Satirical TV remarks on Aromanians and women upheld as discriminatory; CNCD fine affirmed.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a, la data de 15.06.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 emisă de pârât în dosarul administrativ nr. x/2017, cu obligarea autorităţii pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 288 din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi B., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamantul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind ca instanţa a pronunţat hotărârea printr-o greşita aplicare si interpretare a normelor de drept material invocate in primul ciclu procesual si ale art. 20 alin. (7), (8) si 9 din O.G. nr. 137/2000.

Recurentul a prezentat situaţia de fapt şi parcursul administrativ urmat de actul administrativ atacat, după care, a susţinut că instanţa fondului a făcut o interpretare eronata a elementelor de facto prezentate cu consecinţa aplicării greşite a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, constatând existenta unui tratament diferenţiat si discriminatoriu întemeiat pe criteriul naţionalităţii si, implicit, săvârşirea unei contravenţii in temeiul dispoziţiilor art. 15 si art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

S-a reţinut, in esenţa, ca "numirea membrilor comunităţii aromâne ca aparţinând unui regn, referirile la femeie ca fiind tratata asemenea unui animal, a unei vaci, si asimilarea membrilor comunităţii aromâne cu popoarele din comuna primitiva, depăşesc cu mult libertatea de exprimare si un oarecare caracter pamfletar", CNCD constatând ca "au fost atinse doua criterii de discriminare, respectiv comunitatea aromâna in general si femeia aromâna tratata asemenea unui animal si ca exprimările folosite au creat o atmosfera ostila, fiind incalcat dreptul Ia demnitate".

Procedura a urmat cursul firesc de soluţionare astfel ca audierile au avut loc la data de 01.08.2017, ocazie cu care au fost depuse punctele de vedere ale pârtilor implicate.

În ceea ce priveşte netemeinicia şi nelegalitatea actului administrativ emis de CNCD şi contestat în prezenta cauză, instanţa a făcut o greşita interpretatre a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) si 8 din O.G. nr. 137/2000 apreciind ca prevederile normative indicate cuprind norme/termene de recomandare, in absenta indicării sancţiunii aplicabile in ipoteza adoptării hotărârii peste termenul de 90 de zile de la data sesizării ori in cazul comunicării hotărârii astfel adoptate cu depăşirea termenului de 30 de zile, care nu sunt apte sa conducă la anularea hotărârii contestate, sancţiune care, de altfel, nu poate fi luata in analiza de vreme ce persoana vizata prin formularea petiţiei nu a suferit nicio vătămare prin neindicarea explicita a menţiunilor in discuţie.

In contextul celor conturate de judecătorul fondului, a soicitat recuentul să se observe dacă legiuitorul ar fi urmărit la edictarea actului normativ ca anumite dispoziţii din cuprinsul acestuia sa ramana fara finalitate si sa nu producă consecinţe in privinţa aspectelor pe care le reţin, le-ar fi putut exclude la fel de uşor ori nu le-ar mai fi avut in vedere in procesul de elaborare a textului normativ dedus analizei.

Ori, dispoziţiile invocate sunt cat se poate de tranşante si lămuritoare si nu lasă, in opinia noastră, posibilităţi de interpretare in sensul celor cuprinse in motivarea hotărârii recurate.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (2) din Procedură «Hotărârea Colegiului director se adoptă prin votul individual al fiecărui membru al Colegiului», iar art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 precizează expres că «Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de Ia adoptare şi produce efecte de la data comunicării».

Citarea recurentului-reclamant de către Colegiul director al CNCD în vederea soluţionării sesizării nr. 2814/22.05.2017 a avut loc la data de 01.08.2017, ocazie cu care s-a şi dezbătut această situaţie. Ulterior, cum rezultă din data Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017, Colegiul director a adoptat hotărârea la data de 29.11.2017, cu depăşirea termenului de 90 de zile pentru adoptarea soluţiei asupra sesizării, astfel cum prevăd dispoz. art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000. Mai departe, de la data adoptării Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 a început sa curgă termenul de 30 de zile pentru comunicarea hotărârii, termen prevăzut expres in cuprinsul art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, unde se arată că Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare. Or, adoptarea Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 nu a putut avea loc în altă dată decât la 29.11.2017, cu ocazia deliberării şi votării de către membrii Colegiului Director al CNCD. Ca atare, la această dată s-a dispus şi sancţionarea recurentului, fiind stabilit si dispozitivul Hotărârii în cauză.

