Disciplinary complaint over judge assignment upheld; appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020 la data de 27.01.2020, reclamanta A., prin A. Sucursala Cluj Napoca, a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului şef, pronunţată în dosarul nr. x/20.12.2019, solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea Rezoluţiei Inspectorului-şef, a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 604 din 10.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., prin A. -Sucursala Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Reclamanta A., prin A. -Sucursala Cluj Napoca a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată nu îndeplineşte exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind superficial motivată. Instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra celor mai importante argumente formulate prin cererea de chemare în judecată, ci a preluat diferite norme legale speciale, aparent aplicabile cauzei, fără a motiva conexitatea lor cu argumentele şi dovezile aduse, fapt care demonstrează că nu au fost examinate efectiv elementele de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Printr-un alt set de critici, recurenta – reclamantă a arătat că instanţa a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 317/2004 raportat la prevederile Legii nr. 303/2004, cu referire la modul de îndeplinire a atribuţiilor regulamentare privind repartizarea şi instrumentarea dosarului nr. x/2018 de către magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş, nominalizaţi în sesizare.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata -pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluţiei din 20.12.2019 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare (C19-4475) şi a Rezoluţiei nr. 3280/30.09.2019, prin care, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamantă, reţinându-se că nu există indicii care să releve săvârşirea unor abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară.

Soluţia de respingere a cererii ca neîntemeiată este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, care, analizând punctual motivele de recurs, reţine următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se sprijină, care cuprind motive contradictorii sau care conţin motive străine de natura cauzei.

În speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele menţionate, pentru că sentinţa atacată este motivată conform exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu indicarea situaţiei de fapt reţinute de instanţă şi a motivelor de drept pe care s-a întemeiat soluţia, considerentele explicând soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Prin sesizarea înregistrată la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători sub nr. x, petenta A. Sucursala Cluj-Napoca a susţinut că dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat de către un complet al Curţii de Apel Târgu Mureş, nespecializat în materia achiziţiilor publice.

A arătat petenta că prin sentinţa civilă nr. 19/11.01.2019 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2018 s-a admis cererea formulată de reclamanta A.. (petenta în cauză), fiind obligat pârâtul Oraşul Sîngeorgiu de Pădure, prin Primar, la plata sumei de 829.181,36 RON, reprezentând penalităţi de întârziere şi a sumei de 12.575,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Oraşul Sîngeorgiu de Pădure prin Primar, înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureş la data de 25.07.2019, primind în ECRIS ca şi obiect "pretenţii."

La data de 03.05.2019, doamna judecător B., preşedintele secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, a constatat că s-a îndeplinit procedura în vederea aplicării criteriului aleatoriu de repartizare a cauzei în sistemul informatic ECRIS. Persoana desemnată potrivit art. 103 din ROIIJ cu îndeplinirea atribuţiilor tehnice privind repartizarea aleatorie, a efectuat operaţiunile, conform normelor speciale menţionate în Rezoluţia din 03 mai 2019, în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată. A mai arătat petenta că preşedintele completului C5RCA, învestit cu soluţionarea dosarului, domnul judecător C., deşi a observat că dosarul a fost înregistrat cu obiectul "pretenţii", nu a constatat şi incompatibilitatea completului, raportat la prevederile art. 53 şi urm. din Legea nr. 101/2016. în opinia petentei, preşedintele completului ar fi trebuit să-şi verifice competenţa, conform, art. 131 şi art. 200 C. proc. civ. şi să dispună trimiterea dosarului completului specializat competent.

S-a mai susţinut că, prin repartizarea dosarului către un complet de judecată nespecializat în materia achiziţiilor publice, preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş şi-a încălcat atribuţiile manageriale prevăzute de art. 7 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare din data de 30 septembrie 2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petenta a formulat plângere, în temeiul art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat şi modificată, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-4475.

Prima instanţă a constatat că aspectele invocate în faţa Inspecţiei Judiciare de către recurentă se circumscriu abaterilor prevăzute de art. 99 lit. m) şi t) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu aceste texte de lege, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod nejustificat a obligaţiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau de regulamente", respectiv "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".

