Disciplinary complaint against prosecutor for procedural delay: requirement of repeated fault under Art. 99(h) Law 303/2004 and reasonable duration of criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.11.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară:

(i) Anularea Rezoluţiei de clasare nr. 2855/A/2019 din 29.08.2019, dispuse de inspectorul judiciar în lucrarea C19-3612;

(ii) Anularea Rezoluţiei 16.10.2019, dispuse de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare în lucrarea C19-3362, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 2855/A/2019 din 29.08.2019;

(iii) Obligarea pârâtei la completarea verificarilor şi începerea cercetării disciplinare;

(iv) Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 434 din 17 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei menţionate, reclamantul A. a formulat recurs, neîncadrat în drept, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a susţinut că sentinţa conţine motive contradictorii, în sensul că pe de o parte, judecătorul fondului reţine în considerente existenţa unor sincope în anchetă, iar pe de altă parte, constată că nu au fost evidenţiate indicii de încălcare a îndatoririlor profesionale de către procuror.

Totodată, în motivarea sentinţei se menţionează în mod nejustificat că procurorul de caz ar fi trebuit să dea dovadă în mod repetat de întârziere în efectuarea lucrărilor ca să fie cu adevărat vinovat, ceea ce este în opinia recurentului reprezintă o absurditate, deoarece este suficientă o singură greşeală care să-l afecteze în mod decisiv.

Potrivit jurisprudenţei CEDO, durata unui proces trebuie să fie rezonabilă, or în cazul de faţă procesul nu trebuia să dureze foarte mult, cauza fiind simplă, deoarece domnul B. îşi recunoscuse fapta, respectiv delapidarea din fondul asociaţiei de proprietari.

De asemenea, recurentul a susţinut că nu a fost audiat în calitate ca persoană vătămată, aşa cum ar fi trebuit în mod expres, conform art. 81 şi art. 111 din C. proc. pen., fapt ce nu excedează prezentei cauze, cum în mod eronat reţine judecătorul fondului.

În opinia recurentului, procurorul de caz a încălcat în mod flagrant art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, prin inacţiune, lăsând în nelucrare o perioadă îndelungată un dosar simplu, care nu necesita un volum mare de muncă.

II. Procedura derulată în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, apreciind că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care se pot încadra în vreunul din cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat reluând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

Excepţia nulităţii recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinsă în şedinţa publică din 24 martie 2021.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate care pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinţei regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, reţinându-se că obligaţia instanţei de judecată este aceea de a analiza criticile formulate, iar nu de a răspunde fiecărui argument invocat în susţinerea acestor critici.

De asemenea, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să respingă contestaţia, în raport de susţinerile părţilor şi de prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Aspectele reclamate de recurent, în sensul că, pe de o parte, judecătorul fondului reţine în considerente existenţa "unor sincope în anchetă", iar pe de altă parte, constată că "nu au fost evidenţiate indicii de încălcare a îndatoririlor profesionale de către procuror" nu constituie o motivare contradictorie, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, întrucât pasajele respective au fost citate trunchiat şi scoase din context, ele referindu-se de fapt la două aspecte distincte.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Criticile formulate de recurent, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate.

Prin sesizarea înregistrată la Direţia de inspecţie pentru procurori sub nr. x/29.07.2019, petentul A. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul de instrumentare şi nesoluţionarea dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, dosar în cadrul căruia formulase o plângere penală împotriva numitului B. pentru săvârşirea infracţiunii de "inducere în eroare a organelor judiciare".

În plângere, petentul a învederat faptul că "procedura de lucru este lipsită de celeritate", arătând că a încercat să îi comunice organului de cercetare penală anumite înscrisuri, dar nu l-a găsit niciodată la sediu, astfel încât a fost nevoit sa depună acele înscrisuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, adresând totodată prim-procurorului şi o plângere legată de lipsa de celeritate.

Prin Rezoluţia nr. 2855/A/2019/29.08.2019, Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi republicată, reţinând, în esenţă, că din verificările prealabile efectuate nu a rezultat dezinteresul repetat şi culpabil al procurorului în solutionarea cu celeritate a cauzelor repartizate, ca durata procedurii judiciare a fost determinata în principal de specificul cauzei şi necesitatea administrării unui probatoriu care să conducă la justa soluţionare a acesteia, precum şi datorită unor sincope constatate în activitate lucrătorului de poliţie desemnat cu efectuarea cercetării penale şi remediate în urma admiterii plângerii petiţionarului prin ordonanţa nr. 2003/VI11-1/2019 din 08.08.2019, dispusă de procurorul de caz. S-a apreciat că durata procedurii judiciare a fost determinata în principal de specificul cauzei şi necesitatea administrării unui probatoriu care să conducă la justa soluţionare a acesteia, precum şi datorită unor sincope constatate în activitate lucrătorului de poliţie desemnat cu efectuarea cercetării penale şi remediate în urma admiterii plângerii petiţionarului prin ordonanţa nr. 2003/VI11-1/2019 din 08.08.2019, dispusă de procurorul de caz.