Din aceasta perspectiva, nu poate fi primita aserţiunea Curţii potrivit căreia "aceasta nu reprezintă o critica de nelegalitate intrucat nu vizează nerespectarea unei prevederi legale la momentul adoptării actului administrativ-jurisdictional contestat" din moment ce dispoziţia legala încălcata a fost exact cea cuprinsa in art. 20 alin. din O.G. nr. 137/2000 la care am făcut trimitere, in contextul si cu prilejul adoptării actului de natura administrativ-jurisdictionala criticat pe calea prezentei.

Mai mult, se poate observa că Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 adoptată de CNCD mi-a fost comunicată abia la data de 24.05.2018, astfel cum rezultă din menţiunile privind data poştei aplicate pe plicul de comunicare.

Astfel, art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 prevede expres că «Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerea părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita».

Autoritatea pârâtă nu a respectat dispoziţiile legale care condiţionează însăşi legalitatea Hotărârii emise prin faptul că nu a menţionat instanţa la care se poate contesta actul de autoritate. Trimiterea făcuta de CNCD la două acte normative, fără a se fi indicat cel puţin articolul sau articolele incident/e este de natura a cauza o vătămare procesuală care nu se poate înlăturata decât prin anularea actului, împrejurarea ca reclamantul a fost in măsura subsecvent sa urmeze procedura legala de contestare nefiind apta sa excludă prin ea insesi vătămarea ce mi-a fost pricinuita prin conduita procedurala a CNCD.

Relativ la netemeinicia actului administrativ-jurisdictional contestat, sancţionarea recurentului de către CNCD a intervenit pentru pretinse fapte de discriminare constând în afirmaţiile pe care le-am făcut în cadrul emisiunii "Lumea lui A." ca urmare a unor situaţii reale, de actualitate şi de interes public care au făcut subiectul dezbaterii din acea emisiune, nefiind îndeplinita cerinţa tipicitatii elementului material al contravenţiei reglementate de dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Afirmaţiile recurentului nu s-au circumscris unei atitudini de instigare la adresa comunităţii aromâne şi nu au urmărit sa aducă atingere demnităţii ori sa creeze o atmosfera de intimidare, ostilă si degradantă sau ofensatoare îndreptată împotriva cetăţenilor de naţionalitate aromâna ci au reprezentat judecaţi de valoarea care, asa cum reţinea si Curtea in motivarea hotărârii recurate, beneficiază de dispensa de dovada in lumina jurisprudentei CEDO referitoare la libertatea de exprimare.

Deşi autoritatea intimata nu a circumstantiat aspectele de încălcare de care recurentul se face vinovat din perspectiva prevederilor speciale cuprinse in art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi nici nu a arătat în ce măsură afirmaţiile recurentului reprezintă, in realitate, o faptă de discriminare, instanţa a inteles sa-si aducă aportul la complinirea lipsurilor Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 arătând in motivare ca "discriminarea directa de natura a leza demnitatea sau a crea o atmosfera ostila si degradanta la adresa comunităţii aromâne nu poate fi justificata obiectiv" deşi a reţinut, preliminar, caracterul satiric al emisiunii in cadrul căreia au fost făcute afirmaţiile arătând ca "emisiunea Lumea lui A. reprezintă o emisiune neconventionala, cu elemente de pamflet si umor de calitate (aspect reţinut chiar de către parat prin decizia nr. 675/29.11.2011)". Arată recurentul că singurul element avut în vedere de autoritatea pârâtă a fost acela al limitării libertăţii de exprimare a recurentului cu toate ca, asa cum a arătat si in etapele procesuale anterioare, supravegherea în această materie revine Consiliului Naţional al Audiovizualului, iar nu autorităţii intimate.

