Salary recalculation and late-payment damages for probation staff following corrective administrative orders.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta D.N.P., în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

- obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

- începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

- începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorat cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

- obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta B.:

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 830 din 06 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII–a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor Ministerului Justiţiei nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Au fost respinse capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor Ministerului Justiţiei nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

A fost respinsă, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal la data 08.05.2018, primul termen de judecată a fost acordat la data de 24.10.2018, iar înainte de primul termen de judecată acordat în cauză au fost emise următoarele acte administrative:

• OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 fiind acordate valori de referinţă sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată;

• OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018 în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată şi a căruia anulare/rectificare s-a cerut prin cererea de chemare în judecată.

Recurentul a precizat că în luna septembrie 2018 a fost deja efectuată pentru reclamantă plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, de modificare a OMJ nr. 603/C/2018 şi cele încasate, iar în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 s-a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, conform cărora "(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plăteşte 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite".

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor satariale".

Recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., referitor la soluţia instanţei de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 603/C/2018 şi sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 3396/C/2018.

Astfel, motivul de casare invocat prevede că "Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", iar recurentul a susţinut că dreptul fiind deja acordat de către pârâţii B. şi C., instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei recurate.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

În consecinţă, soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ. (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiţie care nu este îndeplinită întrucât instanţa a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

În concluzie, recurenta solicită să se constate că instanţa de fond a depăşit limitele învestirii fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În susţinerea acestui motiv, recurenta a arătat că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune "la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor C. (...) nr. 3396/C/2018" este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza finală din acest act normativ, premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi în luna octombrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ.

Prin urmare, recurenta a susţinut că nu poate fi reţinută existenţa unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluţiona o cerere, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât acest capăt de cerere era rămas fără obiect la data pronunţării sentinţei recurate.

De asemenea, referitor la soluţia instanţei de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţei dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 şi sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 recurenta precizează că: "Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii" (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ.)

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

Raportat la aceste dispoziţii legale, solicită să se constate că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018.

Recurenta a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta-intimată a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 542/C/2018 în sensul acordării unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei VRS de 445 RON (VRS 405, majorată cu un procent de 10%) începând cu data de 01.12.2015 până la data de 31.12.2017.

În cursul judecăţii, OMJ nr. 542/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 2883/C/2018, fiind acordate valori de referinţă sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv s-a statuat că în perioada 09.04.2015-30.11.2015 personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463.5 RON (art. 1 alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţa sectorială 463,5 RON (art. 2).

Totodată, la art. 5 din acest act administrativ se precizează că valoarea de referinţă sectorială de 347,109 RON prevăzută la art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/2018 se modifică şi devine 463,5 RON.

Prin urmare, recurenta a arătat că prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţi a drepturilor solicitate de către reclamantă şi mai mult, s-a acordat o valoare de referinţă şi mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Dreptul fiind deja recunoscut de către pârâţii B. şi C., recurenta a arătat că instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului.

Având în vedere că intimata-reclamantă nu a contestat OMJ nr. 2883/C/2018, care în art. 42 a stabilit şi modalitatea de plată a drepturilor salariale care rezultă din majorarea VRS potrivit acestui act administrativ, recurenta a susţinut că instanţa de fond a depăşit limitele învestirii, întrucât nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul punerii în aplicare a dispoziţiilor OMJ nr. 2883/C/2018.

Prin urmare, în condiţiile emiterii OMJ nr. 2883/C/2018 recurenta a susţinut că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018, este nelegală, întrucât instanţa de fond a depăşit limitele învestirii având în vedere că nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul acordării sumelor actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018.

Recurenta a arătat că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţe salariale cuvenite ca urmare a emiterii Ordinului C. nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă perioadei este nelegală, fiind pronunţată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri, iar, în cauza de faţă, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţii B. şi C. a pretenţiilor reclamantei, iar ordonatorul principal de credite şi-a asumat alocarea fondurilor în buget în vederea plăţii sumelor rezultate ca urmare a rectificării OMJ nr. 542/C/2018, astfel cum este menţionat în art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018.

Cu privire la soluţia instanţei de obligare la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, de modificare a OMJ nr. 542/C/2018, recurenta a susţinut că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ.).

În ceea ce priveşte actualizarea cu rata inflaţiei şi acordarea dobânzilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, solicită recurenta să se constate că sunt incidente dispoziţiile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariate restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

Astfel, recurenta a arătat că prin O.U.G. nr. 3/2019 Guvernul României a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul de justiţie prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite se va realiza în mod eşalonat pentru o perioadă de 5 ani începând cu anul 2019.

Prin urmare, în raport de eşalonarea prevăzută începând cu anul 2019, având în vedere că nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut de O.U.G. nr. 3/2019, hotărârea instanţei de obligare la plata acestor drepturi actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzilor a fost dată încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cele enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., situaţie ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel instanţa de fond a depăşit limitele învestirii întrucât nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul acordării sumelor actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, în condiţiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019. Recurenta a susţinut că şi în cazul în care ar fi existat o astfel de cerere aceasta ar fi fost prematură, întrucât dreptul la plată nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

Cu privire la soluţia instanţei de obligare la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018, recurenta a arătat că "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Având în vedere soluţia instanţei de fond de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate, respectiv la plata dobânzilor legale în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor legale privind condiţile răspunderii civile a Direcţiei Naţionale de Probaţiune pentru repararea pagubei.

