Disclosure of vehicle owner data for unpaid parking fines: legitimate interest under domestic data protection law versus GDPR compliance

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 5 februarie 2019, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Satu Mare şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Mureş, anularea actului administrativ constând în refuzul nejustificat al pârâtelor de a furniza datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismelor cu nr. înmatriculare x şi y, prin adresa nr. x/11.11.2019, obligarea pârâtelor la furnizarea datelor de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismelor cu nr. înmatriculare x şi y, obligarea pârâtului de ordin 1 la plata de daune interese în cuantum de 46040 forinţi în echivalent în RON, respectiv 688 RON, reprezentând pretenţii imposibile de recuperat de la debitori datorită refuzului nejustificat, cu obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 122/CA din 03 iulie 2019 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Satu Mare, şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Mureş, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor .

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării către Curtea de Apel Oradea; cu cheltuieli de judecată;

A arătat recurenta că a solicitat intimatei comunicarea datelor proprietarilor a două autoturisme pe baza numărului de înmatriculare. Pentru fundamentarea cererii sale privind comunicarea datelor solicitate, reclamanta a indicat faptul că acestea îi sunt necesare în vederea recuperării taxelor de parcare neachitate, fiind iniţiată procedura somaţiei europene de plată prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată. În cursul acestei proceduri autoritatea competentă din Ungaria a solicitat indicarea datelor debitorilor. A anexat şi toate înscrisurile care fundamentează dreptul recurentei-reclamante de a solicita datele mai sus arătate la cererea adresată pârâtei.

Intimata pârâtă a respins cererea reclamantei. La baza respingerii, aşa cum rezultă din Adresa nr. x/07.11.2018 aflată la dosarul cauzei, au stat exclusiv motive de legalitate şi oportunitate, pârâta considerând că în temeiul actelor normative invocate de către recurenta reclamantă admiterea cererii de comunicare a datelor solicitate nu este impusă. Pârâta nu a invocat prin adresa de respingere nedovedirea stării de fapt indicate de către reclamantă.

Recurenta-reclamantă a arătat că prin cererea sa de chemare a în judecată a solicitat în contradictoriu cu intimata pârâtă anularea actului administrativ prin care s-a respins cererea reclamantei în sensul eliberării numelui/denumirii şi adresei/sediului proprietarilor autoturismelor cu nr. de înmatriculare x şi y şi eliberarea datelor de identificare solicitate.

În această cerere reclamanta s-a limitat la critica actului administrativ la aspectul legalităţii, la temeiul respingerii cererii reclamantei stând exclusiv motive de legalitate, nefiind contestat dreptul reclamantei recurente de a culege taxe de parcare nici faptul că autoturismele ar fi parcate în zone unde plata unor astfel de taxe este datorată.

În acţiunile de contencios administrativ instanţa de judecată nu se poate substitui organelor administrative pentru a evalua dacă cererea adresată acestora este temeinică raportată la starea de fapt invocată, dacă însuşi organul administrativ nu a respins cererea petentului pe baza lipsei dovedirii stării de fapt. În această cauză interesul reclamantei este dovedit prin necesitatea datelor solicitate în vederea parcurgerii unei proceduri cu caracter judiciar (somaţia europeană de plată) temeinicia pretenţiilor faţă de proprietarii autoturismului urmând a fi determinată în cursul celei din urmă proceduri. Astfel condiţia dreptului material aplicabil, cea prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. f) a Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 ("prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă...") este îndeplinită, şi datele pot fi comunicate.

În motivarea hotărârii atacate Curtea de Apel Oradea a arătat că nu a fost dovedit faptul că autovehiculele cu numerele de înmatriculare mai sus arătate, ar fi staţionat în zona de parcare cu plată administrată de societatea reclamantă, astfel încât interesul reclamantei a rămas nedovedit. Or, recurenta-reclamantă a demonstrat interesul procesual în înaintarea cererii prin existenţa unei dispoziţii din partea organelor judiciare din Ungaria, prin care se solicită completarea cererii de somaţie europeană de plată cu numele/denumirea şi domiciliul/sediul debitorului în vederea realizării creanţei.

Mai mult administrarea oricărei probe cu privire la locul staţionării autovehiculelor în cauză este superfluă în condiţiile în care datele proprietarilor se solicită pentru parcurgerea unei proceduri judiciare într-un alt stat european în vederea recuperării unei creanţe, şi acest din urmă fapt este dovedit şi necontestat.