Afirmaţiile recurentului au avut ca punct de plecare o problema de actualitate la momentul respectiv, legata de fosta soţie a fotbalistului C.. Chiar in aceeaşi zi, ziarul D. a dezbătut pe larg subiectul. Mai mult, nici fosta soţie si nici fotbalistul antrenor C. nu au fost lezaţi, in spaţiul on-line, existând articole cu mult anterioare emisiunii care vizau acelaşi subiect. Postul de televiziune care a difuzat emisiunea a acţionat cu buna-credinta dând un drept la replica B. si arătând faptul ca opiniile si judecăţile de valoare au vizat si dezavuat tocmai violenta in familie căreia ii cad prada femeile, in realitate apărând femeile si nu descriminandu-le, intenţia recurentului nefiind aceea de a arunca in derizoriu problemele cu care se confrunta femeile de naţionalitate aromâna ori de a induce o imagine denigratoare sau ofensatoare la adresa acestora, din aceasta perspectiva, autoritatea intimata realizând o abordare trunchiata si rupta din context a principalelor afirmaţii făcute in cadrul emisiunii astfel incat sa poată imbraca o fapta contravenţionala apta sa atragă sancţionarea subsemnatului.

Afirmaţiile recurentului au reprezentat, in realitate, judecaţi de valoare (care cuprind, prin definiţie, o critica, au un scop negativ si sunt însoţite, in majoritatea cazurilor de un comportament de tip acuzator), neangajante de răspundere pentru moderatorul emisiunii, exceptate de a face obiectul unei probe a verităţii.

In alta ordine de idei, recurentul a subliniat caracterul de pamflet al emisiunii reţinut si de instanţa fondului, fiind în dezbatere un program de divertisment cu accente de ironie, iar nu un program de ştiri care sa impună obligativitatea de a transmite informaţia neinterpretată si nefiltrata.

Astfel, dezbaterile publice realizate atât de mass-media, cât şi de partidele politice sunt chintesenţa apărării statului de drept, realizarea expresiei unei societăţi democratice, astfel cum acestea au fost catalogate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi care sunt pe deplin încurajate şi susţinute.

Ori, abordarea recuntului s-a realizat în stilul specific al unei emisiuni de divertisment şi satiră, iar nu în cadrul unei emisiuni informative, cum ar fi, cu titlu exemplificaţiv, un buletin de ştiri. Ca atare, este de esenţa satirei ca situaţiile apreciate a fi nefireşti sau negative să fie criticate prin ridiculizarea lor. Totodată, caracterul uneori absurd al unor situaţii din realitatea cotidiană poate fi mai uşor sesizat şi criticat tocmai prin exagerarea voită şi vizibilă a unor elemente.

Pornind de la premisa ca informaţia de interes public trebuie sa urmărească conştientizarea publicului cu privire la interesele sale generale, intr-un context social existent la un momend dat precum si la modul in care acestea pot fi satisfăcute, a solicitat sa se constate ca referirile din cadrul emisiunii Lumea lui A. au fost realizate in termeni critici, dar rezonabili, fiind respectată plaja de limitări impusa.

Mai mult, toate informaţiile prezentate in cadrul emisiunii reprezintă, in esenţa, fapte si date necontestate, veridice si deci, informaţii bazate pe fapte reale, care au avut ca situaţie premisa viata de familie a fotbalistului C..

Pe de altă parte, atitudinea pârâtului CNCD de sancţionare a recurentului pentru acele fapte pretinse a fi acte de discriminare reprezintă o încălcare nu doar a garanţiilor constituţionale privitoare la libertatea de exprimare şi libertatea presei, dar şi o atingere adusa drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A invocat practică juridică ce au putere normativă în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea libertăţii de exprimare şi a limitelor sale: (CEDO, secţia II, hotărârea Thoma contra Luxemburg, 29 martie 2001, 38432/97) «A impune unui jurnalist să se disocieze sistematic şi formal de anumite afirmaţii pe care le citează nu se poate concilia cu rolul presei de a informa publicul asupra unor fapte, idei sau opinii. Curtea admite că anumite afirmaţii ale reclamantului vizau acuzaţii serioase, iar funcţionarii publici trebuie să beneficieze de încrederea populaţiei pentru a-şi putea realiza sarcinile. Totuşi, tema abordată prin emisiune este una de interes general, larg dezbătută în mass-media, iar în domeniu] discursului de interes public libertatea de exprimare primeşte o interpretare largă, cu scopul de a nu încuraja presa să evite discutarea unor astfel de teme».

