Territorial jurisdiction for public institutions as claimants in administrative litigation under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.01.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional a solicitat instanţei ca, prin hotararea pe care o va pronunţa, să dispună anularea titlului de creanţă constând în Nota de neconformitate nr. x/01.10.2019 şi a Deciziei nr. 323/10.12.2019 a Autorităţii de Management POR din cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, înregistrată la Consiliul Judeţean Timiş sub nr. x/17.12.2019, precum şi obligarea pârâtei la rambursarea cître Consiliul Judeţean Timiş a sumei 1.095.234,26 RON reţinută ca şi corecţie financiară, reprezentand 25% din valoarea contractului nr. x/08.06.2016, aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/01.10.2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 1910/12.06.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II - a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că reclamanta nu acţionează în calitate de autoritate publică ci de persoană vătămată, aşa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar actul a fost emis de pârâtă în calitatea sa de autoritate publică, fiind pe deplin aplicabilă teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentinţa nr. 826/14.10.2020, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Timiş a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate, care stabilesc competenţa teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în raport de calitatea reclamantului, care nu este nici persoană fizică, nici persoană juridică de drept privat, ci, potrivit art. 5 lit. k) din O.U.G. nr. 57/2019, autoritate publică.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În cauză, reclamantul Judeţul Timiş a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea unor acte administrative emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului, instituţie publică, în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Judeţul Timiş are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică/autoritate publică.

Deşi în prezenta cauză reclamantul acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică/autoritate publică, fără a face distincţie între situaţiile în care instituţia publică/autoritatea publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului Judeţul Timiş şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş şi pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.