Prin respingerea cererii recurentei-reclamante numai pe considerente juridice, intimata pârâtă a indicat că pe baza actelor comunicate ei este lămurită cu privire la starea de fapt.

A mai arătat recurenta-reclamanta, exclusiv pe baza probelor existente la dosar că a dovedit peste orice dubiu şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c) a Regulamentul (UE) 2016/679 ("prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului"), indicând că are sarcina administrării locurilor de parcare cu plată din Budapesta.

Astfel consideră recurenta că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină reţinerea lipsei interesului în promovarea acţiunii, acest interes fiind dovedit pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei şi că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a dreptului material, şi se impune casarea acesteia în temeiul art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 ale C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Instituţia Prefectului- Judeţul Satu Mare pentru Serviciul Public Comunitar regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a vehiculelor Satu Mare şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelelor Bucureşti au formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Itimata-pârâtă Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelelor Bucureşti,a invocat excepţia nulităţii recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate ca netemeinică şi nelegală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, constată că este neîntemeiată şi o va respinge, întrucât criticile invocate de recurentă au fost circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., urmând a fi analizată temeinicia acestora.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, hotărârea judecătorească atacată este amplu motivată, în fapt şi drept, iar pe de altă parte, atât în procedura prealabilă acţiunii în contenciosul administrativ cât şi în cadrul acţiunii de chemare în judecată, reclamanta şi-a justificat/motivat acţiunea invocând interesul legal în prelucrarea datelor cu caracter personal a proprietarilor/utilizatorilor vehicule înmatriculate în circulaţie în România în raport de fapta săvârşită de către aceste persoane în Budapesta/Ungaria respectiv prin staţionarea/parcarea respectivelor vehicule în zone de staţionare/parcare cu taxă fără a achita această taxă, astfel încât, în analiza îndeplinirii condiţiei interesului legitim al reclamantei în prelucrarea datelor cu caracter personal, astfel cum este prevăzută de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. f) din Regulamentul UE nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46UE (Regulamentul general privind protecţia datelor), instanţa de fond a analizat situaţia descrisă de către reclamantă şi condiţia premisă prevăzută de norma legală aplicabilă cauzei.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl formează acţiunea reclamantei înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 5 februarie 2019, prin care reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Satu Mare şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Mureş, anularea actului administrativ constând în refuzul nejustificat al pârâtelor de a furniza datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismelor cu nr. înmatriculare x şi y, obligarea pârâtelor la furnizarea datelor de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismelor cu nr. înmatriculare x şi y, obligarea pârâtului de ordin 1 la plata de daune interese în cuantum de 46040 forinţi în echivalent în RON, respectiv 688 RON, reprezentând pretenţii imposibile de recuperat de la debitori datorită refuzului nejustificat, cu obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată.

Reclamanta a solicitat la data de 08.10.2014 pârâtului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Satu Mare să comunice datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismului cu numărul de înmatriculare x, având în vedere că acesta a fost găsit staţionat în zonă cu plată din Budapesta, fără a avea afişată pe bord dovada de achitare a taxei de staţionare. O cerere similară a formulat reclamanta şi la pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mureş, în legătură cu datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismului cu nr. de identificare x.

Apreciind că nu are atribuţii în acest sens, pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mureş a transmis cererea reclamantei, spre competentă soluţionare pârâtei Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, soluţie care a fost adoptată şi de către pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mureş în ceea ce priveşte cererea ce i-a fost adresată.

Prin adresele nr. x/07.11.2018 şi y/29.10.2018, pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a refuzat să furnizeze reclamantei informaţiile solicitate, arătând, în esenţă, că lipseşte acordul persoanei afectate, iar predarea datelor solicitate nu are caracter necesar şi legitim.

Nemulţumită de răspunsul iniţial, reclamanta a formulat plângere prealabilă, respinsă de pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor prin adresa nr. x/11.01.2019 cu motivarea că prin recursul graţios nu se indică elemente noi faţă de cele învederate prin cererile iniţiale.

A reţinut prima instanţă că din interpretarea sistematică a art. 1 alin. (1), art. 4 pct. 1 şi 2, precum şi art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) "prezentul regulament stabileşte normele referitoare la protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi normele referitoare la libera circulaţie a datelor cu caracter personal", rezultă că orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra oricăror informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă intră în sfera de aplicare a regulamentului menţionat în măsura în care nu este exceptată expres, iar o astfel de prelucrare se poate face numai respectând principiul legalităţii care impune încadrarea într-una din situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a)-f) din Regulamentul menţionat.