În concluzie, s-a reţinut că nu au fost evidenţiate indicii ale încălcării îndatoririlor profesionale de către procurorul de caz C., în legătură cu modul de realizare a urmăririi penale, cu consecinţa depăşirii duratei rezonabile de finalizare a urmăririi penale.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere în temeiul art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-3362.

Faptele reclamate au fost analizate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în conformitate cu care constituie abatere disciplinara "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, trebuie identificate acele acţiuni sau inacţiuni ale procurorului, neconforme cu îndatoririle profesionale, din care să rezulte dezinteresul repetat şi culpabil al acestuia în soluţionarea cu celeritate a cauzelor repartizate.

La aprecierea rezonabilităţii perioadei de efectuare a cercetărilor sunt avute în vedere şi o serie de împrejurări de ordin obiectiv care pot influenţa durata urmăririi penale independent de conduita profesională a celui desemnat cu soluţionarea cauzei, printre care complexitatea cauzei, dificultăţi de realizare a probatoriului/verificărilor, comportamentul autorităţilor sau al părţilor, gradul de încărcare al rolului organului judiciar, respectiv fluctuaţia de personal, alte incidente procesuale (abţineri/recuzări, infirmări/redeschideri de urmărire penală, preluări/declinări/conexări etc.).

În plus, astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, ipoteza apariţiei unor întârzieri punctuale, izolate în activitatea magistratului, determinată de împrejurări contextuale obiective, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când instituit procedura plângerii privind durata urmării penale potrivit art. 4881 C. proc. pen.

Prin urmare, nu orice intarziere are semnificaţia unei abateri disciplinare.

În acest context s-a reţinut şi faptul că în materie penală, legiuitorul nu a instituit un termen fix maxim pentru realizarea urmăririi penale, art. 8 C. proc. pen. făcând referire la un termen rezonabil.

Există totuşi o circumstantiere a noţiunii de termen rezonabil, potrivit art. 4881 alin. (3) C. proc. pen. care împiedică formularea unei plângeri privind durata urmăririi penale mai devreme de 1 an de la data începerii urmăririi penale, presupunându-se că un termen de 1 an poate fi considerat, în principiu, rezonabil pentru această fază.

Contrar susţinerilor recurentului, în mod temeinic şi legal instanţa fondului a reţinut că durata procedurii judiciare corespunzătoare urmăririi penale a fost determinată în principal de specificul cauzei şi necesitatea administrării unui probatoriu care să conducă la justa soluţionare a acesteia, precum şi datorită unor sincope constatate în activitate lucrătorului de poliţie desemnat cu efectuarea cercetării penale şi remediate în urma admiterii plângerii petentului prin ordonanţa nr. 2003/V111-1/201 din 08.08.2019, dispusă de procurorul de caz.

S-a constatat de către judecătorul fondului că plângerea penală depusă de petent, ce a dus la formarea dosarului nr. x/2018 pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost înregistrată în 24.10.2018.

Prin Ordonanţa din 05.11.2018, procurorul de caz, C., a dispus începerea urmării penale in rem cu privire la infracţiunea de "inducere în eroare a organelor judiciare", cauza fiind repartizată spre cercetare secţie 10 de Poliţie.

La data de 19.04.2019, persoana vătămată a solicitat depunerea la dosar a unor înscrisuri, cererea fiind admisă de procurorul de caz prin Ordonanţa din 22.05.2019, dispunându-se totodată înaintarea către secţia 10 de Poliţie .

În data de 17.07.2019, persoana vătămată a formulat plângere privind durata urmării penale, plângerea fiind admisă de procurorul de caz prin Ordonanţa din 08.08.2019, dosarul nr. x/2018 al Parchetului de e lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti fiind soluţionat prin ordonanţa de clasare din data de 09.08.2019.

Or, în condiţiile în care de la data începerii urmaririi penale - 05.11.2018 şi până la data formularii sesizarii disciplinare- 29.07.2019, nu trecuse 1 an, în mod judicios a arătat instanţa fondului că nu poate fi reţinută existenţa unor indicii privind abaterea disciplinară analizată, rezoluţia de clasare contestată fiind legală.

Cât priveşte celelalte critici formulate de recurent referitoare neascultarea acestuia, ca parte vătămată în respectivul dosar penal, neparticiparea la audierea numitului B. şi neinfirmarea actelor de cercetare penală, în mod legal şi temeinic s-a reţinut de către judecătorul fondului că aceste aspecte nu au fost invocate în sesizarea disciplinară, aşa încât nu au fost supuse analizei de către instanţa de judecată.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 434 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.