Judge salary disputes: integral reparation of delayed payment via inflation indexation and statutory interest without fault requirement

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11.07.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 (ce se va majora cu 10% începând de 01.10.2015, potrivit Legii nr. 293/2015);

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv prin restituirea pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON, respectiv de 347 RON începând de la 1.08.2016), inclusiv a sporului de doctorat şi a diferenţei diurnei de detaşare rezultata din aplicarea normelor menţionate, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2258 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

- a obligat pârâtul să emită reclamantului dispoziţie de stabilire a drepturilor salariale individuale producătoare de efecte juridice, astfel: în perioada 09.04.2015 – 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; iar în perioada 01.12.2015–30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON;

- a obligat pârâtul să plătească reclamantului eventualele diferenţe salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective;

- a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes a acţiunii şi respingerea acţiunii ca atare, în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de acordare a dobânzilor legale.

Recurentul -pârât a invocat excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, arătând că în cauză nu mai există niciun folos material pe care reclamantul l-ar putea obţine prin prezentul demers judiciar.

Astfel, deşi exista un interes al reclamantului la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, acest interes nu mai subzistă, având în vedere că în prezent drepturile salariale i-au fost recunoscute şi acordate prin Decizia preşedintelui CSM nr. 68/10.05.2018, respectiv dispoziţia de salarizare individuală nr. 132/22.05.2018 emisă de secretarul general al CSM.

În acest context, aolicită să se constate că interesul de a acţiona al reclamantului nu mai este unul actual în sensul art. 33 din C. proc. civ., astfel încât, la acest moment, nu este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În subsidiar, apreciază că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză ceea ce priveşte analizarea cererii reclamantului privind acordarea dobânzilor legale.

Dreptul de a solicita daune-interese moratorii reprezintă un accesoriu al creanţei, iar sub acest aspect instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadentă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de Ia scadenţă până în momentul plăţii.

În concret, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale, instanţa de fond nu a avut în vedere inexistenţa vreunei culpe a instituţiei pârâte câtă vreme drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în acord cu practica ordonatorilor de credite din domeniul justiţiei de Ia acel moment.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-pârât privind lipsa de interes în promovarea acţiunii, Înalta Curte constată că Decizia preşedintelui CSM nr. 68/10.05.2018 şi dispoziţia de salarizare individuală nr. 132/22.05.2018 emisă de secretarul general al CSM pe care se sprijină invocarea excepţiei, recunosc în favoarea intimatului-reclamant, începând cu 9.04.2015 o indemnizaţie brută corespunzătoare unei valori de referinţă sectoriale mai mari de 405, majorate apoi, de la 1.12.2015, cu 10%.

Socotind actele administrative menţionate o punere în executare parţială a sentinţei recurate, sentinţă care nu se referă numai la emiterea dispoziţiei de salarizare pentru perioada 09.04.2015–30.09.2016, ci şi la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective, Înalta Curte nu poate primi excepţia lipsei de interes a acţiunii, interesul intimatului-reclamant în promovarea acţiunii fiind unul actual.

Referitor la criticile vizând obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente diferenţelor salariale restante, Înalta Curte constată că sunt nefondate, reţinând că o consecinţă a recunoaşterii drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamant, începând cu data de 09.04.2015, o reprezintă obligaţia pârâtului de a achita diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv achitate, precum şi de a acoperi prejudiciul suferit de reclamanţi prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin lipsirea acestuia de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Prin urmare, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor legale prevăzute de legislaţia civilă, constatând existenţa obligaţiei pârâtului de plată a dobânzii legale aferente diferenţelor salariale.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 1282 din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.