În aceste condiţii, prima instanţă a analizat dacă o astfel de prelucrare de date cu caracter personal este legală, fiind justificată de cel puţin una dintre situaţiile avute în vedere de art. 6 alin. (1) lit. a)-f) din Regulamentul menţionat .

În acest sens a reţinut prima instanţă că nici din documentaţia care a stat la baza emiterii refuzului de comunicare a datelor şi nici din vreo altă probă de la dosar nu rezultă situaţia de fapt descrisă de reclamantă în cererile adresate pârâtelor şi în cererea de chemare în judecată, respectiv faptul că proprietarii/utilizatorii autoturismelor cu numerele de înmatriculare indicate ar fi parcat aceste autoturisme în interiorul oraşului Budapesta pe o stradă în care parcarea/staţionarea se face cu plată, fără a avea achitată taxa de parcarea corespunzătoare.

În aceste condiţii, în lipsa unei astfel de dovezi, prima instanţă nu a reţinut existenţa unui interes legitim al reclamantei în sensul Regulamentului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale deţinătorilor autovehiculelor cu nr. înmatriculare x şi y.

A reţinut prima instanţă că, raportat la lipsa unui astfel de interes, apare ca fiind în conformitate cu prevederile regulamentare refuzul pârâtei de a-i furniza reclamantei informaţiile solicitate. În lipsa dovezii faptului că proprietarii/utilizatorii autoturismelor cu numerele de înmatriculare indicate ar fi parcat aceste autoturisme în interiorul oraşului Budapesta pe o stradă în care parcarea/staţionarea se face cu plată, fără a avea achitată taxa de parcare corespunzătoare nu se poate reţine situaţia avută în vedere la art. 6 lit. b) din Regulament neputându-se reţine încheierea unui contract între deţinătorii vehiculelor menţionate şi reclamantă.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a justificat interesul procesual prin existenţa unei dispoziţii din partea organelor judiciare din Ungaria, prin care se solicita completarea cererii de somaţie europeană de plată cu numele/denumirea şi domiciliul/sediul debitorului în vederea realizării creanţei.

Faţă de cele reţinute de prima instanţă, privind faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, criticile recurentei sunt întemeiate

La momentul constatării faptelor, respectiv 10.03.2018, era în vigoare Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, Legea fiind abrogată la data de 25 mai 2018 prin Legea nr. 129/2018, lege care a intrat în vigoare la 24 iunie 2018.

Materia prelucrării datelor cu caracter personal este reglementată la nivel european de DIRECTIVA 95/46/CE a PARLAMENTULUI EUROPEAN şi a CONSILIULUI din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, precum şi de REGULAMENTUL nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Potrivit art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) "prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii:

(a) persoana vizată şi-a dat consimţământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;

(b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;

(c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului;

(d) prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;

(e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul;

(f) prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil".

Potrivit art. 114 şi 115 lit. f) din O.G. nr. 83 din 30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, recurenta-pârâtă DRPCIV ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, are atribuţia de a furniza, în condiţiile legii, date de identificare a persoanei, solicitate de autorităţi şi instituţii publice, operatori economici şi de alte persoane juridice pentru derularea unor acţiuni de interes general reglementate prin acte normative.

Legea la care se referă textul anterior citat este reprezentată de Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (lege in vigoare la momentul constatării faptelor, respectiv 10.03.2018, pt auto nr. x şi pt. auto nr. x, abrogată la data de 25 mai 2018). Conform art. 3 lit. b) din Legea 677/2001, transferul de date cu caracter personal este o forma de prelucrare a acestora.

La aceeaşi lege face trimitere şi art. 24 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 27 din 3 februarie 2010 privind măsurile de natură organizatorică şi tehnică pentru asigurarea securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor:

"(1) Datele cu caracter personal se pot comunica între operatori şi împuterniciţii acestora sau între operatori sau împuterniciţi ai acestora şi alte instituţii ori organisme publice sau entităţi de drept public sau privat în una dintre următoarele situaţii:

a) dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul expres şi neechivoc pentru comunicarea datelor sale;

b) fără consimţământul persoanei vizate în cazurile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

c) în cazul prelucrării datelor cu caracter personal în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice, în condiţiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 238/2009."

Potrivit dispoziţiilor acestei legi, prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul (art. 8 alin. (1) lit. a) din lege) sau prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală (art. 8 alin. (1) lit. b) din lege).