De asemenea, în cauza Saviţchi c. Moldovei (Cererea nr. 11039/02) Hotărâre Strasbourg 11 octombrie 2005 definitivă 11/01/2006 s-a arătat că «Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, iar protecţia care trebuie acordată presei este de o importanţa deosebită. Chiar dacă presa nu trebuie să depăşească limitele stabilite inter alia în scopul "protecţiei reputaţiei sau drepturilor altor persoane". este, totuşi, sarcina ei să comunice informaţii si idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informaţii şi idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public"».

De asemenea, în hotărârea Turhan contra Turcia, 19 mai 2005, 48176/99, Curtea Europeană a constatat că «Judecăţile de valoare nu pot fi cenzurate fără o lezare serioasă a libertăţii de expresie. Reclamantul este autor al unei cărţi intitulate "Război extraordinar, terorism şi contra terorism". în lucrare, reclamantul a făcut mai multe afirmaţii asupra capacităţii unor persoane de a rezolva problemele din sudul Turciei. Pentru acest motiv, una dintre persoanele acuzate a introdus o acţiune în despăgubiri, care a fost admisă, considerându-se anumite pasaje ca fiind difamatorii. Curtea a constatat că afirmaţiile incriminate conţineau opinia reclamantului cu privire la unele declaraţii pe care persoana în cauză le-a făcut în cadrul unui interviu precedent. Aceste afirmaţii ale reclamantului erau judecăţi de valoare, care nu pot face obiectul unei probe a verităţii. în consecinţă, instanţele interne nu au stabilit de o manieră -convingătoare necesitatea condamnării reclamantului la plata de daune interese. în condiţiile în care cariera persoanei acuzate nu a avut nimic de suferit de pe urma cărţii reclamantului. De aceea, art. 10 a fost violat.»

Totodată, întocmai ca şi în prezenta cauza. Curtea, în cauza Bacanu şi SC «R» S.A. c. România, 3 martie 2009, 4411/04, a subliniat că «în acest context, cuvintele folosite cu privire la NV ţin de libertatea de exprimare care cuprinde şi posibilitatea recurgerii la o anumita doza de exagerare sau de provocare. în consecinţă, condamnarea reclamanţilor fusese disproporţionată, instanţele naţionale neoferind motive suficiente şi pertinente care să justifice condamnarea lor, art. 10 fiind astfel încălcat»

Din cele de mai sus rezultă că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancţionat faptele şi actele autorităţilor Statelor Membre care au adus atingere libertăţii de exprimare, cu atât mai mult cu cât vătămarea privea un jurnalist, situaţie în care însăşi limitele acestei libertăţi se analizează mai relaxat, în virtutea rolului avut de presă în societate.

Astfel, sistemele democratice numai în cazuri excepţionale admit limitarea expresiilor politice, numai în situaţii deosebite primează interesele statului în fata acordării posibilităţii dezbaterii publice a unor probleme.

Caracterul autonom al libertăţii de exprimare şi informare a fost consacrat de CEDO şi alte documente europene intre care amintim Actul final de la Helsinki din 1975, Declaraţia Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei din 29.04.1982 şi Recomandarea Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei din 23.02.1984 referitoare la "Principiile relative la publicitatea televizata". Consecinţa consacrării legislative, dar şi cu valoare de principiu autonom al libertăţii de exprimare se datorează faptului ca aceasta libertatea individuala este o valoare autonoma, nesubordonata interesului general sau valorilor determinate de stat la un moment dat. Absenta caracterului autonom ar duce Ia negarea pluralismului şi ar crea posibilitatea ingerinţei statului în actul de creaţie, informare şi exprimare al individului. Caracterul autonom al libertăţii de exprimare nu exclude limitarea exerciţiului acestui drept, în condiţiile concret şi expres prevăzute de lege.

