocă practica judiciară arătând faptul că, recent, într-un litigiu ce a avut ca obiect anularea unei decizii a Comisiei speciale de retrocedare prin care s-a respins o cerere de retrocedare depusă de Eparhia Reformată din Ardeal, privind un imobil al cărui proprietar tabular iniţial a fost Colegiul Reformat din Cluj, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 278/28.09.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3043/05.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5272/19.02.2016 a Comisiei speciale de retrocedare.

Prin sentinţa civilă nr. 278/28.09.2016, Curtea de Apel Cluj a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 362/A/27.04.2006 a Tribunalului Cluj şi a deciziei civile nr. 268 l/R/04.12.2006 a Curţii de Apel Cluj, în care s-a analizat calitatea procesuală activă a Eparhiei Reformate din Ardeal şi s-a stabilit că aceasta nu-şi justifică calitatea din perspectiva faptului că nu a fost proprietara imobilului în privinţa căruia solicită constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar.

III. Referitor la faptul că instanţa de fond a obligat pârâta să soluţioneze pe fond cererile de retrocedare depuse de către Eparhia Reformată din Ardeal, recurenta arată că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informaţii actuale privind situaţia juridică a imobilului solicitat. Prin urmare, consideră recurenta că, în ipoteza respingerii recursului formulat, va fi în imposibilitatea emiterii unei/unor decizii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, solicită instanţei de recurs ca, în cazul respingerii recursului formulat, să fixeze, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, un termen mai lung care să permită realizarea unor demersuri suplimentare pentru obţinerea de informaţii actuale privind situaţia juridică a imobilului solicitat, în vederea fundamentării deciziei/deciziilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Eparhia Reformată din Ardeal a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului a nefondat.

În motivare arată că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, sentinţa atacată cu recurs fiind legală şi temeinică.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului judiciar Decizia nr. 8205 din 31.10.2018 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, prin care au fost respinse cererile nr. x/11.02.2003, nr. y/11.02.2003 şi nr. z/2006 formulate de reclamantă cu privire la retrocedarea imobilului înscris iniţial în CF x Aiud, nr. top x, transcris în CF x Aiud (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Aiud) – construcţii de locuinţe şi teren în suprafaţă de 1888 mp.

Cererile au fost respinse cu motivarea că, la data naţionalizării, imobilele s-au aflat în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud şi nu în proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor depuse de intimata-reclamantă, fiind respinsă în rest acţiunea

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în Decretul nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, se regăseşte şi "Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal", iar din perspectiva dreptului canonic şi a dreptului maghiar aplicabil la momentul intabulării, a reţinut existenţa unor acte normative care reglementau raporturile patrimoniale ale cultului reformat, fiind enumerate mai multe acte normative.

A mai reţinut că dreptul de proprietate al Eparhiei Reformate din Ardeal asupra Liceului reformat Bethlen din Aiud este confirmat în Autorizaţia nr. x/21.12.1928, emisă de Direcţia generală a învăţământului particular, publicată în Monitorul Oficial din data de 23.01.1929, prezentând relevanţă şi adresa nr. x/11.04.2008 emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor, din cuprinsul căreia rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor care au aparţinut acelor părţi componente locale ale cultului reformat, care nu mai există în prezent. Ca atare, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamanta are vocaţia restituirii imobilului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că intimata-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar al bunului revendicat, aşa cum prevăd dispoziţiile legale aplicabile.

Instanţa de control judiciar, analizând actele şi lucrările cauzei în raport cu sentinţa atacată şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, astfel încât criticile formulate în recurs sunt fondate, având în vedere argumentele ce urmează.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar.

Aşadar, textul normativ impune condiţiile, esenţiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită şi că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond, deşi a analizat dacă reclamanta a fost proprietara imobilului în litigiu, nu s-a raportat la proprietarul tabular al imobilului la data preluării abuzive, acesta fiind, conform Cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud, şi nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entităţi fiind diferite.

Pe cale de consecinţă, în mod greşit s-a reţinut că reclamanta are vocaţia restituirii imobilului în nume propriu, în calitate de fost proprietar, deşi, din perspectiva dispoziţiilor din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei (art. 32), şi nu s-a probat faptul că reclamanta este proprietara imobilului solicitat spre retrocedare.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care, raportat la obiectul celor două litigii, vizând anularea deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 94/2000, asupra cererilor de retrocedare, şi aspectele de fapt şi de drept analizate, se constată, în fapt, că se pune în discuţie practica instanţelor de judecată cu privire la soluţionarea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantă. Or, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, recurenta pârâtă invocând, de altfel, hotărâri judecătoreşti în sens contrar (Sentinţa civilă nr. 278/28.09.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 3043/05.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)

Pentru aceste motive, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale, va admite recursul şi, rejudecând cauza, decizia contestată fiind emisă de pârâtă cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 94/2000, va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 175 din 09 iulie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.