Ipoteza de la art. 8 alin. (1) lit. b) din lege se detaliază în prev. art. 5 alin. (2) lit. e), care stabilesc următoarele: "(2) Consimţământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri: (...) e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terţului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiţia ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate."

În cauză, problema în discuţie este aplicabilitatea prev. art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prev. art. 5 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 677/2001.

În privinţa normelor juridice ale Uniunii Europene aplicabile, gestionarea datelor cu caracter personal este reglementată de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Condiţiile ce trebuie îndeplinite, pentru a se permite prelucrarea datelor cu caracter personal fără acordul persoanei vizate sunt următoarele:

- prelucrarea să fie necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terţului căruia îi sunt dezvăluite datele;

- acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate.

În ceea ce priveşte prima condiţie, aceea ca intimata-reclamantă să dovedească un interes legitim, Înalta Curte constată că a fost îndeplinită. Astfel, din înscrisurile depuse în recurs (planse fotografice şi inscrisurile doveditoare constatării întocmite la 10.03.2018) rezultă că cele două autoturisme cu privire la ai căror proprietari se solicită comunicarea datelor cu caracter personal au fost staţionate pe străzi ce intră în sfera de atribuţii a reclamantei, conform Hotărârii Consiliului Capitalei Budapesta nr. 30/2010 (VI.04.), care prevede obligativitatea plăţii taxei de staţionare (Budapest I. Fatyol UTCA 1-3011 în ceea ce priveşte auto nr. x şi respectiv Budapest I. Lovas UTCA 1-3011 în ceea ce priveşte auto nr. x).

De asemenea, paragraful 48 alin. (5) din Legea nr. 1 din 1988 din Ungaria, permite autorităţilor unităţilor administraţiei locale sa delimiteze zone de staţionare cu plată. În baza paragrafului 9/D alin. (3) din cel din urma act normativ arătat, staţionarea pe drumurile publice din interiorul localităţilor da naştere unui raport juridic civil (nu contravenţional) în virtutea legii, între proprietarul/operatorul autovehiculului şi unitatea administrativ teritorială sau societatea comerciala desemnata cu perceperea taxelor de staţionare în zonele de parcare cu plată.

Reclamanta a întocmit două documente constatatoare, în virtutea cărora intenţionează efectuarea demersurilor legale pentru recuperarea creanţei sale. Or, cum în mod corect a susţinut recurenta-reclamantă, recuperarea unei pagube dovedeşte un interes legitim existent, patrimonial, din moment ce prin neachitarea creanţei de parcare se cauzează o pagubă; astfel, prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară pentru exercitarea interesului său legitim.

Din acest motiv, în temeiul art. 15/C al Legii nr. 1 din 1988 privind circulaţia rutieră din Ungaria au luat naştere obligaţii de plată a suprataxei de utilizare a reţelei de autostrăzi, care au natură civilă, în cuantum de 18040 forinţi pentru fiecare eveniment de parcare.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, aceea ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, Înalta Curte reţine că este, de asemenea, îndeplinită. Astfel cum în mod corect a arătat recurenta, nu există un drept fundamental al unei persoane, cu privire la care se pretinde existenţa unei obligaţii legale de plată, de a se sustrage de la o asemenea plată.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de refuz reţinut de intimata-pârâtă, în sensul că nu a fost identificată o normă legală care să stabilească în sarcina sa obligaţia de a prelucra datele cu caracter personal solicitate, este neîntemeiat, norma legală fiind reprezentată de prev. art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001, ale cărui condiţii erau îndeplinite.

Astfel, invocarea de prima instanţă a neîndeplinirii cerinţelor impuse de art. art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, este nejustificată.

În concluzie, singurele condiţii ce trebuia să fie îndeplinite de recurenta-reclamantă pentru a justifica solicitarea sa de prelucrare a datelor cu caracter personal erau cele de la art. 5 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 677/2001, condiţii ce au fost îndeplinite în prezenta cauză. Ca atare, în mod nelegal a reţinut prima instanţă că nu sunt îndeplinite disp. art. 6 lit. a)-f) din din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind fondat motivul de casare privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor să comunice actele de identificare ale proprietarilor/utilizatorilor autoturismelor x şi x. Va respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată şi va menţine în rest dispoziţiile sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 122/CA din 03 iulie 2019 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare:

Admite în parte acţiunea şi obligă pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor să comunice actele de identificare ale proprietarilor/utilizatorilor autoturismelor x şi x.

Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.