Elementele constitutive ale acestei libertăţi, astfel cum sunt ele concepute în cuprinsul art. 10 CEDO, constau în libertatea de a caută liber informaţii; libertatea de a comunica ideile şi informaţiile fără a fi limitat; libertatea de a beneficia liber de informaţii şi idei, pe plan intern şi international.

Aşadar, statul are fata de acest drept al presei trei tipuri de obligaţii: obligaţia pozitiva de a asigura exerciţiul acestui drept prin garantarea existentei unor mijloace de informare diversificate; obligaţia de a asigura exerciţiul acestui drept prin garantarea existentei unor mijloace de informare diversificate; obligaţia de a supraveghea exercitarea acestei libertăţi efective.

Exprimarea libera a ideilor în presa presupune absenta controlului a priori, a oricărui fel de cenzura. Circulaţia informaţiibr şi ideilor trebuie sa se facă fără nici un fel de cenzura. Aceasta libertate se aplica oricărui gen de informaţii indiferent de suportul lor material, care poate consta în: publicaţii scrise, emisiuni radiofonice şi televizate. Statul are obligaţia de a nu cenzura iar regimul de autorizare trebuie sa fie fundamentat pe raţiuni practice legate de penuria "undelor" şi nu pe restricţii deghizate ale libertăţii de exprimare.

Având în vedere jurisprudenţa Comisiei şi a Curţii se poate afirma ca practica statelor membre al-Consiliului Europei a evoluat în timp de la o poziţie restrictiva spre una cu caracter liberal coerent.

Putem exemplifica aceasta evoluţie menţionând opinia comisiei în numeroase cazuri. Asociaţia Z vs. Regatul Unit a beneficiat de Decizia Comisiei în 12 iulie 1971, în care se statuează ca individul are temeiul art. 10 CEDO un "drept general şi nelimitat" de acces la radio sau la televiziune pentru a-şi comunica opiniile. într-o alta speţa contra Suediei din 1982, Comisia şi-a confirmat opinia exprimata în speţă enunţată anterior.

Indiferent de structura organizatorica adoptata de Radio şi Televiziune ca monopol de stat sau sub forma de concesiune exclusiva acordata unor întreprinderi particulare sau publice concurente, acestea trebuie sa garanteze libertatea de exprimare şi pluralismul informaţiei. Curtea s-a exprimat în acest sens în cauza Handyside vs, Regatul Unit din 1976, în care a menţionat ca se bucura de libertatea de exprimare şi persoanele care au idei ce " şochează, contrazic sau neliniştesc statui sau o oarecare parte a poporului." Acest fapt constituie "o cerinţă a pluralismului, tolerantei şi spiritului deschis fard de care nu exista societatea democratica."ln jurisprudenţa CEDO s-a arătat ca este de datoria presei sa transmită informaţii şi idei cu privire Ia chestiunile de interes public. Obligaţiei presei de a răspândi astfel de informaţii şi idei, ii corespunde dreptul publicului de a le primi (Hotărârea Sunday Times c. Marea Britanie, 26 aprilie 1979, 6538/74). Aşadar, obligaţia jurnalistului nu poate consta numai în răspândirea informaţiilor, urmând ca interpretarea acestora sa fie atributul prioritar al celui care primeşte informaţia, urmând ca acesta să-şi exprime propria opinie ori de către ori acest lucru face obiectul unei dezbateri publice.

Eventualele afirmaţii efectuate de realizatorul emisiunii, constituie judecăţi de valoare emise în exercitarea dreptului sau Ia libera exprimare iar critica este izvorul libertăţii, este punctul de pornire a alegerii, a formarii opiniei. Critica este aceea care poate ridica semnele de întrebare în fata unor percepţii consacrate ori pur şi simplu enunţate şi poate crea idei, opinii noi. Fără critici nu s-ar crea posibilitatea alegerii iar suprimarea, interzicerea sau limitarea opiniilor ar bloca orice dezvoltare. Exprimarea opiniilor având o faza lăuntrica, aceea de formare a ideilor, este un atribut natural al fiinţei umane şi este baza tuturor libertăţilor.