Recurenta-reclamantă reclamă lipsa verificărilor concrete şi complete a aspectelor sesizate, contrar celor reţinute de prima instanţă, şi interpretatea greşită a prevederilor Legii nr. 317/2004 raportat la prevederile Legii nr. 303/2004, cu referire la modul de îndeplinire a atribuţiilor regulamentare privind repartizarea şi instrumentarea dosarului nr. x/2018 de către magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş, nominalizaţi în sesizare.

Înalta Curte reţine că verificările ce ţin de atribuţiile Inspecţiei Judiciare, nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. A admite o altă interpretare ar înseamnă nesocotirea principiile constituţionale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În speţă, verificările prealabile, reglementate la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, au fost efectuate de către un inspector judiciar desemnat în condiţiile art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, care a avut în vedere înscrisurile ataşate sesizării, evidenţele din sistemul informatic Curţii de Apel Mureş, precum şi verificările realizate la nivelul aceleiaşi curţi de apel. Verificările au fost finalizalizate la data de 30.09.2019, conform procesului-verbal întocmit în acest sens, fiind respectate dispoziţiile art. 12 şi art. 14 din Regulament.

Înalta Curte are în vedere că, pentru a se reţine incidenţa prevederilor art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004, este necesar a se dovedi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, art. 991 din acelaşi act normativ stipulând că există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Or, în speţă, judecătorul fondului în mod corect a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către magistraţii nominalizaţi în sesizare a normelor regulamentare şi procedurale, cauza fiind repartizată unui complet specializat în soluţionarea litigiilor în materia achiziţiilor publice, care a şi solutionat-o, în considerarea aceleiaşi specializări.

În referire la domnul judecător C. s-a reclamat de către recurentă nerespectarea regulilor de procedură edictate la art. 131 şi art. 200 C. proc. civ., context în care magistratul nu ar fi invocat necompetenţa funcţională a completului pe care îl conducea, însă, din documentele analizate de către Inspecţia Judiciară rezultă că domnul judecător conducea un complet de judecată ce întrunea condiţia de specializare în materia achiziţiilor publice prevăzută de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Or, aşa cum în mod corect a observat şi instanţa de fond, recurenta -reclamantă nu a avut în vedere succesiunea în timp a hotărârilor Colegiului de conducere al instanţei, prevalându-se de o hotărâre din 28 mai 2019, fără a observa reglementările realizate anterior de către acelaşi organ colectiv de conducere.

Detalierea adusă în hotărârea din 28 mai 2019 nu exclude aplicarea deciziilor anterioare, în raport cu care completul în discuţie era complet specializat în materie.

De altfel, decizia preşedintelui Curţii de Apel din data de 03.06.2019 atestă exact aspectele legate de succesiunea în timp a specializării completurilor, corelat cu evoluţia în timp a cerinţelor legislaţiei incidente în materia achiziţiilor publice.

Ca atare, nu pot fi reţinute criticile privind superficialitatea verificărilor Inspecţiei Judiciare, iar elementele legate de exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor de către judecător nu au fost probate.

Nici din perspectiva nemulţumirilor legate de modul de exercitare a atribuţiilor de către cei doi măgistraţi cu funcţii de conducere în instanţă nu au fost întrunite cerinţele indicate la art. 99 lit. m) - "nerespectarea în mod nejustificat a obligaţiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau de regulamente" .

În atare situaţie, în mod judicios prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a dovedit încălcări ale normelor legale ori regulamentare în procesul managerial or în exercitarea atribuţiilor generate de funcţia de conducere în sarcina magistraţilor respectivi.

În esenţă, reclamanta a reiterat critici legate de nerespectarea normelor legate de repartizarea dosarului nr. x/2015, dar în corelaţie cu atribuţiile ce reveneau preşedintelui de secţie şi preşedintelui Curţii de Apel Târgu Mureş, însă din probele administrate de către Inspecţia Judiciară rezultă că ambii magistraţi au respectat dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f), respectiv art. 24 din ROIIJ, inspectorul judiciar procedând la o verificare temeinică a evidenţelor instanţei sub acest aspect.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., prin A. Sucursala Cluj-Napoca, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A., prin A. Sucursala Cluj-Napoca împotriva sentinţei nr. 604 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.