Dreptul comun în materia răspunderii civile a autorităţii publice îl constituie C. civ., care în art. 1357 alin. (1) prevede următoarele: "Condiţiile răspunderii (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare".

Dispoziţiile speciale în ceea ce priveşte condiţiile răspunderii autorităţii publice se regăsesc în Legea nr. 554/2004, care la art. 2 alin. (1) lit. i) defineşte noţiunea de refuz nejustificat ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, defineşte noţiunea de exces de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Raportat la prevederile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, condiţiile răspunderii autorităţii administrative pentru repararea pagubei, sunt următoarele:

- să existe un drept subiectiv al persoanei care se pretinde vătămată;

- să existe o faptă ilicită a autorităţii administrative constând în refuzul nejustificat de soluţionare a unei cererii referitoare la dreptul subiectiv al persoanei care se pretinde vătămată;

- să existe prejudiciul pretins;

- să existe legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins şi fapta autorităţii.

Recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

Cu privire la acest aspect, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de către instanţa de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantului, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018.

În acest sens, recurenta subliniază că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Astfel cum am arătat mai sus, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în vederea respectării dispoziţiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a arătat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţionată de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intim atei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". după cum urmează: "(...) personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Prin urmare, recurenta a susţinut că în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, recurenta a susţinut că soluţia instanţei privind obligarea B. la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că dobînda reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, aşa cum a arătat, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care solicită să se constate că nu se justifică nici plata acestora.

În concluzie, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind condiţiile răspunderii civile şi pe cale de consecinţă nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzilor legale, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat şi concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând să se constate că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv cele accesorii privind actualizarea cu rata inflaţiei sumelor cuvenite şi plata dobânzii legale.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului C. la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune, şi stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în consecinţă, pârâta B. să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON.

Prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţi a drepturilor solicitate de către reclamantă şi, mai mult, s-a acordat o valoare de referinţă superioară celei solicitate prin cererea de chemare în judecată. Prin acelaşi ordin a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, şi au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Având în vedere emiterea în timpul judecăţii a OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 şi a OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că au rămas fără obiect capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor C. nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015.

Pentru aceste considerente, este nefondată critica ce vizează motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Este nefondată, de asemenea, critica recurentei ce vizează motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere faptul că instanţa de fond a dat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei de faţă.

Faţă de caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, trebuie reparat integral de angajator prejudiciul creat în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ.,.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit. Pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune are obligaţia de plată a diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor C. nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În conformitate cu art. 1084 C. civ., pentru repararea prejudiciului suferit, creditorul are dreptul la daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei damnum emergens (pierderea efectivă), cât şi a dobânzii legale, lucrum cessans (beneficiul nerealizat). Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii.

Este nefondată critica privind faptul că nu există o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor solicitate, considerent pentru care nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei şi, nefiind vorba de o neexecutare a unei obligaţii, nu se justifică plata acestora.

Dispoziţiile art. 1535 alin. (1) din C. civ. prevăd expres faptul că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Din interpretarea coroborată a art. 1531 şi 1535 din C. civ. rezultă că dobânda legală este datorată indiferent de motivul pentru care creanţa nu este plătită la scadenţă şi de existenţa sau nu a unei culpe a debitorului, nefiind necesar a se face dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale.

În acest sens este Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu. Dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligaţiei la scadenţă poartă denumirea de dobândă penalizatoare, potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aceasta având un rol sancţionator pentru executarea obligaţiei cu întârziere.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale şi văzând prevederile art. 166 din Codul muncii, Înalta Curte constată că pârâtei, în calitate de instituţie bugetară implicată în plata drepturilor salariale, îi este imputabilă executarea cu întârziere a creanţelor. Or, în această situaţie, daunele-interese sub forma dobânzii penalizatoare sunt datorate, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte privind constatarea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind plata diferenţelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv cele accesorii privind actualizarea cu rata inflaţiei sumelor cuvenite şi plata dobânzii legale, Înalta Curte reţine că acţiunea formulată a avut mai multe capete de cerere, printre care obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/C/05.02/.2018, ordin care a fost modificat prin OMJ nr. 2883/C/2018. Instanţa de fond a respins capătul de cerere privind anularea parţială a OMJ nr. 542/C/05.02/.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămas fără obiect, obligând pârâta B. la plata diferenţelor de drepturi conform OMJ nr. 2883/C/2018. Înscrisurile depuse la dosar privind achitarea acestor diferenţe nu conduc la concluzia că au fost achitate integral.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză cazurile de casare invocate de recurentă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, pe cale de consecinţă recursul formulat va fi respins.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 830 din 06 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.