Curtea reaminteşte ca libertatea de a primi informaţii, garantata prin paragraful 2 al art. 10 din Convenţie, "interzice, în esenţa, unui guvern sa împiedice o persoana sa primească informaţii pe care alte persoane doresc sau pot consimţi sa I le furnizeze" {Leander c. Suediei; Gaskin c. Regatului Unit). Libertatea respectiva nu ar putea fi înţeleasa ca impunând unui stat obligaţii pozitive de colectare si difuzare a informaţiilor {Guerra si alţii c. Italiei). In plus, art. 10 al Convenţiei, în sine, nu interzice discutarea sau diseminarea informaţiei primite, chiar dacă exista bănuieli puternice ca acea informaţie ar putea sa nu fie adevărata.

Prevederile constituţionale si cele cuprinse în actele internaţionale indicate, nu fac diferenţa intre expunerea de date sau ştiri ori interpretarea acestora. Libertatea de exprimare are ca scop principal asigurarea posibilităţii formarii opiniei altor persoane prin expunerea tuturor informaţiilor necesare în acest sens.

Aşadar, în art. 11 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se indica faptul ca "Orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice si fără a tine seama de frontiere. Libertatea si pluralismul mijloacelor de informare în masa sunt respectate."

Într-o atare situaţie, chiar dacă informaţiile prezentate, ori opiniile exprimate de diferite persoane ce activează în sfera mass-media, şochează, statul nu poate cenzura presa, prin limitarea libertăţii de exprimarea.

Însumând considerentele expuse, recurentul a solicitat admiterea Recursului si, rejudecand, schimbarea in tot a sentinţei civile nr. 288 din data -de 29.01.2019, in sensul admiterii contestaţiei împotriva Deciziei CNCD nr. 680 din 29.11.2017, emise in dosarul administrativ nr. x/2017 în temeiul căreia a fost sancţionat cu amendă in cuantum de 2.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.G.. nr. 137/2000 si anularii acesteia ca netemeinica si nelegala.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare .

Recurenutl-reclamant a formulat concluzii scrise solicitând admiterea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin petiţia înregistrată la pârâtul C.N.C.D. sub nr. x/22.05.2017, pârâta B. a formulat sesizare cu privire la afirmaţiile făcute de reclamant, realizator TV al emisiunii "Lumea lui A., din data de 17.05.2017: "Conţinea pe prima pagină următoarele amendamente: femeia îi pusese miere în cafea în loc de zahăr. Aceasta a fost chestiunea principală pe care C. a trecut-o în cerere. A doua că femeia nu spăla vasele, spune acesta. La ei, în regnul lor, femeia nu e departe de a fi tratată ca un animal. Şi C. o spune mereu…Dar aşa este, n-au încotro, aşa sunt aştia primitivi. Un român, un bulgar sau un vietnamez îşi tratează femeia firesc, normal, ca pe un om, n-o tratează ca pe o vacă. Şi atunci lucrurile se complică, vin ăia peste tine, ştim cum sunt tradiţiile la popoarele astea din comuna primitivă,,.

Colegiul director al C.N.C.D., cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi, a adoptat Hotărârea nr. 680/29.11.2017, prin care a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, pe criteriul naţionalităţii, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, şi l-a sancţionat pe reclamatul A. cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 RON, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În esenţă, s-a reţinut că numirea membrilor comunităţii aromâne ca aparţinând unui regn, referirile la femeie ca fiind tratată asemenea unui animal, a unei vaci, şi asimilarea membrilor comunităţii aromâne cu popoarele din comuna primitivă, depăşesc cu mult libertatea de exprimare şi un oarecare caracter pamfletar. S-a constatat că au fost atinse două criterii de discriminare, respectiv comunitatea aromână în general şi femeia aromână tratată asemenea unui animal şi că exprimările folosite au creat o atmosferă ostilă, fiind încălcat dreptul la demnitate.

Este nefondată critica recurentului în ceea ce priveşte netemeinicia şi nelegalitatea actului administrativ emis de CNCD şi contestat în prezenta cauză, în sensul că instanţa a făcut o greşita interpretare a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) si 8 din O.G. nr. 137/2000, apreciind ca prevederile normative indicate cuprind norme/termene de recomandare, în absenţa indicării sancţiunii aplicabile în ipoteza adoptării hotărârii peste termenul de 90 de zile de la data sesizării ori în cazul comunicării hotărârii astfel adoptate cu depăşirea termenului de 30 de zile.

În plus, cu privire la natură de recomandare a termenului în discuţie, se constată că dispoziţiile art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 nu au instituit un termen de prescripţie a executări, astfel că termenul menţionat este strict pentru comunicare, dispoziţiile fiind astfel derogatorii de la prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2001.

În mod corect, astfel, a reţinut prima instanţă că termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 pentru adoptarea hotărârii, este unul de recomandare, iar nu un termen imperativ şi absolut, care să atragă sancţiunea nulităţii actului, în caz de depăşire a lui. Această interpretare rezultă şi din faptul că textul de lege indicat anterior nu prevede nicio sancţiune aplicabilă hotărârii pentru depăşirea termenului de adoptare.

Nu este fondată nici critica recurentului potrivit căreia autoritatea pârâtă nu a respectat dispoziţiile legale care condiţionează însăşi legalitatea Hotărârii emise, prin faptul că nu a menţionat instanţa la care se poate contesta actul de autoritate, în lipsa unei prevederi exprese.

De asemenea, nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia trimiterea făcuta de CNCD la două acte normative, fără a se fi indicat cel puţin articolul sau articolele incident/incidente, este de natura a cauza o vătămare procesuală care nu se poate înlăturata decât prin anularea actului, împrejurarea ca reclamantul a fost în măsură să urmeze procedura legala de contestare nefiind apta sa excludă vătămarea cei-a fost pricinuita prin conduita procedurala a CNCD.

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a reţinut corect că şi aceste susţineri sunt lipsite de temei. Astfel, chiar dacă nu a fost indicată, în concret, instanţa de contencios administrativ competentă şi denumirea căii de atac, acestea erau prevăzute de dispoziţiile art. 1, 8, 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004. De altfel, se constată că recurentul-reclamant nu a suferit nicio vătămare prin neindicarea explicită a menţiunilor în discuţie, iar acesta a urmat întocmai procedura legală de contestare.

Astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, deşi emisiunea "Lumea lui A., reprezintă o emisiune neconvenţională cu elemente de pamflet şi umor, nu există nicio justificare obiectivă pentru adresarea de invective comunităţii de aromâni, catalogaţi ca fiind "un regn, "primitivi", cu tradiţii ca cele din "comuna primitivă, şi care şi-ar "trata femeia ca pe un animal", ca pe o "vacă".

Faptul că afirmaţiile sancţionate s-au făcut într-o emisiune cu caracter satiric, de pamflet, nu este relevant, întrucât nu poate fi justificată în mod obiectiv discriminarea directă de natură a leza demnitatea sau a crea o atmosferă ostilă şi degradantă la adresa comunităţii aromâne.

Sunt nefondate susţinerile recurentului reclamanta potrivit cărora judecăţile de valoare ale jurnalistului au vizat tocmai faptul că femeia este supusă violenţei domestice, emisiunea nepropunîndu-şi promovarea drepturilor femeilor, precum şi criticile privind lipsa vinovăţiei sub forma intenţiei acestuia, întrucât afirmaţiile sancţionate de către pârât au fost făcute cu bună ştiinţă, în mod voluntar, conducând la lezarea demnităţii şi la crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa comunităţii aromâne, aspect care se circumscrie laturii obiective şi subiective a contravenţiei reglementate de dispoziţiile art. 15 din O.G.. nr. 137/2000.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 288 din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.